Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În ritm de tango (3)


Alexandru-Radu Săvulescu

22.03.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Noaptea simbolică, revelatoare, în care-mi pusesem toate speranţele, Noaptea de Anul Nou, această lungă noapte nu adusese nimic nou în relaţia mea cu Chris. Am fost încă o dată singur, deşi alături de ea. Eu, trist şi îngândurat. Ea, veselă şi expansivă.

Fie că nu simţise deloc că mă frământam, fie că, dimpotrivă, mă evitase tocmai pentru că mă simţise prea tensionat, cert este că în noaptea aceea, ca şi în cea care a urmat, a stat la distanţă de mine.

În zilele următoare am fost tot mai deprimat, mai abătut, gânditor, şi asta nu era deloc bine. Ca să lămuresc lucrurile, m-am gândit că trebuie să-i atrag cumva atenţia asupra mea, să-i spun măcar acum, într-un târziu, în cuvinte, că m-am îndrăgostit de ea încă din prima zi când am văzut-o, atunci când am dansat împreună în parc.

Dar cum, când, unde să fac asta? O posibilă ocazie se profila în curând, aşa încât mi-am luat inima-n dinţi, şi am întrebat-o dacă vrea să vină la ziua mea, desigur însoţită şi de buna ei prietenă, Rada (pe post de chaperon).

A acceptat imediat, ceea ce m-a bucurat. Am făcut şi alte invitaţii, şi am început pregătirile.

Entuziasmul pregătirilor a alternat cu adânci stări de melancolie, accentuate de muzica de tango pe care o ascultam obsesiv în zilele acelea. Starea mea de spirit era însă pe o pantă ascendentă.

În ultima clipă, mă sună: "Te superi dacă venim mai devreme? Pe la şase. Nu putem sta decât o oră." Eram la bucătărie, pregăteam mâncarea pe care urma s-o servesc invitaţilor. Am rămas ca trăznit. Invitaţia fusese pentru ora şapte. Dacă ele veneau la şase, totul s-ar fi dat peste cap. Oricât de mult m-aş fi grăbit, în puţinul timp ce mai rămăsese n-aş fi putut termina mai nimic. Şi pe urmă, ea, tocmai ea, invitata de onoare, să plece când ceilalţi încă nici n-ar fi sosit?

Întreg planul meu de a gusta câteva lucruri bune făcute în casă, pentru ca mai apoi să dansăm (tango, ce altceva?), şi într-un moment potrivit (spre sfârşitul serii), să putem vorbi puţin, se prăbuşea ca un castel de cărţi de joc. Imaginasem o construcţie fragilă, pe care iată, Chris o dărâma dintr-o suflare.

Bun, acum asta era. Mi-am spus că trebuie să aştept să văd ce se întâmplă, şi să încetez să mai fac planuri.

A sunat la interfon la puţin după şase, aşa cum spusese. A intrat veselă pe uşă împreună cu Rada. Când şi-a dat jos paltonul, aproape că n-am recunoscut-o pe cea pe care o cunoşteam eu până atunci. Îmbrăcată în nişte pantaloni scurţi peste ciorapi de mătase, machiată şi parfumată puternic, era mai "disco" decât o văzusem eu vreodată. Rada, despre care-mi spusese: "dacă aş fi bărbat, eu de ea m-aş îndrăgosti", era şi ea îmbrăcată sexy, cu o rochie mulată, şi cu un decolteu adânc, care-i expunea pieptul generos. Am avut neplăcuta senzaţie că serbarea zilei mele de naştere reprezenta doar o plicticoasă escală în drumul lor spre un club unde ar fi urmat să se "distreze" tot restul serii (şi al nopţii).

În scurtul răstimp pe care l-am petrecut împreună, m-am grăbit să-i spun Radei, când am rămas la un moment dat singuri în bucătărie: "crezi că este posibil ca de atâta timp Chris să nu-şi fi dat seama că m-am îndrăgostit de ea?"

Deşi m-am simţit un pic ridicol, iar glasul mi-a tremurat un pic când am pronunţat un cuvânt aşa mare ca "dragoste", Rada n-a părut surprinsă. Bine dar ei i-ai spus, nu, păi trebuie să-i spui, aveam de gând să o fac astă-seară dar aşa cum stau lucrurile acum nu cred că mai e cazul.

Şi nici n-aş fi avut cum, fiindcă începând din acest punct lucrurile au mers pe fast forward. Ne-am aşezat cumva grăbiţi la masă. Chris şi cu Rada au mai stat totuşi ceva timp, n-au plecat chiar la şapte, când au început să vină ceilalţi. Am apucat să gustăm cu toţii câte ceva, să stăm puţin de vorbă, apoi, când eu m-a dus la bucătărie să văd ce mai face mâncarea din cuptor, s-au ridicat, s-au scuzat, spunând că sunt aşteptate într-altă parte, şi au plecat.

Cred că nimeni nu a înţeles de ce pleacă, poate nici de ce-au venit dacă trebuie să plece atât de repede. Şi nici eu nu m-am ostenit să le explic ceva celor care-au rămas, cu atât mai mult cu cât nici n-aş fi ştiut ce să spun. Oricum, seara a continuat fără Chris. Am mai stat ceva timp în jurul mesei, dar entuziasmul a lipsit, şi nici nu s-a dansat. Apoi, nu mult după Chris, invitaţii au început să plece şi ei unul câte unul, până când am rămas singur.

Am stins lumina, m-am aşezat pe fotoliu, am pus invariabilul meu CD de tango din zilele acelea, Malena Muyala, şi am început să mă gândesc la ce am greşit.

(va urma)

Bucureşti, martie 2016 (prima versiune 2010)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer