Era unchiul meu, Dan, fratele Mamei. Nu-l mai vedeam până anul următor.
Mai târziu, când am încercat să vorbesc cu el despre Mama, cădea ca şi Tata într-un fel de transă, nu mai vedea, nu mai auzea.
*
Anul 1961, sfârşit de noiembrie friguros şi viscolit. Mama se duce la Braşov să-şi vadă fratele şi vărul. Sună lung la uşă, în timp ce din casa în care au copilărit toţi trei se aud voci vesele şi muzică de radio. Într-un târziu, îi deschide vărul ei, Bumbi. Se bucură s-o vadă. Se miră că e în pantofi şi cu capul descoperit. Viscolul i-a acoperit complet părul cu zăpadă.- Servus, Rodica! Ce bine-mi pare să te văd. Dar de ce n-ai sunat să ne spui că vii?
- M-am hotărât în ultimul moment, n-am mai avut când.
- Ce-i cu tine, ai plecat în grabă, de ce nu te-ai îmbrăcat cum trebuie? Doar ştii că aici nu-i ca la Bucureşti.
Mama n-apucă să răspundă, că se aude vocea lui Dan din camera cealaltă:
- Cine e?
- Rodica, a venit de la Bucureşti, răspunde Bumbi.
- Ce cauţi aici? se răsteşte Dan la sora lui. Locul tău e la Bucureşti, alături de soţ şi de copil. Să te cari imediat!
A vorbit destul de tare ca să-l audă toţi invitaţii. Fetele şi băieţii din camera cealaltă se opresc din dans, stânjeniţi.
Mama e surprinsă. Nu se aştepta la asta. Îşi pune la loc paltonul, îşi ridică gulerul, şi se îndreaptă spre uşă. Dan îi întoarce ostentativ spatele, aşteptând să plece.
- E târziu, e frig şi întuneric, ninge. N-ar fi mai bine să pleci mâine dimineaţă? o roagă Bumbi.
- L-ai auzit pe Dan. Plec acum. N-ai să-mi împrumuţi nişte bani de tren, te rog?
Fără să stea nici o clipă pe gânduri, Bumbi îşi pune şi el paltonul. Iese împreună cu Mama. Merg prin zăpada tot mai groasă până găsesc un taxi liber, o Pobeda, care-i duce la gară. Bumbi stă cu Mama până-şi cumpără bilet, apoi o urcă în tren. Când trenul pleacă, îi face trist semn cu mâna, după care porneşte pe jos spre casă. E trecut de miezul nopţii, nu se vede nici un taxi. Are însă noroc, nu merge mult până când pe lângă el trece în trap uşor o ultimă trăsură de piaţă care se retrage spre Şchei. Îi face semn să oprească şi se urcă în ea.
Peste două zile sună telefonul. Dan ascultă ca lovit de trăsnet vestea că Mama a murit, după care se duce în camera lui fără să scoată nici o vorbă. Se aruncă pe pat, unde stă patru zile, fără să bea, fără să mănânce, într-o stare de letargie vecină cu moartea. Când îşi revine, este complet schimbat.
*
Cei care l-au cunoscut înainte pe Tata îmi spun că după moartea Mamei nici el n-a mai fost acelaşi.
*
Tata urcă într-o zi la unchiu' Nic, avocat la Baroul CFR.- Am nevoie de o consultaţie juridică.
- Să te auzim.
- E vorba de un dosar în care sunt implicat şi eu. Într-o seară a ieşit o ceartă într-un apartament. S-a terminat cu ceva îmbrânceli.
- Te-ai bătut cu cineva?
- Problema e alta. Într-una din camere locuieşte o doamnă. A fost reclamată de vecinii de apartament că nu-i lasă să doarmă.
- Cum aşa?
- E cântăreaţă, vine mai târziu, după ce termină de cântat. Şi uneori mai stă de vorbă cu prietenii... Vecinii sunt nişte muncitori. Pleacă în zori la fabrică. Iar camerele sunt despărţite doar de nişte glasvand-uri subţiri.
- În fine, ştii şi tu ce fel de vremuri trăim, cu chiriaşi în fiecare cameră. Tu scapi ieftin, cel mult cu o amendă. Dar doamna va fi evacuată.
- Şi unde să se ducă?
- Asta nu e treaba ta. Poate ar fi trebuit să se gândească la asta înainte să-şi deranjeze vecinii de apartament.
- Păi tocmai că este treaba mea.
- Cum aşa?
- Doamna este soţia mea.
- Geo, de când eşti tu căsătorit? Ştii ceva? Înainte să continuăm, poate n-ar fi rău să cobori şi să le spui şi părinţilor tăi că te-ai căsătorit!
*
"Semăna cu Demi Moore", spune Bumbi despre Mama. "Pe stradă se întorcea lumea după ea. Era tunsă scurt, ca din foarfecă, spuneai că acum a ieşit de la Auschwitz, era extraordinară. Aşa am desenat-o eu ultima dată".Desenul a rămas la Dan. L-am căutat la moartea lui, dar nu l-am mai găsit. Dispăruse.
(Bucureşti, 2005-2016)