Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nu mmmai ţţţiiipaaa!


Alexandru-Radu Săvulescu

17.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O frumoasă dimineaţă de weekend de început de decembrie. Soarele străluceşte, aerul e tare şi curat, iar temperatura este cu doar puţin sub zero grade, cât să facă vremea numai bună pentru plimbare.

Mă strecor pe străzile vechi din centru, fluierând vesel La Marseillaise, admirând ici-colo câte o casă boierească salvată de la demolare. Unele au fost renovate chiar rezonabil de bine, mă gândesc, ţinând cont că nu li s-au pus geamuri termopan, şi nici n-au fost vopsite ţipător.

Puţine maşini, doar câţiva părinţi cu copii de mână. E încă devreme.

Sunt într-o dispoziţie cât de poate de bună. Îi fac loc zâmbind unei doamne înfofolite, care trece uşor zgribulită pe lângă mine.

Din sens opus mai vine o femeie. Tânără, merge cu paşi grăbiţi. E slabă, îmbrăcată pestriţ, într-o combinaţie de trening şi haine tradiţionale ţigăneşti. Mă aştept să strige dintr-o clipă într-alta "Fiare, fiare vechi cumpăăăr!" cu voce cântată, dar nu, ea merge tăcută, merge repede, aproape fugind, cu privirea în pământ. Lasă impresia că se teme de ceva. Îşi întoarce din când în când privirea, uitându-se înapoi, ca şi când s-ar asigura că nu e urmărită.

De după colţ apare un bărbat cam de aceeaşi vârstă, îmbrăcat cu haine desperecheate de trening. Priveşte de jur împrejur, căutând ceva. Vede femeia. Ţâşneşte imediat după ea cu o agilitate extraordinară, făcând slalom printre maşini. Se mişcă ireal de repede, complet silenţios. Îmi face impresia unui personaj de desene animate, văzut la un televizor cu sonorul dat la zero.

Din numai câţiva paşi, o ajunge din urmă.

Femeia merge cu capul plecat, fără să simtă apropierea pericolului.

Bărbatul se prăvăleşte asupra ei ca o furtună izbucnită din senin, cărându-i o ploaie de pumni în cap, în piept, în spate, şi oriunde nimereşte.

Aud bufniturile ca într-un sac de box, şi mă întreb dacă ce văd este adevărat.

După o clipă de şoc, femeia se dezmeticeşte, îşi ridică fustele, şi o rupe la fugă pe mijlocul drumului, răcnind isteric, jumătate autentic, jumătate teatral: "SĂRIŢI CĂ MĂ OMOARĂ, SĂRIŢI CĂ MĂ OMOARĂ, SĂRIŢI CĂ MĂ OMOARĂ!".

Doamna căreia îi zâmbisem a înlemnit. Se uită la scenă cu gura căscată.

Eu îmi continui drumul, intersectându-mă cu bărbatul care de acum a pornit-o din nou pe urmele femeii.

Priveşte întunecat pe sub sprâncene, şuierând printre dinţi, în timp ce calcă apăsat, cu braţele depărtate de corp, şi cu pumnii strânşi: "Nu mai ţipa, nu mmai ţţiipaa, nu mmmai ţţţiiipaaa!".

(Bucureşti, 2005 - mai 2016)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer