Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal parizian (VI) - Din Montparnasse în Montmartre


Adrian Ţion

02.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Gara Montparnasse, subterană şi supraterană, conglomerat gigant de tunele şi peroane, spaţiat pe mai multe nivele, cu legături între trenurile ce aduc dimineaţa navetişti din sud şi metroul urban, cu magazine, localuri şi scări rulante aiuritoare, e o "bazbuceală" înfiorătoare. Cuvântul e inventat de Costică şi desemnează aglomeraţie, zgomot, stres, agitaţie, nebunie, atmosferă iritantă din care vrei să ieşi numaidecât. Ieşim şi noi la suprafaţă şi respirăm uşuraţi. Soarele ne îmbrăţişează prietenos. La nivelul trotuarului e linişte. Va fi o zi frumoasă, binecuvântată, "încă una... încă o zi dumnezeiască" după cum spune Winnie din Oh les beaux jours, din şirul celor minunate... care ne-au fost hărăzite să le trăim la Paris (completez: îndatorat proniei cereşti). O zi liniştită de care Parisul (şi numai Parisul!) are atâta nevoie...

Cu două zile în urmă am trecut cu maşina prin faţa magazinului evreiesc din Porte de Vincennes (câteva sute de metri de locuinţa lui Costică din Montreuil), unde în ianuarie 2015, după masacrul de la Charlie Hebdo, au avut loc alte crime. În faţa magazinului patrula o poliţistă în echipament negru, înarmată până în dinţi. Paza neagră a zilelor negre, ameninţătoare. Măsuri de securitate sporite, din ianuarie până în iunie! Aşa va fi mereu viaţa aici şi în lume? Viaţă păzită cu arma în mână? Previziunile sumbre ale islamofobului Michel Houellebecq se adeveresc. Mi-am cumpărat Soumission, romanul cel mai discutat şi disputat din ultimul an. Nu-l voi citi ca pe o satiră, cum insinuează, precaut, autorul romanului, pentru că e cu mult mai mult. Apelul Je suis Charlie, de pe pancartele demonstranţilor din Place de la République şi apoi din întreaga lume, s-a concretizat într-un volum din le livre de poche având pe copertă inscripţia Nous sommes Charlie - 60 écrivains unis pour la liberté d'expression. Le am acum pe amândouă pe birou şi mă gândesc cât de ameninţată este viaţa noastră a tuturor, după alte şi alte crime făptuite de fanatici islamişti care nu se liniştesc şi nu preţuiesc democraţia de care beneficiază.

Dar să revin la seninul cerului din Montparnasse. Esplanada din faţa gării respiră mult calm. Turnul Montparnasse îşi afirmă îngâmfata verticalitate în stânga noastră. Pe Costică l-am lăsat să-şi vadă de repetiţiile lui. Intuiesc direcţia spre cimitir, indicată de ghidul indispensabil din mână, dar vreau să mă conving şi întreb doi tineri poliţişti, fată şi băiat, opriţi în mijlocul scuarului. Surprinşi de întrebare, se privesc o clipă reciproc în ochi, nesiguri, apoi mă încurajează spunând că direcţia pare să fie bună. Şi e bună pentru că ajungem destul de repede în colţul dinspre vest al dreptunghiului ciuntit spre est al cimitirului Montparnasse. Am planul cu mormintele celebrităţilor în mână, ba sunt şi tăbliţe indicatoare din loc în loc. Timp avem destul să găsim mormintele favorite... Dar cu toate acestea, intru în atmosfera unei piese de teatru absurd. Caut şi nu găsesc... Ne strecurăm printre morminte în direcţiile indicate, dar degeaba. Am găsit doar locul unde doarme somnul de veci "sfântul din Montparnasse", nu şi sculptura lui, Le Baiser, prea înghesuită lângă zid, probabil. Am dat întâmplător peste piatra de mormânt a lui Philippe Noiret, admirat în Le vieux fusil / Puşca veche, primul film cu el care îmi vine în minte, şi, pentru că era aproape de aleea principală, am poposit la mormântul lui Eugène Ionesco. Şi piesa absurdă continuă. I-am căutat insistent, pe căldura devenită agasantă, pe Samuel Beckett şi Tristan Tzara, dar nu i-am găsit. S-au refugiat, aşa cum stă bine unor scriitori celebri, în opera lor.


M-a impresionat gustul pentru simplitate prezent în arhitectura multora din mormintele oamenilor iluştri ai Franţei. La Philippe Noiret şi la Ionesco, de pildă, câte o placă mortuară orizontală cu numele lor scrijelit, data naşterii şi a morţii, adică minime informaţii despre cei aflaţi dedesubt. Atât. La Ionesco, ceva mai mult: două cruci din marmură, suprapuse, aşezate orizontal la căpătâi, pe placa lucind spre roz-portocaliu şi, mai spre picioare, inscripţiile Eugène Ionesco 1909 - 1994; Rodica Ionesco, née Burileanu, 1910 - 2004. Pe partea laterală a plăcii de marmură, deviza scepticismului ionescian formulată delicat, laconic: Prier le Je Ne Sais Qui / J' espére: Jésus-Christ.


Dar şi mai impresionat am fost când am dat peste plăci mortuare şlefuite frumos, curate şi neinscripţionate pe toată suprafaţa lor. Doar undeva lateral, pe grosimea plăcii, datele despre cel decedat. În rest, nimic. Restul e tăcere. Şi tăcere era în cimitirul ca un parc, deasupra căruia trona imperial Turnul Montparnasse. Mi-am amintit imediat de criptele gigantice sau monumentele funerare ridicate în alte cimitire de pe la noi sau mai ales de monumentele funerare de un kitsch îngrozitor, văzute pe net, dintr-un cimitir ucrainian cu fotografiile corporale (în mărime naturală!), reproduse pe marmură neagră, aparţinând unor mafioţi ruşi, superimportanţi, fireşte.


Cu regretul că multe din mormintele vizate au rămas negăsite, am ieşit pe aceeaşi poartă din cimitir şi am luat-o agale spre gară. Dar înainte de a ajunge în piaţa gării, am dat peste o aglomeraţie nemaiîntâlnită pe trotuarele Parisului. Într-o intersecţie, prin care trecuserăm cu câteva ore înainte, era încropit un târg de vechituri. Locatarii din împrejurimi au coborât din apartamentele lor cu obiecte nefolositoare spre a le vinde. Mi-ar trebui zeci de rânduri să înşir ce era expus spre vânzare. Rezum: de la pantofi, haine, covoare, la cărţi şi biciclete. Un anticariat stradal în toată regula, întins pe vreo 200 de metri. Şi nu erau oameni nevoiaşi, după cum nici ceea ce vindeau nu era orice. Vesela, tablourile, porţelanurile şi colecţiile de reviste vorbeau despre o anumită stare socială a celor ce nu mai aveau trebuinţă de acele lucruri. Îşi prezentau marfa şi nu se jenau de ceea ce fac, mai degrabă se amuzau. Am vrut să cumpăr o carte de Georges Simenon din seria Maigret, pentru 2 euro, dar am renunţat. Ne-am amestecat printre cumpărători, prefăcându-ne pasionaţi a cotrobăi prin anticariate, ceea ce ei numesc chiner. Mai târziu, am văzut pe TV5 emisiunea Jour de brocante, acest mod pitoresc de a face comerţ ambulant cu lucruri de ocazie. Atunci mi-am dat seama că în acea zi în Montparnasse a fost "jour de brocante". O zi binecuvântată, "încă o zi dumnezeiască", neameninţată de spectrul îngrozitoarelor atentate. Omenescul, firescul nu sunt îmbrăcaţi în mătăsuri fine şi nu sunt hrăniţi cu preţiozităţi răsuflate. Nici cu prejudecăţi. Din sfera muzelor poeticeşti, Muntele Parnas a coborât la nivelul trebuinţelor omeneşti.

Ne-am continuat drumul spre metrou. Muşuroi de furnici alergând aparent bezmetic în toate direcţiile. Spre seară, am schimbat muşuroiul Montparnasse cu muşuroiul Montmartre, ceva mai ridicat, plin de turişti. Am trecut, ca la Notre Dame, prin Catedrala Sacré Coeur, într-un fel de procesiune religioasă a turiştilor. Cupola cu Iisus Pantocrator e impresionantă. Ne-am oprit pe scări să admirăm amurgul pogorât peste metropolă, apoi am băut bere scoţiană pe o terasă cu specific scoţian, înghesuită între buticuri cu suveniruri şi pictori exercitându-şi meseria direct pe caldarâm. O mireasă îmbrăcată în rochie albastră şi mirele ei asiatic făceau fotografii. Alaiul de nuntă lipsea. Diversitatea colorează pitoresc străzile înguste din Montmartre.


(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Samothraki, Iuliana Marchian (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Lemnos, Iuliana Marchian (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Thassos, Iuliana Marchian (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Cascada Vârciorog, Florian-Rareş Tileagă
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la Pokhara înapoi la Kathmandu, Nepal, Iuliana Marchian (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer