Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Zaha Hadid, forma epocii


Bogdan Ghiu

03.04.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Toată lumea deplînge dispariţia prematură şi neaşteptată a marii arhitecte Zaha Hadid (şi iată că declinarea acestui substantiv-nume de profesie suprem masculin - Arhitectul, Constructorul - la feminin se datorează unei musulmane, aparţinînd, ce-i drept, clasei avute şi stăpînitoare din cadrul seminţiei ei), dar există ceva în tonul general care sună strident, sau care, cel puţin, nu poate fi reprimat, ceva care nu sună, de fapt, deloc, mai mult un minus decît un plus: o anumită uşurare, parcă, o, tocmai, lipsă de dramatism, de durere, de zbucium, de regrete. De parcă ar fi fost vorba de o "luptă grea cu o boală necruţătoare". Dar, de data aceasta, n-a fost.
 
Este, poate, acesta contra-semnul unei dominaţii pe care Zaha Hadid a exercitat-o fără milă asupra meseriei sale şi al unei anumite superbii cu care a performat-o. În ultimele două decenii, aproximativ, Zaha Hadid devenise, într-adevăr, Arhitectul, detronîndu-i pe marii bărbaţi de la şefia simbolică reprezentativă a acestei vechi şi, în sine, supreme profesiuni, care slujeşte dintotdeauna, metaforic, ca atribut ultim al puterii demiurgice şi chiar prometeice: marii arhitecţi aduc Formele pe pămînt, transpun Ideile platonice în lumea noastră sublunară, şi toţi mari conducători şi eroi civilizatori sînt numiţi, dintotdeauna, "arhitecţi".
 
Or, tocmai formula cu totul aparte a acestui amestec feminin-masculin pare a constitui contribuţia cea mai de seamă a lui Zaha Hadid. Construcţiile acesteia sînt emblematice, iconice pentru epoca actuală, aceea a capitalismului "tîrziu" sau "avansat", în acelaşi timp financiar (adică abstract, intelectual, "cognitiv", altfel spus idealizant şi îndepărtat de realitate, dominînd-o şi extorcînd-o de la distanţă şi, tocmai, prin intermediul unei distanţe reductiv-semiotice) şi "estetic" sau "artistic". Zaha Hadid a dat formă hiper-financiarizării estetico-cognitive a capitalismului actual, seducţiei lui reci şi distante, materializînd constructiv, prin epatantele ei construcţii-hieroglifă, hybris-ul buclelor speculative devenite metafizica şi "fenomenologia spiritului" epocii actuale.
 
Zaha Hadid a construit în primul rînd muzee (de artă contemporană) şi stadioane, adică templele emblematice ale actualei societăţi a hiper-spectacolului, a mărfii devenite semn pur şi atît, prin care capitalismul se celebrează direct pe sine şi atît, fără rest, dar şi turnuri, arhi-simboluri în sine, reafirmând babelismul tîmp al epocii (era să facă unul şi la Bucureşti, şi poate ne-ar fi ajutat să ne cristalizăm ceva mai la propriu complexul de seducţie-revoltă pe care îl provoacă arhitectura contemporană). Toate marile epoci au cunoscut construcţii emblematice prin care puterea s-a autocelebrat constituindu-se, construindu-se la propriu, adică dîndu-şi trup mundan, consistenţă, apariţie şi aparenţă, aparenţa unei apariţii. În cazul de faţă, în primul rînd graţie lui Zaha Hadid, arhitectura se prezintă ca întrupare a crizei structurale, înţelese ca temei al marii dinamici al unor permanente fugi înainte şi recuperări.
 
Construcţiile lui Zaha Hadid materializează un gest, iar acesta, aşa cum spuneam, este acela al unui hybis: acela al superbiei unei imense, nepermise ridicări la scară. Clădirile ei sînt macro-obiectele unei arhitecturi fasonate ca design de interior devenit cosmic, sînt nişte macro-piese de mobilier care în acelaşi timp devastează şi creează spaţiul: arhitectura ca întreprindere monumentalizantă, cu mult loc gol - golit - în jur, în acelaşi timp creînd, impunînd şi sustrăgînd, făcînd imposibilă orice perspectivă.
 
Construcţiile lui Zaha Hadid nu se lasă cuprinse, ci cuprind, nu se lasă dominate nici măcar cu privirea, darmite cu mintea, ci, dimpotrivă, domină chiar şi imaginaţia, dar, aşa cum vom vedea, mîngîind-o, învăluind-o şiret şi implacabil. Zaha Hadid a construit însăşi cuprinderea, a dat formă înseşi în-globării, materializînd situaţional, dispoziţional însăşi globalizarea (semiotic-financiară): cuprinzătoare şi de necuprins, fatală dar într-un mod aparent curb, moale, primitor, concav, imens (d-imens) însă. Macro-feminitate tiranică şi, desigur, demonică, asemenea viziunilor deşertului cu care se luptau, suprem bărbăteşte, marii Părinţi ai Pustiei. Zaha Hadid împinge hybris-ul pînă la depăşirea supra-estetică a însuşi pactului de posibilitate a sublimului kantian, propunîndu-se nu în locul naturii, ci în acela al lumii.
 
Obiectele ei arhitecturale par a descrie în negativ, a pozitiva negativul unor enorme şi, deci, monstruoase mîngîieri. Sînt nişte obiecte de mîngîiat în care să ne ascundem ca în vaginul Marii Mame malefice. Mîngîieri, aşadar, ale zeilor, tandreţe, cum spuneam, monstruoasă şi chiar demonică, forme fals curbe, exterior curbe, care cuprind ţinînd la distanţă, creînd nu atît Deschisul, cît Exteriorul.
 
Sinteză epocală, istorică făcută posibilă de conjuncţia dintre revoluţia electronică şi revoluţia materialelor şi dînd, pur şi simplu, formă Globalului cane ne înglobează fără a ne include, ci, tocmai, pentru a ne exclude reducîndu-ne semiotic.
 
Toată lumea o regretă pe Zaha Hadid, puţini însă o plîng cu adevărat. Pentru epoca noastră, dispariţia ei este o pierdere obiectivă
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Imaginatie in concret
    Aleatoriu, 08.04.2016, 12:12


    Un articol despre Zaha Hadid fara imagini ale constructiilor proiectate de ea?!

    Adaugati macar cateva, majoritatea sunt fabuloase.

Spacer Spacer