Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

46. Gustul despovărător al plecării


Cornel Mihai Ungureanu

09.08.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
8 martie 2001
Nu impulsuri de intoleranţă simt; mai degrabă o baie de gri.

Îmi privesc viaţa – cotidianul urîcios - ca la film. Nu am resentimente, doar uimirea că încă mai rezist, îmi dă tîrcoale. Dar n-o spun la nervi. Sunt calm, zîmbitor (zîmbesc toată ziua, ca Iliescu după Revoluţie).

A mai apărut un pisicuţ. E alb şi e mititel. Fraţii lui au dat colţul, iar eu am avut misiunea, în două episoade, asigurării unor funeralii decente (lîngă primul E de la Electroputere).

Suferinţa trăită te face mai înţelegător. Aşa cum, dacă o priveşti de unde trebuie, singurătatea e un suport pentru înţelepciune. Cultura dă sens multor lucruri, înfrumuseţează, cerne – e o sită care reţine multă mizerie.

"Umileşte-te fără martori! – încă de copil mi s-a spus", un vers de la Marta Petreu pe care ar trebui să mi-l însuşesc. Numai că prefer "dorinţa ghilotinată în numele bunelor maniere". Sau adevărul din "nu se moare prin durere: prin dureri se decade". "Dimineaţa tinerelor doamne" – un volum sincer.

"Pisica cea neagră pe urmele noastre
încet
lingîndu-ne paşii"
Poţi pune un cacea într-o poezie, dacă eşti Nicolae Prelipceanu. Dintr-un volum întreg, totuşi, doar imaginea mîţei ăsteia mi-a plăcut. Şi cum a fost silit cineva să stea nemişcat, într-un oraş străin, cinci minute pînă la sosirea statuii. Eu nu pot fi un astfel de scriitor.

9 martie
M-am simţit vizat de cuvintele Elsei Morante: "e un infern să fii iubit de cine nu iubeşte nici fericirea, nici viaţa, nici pe sine însuşi, ci numai pe tine!". La timpul trecut, dar vizat. O carenţă de responsabilitate pluteşte peste viaţa mea.

Nu mai ştiu care dintre tinerele femei din "Ally McBeal" se simţea puternică, părăsind. Poate fi plăcut gustul ăla, al independenţei, chiar despovărător.

Încerc să scriu la Dilema. Am şi scris ceva, dar mai am un deadline: 14 martie – pentru o temă de care se ocupă Adrian Cioroianu. Mă simt lipsit de îndrăzneală, prea puţin capabil de a scrie ceva provocator, pe un subiect: anii '60, despre care ştiu puţine lucruri.

Puţină tihnă am găsit astăzi, cam o picătură cu totul; aştept încă zilele în care, în singurătate, voi încerca să fiu un restaurator al clipelor viitoare. Astăzi am refuzat cenuşiul.

Cred că ştiu mai multe despre anii '40.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer