Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Primul an de publicitate

În 1993, Paul Radu a văzut viitorul publicităţii şi m-a convins să urc în acel tren


Petre Barbu, Un interviu cu Veronica Savanciuc

25.03.2016
Editura Tandem Media
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
 CARTE DE VIZITĂ
 
Veronica Savanciuc este preşedinte şi Chief Executive Officer al grupului Lowe România, care cuprinde şapte agenţii de comunicare.
Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi are un MBA, Asebuss / University of Washington.
Este membru al Senatului International Advertising Association (IAA), a deţinut trei mandate de preşedinte al IAA România şi a fost desemnată Personalitatea Feminină a Deceniului în Publicitatea Românească, în 2003.
Este fondator şi membru al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) şi al Consiliul Român de Publicitate (RAC).
S-a născut pe 21 noiembrie 1958, în Bucureşti.

Veronica Savanciuc şi Paul Radu au înfiinţat, în urmă cu 20 de ani, agenţia Plus Advertising. Amândoi au intuit atunci dezvoltarea afacerii, dar nu ştiau drumul de urmat. Afilierea la reţeaua internaţională Lintas le-a luminat drumul.


Petre Barbu: Dacă ar fi să asociezi o lumină cu anul în care ai lansat Plus Advertising, care ar fi aceasta?
Veronica Savanciuc: Mă gândesc inevitabil la lumina soarelui. Eu sunt pasionată de fotografie. Am nenumărate fotografii cu soarele în puterea zilei, la apus şi la răsărit. Dacă asociez acel moment cu ceva, nu pentru că ar fi o conotaţie cu începutul, ei bine, să ştii că îl compar cu răsăritul soarelui. Pentru că lucrurile au evoluat exact cum răsare soarele, dacă nu eşti atent, a răsărit fără să-l vezi. Atât de rapid răsare soarele... Se anunţă, se anunţă, apoi creşte cu putere şi în cinci minute este deja pe cer. Aşa a fost şi acel început: a răsărit cu putere.
 
P.B.: Lumea de atunci era mai clară decât cea din prezent?
V.S.: Lumea de atunci era neclară din toate punctele de vedere. Când am început acest business, ştiam ce ne dorim, dar nu era deloc clar cum vom ajunge acolo... Ştiam doar că publicitatea este un domeniu care va avea o creştere exponenţială, pentru că nu existase până atunci în România, ştiam că există nevoie de advertising pe piaţa românească şi că vin companii care au nevoie de astfel de servicii. Pe de altă parte, existau doar trei agenţii... Era timpul potrivit pentru a înfiinţa o agenţie de publicitate. Oricum, acea vreme era bună pentru start-up-uri în aproape orice domeniu.
 
P.B.: Câtă publicitate ştiai la vremea când ai înfiinţat Plus Advertising?
V.S.: Pentru că ştiam marketing şi pentru că avusesem o întâlnire specială cu Paul (Paul Radu - fondatorul şi partenerul Veronicăi la agenţia Plus Advertising), am văzut o oportunitate extraordinară în publicitate. Primele noţiuni de marketing le-am deprins în facultate, pentru că eu am terminat Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice...
 
P.B.: Se făcea marketing la ASE, înainte de '89?
V.S.: Da, cum să nu! Se făcea marketing! Era catedră de marketing în Academia de Studii Economice. Şi se făcea bine marketing! Este irelevant dacă se făcea marketing înainte sau după '89, cert este că primele noţiuni le-am avut în facultate. Dar marketingul aplicat, adevărat şi la standardul pieţelor dezvoltate din Europa, l-am învăţat în cei doi ani în care am lucrat la DHL. Am mers la multe, multe traininguri de marketing şi vânzări.
 
P.B.: După terminarea ASE-ului, unde te-ai angajat?
V.S.: Toată experienţa mea de lucru dinaintea publicităţii a fost pe domeniul de expediţii speciale / curier business. Am lucrat cu mai multe companii americane din acest domeniu.
 
P.B.: Dar la DHL cum ai ajuns? Ai depus un CV?
V.S.: Nu, nici măcar! În 1990, compania DHL a decis să deschidă un birou propriu la Bucureşti şi, deşi eram o tânără absolventă, am lucrat împreună cu reprezentantul american al companiei la lansarea acesteia.

P.B.: Da, acum am înţeles. Am crezut că ai fost angajată, dar ai fost partener în DHL România...
V.S.: Nu, nu, n-am fost partener, am fost angajată! Am pornit de la zero cu această companie, eu coordonam partea de marketing şi de vânzări.
 
P.B.: Asta se întâmpla în perioada '90 - '91?
V.S.: Exact!
 
P.B.: Care a fost prima întâlnire cu oamenii din publicitate?
V.S.: Întâlnirea a fost tot la DHL. Aveam nevoie de servicii de publicitate, atât cât se întâmplau atunci: să plasăm un spot la televiziune sau să închiriem panouri publicitare. Noi eram în target-ul celor trei agenţii de publicitate care existau atunci pe piaţă. (Râde.) Erau Rom-KU, Graffiti şi Centrade. Graffiti, care se mişca foarte bine, ne-a vizitat şi, normal, a vorbit cu directorul de marketing... (Zâmbeşte.)
 
P.B.: DHL avea nevoie atunci de campanii de publicitate?
V.S.: Să ştii că DHL nu-şi pusese în gând să comunice prea mult. Doar că Graffiti, aşa cum ţi-am spus, se mişca foarte bine pe piaţă şi vizita companiile care ar fi avut potenţial. Am şi făcut nişte proiecte împreună.
 
P.B.: Cristian Burci a venit la DHL să vă propună să faceţi publicitate?
V.S.: Nu, deloc! (râde.) A venit un lucrător din echipa lui şi ne-a propus servicii de advertising.
 
P.B.: Ce fel de campanii aţi făcut?
V.S.: Ţin minte că am plasat la televiziune un spot important, de 30 de secunde, şi am făcut advertising pe panouri. Îmi amintesc că am plasat un panou DHL într-un loc foarte bun, în colţul terenului de fotbal la un meci internaţional important pentru România. Cred că în 1992 am făcut primul proiect cu Graffiti.

P.B.: În acel an, Bogdan Enoiu (fondatorul Clip - nota P.B.) se ocupa cu publicitatea pe stadioanele de fotbal.
V.S.: Chiar Bogdan Enoiu m-a ajutat să pun acel panou! De fapt, eu am discutat cu Graffiti, dar Bogdan coordona plasamentul pe stadioanele de fotbal.

P.B.: Îţi aminteşti care era bugetul de publicitate al companiei DHL în acel an?
V.S.: Nu-mi amintesc. Atunci, lucrurile erau reactive: venea cineva, îţi propunea o campanie şi, dacă-ţi plăcea, atunci o prezentai directorului companiei şi acesta aproba sau respingea oferta. Nu aveam un buget stabilit de publicitate. Nu era ca acum, când discutăm superprofesionist, cu bugete bine stabilite pe fiecare activitate.

P.B.: Se făceau bugetele din vorbe?
V.S.: N-aş spune asta! Pur şi simplu, cineva îţi propunea o oportunitate extraordinară. Prezentai această ofertă directorului, şi aproba sau nu! Nu-mi amintesc să fi primit în acei ani un buget de marketing de la companie.

P.B.: Aşadar, cât ai lucrat la DHL i-ai cunoscut pe toţi publicitarii care erau atunci: pe Cristian Burci, pe Paul Radu, pe Radu Florescu...
V.S.: Sigur că da, pe Adrian Drăghici, pe Reese Palley, pe Michael Kammrath şi pe Kenny Blatt! I-am cunoscut foarte bine.

P.B.: Ce fel de om era Reese Palley?
V.S. (râde): Era un om pe care l-ai fi remarcat dintr-o sută de oameni. Era genul de aventurier, în sensul bun al cuvântului. Noi eram destul de încorsetaţi şi crispaţi, chiar şi în hainele pe care le purtam. Ei bine, Reese Palley era un american relaxat, cu nişte pantaloni largi, în toate culorile: roşii, bej, galbeni. Era anul 1991! Purta sandale şi cămăşi multicolore, cu sau fără pălărie de paie. Ăsta era Reese Palley, un exotic. Îţi făcea plăcere să stai de vorbă cu el. Şi ştia publicitate!

P.B.: Ce vorbeau toţi aceşti oameni pe care i-ai cunoscut atunci, numai afaceri aveau în minte?
V.S.: I-am cunoscut mai bine după ce am pornit Plus Advertising. Atunci, vorbeam mult unii cu ceilalţi. Eram atât de puţini, încât ne întâlneam tot timpul şi stăteam mult de vorbă.

P.B.: Dar nu era o concurenţă acerbă?
V.S.: Era concurenţă, într-adevăr. La început, în perioada romantică, lumea era pornită să facă afaceri, era entuziastă, lucrăm în advertising, ce cool este! Erau trei-patru agenţii. Apoi, pe măsură ce numărul agenţiilor a crescut, piaţa a devenit chiar agresivă. Era şi un haos în media! Au fost nişte ani de guerrilla advertising.

P.B.: Azi cum este?
V.S.: Aş spune că lucrurile sunt mult mai aşezate. Stau de vorbă cu plăcere cu oricare dintre directorii companiilor de publicitate din România, vorbim la telefon, iar, dacă am o disensiune, o privesc cu multă înţelegere.

P.B.: Când au apărut mai multe agenţii era momentul în care multinaţionalele intrau în România şi fiecare încerca să prindă un cont sau o afiliere?
V.S.: Vreau să precizez un lucru foarte clar: atunci, la început, nu ne băteam noi pe agenţiile multinaţionale! Dimpotrivă, pe Plus Advertising, de exemplu, se băteau şase reţele internaţionale, care doreau să facă un joint-venture, la sfârşitul lui '93 şi începutul lui '94! Pe toate le contactasem după ce fusesem la Praga, la o conferinţă IAA (International Advertising Association - nota P.B.). La acea adunare, am primit o broşură. Sigur mai am acea broşură pe undeva, dacă o găsesc, am să ţi-o arăt, pentru că am spus că o voi păstra pentru totdeauna. Acela a fost momentul zero. M-am uitat pe acea broşură şi am exclamat: câte agenţii străine de publicitate, iar în România nu este niciuna! Paul şi cu mine am considerat că era un mare potenţial. Drept urmare, m-am apucat şi am scris fiecărei agenţii din broşură la adresele lor din Praga.

P.B.: Le-aţi scris scrisori sau pe fax?
V.S.: Cred că prin poştă.

P.B.: Cine ţi-a dat acea broşură? Doar nu era la intrare în sala de conferinţă...
V.S.: Întrebarea ta nu este corectă: "Cine mi-a dat broşura?" Întrebarea corectă este: Cum ai ajuns la Praga, în mai 1993, la conferinţa IAA?
 
P.B.: Corect!
V.S.: În acea vreme, am fost contactaţi de domnul Barry Gelder, managing partner la compania independentă Interpartners Communications, care reprezintă şi astăzi un grup de companii independente, ce lucrează în Europa într-un network. Ei căutau astfel de parteneri şi pe piaţa românească. Imediat după ce am stat de vorbă cu Barry, mi-am dat seama că este o mare oportunitate să schimbăm know-how. Printre altele, Barry Gelder mi-a spus că este o întâlnire interesantă la Praga, "poate ţi-ar plăcea să vii pentru că de abia aţi început agenţia de publicitate". Astfel, am ajuns la conferinţa IAA de la Praga.

P.B.: Şi cum ai luat broşura?
V.S.: Cum era normal, am găsit-o pe scaunul meu, înainte de a mă aşeza! Iar în broşură erau trecuţi toţi membri IAA.

P.B.: Dacă-mi permiţi, să ne întoarcem puţin în timp, ca să prindem momentul începutului. Când a început să funcţioneze agenţia Plus Advertising?
V.S.: 15 februarie 1993.

P.B.: Ai fondat Plus Advertising împreună cu Paul Radu. Ai lăsat DHL pentru a porni o agenţie. Ce motivaţie ai avut?
V.S.: Când m-am hotărât să renunţ la DHL, părinţilor mei nu le-a venit să creadă. Aveam o poziţie de conducere într-o companie americană, eram foarte tânără, eram realizată, cum se spune, şi aveam o maşină... (Râde.) Un Opel Vectra vişiniu de la firmă. De neuitat acea maşină! Aveam un salariu decent, vreo 200-300 de dolari pe lună. Era anul 1991! Părinţii mei au fost tare supăraţi pe mine.

P.B.: A fost un şoc pentru ei?
V.S.: Da, absolut.

P.B.: Ce le-ai explicat?
V.S.: Le-am spus că eu cred că publicitatea este un lucru de mare viitor, este foarte frumos, este exact ce ştiu să fac şi că este ceva al meu. Le-am spus că o astfel de oportunitate nu cred că voi avea de multe ori în viaţă. De asemenea, le-am spus că am încredere în oamenii cu care voi lucra.

P.B.: Cu ce se ocupau părinţii tăi?
V.S.: Erau pensionari de puţin timp.

P.B.: Deci, Plus Advertising a fost oportunitatea ta.
V.S.: În viaţă, apar multe întâlniri sau oportunităţi. Sunt ca nişte trenuri care opresc în gara ta. Sunt trenuri care pot să mai vină şi altădată sau să nu mai vină niciodată. Cred că talentul este să vezi acele oportunităţi şi să te urci în tren. Să ştii că niciunul dintre noi n-a observat toate trenurile care au trecut prin gară şi nici n-a urcat în toate trenurile. Însă, eu am văzut atunci trenul. Şi m-am şi urcat în acel tren. Dar este vorba despre oameni, despre întâlnirea mea cu Paul, despre ce mi-a inspirat Paul în acel moment. Dacă în locul lui ar fi fost altcineva, poate n-aş fi avut curajul. Pe Paul îl cunoşteam din business şi aveam încredere în ceea ce vorbeşte. Ne completam extraordinar. Nu că el n-ar fi ştiut marketing, dar eu ştiam marketing, ştiam vânzări, iar Paul avea experienţă în domeniu, ştia foarte bine media şi mai avea darul de a intui o viziune, un talent care nu i-a pierit niciodată. Paul este un vizionar. Atunci, în 1993, el a avut viziune şi a văzut viitorul publicităţii şi m-a convins să urc în acel tren.

P.B.: Unde a fost primul sediul al agenţiei Plus Advertising?
V.S.: Pe strada Luterană, în blocul CINOR. Un loc care înseamnă mult pentru noi, dar care, din păcate, acum este o clădire dezafectată şi tristă.
 
P.B.: Cum l-aţi găsit?
V.S.: Mi-ai pus o întrebare... (Râde.) Pur şi simplu, CINOR dorea să închirieze două etaje. Ne plăcea mult să stăm în centrul Bucureştiului, pentru că, şi atunci, ca şi acum, am fost oameni de comunicare din toate punctele de vedere. Ne-a plăcut întotdeauna să ieşim, să stăm de vorbă cu oamenii, să fim în miezul lucrurilor. Atunci, miezul lucrurilor se afla în centrul Bucureştiului. În plus, era un sediu pe care ni-l puteam permite sub aspectul chiriei.
 
P.B.: Cum aţi organizat agenţia?
V.S.: În primul rând, să nu uităm că Paul avea experienţa agenţiei de publicitate Graffiti, unde fusese Client Services Director. El ştia ce înseamnă account, client services, oameni de media, creaţie, aşa încât ne-am dat seama imediat ce ne trebuie.

P.B.: Şi unde aţi găsit oamenii?
V.S.: Pe piaţă. Atunci, oamenii nu veneau la interviuri ca să-ţi spună cât de bine ştiu ei să facă un plan de media. Te uitai la om şi încercai să-i vezi potenţialul şi valorile. Trebuia să vezi o structură de personalitate care îl va ajuta să devină un specialist peste câţiva ani. Noi ştiam foarte bine ce oameni doream atunci.
 
P.B.: Cu ce oameni aţi pornit la drum?
V.S.: Am o colegă care lucrează la noi, în departamentul de contabilitate, din anul 1993! Şi mai sunt alţi colegi care lucrează la noi de foarte mulţi ani. Când angajam oameni, urmăream ca aceştia să fie deschişi la nou, să le placă mult să înveţe lucruri noi, foarte informaţi, curajoşi, ambiţioşi, plăcuţi şi, nu în ultimul rând, să aibă spirit de echipă.
 
P.B.: Pentru ce clienţi a lucrat Plus?
V.S.: Am început cu nişte clienţi de pe piaţa românească: Zass, Danemar şi Neoset. Zass era o firmă turcească şi vindea electrocasnice de foarte bună calitate, aduse, dacă nu mă înşel, din Germania. Danemar avea copiatoarele Mita. Neoset era producătorul de mobilă. Apoi, am lucrat pentru JTI (producător de ţigări - nota P.B.), iar la sfârşitul anului 1993 am început colaborarea cu Johnson & Johnson şi Unilever. Îmi amintesc că prima colaborare cu Unilever a constat în plasarea unor spoturi la televiziune pentru Impulse şi Denim. Dar toate acestea au venit ca urmare a scrisorilor trimise de noi la reţelele internaţionale...
 
P.B.: Da, să revenim la conferinţa IAA de la Praga, unde ai văzut acea broşură cu toate agenţiile internaţionale!
V.S.: Am scris tuturor acestor companii, la adresele lor din Praga, că suntem o companie din România şi dorim să lucrăm împreună şi să le dovedim că putem să le fim un partener de nădejde pe piaţa românească. Tuturor le-am scris! Unii ne-au răspuns că nu sunt interesaţi, iar alţii ne-au răspuns că sunt foarte interesaţi, dar că sediile lor pentru Europa sunt în alte capitale ale continentului, drept pentru care le-am scris acolo. Aşa s-a întâmplat şi cu Lintas: cei de la Praga mi-au spus să-i contactez mai întâi pe cei de la Londra, apoi pe oamenii de la Hamburg, care erau responsabili de Europa. După aceste scrisori, foarte mulţi ne-au răspuns pozitiv. Inclusiv McCann-Erickson, numai că Lintas i-a atras atenţia lui McCann că ei intraseră primii în legătură cu agenţia noastră.
 
P.B.: Cum aţi început colaborarea cu Lintas?
V.S.: Am început să lucrăm cu mai multe reţele, pe mai multe conturi, pentru că nu ştiam pe cine sau cum să alegem. Încercam să ne lămurim cu cine am putea să lucrăm mai bine şi care este sinergia clienţilor. Asocierea cu Lintas a venit absolut natural. Noi deja lucram în România cu trei dintre conturile lor foarte mari: Unilever, JTI şi Johnson & Johnson. În mod natural, ne-am îndreptat spre Lintas. Asocierea a fost făcută în condiţii profesioniste, cu negocieri, cu avocaţi... Privind în urmă cu 20 de ani, contractul nostru cu Lintas a fost gândit cu multă grijă, deşi noi eram la început. Sigur că te obligau să faci asta şi partenerii străini care, evident, aveau multă experienţă!
 
P.B.: Când aţi bătut palma cu Lintas?
V.S.: Noi am negociat tot anul 1994 pe diverse nivele şi grupuri. Îmi amintesc că actele au fost semnate în decembrie '94. Însă anunţul public l-am făcut în 1995.

P.B.: Dar ce anume aţi negociat atâta timp, pentru că voi eraţi mici, iar Lintasul era un colos?
V.S.: Revin şi spun: am un respect deosebit pentru toţi partenerii din industria de publicitate de atunci. Erau mulţi oameni de valoare pe piaţa românească, inclusiv noi, îndrăznesc să spun cu multă modestie. Toţi erau profesionişti, care ştiau ce doresc. Şi noi ştiam ce dorim. Tocmai de aceea am ştiut să ne angajăm avocaţi când am făcut această afacere. Ne-am interesat şi am pus pe hârtie orice clauză la care ne-am gândit şi orice situaţie care ar putea să apară vreodată. Poate ne-o fi scăpat ceva, dar îţi pot spune doar atât: acum, după 20 de ani, am constatat că nu ne-a scăpat nimic. Am plecat de la procentul de goodwill, ne-am gândit la toate situaţiile ce ar putea să apară într-o astfel de asociere - companii înfiinţate, clienţi noi, clienţi plecaţi, cine şi când cumpără, cu cât cumpără...

P.B.: Toate acestea s-au negociat la nivelul anului 1994?
V.S.: Da, spun asta cu mândrie. Un an de zile am negociat fiecare punct, fiecare clauză, fiecare paragraf. Lintas ne-a răspuns cu răbdare la fiecare întrebare. A venit cu propuneri, iar noi am ales din acele propuneri ce am considerat potrivit. Le-am făcut viaţa amară cu o mie de lucruri pe care ni le imaginam că s-ar putea întâmpla! (Râde.)

P.B.: Înseamnă că le-a şi plăcut să negocieze cu voi?
V.S.: Cum să nu! Eram profesionişti! (Râde.) Acest business a avut punctul de break even după patru-cinci luni de la momentul zero.

P.B.: Care au fost cifra de afaceri şi profitul agenţiei în 1994?
V.S.: Pentru acest răspuns trebuie să mă laşi să sun un prieten... (Râde.) Greu să-mi aduc aminte, noroc cu situaţiile financiare! Cifra de afaceri a fost în jur de un milion de dolari, şi profitul de vreo 150.000 de dolari.

P.B.: Dar bugetul de publicitate consumat pe TVR de Unilever şi Johnson & Johnson în 1994?
V.S.: Aceste două conturi reprezentau peste 50% din totalul business-ului nostru de media, dar mi-ar fi foarte greu să îţi dau o cifră exactă.

P.B.: Cum a fost viaţa voastră după asocierea cu Lintas?
V.S.: Noi ştiam foarte bine piaţa locală, consumatorul şi media din România. Dar aveam nevoie de know-how mai mult decât orice. Voiam să facem lucrurile mai bune şi să fim mai buni. Nu am făcut parte dintr-o reţea care ne-a trimis pe bandă rulantă clienţi internaţionali.

P.B.: Dar oameni v-au trimis?
V.S.: Nu ne-au trimis, noi am cerut oamenii de la Lintas! Am avut viziunea ca, în acei ani de început, 1995 - 1998, să cerem oameni de la reţea. Şi ne-au trimis oameni de o calitate excepţională. Noi am pus bazele unei companii care a fost tot timpul cu un pas înaintea pieţei noastre. Dă-mi voie să argumentez: am lansat în 1994 prima companie de media full service din România - Total Media Shop. Am fost prima agenţie care a avut departament de trafic. Sistemul de trafic a fost implementat în agenţia noastră în 1995 şi a fost pus la punct de un olandez, care era un guru al acestui subiect, în grupul Lintas. Am avut un director de creaţie amercian - Lee Smith - care ne-a învăţat cum este un director de creaţie care îşi inspiră oamenii şi care niciodată n-a venit să spună: acestea sunt ideile celorlalţi şi aceasta este ideea pe care am gândit-o eu! Am avut şi mulţi oameni de client services care au venit de la Lintas şi care au imprimat un anumit fel de organizare şi au introdus standarde de lucru şi de calitate. Noi am cerut oameni de la reţeaua Lintas şi tot noi i-am plătit.

P.B.: Aţi avut şi directori de creaţie români când aţi pornit agenţia?
V.S.: Tudor Potra, Florin Călinescu...

P.B.: Dar Călinescu n-a lucrat la Graffiti, la Burci?
V.S.: Nu-mi amintesc exact! Cândva, a fost şi director de creaţie la compania noastră, un director foarte bun... Dar aş vrea să-ţi spun ceva în privinţa oamenilor din companie! Multe gânduri le-am împărtăşit cu Paul. Am fost nişte parteneri care ne-am potrivit foarte bine în gândire. Amândoi am fost vizionari, ne-am completat, am ştiut ce ne dorim şi am fost de acord să investim în dezvoltarea acestei companii. Aveai două alegeri: să-ţi iei banii şi să te simţi bine sau să investeşti în agenţie, adică în oameni de valoare. Noi am ştiut de la început ce ne dorim.

P.B.: Ce fel de campanii aţi făcut în anii de început?
V.S.: M-am uitat cu ocazia aniversării noastre de 20 de ani la spoturile pe care le-am făcut atunci. Multe sunt superbe! La altele, îţi vine să râzi... În acei ani, am făcut campanii integrate, 360 de grade. Ce însemna atunci "360 de grade"! Aveam campanii care urmăreau target-ul unui brand pe tot parcursul zilei: pe televiziune, radio, outdoor şi print!

P.B.: Care a fost cel mai dificil client din acea vreme?
V.S.: În anii '90, clienţii de la multinaţionale erau oameni foarte buni în marketing, cu experienţă şi ani de marketing în spate. Am învăţat foarte mult de la clienţi. În acei ani, aveam multe întâlniri cu clienţii la nivel internaţional. Oamenii din agenţie mergeau tot timpul la training-uri internaţionale. De exemplu, mergeam la training-uri la Paris, la un centru de excelenţă al Johnson & Johnson. La Unilever erau vreo trei-patru astfel de centre de excelenţă pe diverse branduri. Îmi amintesc că pentru îngheţata de la Unilever se ţineau conferinţe în Turcia, iar pentru detergenţi, la Londra. Nu aveai decât de învăţat!

P.B.: Vă interesau clienţii locali?
V.S.: Cum să nu ne intereseze! Dar se punea altfel problema. Clienţii locali nu ştiau exact ce îşi doresc pentru produsul lor, şi noi trebuia să le explicăm de ce publicitatea este o investiţie, şi nu o cheltuială. Întâlneai oameni cu mult bun-simţ de business şi oameni cu care lucrai mai greu, nu-i puteam convinge şi atunci renunţam.

P.B.: Acum, la 20 de ani de când te-ai urcat în trenul publicităţii, mai aştepţi un tren în care să te urci?
V.S.: Da. Cred că şi peste alţi 20 de ani, îţi vor răspunde la fel, da, aştept un tren. Nu pentru că nu l-aş fi găsit pe cel pe care îl aştept acum, ci pentru că eu cred că nu trebuie să încetăm să ne dorim ceva nou de la viaţă.
 
(9 octombrie 2013 - Bucureşti)
 
Chestionarul lui Bernard Pivot
 
P.B.: Care este cuvântul tău favorit?
V.S.: Este o frază: "Hai să stăm de vorbă!"
 
P.B.: Care este cuvântul care nu-ţi place?
V.S.: Este o propoziţie: "Nu se poate!" Este o boală la români: nu se poate! Un om cere ceva şi imediat i se răspunde: nu se poate! Apoi, după ceva timp, se poate!.
 
P.B.: Ce îţi face plăcere în mod deosebit?
V.S.: Să călătoresc, să stau de vorbă cu oamenii, să privesc marea şi soarele.
 
P.B.: Ce îţi displace cel mai mult?
V.S.: Aroganţa, manipularea, minciuna.
 
P.B.: Care este înjurătura favorită?
V.S.: Nu prea ştiu să înjur.
 
P.B.: Ce sunet îţi place?
V.S.: Muzica.
 
P.B.: Ce sunet nu-ţi place?
V.S.: Tonul răstit în mod gratuit
 
P.B.: Ce altă profesie ţi-ar fi plăcut să ai dacă nu ai fi lucrat în publicitate?
V.S.: Nu găsesc o altă profesie mai frumoasă decât cea pe care o am acum.
 
P.B.: Ce profesie nu ai face nici în ruptul capului?
V.S.: Probabil că fiecare profesie are oameni care o fac cu plăcere, din diverse motive! Am o listă cu profesii despre care ţi-aş spune că nu le-aş face niciodată... pentru că mi-ar fi frică, pentru că le consider imorale, pentru că nu am constituţia fizică şi tot aşa... Surprinzător, lista pare lungă. (Râde.)
 
P.B.: Dacă Raiul există, ce ai dori să-ţi spună Dumnezeu când vei fi ajuns la Porţile Raiului?
V.S.: Bine ai venit! Îmi place că ai muncit mult, onest, că ai ştiut să te şi distrezi, ai ştiut să oferi oamenilor din bunătatea ta, ai făcut multe lucruri care ţi-au plăcut şi ai ştiut să te abţii să faci lucruri care i-ar fi rănit pe ceilalţi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer