Despre văzduh şi păsări albe, probabil pescăruşi de munte

"Văzduhul să fie înspăimântător prin întunecimile beznei
provocată de vârtejurile de praf, ceaţă şi norii deşi",
Leonardo Da Vinci, "Tratat despre pictură"

Aşa şi trebuie, să fie înspăimântător ca într-o nuvelă nescrisă de Poe, sau ca într-un film pe care nu-l voi face niciodată. Într-o dimineaţă, în urmă cu trei ani, un bărbat a fost găsit spânzurat de un panou publicitar la marginea şoselei ce face legătura dintr-un cartier mărginaş şi oraşul Braşov. Pe atunci, acolo era doar un câmp cu bălării, aproape de o staţie de tramvai, un peisaj dezolant iarna, când smârcurile se înfundau în ceaţă şi nu-ţi puteai zării nici picioarele de la genunchi în jos. Acum e dezolant şi vara, din cauza depozitelor colorate apărute ca din senin, a macaralelor şi maşinilor luxoase. Totuşi, oile cu măgari, câini şi ciobani, mai temperează gustul de plasticăraie şi plăci de beton.

A fost găsit bălăngănindu-se pe la cinci dimineaţa, de cineva care se ducea la muncă. O oră inumană. Aş vrea să ştiu ce fel de reclamă era pe panou. Oare cu Coca Cola, şampon antimătreaţă, napolitane sau înălbitor? Un câmp prăfos şi totuşi verde, pustiu dar nu gol, cu mulţi stâlpi de înaltă tensiune, cu o siluetă atârnată ca un manechin din cârpe, de un panou de pe care rânjeşte o jună care te îndeamnă să cumperi, e un kitsch. Nu spun că aceeaşi siluetă ar arăta mai bine, din punct de vedere estetic, proiectată pe un cer încărcat cu nori negrii de furtună. Şi nu merg atât de departe încât să cred că acelui bărbat, care s-a sinucis, i-ar fi păsat, cu câteva minute înainte, de arată bine văzduhul sau dacă ar fi trebuit să mai aştepte un pic răsăritul, căci razele învăpăiate ar fi creat o atmosferă cu totul deosebită. Precis că în buletinul informativ al Poliţiei s-a scris ceva de genul: din verificările efectuate şi examenul de specialitate al medicului legist , rezultă că: moartea lui X-ulescu (numele din buletin, găsit probabil în buzunarul pantalonilor), a fost violentă şi ea s-a datorat unei insuficienţe respiratorii acute şi unei asfixii mecanice prin spânzurare. Iritant! Cred şi eu că oxigenul nu mai are cum să intre în plămâni, dacă gâtul e strangulat. Şi fără aer, gata! Nu se spune nimic de întunecimea de dinainte de gândul care l-a făcut să creadă că i-ar fi mai bine fără de aer, de felul disperării care nu are leac.

O altă bucată de cer, cu câteva săptămâni înainte. Văzduh tihnit cu stâlp şi păsări ce par pescăruşi, dar nu sunt sigură. Pescăruşii nu au ce căuta la munte, nu? Atunci sunt alte păsări mari, albe, pe care pot să le botez cum vreau, pentru că la urma urmei sunt în poza mea. Acum mi-am amintit că nu ţipau ca pescăruşii de la mare. Nu scoteau sunete, şi nici porumbeii şi vaca de lângă stâlp, nici din abator nu se auzea nimic, însă nu cred că era închis, duhoarea de carne moartă şi sânge era prea mare, sau poate că mirosul venea din groapa de borhot, acolo unde se strângeau toate zburătoarele. În afară de miros nimic dezolant, totul părea vesel, chiar şi ţevile lungi de tot, ruginite, barăcile părăsite pline de verdeaţă, abatorul alb şi câinii dătători din coadă, păsările, linia ferată, la fel de ruginită şi ea, coteţele cu orătănii şi ierburile cu flori mărunte. Aş fi vrut o povestire tihnită şi alunecoasă pentru această poză, poate melancolică şi uşor amară, dar nu tristă, cu miros de Bărăgan sau baltă cu peşti pe lângă care să treacă un tren personal, însă nu e şi gata. Îmi place la nebunie cuvântul - văzduh! Duh... Într-o zi voi scrie ceva dureros de frumos despre văzduh.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.