Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Jocul interior şi Stresul (II)


W. Timothy Gallwey, traducere de Magda Bunea

12.07.2017
Editura Spandugino
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
W. Timothy Gallwey
Jocul interior şi Stresul
Editura Spandugino, 2011

Traducere din limba engleză de Magda Bunea.


Citiţi prefaţa acestei cărţi.

*****
Citiţi prima parte a acestui fragment aici.

Trei. Fă cunoştinţă cu producătorul de stres

În seminarele dedicate stresului, ne referim la Eul 1 ca la acel ceva care te stresează. Vocea aceasta cicălitoare din mintea noastră poate să dea peste cap pe oricine, în orice situaţie. Aşa cum am povestit în capitolul anterior, Producătorul de stres este o prezenţă familiară la cursul de golf. Golful poate să scoată la lumină demonii din noi cum numai puţine alte sporturi o pot face. Sunt mereu amuzat de faptul că bărbaţi şi femei în toată firea, şi eu în aceeaşi măsură cu ei, putem să punem atâtea la bătaie când lovim o mingiucă albă, cu un baston caraghios, ca să o facem să intre într-o gaură. Dar cei mai mulţi aşa facem.

Nu demult, am antrenat un om de afaceri prietenos şi fermecător, Charlie, care părea relaxat şi fericit că e la un curs de golf. Era un bun jucător - de obicei făcea un scor care îl plasa pe undeva în jurul locului 40. Când se pregătea să lovească mingea, părea relaxat şi gata de acţiune. Postura lui era perfectă şi pe backswing, şi la început de downswing, dar pe măsură ce crosa se apropia de minge, faţa căpăta o grimasă înţepenită, aproape violentă, dar şi îngrozită, în acelaşi timp. Era ca şi cum, în acea fracţiune de secundă, devenea o altă persoană. Eram uluit: "Cine e individul acesta? Unde a plecat Charlie?" Apoi, în clipa de după lovirea mingii, seninătatea a reapărut pe chipul lui Charlie.

L-am întrebat dacă era conştient că se întâmpla ceva cu buzele lui pe parcursul balansului. La următoarele câteva lovituri şi-a focalizat atenţia asupra a ceea ce se petrece. Era uşor stânjenit de ceea ce observase şi zâmbetul lui cam plouat mi-a spus că îşi dăduse seama că strângea buzele în acel moment al jocului.

Am arătat spre faţa lui zâmbitoare şi l-am întrebat: "Ce crezi că se va întâmpla dacă îl laşi pe Charlie să lovească mingea? Pe acest Charlie. Nu pe tipul speriat care se teme că e lovit de minge. Sunt tare curios ce s-ar întâmpla!"

Charlie a prins mesajul, dar a părut alarmat de idee. "Nu ştiu", mi-a spus, "aproape că nu aş îndrăzni să fac aşa ceva. Dacă acest Charlie loveşte mingea, mă tem că va fi o lovitură tare slăbuţă."

Nu vedeam de ce aş fi investigat cauzele care făceau să apară acea schimbare. Pur şi simplu voiam ca Charlie să fie conştient şi să vadă ce se întâmpla.

"Hai să vedem cât de slăbuţă e lovitura dacă îl lăsăm pe Charlie să lovească mingea", i-am spus. În cursul următoarelor lovituri, grimasa a dispărut treptat, în timp ce Charlie vedea cu surprindere că mingile aveau traiectorii considerabil mai lungi şi mai bine ţintite decât înainte.

Povestea lui Charlie este un exemplu edificator relativ la ceea ce se poate întâmpla în momente de stres. Eul 1, Producătorul de stres, imaginează momentul lovirii mingii ca pe o ameninţare la adresa succesului său. Această imagine a fost suficientă pentru a produce o reacţie fizică şi o întrerupere a mişcării curgătoare de balans a Eului 2. Jocul interior are o sarcină simplă: să ocolească Producătorul de stres şi astfel Eul 2 să strălucească.

Vocea producătorului de stres

Cum se manifestă Producătorul de stres în viaţa voastră? Cu ce seamănă? Producătorul de stres poate fi numit şi teamă, îndoială, confuzie sau neştiinţă. Fiecare dintre noi am observat că avem perioade în viaţă în care putem stăpâni stresorii pe care îi întâlnim, fără să ne facem zob, dar există şi alte momente când stresul pune stăpânire pe tot ce avem mai bun. Diferenţa nu e dată numai de gradul de gravitate al stresului sau de starea curentă de stabilitate, ci şi de cât de mult suntem influenţaţi de vocile Producătorului de stres. Puteţi să recunoaşteţi vocea propriului Producător de stres în cele ce urmează?

Producătorul de stres este un hoţ de identitate

Vorbeşte ca şi cum ar vorbi cu propria ta voce. De exemplu: "Sunt aşa de prost... Nu pot să fac asta... Sunt un ratat... Nimeni nu mă iubeşte... N-am nicio valoare." Producătorul de stres emite judecăţi cu o asemenea autoritate şi te cunoaşte atât de bine, încât accepţi, din greşeală, vorbele lui ca fiind autoevaluări precise, chiar şi atunci când nu sunt adevărate.

Foaie de observaţie
Completată de doctorul Edd Hanzelik
- Furtul de identitate -

Când Ruth, o femeie de treizeci şi ceva de ani, a venit pentru prima dată la cabinet, era atât de disperată, atât de nefericită, încât parcă se omora singură. Pusă în faţa acestei situaţii, Ruth a găsit că avea toate motivele să fie fericită, dar nu îşi dădea seama ce voia de la viaţă. Era consumată efectiv de dialogul interior necruţător, dus fără încetare de Producătorul ei de stres.
"Mă urăsc!", a anunţat ea pe un ton plângăcios, la prima consultaţie.
"Ia stai puţin", i-am spus, oprind-o, "cine este acest Eu care se urăşte?"
"Eu sunt eu!", a răspuns, privindu-mă derutată.
"Eşti sigură că tu eşti?, am întrebat-o. "Pare că vorbeşte Producătorul de stres. S-ar putea să fie vorba despre un caz de furt de identitate. Probabil că ceva ţi-a furat identitatea şi vorbeşte ca şi cum ar fi tu, şi tu crezi asta."

Ruth a fost aşa de surprinsă şi intrigată de ceea ce i-am spus, încât, pentru o clipă, şi-a uitat nefericirea.

Momentul de gândire a creat prilejul de a vorbi cu Ruth despre punctele forte ale propriei persoane, ca fiinţă separată de vocea interioară care îi spunea că se urăşte.

Forma de stres a lui Ruth era tirania concepţiilor negative - ceva ce poate să ajungă să domine viaţa interioară a unei persoane. Pentru a învinge această tiranie, trebuie examinate sursele concepţiilor respective, trebuie puse întrebări despre meritele tale pentru a descoperi că poţi alege, că ai opţiunea să simţi ceea ce psihologii numesc "stima de sine necondiţionată".

Am continuat coaching-ul cu Ruth. Am explorat împreună experienţele din copilărie care contribuiseră la apariţia sentimentului de gol, de inutilitate şi autodetestare. S-a simţit uşurată când a recunoscut că vocea Producătorului de stres nu era de fapt a ei şi că ea era ea care avea posibilitatea să aleagă dacă să acorde sau nu atenţia totală şi respectul profund Producătorului de stres. De curând mi-a spus, cu surprindere şi un zâmbet larg: "Au trecut trei luni şi încă mă simt foarte bine cu mine însămi!"

Producătorul de stres declanşează temeri catastrofice

Producătorul de stres este talentat în a anticipa cel mai rău rezultat într-o situaţie dată. De exemplu, faci un duş şi observi o mică umflătură pe gât. Te gândeşti că nu e nimic serios, dar Producătorul de stres are alte planuri pentru tine. Imediat poate să înceapă să imagineze cel mai rău diagnostic şi cele mai îngrozitoare tratamente. Tu alungi gândurile astea, dar Producătorul de stres profită de faptul că există o anumită nesiguranţă referitor la ce e acolo şi te convinge să urmezi spaimele lui. Aşa că, în clipa în care ieşi de la duş, s-ar putea să simţi deja efectele secundare ale chimioterapiei.

Frica e plină de energie. Poate paraliza şi bunul-simţ, şi simţul critic, în timp ce te proiectează într-o înfloritoare speculaţie păguboasă. Iată o analogie: tocmai faci o excursie pe jos şi simţi dintr-odată o durere în talpa piciorului. Mintea ta începe să se frământe, căutând posibile cauze. Poate că ai artrită, poate e gută. Imaginaţia o ia razna pe măsură ce durerile cresc. Îl întrebi pe colegul de excursie dacă are un analgezic şi înghiţi repede pilulele, dar nu simţi cine ştie ce uşurare. Continui să mergi şchiopătând mai departe. Poate e cancer sau ceva la fel de serios. Poate că s-a terminat pentru totdeauna cu excursiile pe jos. Pe măsură ce nutreşti gânduri de acest fel, devii din ce în ce mai neliniştit şi mai înfricoşat. Practic, plimbarea ta nu mai serveşte la nimic.

Până la urmă, unul dintre excursionişti îţi spune: "Hei, de ce nu scoţi pantoful să vezi cum arată piciorul." Aşa că scoţi pantoful şi găseşti o pietricică aşezată sub degete. Scoţi piatra şi durerea dispare, odată cu catastrofala frică. Producătorul de stres se trage din durerile din trecut şi creează spaimele din viitor.

Foaia de observaţie
Completată de doctorul John Horton
- Cum să înţelegi durerea -

Rebecca a fost trimisă la mine pentru dureri de spate cronice, care o transformaseră efectiv într-o persoană cu dizabilităţi. De luni de zile nu mai putuse să muncească, şi totuşi nu se stabilise un diagnostic; exista o mică problemă cu o hernie de disc, care însă nu putea fi răspunzătoare de intensitatea durerilor ei. Făcuse fizioterapie şi acupunctură, dar starea ei nu se îmbunătăţise cu nimic. Stând de vorbă cu Rebecca pentru anamneză, am putut să observ cât era de îngrozită de aceste dureri.

Cercetând mai amănunţit, am aflat că tatăl ei avusese ALS, o suferinţă cunoscută şi sub numele de boala lui Lou Gehrig, extrem de chinuitoare şi cu pronostic fatal, cu o puternică încărcătură genetică. Pe măsură ce discutam cu Rebecca, mi-am dat seama că ea se temea să nu fi moştenit boala tatălui ei.

Teama de necunoscut şi imposibilitatea de a controla viitorul pot fi o puternică sursă de stres. I-am explicat Rebecăi că durerea ei avea trei componente: una era fizică, a doua era frica de ALS, iar a treia era anxietatea ei generalizată. De îndată ce a realizat că frica şi anxietatea îi produceau mai multă durere decât problema minoră de la coloană, femeia s-a simţit mult mai bine. Iar problemele ei s-au rezolvat în întregime când a făcut nişte teste genetice şi s-a constatat că nu era predispusă la ALS.

Ca urmare, de fiecare dată când Rebecca avea o oarecare jenă în zona spatelui sau a picioarelor, sistemul ei de alarmare nu mai era declanşat. Era clar că acele mici dureri, care nu au răspuns niciodată cu adevărat terapiilor convenţionale, nu se datorau niciunei anormalităţi a coloanei vertebrale.

Frica excesivă este ea însăşi cauzatoare de stres, fie că e întemeiată, fie că nu. Problema oricărei persoane care acuză dureri este să lămurească pe cât posibil cauzele durerii - pe cele fizice, mentale şi pe cele emoţionale. Această clarificare poate să ia ceva timp, dar este componenta esenţială în a învinge frica ce te poate face să paralizezi literalmente.

Exerciţiu: Cea mai deranjantă frică

Fără să reflectezi prea mult, scrie pe o foaie de hârtie care este frica ta cea mai supărătoare. Observă dacă poţi identifica în legătură cu ea ceva care seamănă cu exagerările pe care le practică Producătorul de stres.

Producătorul de stres promovează negativismul

Producătorul de stres are talentul de a crea melodrame à la Hollywood. Pornind de la un singur gând - de exemplu: "Acea persoană nu mă place!" -, el poate dezlănţui o cascadă de emoţii negative: confuzie, tristeţe, disperare, mânie, frică. Odată ce i-am dat voie Producătorului de stres să ne convingă de ceva rău, acel ceva poate să pară extrem de real. Într-o poveste indiană se vorbeşte despre un ţăran căruia îi murise catârul. Omul hotărăşte să meargă să ceară vecinului să îi împrumute animalul său pentru a-şi ara ogorul. Dar, pe măsură ce se apropie de casa vecinului, începe să îşi imagineze tot felul de critici pe care i le-ar putea adresa acesta: "De ce nu ai avut grijă de catârul tău? Puteai să faci să nu se întâmple una ca asta. Nu vreau să îţi dau animalul meu. Nu am încredere că o să ai grijă de el." Astfel că omul era aşa de enervat anticipând un răspuns negativ, încât, când vecinul i-a deschis uşa, i-a tras un pumn şi i-a strigat: "Ticălosule!".

Acesta este Producătorul de stres în acţiune.

Foaie de observaţie
Completată de doctorul Edd Hanzelik
- Cum să înţelegi o traumă veche -

Meredith, o pacientă de şaizeci şi ceva de ani, avea o senzaţie de arsură care parcă îi străbătea tot corpul. Simţea asta cu mai mare intensitate mai ales noaptea şi, pur şi simplu, nu putea dormi. La început, medicii au crezut că e vorba de ceva legat de menopauză şi i-au administrat o doză mare de hormoni, dar lucrurile s-au înrăutăţit. Prezenta şi alte simptome: probleme digestive, oboseală, lipsa libidoului, depresie şi atacuri de panică. Când a ajuns la cabinetul meu era în căutare disperată de răspunsuri.

Am vrut să fac o evaluare complexă a situaţiei lui Meredith şi am discutat mult despre viaţa ei. Avea o poveste interesantă. Când avea 12 ani, se afla în maşină cu mama ei, traversau podul Brooklyn, Meredith stătea pe bancheta din spate şi a auzit-o pe mama ei ţipând: "Fereşte-te". Următorul lucru de care îşi aducea aminte era că se afla la locul unui accident grav de maşină - mama ei murise.

Meredith nu explorase niciodată în întregime sentimentele ei legate de acest eveniment traumatic şi chiar şi atunci când mi-a povestit, la aproape cincizeci de ani după accident, au podidit-o lacrimile. Puteam să îmi dau seama că Meredith suferise probabil de stres post traumatic după acea întâmplare nefericită. Sistemul ei de stres devenise hiperactiv la momentul accidentului şi nu mai revenise niciodată la limite fireşti.

După ce am eliminat orice altă posibilitate de boală, i-am explicat lui Meredith că sistemul ei de stres fusese pus în alertă şi era menţinut aşa de o lungă perioadă de timp. Faptul de a nu fi înţeles că simptomele pe care le manifesta îşi aveau rădăcinile în drama din copilărie o lăsase la mila spaimelor şi gândurilor negative induse de Producătorul de stres.

La început, a fost greu să stabilim un tratament pentru că prima voce care răspundea din sinele lui Meredith era cea a Producătorului de stres, cu îndoielile, temerile şi grijile lui. Pe măsură ce am început să ne focalizăm pe vindecarea traumelor emoţionale şi fizice din trecut, Meredith a început să fie capabilă să se distanţeze de Producătorul de stres şi simptomatologia ei a început să se îmbunătăţească.

Am observat deseori, în practica medicală, că multe manifestări clinice cronice, care debilitează o persoană, încep să se rezolve când oamenii observă că au fost create de traume vechi. Falsele interpretări ale simptomelor furnizate de către Producătorul de stres pot produce o mare nelinişte. E foarte interesant de văzut cum se ameliorează tarea pacientului când înţelegerea înlocuieşte spaima.

"Producătorul de stres" este maestrul atacului la propria persoană

Atacul la propria persoană este cartea de joc cu care Producătorul de stres câştigă partida la cacealma. "Jocul" lui constă în a-ţi urmări toate mişcările, insistând pe cât de prost acţionezi, râde de toate dorinţele tale, te judecă fără milă - şi face toate acestea de o manieră care te convinge că tot ce îţi spune este adevărat.

Printr-o neobosită corală de "ai fi putut" şi "ai fi trebuit", "fă asta" şi "nu fă asta", "ar fi trebuit să faci asta, ai fi putut să faci ailaltă", Producătorul de stres te poate face să mergi tot timpul în vârful picioarelor de frică să nu greşeşti. Uneori, poate fi extrem de insistent în a te determina să faci ceva, iar când chiar ai făcut ce ţi-a zis, îşi schimbă complet atitudinea şi îţi spune: "De ce ai făcut asta?". Nu pare niciodată mulţumit de tine. Dacă e să ne referim la cel mai mic prejudiciu făcut unei persoane de către Producătorul de stres, acesta este subminarea încrederii în sine.

Pentru că Producătorul de stres poate fi fără milă. Un prieten înţelept mi-a spus odată: "Când oamenii încep să se judece pe ei înşişi, Diavolul pare un tip amabil."

O altă variantă a atacului la propria persoană este învinovăţirea de sine. Iată un poem pe care doctorul Horton l-a citit câtorva dintre pacienţii săi care erau prinşi în capcana învinovăţirii. Titlul este "Jocul trist" şi a fost scris de poetul persan Hafiz, în secolul XIV:
Vina
Ţine pe cale jocul trist prin care
Pas cu pas îţi fură averea
Şi i-o dă unui imbecil
Care despre agoniseală nu ştie nimic.
Dragul meu,
Trezeşte-ţi înţelepciunea.


Foaie de observaţie
Completată de doctorul Edd Hanzelik
- Cum să ocoleşti vocile negativiste -

Rachel, pacienta mea, era supraponderală şi stresată. Se considera o femeie nenorocită din cauza greutăţii ei. Am început să discutăm despre relaţia ei cu ea însăşi. Am rugat-o să se gândească ce îi place la ea însăşi şi să se concentreze pe asta; şi am încurajat-o ca, de fiecare dată când mintea ei era împotriva a ceea ce gândea de bine despre sine, să ocolească acea voce şi să nu îi facă pe plac.

Cele spuse păreau a fi că este ceva nou pentru Rachel şi m-a întrebat: "Vrei să spui că, dacă nu pot opri gândirea negativă, pot să o ocolesc?"

"Da", i-am răspuns, "nu o poţi opri cu uşurinţă pentru că e mereu în funcţiune, dar poţi să îţi dai seama că există, poţi să o recunoşti şi este alegerea ta dacă îi dai ascultare sau nu." I-am explicat care e natura "Producătorului de stres" şi că avem tendinţa să îi acordăm un respect enorm el ştie să se prezinte pe sine în aşa fel încât să fie extrem de convingător. Dar noi putem să facem un pas înapoi şi să ne întrebăm: "Sunt de acord cu ce îmi spune? Este acest lucru în interesul meu?" Este un adevăr general că atacul la propria persoană nu este niciodată de ajutor. Putem să ne analizăm comportamentul cu bunăvoinţă şi să învăţăm ceva din asta. Cu toţii evoluăm şi creştem. Dar judecata şi atacul la propria persoană sunt contraproductive în acest demers.

"Producătorul de stres" creează speranţe false

Producătorul de stres preia concepţii tipice, larg răspândite - cum este, de exemplu, propoziţia "Fericirea înseamnă să te căsătoreşti, să ai doi copii, să cumperi o casă şi să ai un serviciu bun" - şi insistă că viaţa trebuie să fie trăită în acord cu această aserţiune. Dacă nu poţi să respecţi standarde de acest fel, Producătorul de stres poate să genereze chin şi disperare. El îţi va spune că nu poţi să fii frumos dacă nu slăbeşti, că nu poţi să ai succes dacă nu ajungi pe o anumită treaptă ierarhică în firma în care munceşti, că nu poţi fi demn de admiraţia altora dacă nu locuieşti într-o casă mare şi nu conduci o maşină care ia ochii.

Un studiu recent făcut în California, într-o zonă cu oameni foarte bogaţi, a arătat că oamenii care locuiesc acolo prezintă un nivel ridicat de depresie. Cercetând cauzele acesteia, s-a dovedit că oamenii cu averi considerabile se comparau cu alţii, cu averi şi mai mari, nedându-şi voie să fie mulţumiţi de ceea ce aveau, pentru că întotdeauna exista cineva care era şi mai bogat. Un vecin şi-a cumpărat o maşină mai frumoasă, un altul a plecat în croazieră, altul şi-a refăcut casa într-un mod cu totul deosebit. Cercetătorii au ajuns la concluzia că explicaţia incidenţei mari a depresiei în această comunitate este stresul cauzat de frustrarea cronică.

Producătorul de stres este doldora de concepţii despre ceea ce ar trebui să fii. Îţi aminteşte întruna ceea ce nu ai şi îţi atrage mereu atenţia asupra modului incorect în care ai fost tratat. Unora, Producătorul de stres le spune mereu că demnitatea le-a fost lezată.

Foaie de observaţie
Completată de doctorul John Horton
- De la insultă la injurie -

Mark era pensionar, avea în jur de 65 de ani şi ducea o viaţă plăcută. Îşi petrecea timpul relaxându-se, juca tenis - se bucura de rezultatul muncii sale de o viaţă. Arăta foarte bine şi era oarecum narcisist, foarte preocupat de el însuşi şi mândru de virilitatea şi sănătatea sa.

Japonezii au o vorbă: "dacă cineva nu a fost niciodată bolnav, fii atent la el pentru că, dacă i se întâmplă ceva, nu ştie cum să gestioneze problema". Era exact cazul lui Mark.

S-a pomenit cu o mică problemă de prostată, nu tocmai rară printre oamenii de vârsta lui. Nu era mare lucru, dar era nevoie de o mică intervenţie chirurgicală. Mark era foarte supărat de perspectiva operaţiei. Considera că aşa ceva e o insultă la adresa demnităţii lui.

Situaţia respectivă era o provocare pentru imaginea pe care o avea despre sine, aceea de bărbat bine şi sănătos. Era extrem de ofensat că aşa ceva i se întâmpla lui, un specimen perfect. Dar, pentru că nu prea avea de ales, a acceptat să fie supus intervenţiei respective.

Operaţia a avut succes. Fiul său şi nora îi erau alături. Eram şi eu de faţă şi am fost surprins să văd că, deşi intervenţia mersese bine, starea de spirit a lui Mark era foarte proastă. Morocănos şi ţâfnos, aproape că părea plin de ură. Insulta familia şi pe asistente. Toţi clătinau din cap, întrebându-se: "Ce o fi având omul asta? Operaţia a decurs foarte bine."

În spital, Mark a făcut o infecţie, ceea ce l-a făcut să fie şi mai supărat. Cum a putut el să se infecteze? Nu putea să accepte aşa ceva. Era de-a dreptul furios şi, în ciuda eforturilor noastre, nu s-a calmat şi a făcut un blocaj renal.

Devenise foarte clar pentru familia lui şi pentru medici că vindecarea lui era serios compromisă de această atitudine de ego rănit, precum şi de stresul rezultat. Starea sa a continuat să se înrăutăţească şi Mark a murit. Din această tragică întâmplare am învăţat o lecţie extrem de preţioasă: dacă Producătorul de stres deţine mereu controlul şi este lăsat să conducă tot ce i se întâmplă cuiva, până şi cea mai bună îngrijire medicală poate fi sabotată. Acum, când am un pacient care urmează să fie supus unei operaţii, petrec ceva timp cu el lucrând asupra modului în care se va raporta la ceea ce urmează să se petreacă - care este imaginea de sine în mijlocul acelor realităţi medicale pe care le trăieşte.

Cum să recapeţi controlul asupra ta

Am fost propriul meu angajat foarte mult timp, dar asta nu m-a împiedicat să fiu uneori nervos şi supărat în privinţa muncii mele. Îmi amintesc o anumită dimineaţă: când m-am trezit, prima mea senzaţie conştientă a fost neliniştea. Am intuit atunci că sunt pe cale să las acea parte a Producătorului de stres care se ocupă de trasarea de sarcini să preia frâiele vieţii mele. Aşa că am avut un mic dialog cu mine însumi să văd ce era în spatele sentimentului de anxietate cu care mă trezisem.

"Ce se întâmplă? De ce eşti aşa de neliniştit?"
"Ştiu ce urmează să se întâmple azi! O să îmi pui în cârcă o grămadă de lucruri pe care vrei să le fac - mult mai multe decât cele pe care pot să le duc la bun sfârşit. Şi o să vrei să fie făcute la standarde mai înalte şi în mai puţin timp decât sunt eu în stare să le fac. Şi ai să mă cerţi când vei vedea că nu le termin pe toate şi nici nu le fac perfecte."


Atunci am realizat că îl lăsasem pe Producătorul de stres să îmi conducă ziua! Dându-mi astfel seama care era sursa acelei nelinişti, mi-a venit uşor să realizez ce putea fi cu adevărat îndeplinit în timpul acelei zile. Primul pas pe care trebuia să îl fac era să mă asigur că eu eram cel care decide, şi nu acel exigent şi inflexibil făcător de liste cu sarcini de îndeplinit.

Ce se întâmpla de fapt era o negociere. Mi-am spus: "Uite, desigur, am de satisfăcut diverse nevoi - trebuie să fac diverse lucruri azi ca să am ce mânca -, dar am de gând să ne protejăm, tu şi cu mine, de aşteptările nerealiste ale celui care împarte sarcini, cel ce face parte din Producătorul de stres. Te rog să mă ajuţi să rezolvăm împreună situaţia aceasta." Alegeam, astfel, să construiesc un scut protector, ştiind că, odată ce el ar fi cel care mă pune la treabă, Producătorul de stres poate să ajungă foarte uşor şeful meu interior, ceea ce i-ar permite apoi să mă menţină în stres toată ziua. Această alegere de a mă proteja stătea cu totul în puterea mea.

În seminarele dedicate stresului, îi întrebăm pe participanţi ce căi folosesc pentru a scăpa de Producătorul de stres. Nivelul de emoţie creşte pe măsură ce oamenii îşi împărtăşesc secretele lor de dresaj prin care îl ţin pe Producătorul de stres la distanţă. "Zic cu voce tare: Stop! Nu o să o iau în direcţia aia!", spune cineva; altul i se adresează în tăcere: "Scuză-mă! Nu eşti binevenit aici! Nu am timp de tine". O a treia persoană se gândise în ziua respectivă la posibilitatea de a intra în coliziune cu un camion - perspectiva de a-şi pierde viaţa într-un accident de maşină a dat acelor gânduri determinate de Producătorul ei de stres înţelesul corect pentru ea. Un altul a declarat că pur şi simplu îl ignoră, îndreptându-şi atenţia spre altceva.

Un prieten m-a întrebat la un moment dat: "Ştii ce este grija?"
"Nu! Te rog să îmi spui", i-am răspuns.
"Grija este o impostoare care pretinde că e folositoare la ceva."
M-am gândit că aceasta era o definiţie cu adevărat folositoare!

Adesea, Producătorul de stres se dă drept cel mai puternic când avem de-a face cu ceva necunoscut sau în situaţii neclare, când lucrurile o pot lua într-o direcţie sau alta. Producătorul de stres doreşte ca tu să crezi în mod automat că se va întâmpla varianta cea mai rea. Strategia cealaltă, a Eului 2, este să exploreze, să afle adevărul despre situaţia respectivă, bazat pe fapte şi în concordanţă cu angajamentele pe care tu ţi le-ai luat în viaţă.

Ca şi Vrăjitorul din Oz, Producătorul de stres pare mult mai puternic decât este cu adevărat. Poţi să îl vezi ca pe ceva mare şi înspăimântător când ai de-a face cu el pentru prima dată, dar de îndată ce faci un pas în spatele ecranului de după care vorbeşte, descoperi, de fapt, cât de insignifiant este.

Cheia constă în a recunoaşte vocea "Producătorului de stres" drept ceea ce este. Primul pas este să îţi spui: "Nu eu sunt cel care vorbeşte. Eu sunt acela care ascultă!" Apoi, poţi alege una dintre multiplele căi de a-l ocoli, în loc să îi dai crezare. De fiecare dată când faci asta, faci de fapt un pas mare în a învinge în Jocul interior versus stres, folosindu-ţi propria înţelepciune.

Cu cât vei învăţa să faci mai bine diferenţa între vocea "Producătorului de stres" şi vocea ta, cu atât te vei simţi mai firesc şi mai calm, chiar şi atunci când trebuie să faci faţă factorilor de stres externi, şi cu atât va fi mai mare măsura în care îţi foloseşti propria înţelepciune. Dacă foloseşti tehnicile Jocului interior nu înseamnă că faci să dispară vocea Producătorului de stres, dar rezistenţa pe care i-o opui se dezvoltă asemenea unor muşchi, iar înţelepciunea ta are toate şansele să crească.

Exerciţiu: Ocoleşte Producătorul de stres

Recapitulează notele referitoare la temerile care te deranjează de la exerciţiul precedent şi vezi dacă poţi să aduci Producătorul de stres la nişte dimensiuni mai reduse. Cât din frica respectivă este reală şi cât din ea este imaginară? Ce ar putea să spună propria ta voce pentru a ocoli concepţiile Producătorului de stres, în loc să le dea crezare?

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer