Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Primul an de publicitate

Cel mai important lucru în business este să ai curaj


Petre Barbu, Un interviu cu Cristian Burci

08.04.2016
Editura Tandem Media
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
 CARTE DE VIZITĂ

 Cristian Burci s-a născut pe 26 iulie 1965, la Drobeta Turnu Severin.
Este fiul unui renumit profesor de română din Drobeta Turnu Severin. În 1983, Cristian Burci fuge din România, trecând pasul de la Dunăre în Iugoslavia. Ajunge în Grecia, apoi se stabileşte în S.U.A.
Se întoarce în România în 1990 şi începe afaceri de media la firma Centrade, apoi lansează în 1991 agenţia de publicitate Graffiti. În noiembrie 1992, Graffiti se afiliază la reţeaua BBDO. În anul următor, BBDO achiziţionează 20% din acţiunile companiei Graffiti.
Cristian Burci a derulat mai multe afaceri în media: ziarul Ultimul Cuvânt (faliment), Prima TV, Magic FM şi Kiss FM - vândute companiei SBS Broadcasting în anul 2005 pentru suma de 30,3 milioane euro, dar a făcut afaceri şi în domeniul feroviar - International Railway Systems - din care a ieşit în 2012.
De numele său este legată, în 2002, afacerea MTC TV Constanţa, televiziune aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, prin care s-a realizat o asociere în participaţiune cu Global Media (firma lui Burci). Valoarea contractului a fost de 6 milioane de dolari, bani proveniţi de la CFR Marfă, CFR Călători şi Adiministraţia Portului Constanţa.
În prezent, Cristian Burci este proprietarul trustului Adevărul Holding şi al grupului de comunicare BBDO (format din cinci agenţii).

La 25 de ani, Cristian Burci se întoarce în România din Statele Unite şi înregistrează, pe 5 august 1991, firma Graffiti, prima agenţie de publicitate din România. Graffiti este considerată pepiniera viitorilor antreprenori în publicitatea autohtonă.

 
Petre Barbu: Te-ai întors în ţară la începutul anului 1990. Cum ai găsit România?
Cristian Burci: România era o ţară cu energii şi speranţe extraordinare. Cred că energiile pozitive şi speranţele oamenilor de atunci erau mult, mult mai mari decât cele din prezent. Era o ţară a marilor oportunităţi. Şi acum România este o ţară cu mari oportunităţi. Cred că în ultimii 23 de ani nu au fost consumate nici 20% din oportunităţile de business pe care le are această ţară.
 
P.B.: De ce aşa de puţin?
C.B.: Cred că au lipsit o strategie clară şi o viziune în România.
 
P.B.: Veneai dintr-o ţară în care orice oportunitate este exploatată. Cum arătau Statele Unite ale Americii în vremea în care te întorceai în România?
C.B.: America este o ţară foarte pragmatică, îndreptată eminamente spre business, în care birocraţia se află la cote minime şi oamenii sunt orientaţi către afaceri şi tranzacţii. În Europa, această orientare este mai mică, iar în România, cred că energia de a fi pro business este acum pe cale de dispariţie. Asta provine şi din faptul că nu avem niciun fel de plan în România.

P.B.: Ce-ai învăţat în America?
C.B.: În primul rând, am învăţat să mă focusez pe business, să caut, să găsesc şi să exploatez oportunităţi în afaceri. Apoi, cred că am dobândit şi un plus de pragmatism. Românii au obiceiul să vorbească mult şi, din păcate, fac puţin. Eu am o vorbă: diferenţa între cei care fac şi cei care nu fac este extrem de simplă - cei care fac se ridică de pe scaun şi fac. Ceilalţi stau pe scaune şi doar vorbesc că vor să facă.
 
P.B.: Cu câţi bani te-ai întors din America?
C.B.: Aveam bani. Nu putem să comparăm banii de atunci cu banii din prezent. Şi eu eram plin de energie şi de entuziasm în acei ani. Cred că aveam şi mult curaj. Cel mai important lucru în business este să ai curaj. Experienţa este uneori un factor pozitiv, alteori, negativ. Când ai mai multă experienţă suferi de multe îndoieli şi chiar de rutină. Până la urmă, succesul într-o afacere este dat de curaj şi de credinţa fără niciun fel de îndoială că vei reuşi.

P.B.: Ce planuri aveai în 1990, când te-ai întors în România?
C.B.:: Am venit să văd ce se întâmplă. Cred că am stat vreo două săptămâni. Am văzut o mulţime de oportunităţi de afaceri, aşa cum văd şi astăzi o grămadă de oportunităţi. Mi-am văzut familia şi prietenii, dar nu aveam niciun plan concret de business. Dacă îmi amintesc bine, am venit chiar înainte de alegerile din mai 1990. România era o ţară cenuşie, dar cu oameni plini de speranţe.

P.B.: Te-ai gândit să faci o afacere cu ţigări, cafea sau rulmenţi, aşa cum era moda afacerilor în România?
C.B.: Nu! M-am uitat la lucruri mai mari decât aceste afaceri.

P.B.: Ai început să lucrezi în România la firma Centrade, împreună cu fraţii Florescu, veniţi şi ei din America. Cu ce te ocupai la Centrade?
C.B.: Am lucrat cu John, Radu şi Nick Florescu. Noi am pornit Centrade cu intenţia să stabilim o punte între România şi America şi să implementăm anumite proiecte de media care au funcţionat şi în Statele Unite. Programele de televiziune pe care Centrade le-a adus în România - Cartea Recordurilor şi mai ales serialul Dallas - au fost vânzări extrem de simple. Am profitat de foamea românilor pentru Dallas, serialul fiind oprit înainte de '89 de Ceauşescu, şi am avut foarte mare succes. Dar, în afară de succesul serialului la public, noi am deschis pentru prima dată uşa publicităţii în România pentru că am convins producătorul de ţigări British American Tobacco (BAT) să introducă două spoturi pentru Kent în Dallas şi în Cartea Recordurilor. Acestea au fost primele reclamele TV ale unei multinaţionale la Televiziunea Română, singura televiziune în acel moment din ţară.

P.B.: Ai avut un rol în negocierea acestui contract cu BAT?
C.B.: Am negociat cu clientul şi cu televiziunea.

P.B.: Atunci i-ai cunoscut pe Emanuel Valeriu şi pe Răzvan Theodorescu la TVR (directorul, respectiv preşedintele de atunci la TVR - nota P.B.)?
C.B.: Da, i-am cunoscut pe Valeriu, pe Theodorescu, pe Dumitru Moroşanu şi pe Octavian Iordăchescu (realizatori TVR - nota P.B.), multă lume am cunoscut atunci. Cinstit vorbind, erau oameni buni de televiziune şi destul de experimentaţi. Avantajul pe care l-a avut Centrade a fost faptul că a adus programe de mare audienţă, precum Dallas, în situaţia în care Televiziunea Română nu avea relaţii cu marii furnizori de programe TV din lume. Iar oamenii de la TVR au fost extrem de receptivi.

P.B.: Cât timp ai lucrat la Centrade?
C.B.: Cred că până la jumătatea anului 1991.

P.B.: Cum ţi-a venit ideea de a înfiinţa o agenţie de publicitate?
C.B.:: Eu i-am presat pe fraţii Florescu să facem o agenţie locală de publicitate. Cred că aici au fost diferenţele noastre. Ei considerau că este mai bine să stăm în zona tranzacţiilor de genul Dallas, Cartea Recordurilor şi altele. Acesta a fost momentul despărţirii noastre.
 
P.B.: Şi cum ţi-a venit ideea unei agenţii de publicitate?
C.B.: Pentru că nu exista nicio agenţie de publicitate în România! A fost un lucru extrem de firesc. Pornisem cu serialul Dallas şi reuşisem să impunem pe piaţa românească un client internaţional la televiziunea naţională. Era momentul în care o grămadă de alte multinaţionale intrau în România. Producătorii de ţigări Philip Morris, BAT şi Reynolds Tobacco au fost primii care au intrat pe piaţă şi aveau nevoie de servicii de comunicare. Şi nu numai ei. Apăreau micile afaceri româneşti care aveau nevoie de publicitate. Iar serviciile de publicitate nu existau. Publicitatea era atunci o chestiune care se pornea de la zero.

P.B.: Deci, despărţirea de fraţii Florescu a fost consecinţa unor viziuni diferite?
C.B.: Da, am avut opinii diferite, dar care n-au avut un suport conflictual. Şi astăzi am o relaţie bună cu Radu, cu Nick şi, în special, cu John Florescu.

P.B.: Pentru a face o agenţie de publicitate aveai nevoie de oameni. Cum ai reuşit să atragi oameni la Graffiti?
C.B.: Am făcut selecţii. Am dat anunţuri în ziare şi am căutat oameni de vânzări. Nu erau oameni specializaţi. Dar Paul, de exemplu, a fost angajat la Graffiti după o astfel de selecţie şi a lucrat în vânzări. (Paul Radu, fondatorul agenţiei Plus Advertising împreună cu Veronica Savanciuc - nota P.B.)

P.B.: Cine au fost oamenii care te-au încurajat să înfiinţezi agenţia de publicitate Graffiti?
C.B.: M-am încurajat singur. Eu cred că liderul trebuie să tragă după el pe ceilalţi. O parte dintre oameni au venit din zona ziarului Tineretul liber, pentru că, pe vremea Centrade, am mai făcut un proiect cu USA Today, care avea menirea să atragă publicitate. N-aş putea spune că a fost un eşec, mai degrabă a fost un proiect făcut în România înainte de vreme, pentru că lucrurile nu erau coapte. Unii oameni au venit de la Tineretul liber. De exemplu, Traian Popescu (fondatorul Media Today - nota P.B.) era pe atunci secretar general de redacţie la acest ziar.

P.B.: Dar cum au venit la Graffiti ceilalţi: Nora Marcovici, Diana Toboşaru, Marijana Popescu, Ioana Străulea...?
C.B.: Marijana şi Diana au fost de la început. Pe Marijana o ştiam de la Traian. Marijana a fost şi este şi acum un om extrem de structurat, un bun negociator şi probabil unul dintre cei mai buni oameni de media din acea vreme... Şi, ca să nu se supere pe mine, aş spune că este unul dintre cei mai buni şi în prezent. (Zâmbeşte.) Pe Diana cred că am cunoscut-o prin Marijana. Diana este o artistă. Am luat-o pe Diana pentru partea de creaţie a agenţiei. Aceasta a fost echipa iniţială. Şi Paul, care a venit după ce am dat anunţuri de angajări în ziare.

P.B.: Tu l-ai angajat pe Paul Radu la Graffiti?
C.B.: Paul Radu era un excelent vânzător şi un bun negociator. Cum a rămas, de altfel, şi astăzi. Nu m-am certat cu Paul când a plecat de la Graffiti. Sunt în nişte relaţii foarte bune cu Paul. El a plecat într-un moment în care Graffiti crescuse atât de mult, încât am început să facem şi alte agenţii: Global Media, Plus Media...

P.B.: Plus Media? N-am auzit de agenţia asta, Plus Media!
C.B.: Plus Media a fost făcută înaintea agenţiei Plus Advertising.

P.B.: Plus Media era agenţia făcută de tine, Paul Radu şi Veronica Savanciuc?
C.B.: Eu şi cu Paul eram în Plus Media. După aceasta, Paul şi Veronica au mers şi au făcut Plus Advertising.

P.B.: Te-a înfuriat plecarea lui Paul?
C.B.: Nu! Astfel de mişcări sunt lucruri care fac parte din evoluţia business-ului. Dragoş Grigoriu a făcut Contrapuncto, iar Zoli şi cu Miki (Zoltan Szigeti şi Mihaela Nicola - nota P.B.) au făcut Viewpoint, care a fost vândută apoi către Ogilvy&Mather. Aceste despărţiri mi s-au părut fireşti pentru evoluţia noastră de atunci.

P.B.: Ce anume le ofereai acestor oameni la Graffiti: bani, putere, relaţii în piaţă?
C.B.: Cred că atunci le-am inspirat curajul de a merge înainte. Energia pozitivă pe care ei o aveau s-a amplificat şi a generat o muncă fantastică. Au fost nişte momente miraculoase la Graffiti. Lucruri mici, lucruri mari, lucruri greu de povestit, şedinţe de noapte, idei, cum atacăm clienţii, cum facem nu ştiu care spot, cum am făcut un spot în aşa-numitul "studio Coca-Cola", care era, de fapt, un frigider! Luam produsul, îl puneam în frigider şi îl filmam. Apoi, au fost primele spoturi cu ştrandul Milea şi primele adaptări pentru Wrigley, pentru Delta Airlines, nopţile în care am pregătit prezentările pentru adaptarea primului spot "Aquafresh în trei culori", pentru Fildas. Dar ei pot spune despre aceste lucruri mult mai bine decât mine. Am avut o echipă excepţională. La Graffiti a fost cea mai bună echipă care a existat în cei 23 de ani de publicitate în România. De la Paul Radu la Marijana Popescu, de la Zoltan şi Miki la Dragoş Grigoriu şi Michael Kammrath! Cum poţi să-ţi închipui azi un departament de client-service condus de Paul Radu şi cei mai buni oameni ai lui erau Zoltan Szigeti şi Dragoş Grigoriu?
 
P.B.: Dar ai prevăzut că ei vor pleca în drumul lor?
C.B.: Bineînţeles, n-aveau cum să nu plece! Am mai spus asta: face parte din evoluţia vieţii! Dar nu numai în România se întâmplă aceste lucruri. Peste tot în lume au loc astfel de rupturi! Paul, Dragoş şi Zoltan sunt caractere foarte puternice...
 
P.B.: Şi tu cum gestionai relaţiile dintre ei?
C.B.: (râde): Ca şi acum!
 
P.B.: Care erau temerile tale când ai înfiinţat Graffiti?
C.B.: N-am avut nicio îndoială sau frică faţă de succesul agenţiei Graffiti. Când cred într-o idee, n-am nicio îndoială că voi reuşi. Pur şi simplu cred într-o idee şi o execut.
 
P.B.: Cine a dat numele agenţiei Graffiti?
C.B.: Traian Popescu. El este naşul agenţiei.
 
P.B.: Cum ai găsit primul sediu, în strada Învingătorilor?
C.B.: Nu mai ştiu exact cum am ajuns acolo. Dar îmi amintesc că era o vilă veche, frumoasă şi extrem de utilă pentru ceea ce făceam atunci.
 
P.B.: Ce făceai în primele luni de la deschiderea agenţiei? Cu ce te ocupai, alergai pe la clienţi?
C.B.: Toţi alergam la clienţi. Mă întâlneam cu clienţii, cu presa, cu oamenii din televiziune, la fel cum fac şi astăzi oamenii din agenţiile de publicitate. În acea vreme, întâlnirile cu clienţii erau mai dese pentru că noi nu aveam privilegiul e-mailului sau al telefonului mobil.
 
P.B.: Cu ce automobil te duceai la clienţi?
C.B.: Avem mai multe maşini: un Ford, un Volkswagen, o Dacie... Am avut tot felul de maşini.
 
P.B.: Îţi aminteşti cifra de afaceri pe care a realizat-o Graffiti în 1991?
C.B.: Câteva sute de mii de dolari.
 
P.B.: Dar primul client important al lui Graffiti a fost Philip Morris...
C.B.: Nu! Prima campanie importantă a fost schimbarea numelui Pan Am în Delta Airlines şi a fost făcută spre sfârşitul anului 1991. A fost cea mai mare campanie de presă scrisă din România. Apoi, am avut Philip Morris pentru care am lucrat în 1992.
 
P.B.: Ce buget de lansare a avut Philip Morris în România?
C.B.: Dacă îmi amintesc bine, cred că a fost de vreo două milioane de dolari.
 
P.B.: Cum a ajuns Graffiti să lucreze cu Philip Morris?
C.B.: Am făcut simultan prezentări la Reynolds şi la Philip Morris. Şi am rămas cu Philip Morris. Managerul de ţară de atunci al Philip Morris era un domn, Marco Terribilini. El a deschis operaţiunile Philip Morris în România.
 
P.B.: Cum ai reuşit să obţii în exclusivitate spaţiul de publicitate la TVR? Graffiti era singura firmă care vindea clienţilor publicitate la televiziunea publică.
C.B.:: La un moment dat, Televiziunea Română avea probleme cu mai mulţi furnizori externi din cauza unor datorii. Noi am rezolvat această problemă de neplată şi am obţinut în schimb spaţiu de publicitate de la TVR...
 
P.B.: În valoare de... ?
C.B.: Nu mai ştiu... (Se gândeşte.) Cred că şapte-opt sute de mii de dolari.
 
P.B.: Afacerea asta a stârnit furiile multor competitori ai tăi.
C.B.: Noi nu i-am oprit să intre în TVR. Atunci, concurenţa era mult mai mare decât acum. Fiecare avea dorinţa de a controla media respectivă: stadioane, panouri, televiziune, ziare. Bătălia era mult, mult mai dură. Astăzi, concurenţa este orientată către business: cum generăm o margine de profit mai mare? Atunci se punea accentul pe control, cine este primul şi cine acumulează cât mai mult din piaţă. Spiritul competitiv era mult mai dezvoltat ca acum. Dar nici azi nu pot spune că este prea multă dragoste între agenţii!
 
P.B.: Ţi-aş propune să vorbim despre afilierea la BBDO şi despre vânzarea unui pachet de acţiuni către reţeaua internaţională. Când ţi-a venit ideea afilierii?
C.B.: Din primul moment în care am înfiinţat Graffiti. A fost o chestiune logică.
 
P.B.: De ce BBDO?
C.B.: Pentru că asta a fost întâmplarea. Când am făcut în '92 campaniile pentru Delta Airlines şi Wrigley, aceştia erau clienţi internaţionali ai BBDO. Practic, prin aceşti clienţi, BBDO a fost prima reţea internaţională care a intrat pe piaţa românească. Cu aceste campanii pe care le-am făcut ne-am afiliat într-o primă fază la BBDO (noiembrie 1992 - nota P.B.), apoi am vândut destul de rapid 20% din acţiunile Graffiti către BBDO (anul 1993 - nota P.B.). Acela a fost momentul în care s-au separat diverse agenţii din Graffiti, pentru că aveam câţiva clienţi în conflicte de interese.
 
P.B.: Ai avut şi alte oferte de la reţelele internaţionale de publicitate?
C.B.: Nu. Nici n-am căutat altă reţea. BBDO a fost prima reţea şi a fost cea mai rapidă tranzacţie. Ulterior, am vândut participaţia mea la Viewpoint către Ogilvy&Mather.
 
P.B.: Cu cât ai vândut participaţia de 20% din Graffiti către BBDO?
C.B.: Nu mai ţin minte. Cred că a fost o sumă bunicică pentru acei ani.
 
P.B.: Unde ai semnat contractul, la Bucureşti?
C.B.: Da, la Bucureşti, şi în acea zi am avut şi o petrecere la Clubul Diplomaţilor. Înainte de a semna vânzarea de 20%, noi eram deja afiliaţi la BBDO, dar am reuşit să afiliem şi Graffiti Sofia la BBDO.
 
P.B.: Ai negociat în prealabil vânzarea către BBDO sau pur şi simplu ai pus pe masă pachetul de 20%?
C.B.: Am pus oferta pe masă pentru nişte bani. Dar mai-nainte s-a făcut o evaluare a firmei, care se baza pe un multiplu al profitului operaţional din anul în curs şi al profitului mediu pentru următorii trei ani. Parteneriatul cu BBDO a însemnat foarte mult pentru noi, pentru că, atunci, veneau numeroase multinaţionale în România şi natural am avut mai mult business.
 
P.B.: Ce fel de oameni ai întâlnit la multinaţionalele abia sosite în România?
C.B.: În prima fază, erau mai mulţi oameni de business. Pe măsură ce au crescut afacerile în România, au apărut şi oamenii de marketing.
 
P.B.: Înţelegeai ce fel de servicii de comunicare doreau de la tine?
C.B.: Unele lucruri le-am înţeles, altele le-am învăţat. Oricum, a fost o experienţă fabuloasă faptul că am lucrat cu astfel de oameni. Sigur, nu pot spune că înţelegeam tot ce spuneau acei oameni. Dar vreau să spun un lucru foarte important! Noi, cei care am început publicitatea în România, am avut o deschidere mult mai largă decât cei care fac publicitate în prezent. Nu am învăţat doar partea de marketing a unui client, ci am participat şi la partea de business a clientului, la distribuţie, la contracte, la merchandising. Noi am avut o vedere mult mai amplă decât o au tinerii care intră astăzi în publicitate.
 
P.B.: Ce rol a avut Michael Kammrath în Graffiti BBDO? (fost preşedinte al agenţiei - nota P.B.)
C.B.: Michael Kammrath este unul dintre cei mai deştepţi oameni pe care îi cunosc. A făcut mult trainig cu oamenii de la Graffiti, a fost un mentor pentru mulţi dintre ei şi a fost o interfaţă între agenţie şi marii clienţi. Michael a fost extrem de implicat în afacerile agenţiei. Un alt nume important în conducerea Graffiti a fost Ron Petreanu, care tocmai terminase facultatea şi venise în România ca să-şi vadă fratele, director la Associated Press România. Iniţial, Ron Petreanu a vrut să-şi facă un stagiu la noi de un an, dar a rămas şapte-opt ani la Graffiti. El a devenit directorul general al agenţiei în anul 1994.
 
P.B.: La un moment dat, Michael Kammrath, Zoltan Szigeti, Mihaela Nicola şi cu tine aţi înfiinţat Viewpoint Advertising. Agenţia a fost făcută pentru a atrage Ogilvy&Mather în România?
C.B.: Nu! Ca toate celelalte agenţii pe care le-am înfiinţat, şi Viewpoint a avut rolul de a atrage o serie de clienţi care se aflau în conflict de interese la Graffiti. Întâmplarea a făcut ca Viewpoint să câştige în România unul dintre clienţii mari ai lui Ogilvy, nu mai ştiu care anume! Şi atunci s-a realizat afilierea la reţeaua Ogilvy, o mişcare la fel de rapidă ca cea în cazul Graffiti-BBDO.
 
P.B.: Apoi, Ogilvy sub conducerea lui Zoltan Szgeti a devenit un concurent puternic pentru Graffiti.
C.B.: Era normal să fie aşa, pentru că este o chestiune de piaţă! Între toate agenţiile pe care le-am înfiinţat a existat o concurenţă foarte puternică. Eu am fost singura legătură între aceste agenţii.
 
P.B.: Dacă ar fi s-o iei de la început, pe cine anume n-ai mai angaja la Graffiti?
C.B.: I-aş angaja din nou pe toţi, cu bunele şi relele fiecăruia. Nu suntem perfecţi. Am făcut o treabă extraordinară ca echipă.
 
P.B.: Ţi-ai fi dorit atunci şi alţi oameni?
C.B.: Care oameni, că nu prea erau pe piaţă!?
 
P.B.: De exemplu, pe Reese Palley! (Fondatorul firmei RomKU, împreună cu Adrian Drăghici, principalul concurent al lui Graffiti.)
C.B.: Reese Palley era un personaj fabulos. Mi-a plăcut Reese Palley. La un moment dat chiar am devenit parteneri. A fost o discuţie, de care puţină lume a ştiut, ca să ne unim... (Ezită să povestească.)
 
P.B.: De ce a căzut discuţia?
C.B.: (foarte reţinut): Cred că a fost mai bine că a căzut.
 
P.B.: Şi dacă ar fi s-o iei de la început, din 1991...
C.B.: Nu regret nimic.
 
P.B.: Nu ai face nimic în plus faţă de ce-ai făcut?
C.B.: Cred că am făcut foarte bine ce am făcut atunci.
 
P.B.: Ce sunt banii pentru tine?
C.B.: O comoditate. Banii sunt o măsură a faptului că am reuşit să fac ceva. Nu au o valoare aparte. Toată lumea care mă ştie poate să spună că nu cheltuiesc mai mult decât un om normal. Banii reprezintă o chestiune de cuantificare a succesului sau a insuccesului în diverse lucruri pe care le facem.
 
(4 noiembrie 2013)
 
Chestionarul lui Bernard Pivot
 
P.B.: Cuvântul tău favorit?
C.B.: Spirit pozitiv.
 
P.B.: Cuvântul care nu-ţi place?
C.B.: Nu se poate.
 
P.B.: Ce îţi face plăcere în mod deosebit?
C.B.: Să construiesc. Este cea mai mare satisfacţie. Într-o ţară în care multe lucruri se dărâmă, eu am construit nişte lucruri.
 
P.B.: Ce nu-ţi place să faci?
C.B.: Nu-mi place să fiu negativist, nu-mi place să refuz proiectele complicate şi nu-mi place să ratez, ca la fotbal! Oamenii îşi amintesc de cei care dau golurile şi îi uită pe cei care ratează. Deşi mai ratez şi eu din când în când. Un antreprenor mai trebuie să şi rateze.
 
P.B.: Ce sunet îţi place?
C.B.: Nu ştiu.
 
P.B.: Ce sunet nu-ţi place?
C.B.: Scârţâitul polistirenului (zăpada artificială). În rest, n-am nicio problemă cu sunetele.
 
P.B.: Înjurătura favorită?
C.B.: Nu înjur.
 
P.B.: Ce altă profesie ţi-ar fi plăcut să faci, dacă nu ai fi lucrat în publicitate?
C.B.: Cred că am făcut destule meserii.
 
P.B.: Ce profesie nu ai practica nici în ruptul capului?
C.B.: Orice meserie care ar presupune să lucrez pentru un patron
 
P.B.: Dacă Raiul există, ce ai dori să-ţi spună Dumnezeu când vei fi ajuns la Porţile Raiului?
C.B.: Mi-aş dori să-mi spună că n-am făcut rău în viaţă, că am fost pozitiv şi că am reuşit să construiesc câte ceva.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer