Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Clea


Ana Damian

28.04.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A rămas cu scrisoarea în mână fără glas, disperat, răvăşit, o moarte anunţată nu l-ar fi îndurerat în acest fel. Şi era de fapt un anunţ de bucurie, o invitaţie de nuntă.

Clea se mărita, o iubea de 20 de ani, la fel, din ziua în care ea s-a aşezat lângă el în banca a doua, rândul din mijloc, în clasa întâi. A iubit-o clipă de clipă, uneori a ţinut-o de mână, alteori a observat-o cum iubea pe altcineva. I-a spus că o iubeşte în toate modurile posibile, dar mereu ea a înţeles că era doar prietenul ei. Era de aşteptat că se va mărita, ar fi trebuit să-şi imagineze, să încerce să accepte, dar până la invitaţia cu două inele în relief nu s-a gândit serios la asta. I-au trecut prin minte ca nişte secvenţe rupte toate dăţile în care se hotărâse să îi spună, toate vârstele, toate renunţările, dar acum era evident altceva. Nu mai avea speranţe, nu e sigur că avusese vreodată, însă simţea că dacă nu îi va spune adevărul nu va putea merge mai departe din punctul în care era pironit şi va rămâne pe vecie prizonier acestui sentiment. Nu mai era eliberare ci supravieţuire, trebuia după 20 de ani să încheie această poveste, să accepte să iubească pe altcineva. Mai încercase în trecut dar s-a întors mereu la ea pentru că iubirea nu dispărea, se ascundea uneori, dar o regăsea mereu. Se amăgea de fapt şi nimic mai mult.

Clea se mărită. Îi era ciudă pe anii pe care îi pierduse, toate ocaziile, toate întâmplările în mijlocul cărora ar fi putut să îi spună că o iubea, că o iubeşte. Dar dacă ea nu a înţeles niciodată era poate pentru că în felul acesta nu l-a pierdut ca prieten. Îşi amintea o seară la mare, dansau pe plajă, nisipul ud le îngreuna paşii de dans aşa că de la o vreme au rămas pe loc şi doar se strângeau în braţe, pasiune pură care dispărea în valuri pe marea agitată, atunci i s-a părut că i-a spus că o iubeşte, dar a doua zi Clea l-a privit ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, furtuna i-a gonit de pe mal şi i-a spulberat cuvintele de dragoste.

Trebuia să îi spună adevărul ca să se poată duce la nunta ei şi să poată să o privească lângă bărbatul ei. Mai departe de nuntă, iubirea lui ascunsă ar fi fost o minciună.

Şi i-a spus, simplu, două cuvinte care de atâta timp erau pline de energia lui din adâncuri, acolo unde păstra dragostea pentru ea.
- Te iubesc.

Priveau amândoi apa, un vânt uşor îi mătura, călduţ, nepotrivit pentru o primăvară timpurie aşa că ar fi putut fi doar în imaginaţia lui.
- Ce vânt ciudat, parcă nu e real - a spus ea ca şi când nu ar fi înţeles cuvintele, doar gândul.
- Te iubesc de 20 de ani clipă de clipă, chiar şi atunci când mă chinuiam să nu te iubesc, poate atunci şi mai tare. Iartă-măţi-o spun acum, dar am nevoie să îmi scot lucrurile astea la suprafaţă.

Ar fi vrut să nu piardă prietenia ei, dar era pregătit pentru orice. De această dată s-ar fi supus dacă ea i-ar fi spus că prietenia lor s-a încheiat sau poate era el însuşi împăcat să încheie o prietenie care doar îi ascunsese dragostea. Acum simţea că o minţise în tot acest timp, că o înşelase jucând rolul de prieten. Era atât de preocupat de el încât a uitat să o privească, ea l-a atins pe braţ, abia atunci a văzut-o dar privirea de pe faţa ei îi era complet necunoscută.
- Mă iubeşti de 20 de ani?

I se părea nervoasă, dezamăgită, speriată, o pierduse definitiv şi total.
- Şi ai tăcut în tot acest timp? Doamne - a mai spus şi şi-a ascuns faţa în palme dar când şi le-a dat la o parte el văzu în loc de lacrimi un zâmbet imens:
- Nebunule, inconştientule - strigă dar pe faţa ei era doar fericire - a trebuit să aştepţi chiar până în ultimul moment?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer