Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bătrâneţe


Diana Cuzic

09.04.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Bătrâna trecu în genunchi pe la toate icoanele, le sărută şi îşi făcu cruce. Se ridică apoi cu greu folosindu-se de baston şi se îndreptă spre ieşire. Se mai întoarse o dată, îşi mai făcu o cruce şi plecă. Soarele o orbi pentru câteva secunde. Îşi strânse mai tare baticul sub bărbie şi o porni încetişor spre staţia de tramvai din apropiere. Era singură. Nu prea îi plăcea compania celorlalte enoriaşe. De fapt, dacă stătea şi se gândea, în ultimul timp nu-i prea mai plăcea compania nimănui. Nici preotul acesta nou nu o încânta. Auzise că fusese înainte călugăr. Acu' se însurase şi făcuse repede şi trei copii. Nu era treaba ei, dar parcă era prea repede. Dădu din cap gânditoare. Nu credea că o să facă treabă bună. Nu prea ştia să îşi apropie oamenii. Prea era cu nasul pe sus de parcă ar fi fost vreun sfânt. Ridică din umeri fără să vadă privirile pe care i le aruncau oamenii. Şi chiar dacă le-ar fi văzut nu prea i-ar mai fi păsat.

Merse încet şi aşteptă liniştită tramvaiul. Nu prea avea unde se grăbi. În staţie lume multă şi de toate felurile. Se înghesui repede când să urce ca să fie sigură că prinde loc pe scaun. De câteva ori se ajută de baston şi se făcu că nu observă tresăririle celor atinşi. Îi ieşea din ce în ce mai bine să pară o bătrână senilă şi neajutorată. Învăţase să profite de asta pentru a prinde un loc pe scaun, pentru a sări peste rând la un ghişeu sau chiar cu vecinii când veneau să-i ceară bani pentru una alta. Se întreba uneori cât o să îi mai ia ca să ajungă chiar aşa: senilă şi neajutorată.

Aşezată pe scaun începu să tragă cu urechea la copilele care stăteau în faţa ei. Le privea pe furiş şi le ura din toată inima. Le ura pentru tinereţea lor, pentru unghiile colorate, pentru fustele care lăsau să se vadă picioarele, pentru dezinvoltură, dar mai ales pentru toata viaţa pe care o aveau înainte. Nenorocitelor, îşi spuse în gând. Nici măcar nu ştiţi cât de norocoase sunteţi să vă fi născut acum. Dacă v-ar vedea mama ce v-ar mai tăbăci fundul. Eu nu aveam voie să port nici fuste scurte, nici unghii colorate şi nici să umblu singură şi dezlegată prin oraş. Halal educaţie. Ce o să se aleagă de voi?! Mama m-a măritat la optsprezece ani cu un bărbat cu mult mai bătrân ca mine şi care mai avusese o nevastă. Da' era bogat pentru vremurile alea. Ce iubire, poveste?! Realitatea şi atât. Nu pot să spun că am dus-o rău, îşi spuse după câteva minute. Of, tare aş mai fi vrut să îmi pot trăi viaţa! Voi habar nu aveţi ce să faceţi cu atâta libertate câtă aveţi! Staţi şi vă hliziţi ca proastele în nişte telefoane. Ce o fi aşa de interesant la asta? Oftă şi întoarse capul. Simţea că se enervează şi îi creşte tensiunea. Şi nu avea voie că aşa îi spusese doctorul ultima oară.

Când să coboare avu grijă să o atingă pe una cu bastonul ceva mai tărişor, aşa ca din întâmplare. Când fata se uită la ea gata să spună ceva îi aruncă din vârful buzelor "Netoatelor!" şi coborî. Mai avu timp să o audă spunând în urma ei "Babă proastă!"

Începu să râdă. Parcă se simţea ceva mai bine. Auzi "Babă proastă!' atât a dus-o mintea. Nici să zică ceva mai cu duh nu erau în stare. Câtă tinereţe irosită!

Se opri să îşi cumpere o pâine. Se uită în stânga şi în dreapta şi le pipăi pe toate înainte de a alege una care să îi fie pe plac. Plecă încetişor spre casă. Gândul îi zbură iarăşi la trecut. Îşi aduse aminte de foamete, cum ajunseseră să fiarbă scoarţă de copac să o mănânce, cum umblau pe dealurile din jurul oraşului după urzici şi alte buruieni comestibile. Fusese tare greu, dar supravieţuise. Acum avea acasă o cămară plină cu saci de făină şi fasole, conserve şi macaroane. Nu se atingea de ele. Era pregătită pentru următoarea foamete. Spre vară doar, se apuca şi scotea borcanul mare de compot de piersici şi îl mânca în câteva zile cu pâine. Apoi făcea altul pentru anul viitor. Oricum, ea avea să fie pregătită pentru când o lovi foametea din nou.

Ajunsă în scara blocului urmări cu atenţie cutiile poştale şi culese din fiecare pliantele promoţionale. Nu ştiai niciodată la ce ar putea fi bune. Şi, până la urmă, toţi ceilalţi le aruncau. Aşa că, până la urmă, le făcea un serviciu.

Termină repede de dezbrăcat şi mâncat şi se aşeză la fereastră. Urmau orele cele mai interesante, ore în care un întreg spectacol se desfăşura în faţa ei. Vecinii veneau şi plecau, sacoşele de plastic trădau cam ce urma fiecare să mănânce la cină, daca erau certaţi sau se împăcaseră, dacă aveau bani sau trăiau pe datorie. Şi astfel, ea devenea martorul tăcut al existenţei lor, ştiind despre ei mai multe decât şi-ar fi putut oricine imagina.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer