Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Citind Suplimentul de cultură

Centenar Yehudi Menuhin la Radio Europa Liberă: Am respirat împreună cu George Enescu - un interviu inedit din 1956 realizat de Noël Bernard


Autori diverşi

16.05.2016
Suplimentul de cultură, mai 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Interviu

Centenar Yehudi Menuhin la Radio Europa Liberă: "Am respirat împreună cu George Enescu" - un interviu inedit din 1956 realizat de Noël Bernard

Prin amabilitatea doamnei Ioana Măgură-Bernard, am primit recent la redacţia Radio Europa Liberă o înregistrare în limba engleză păstrată în arhiva personală a lui Noël Bernard, cel care a fost cel mai ascultat şi regretat director al cunoscutului post de radio american din anii de regim comunist. Interviul acordat de Yehudi Menuhin lui Noël Bernard, despre care ştim doar că a fost realizat în 1956 - vezi "Scrisoarea pentru melomani" din acest număr -, este urmarea unei întâlniri fortuite în avion a celor două personalităţi şi a coincis cu împlinirea unui an de la moartea lui George Enescu. Convorbirea originală, în limba engleză, poate fi ascultată pe site-ul postului de radio Europa Liberă - pagina Arhiva istorică - la adresa: http://www.europalibera.org/p/5070.html. (Victor Eskenasy)
Citiţi întregul articol...

EXCLUSIVITATE. Sherng-Lee Huang, unul dintre autorii documentarului hibrid Hotel Dallas: "I-am spus lui Patrick Duffy că nu-i putem da salariul din Dallas şi a spus: «Aduceţi-mi o sticlă de vin!»"
de Iulia Blaga
Interviul cu Sherng-Lee Huang, coautor - alături de Livia Ungur - al filmului Hotel Dallas, a fost realizat la Festivalul de Film de la Berlin, în februarie 2016. Americanul venise însă fără soţia sa care, gravidă fiind, nu a putut traversa Oceanul, deşi selecţionarea cu lungmetrajul de debut în secţiunea Panorama Dokumente fusese neaşteptată pentru cei doi artişti vizuali. Recunosc, înainte de a vedea filmul în premieră mondială credeam din sinopsis că Livia Ungur chiar e fiica lui Ilie Alexandru. Acum, filmul are premiera românească în cadrul celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Filmului European. Prilej pentru a afla detalii din bucătăria acestui inedit experiment care combină documentarul cu ficţiunea şi nostalgia cu ironia într-un mozaic unde Patrick Duffy/Bobby din Dallas se integrează perfect. Sherng-Lee Huang a povestit în exclusivitate pentru "Suplimentul de cultură" cum au conceput acest film-colaj şi cum au filmat la ranch-ul Hermes din Slobozia, dar şi despre cât de agreabilă a fost colaborarea cu Patrick Duffy.
Citiţi întregul articol...

Norman Manea, despre sesiunea aniversară de la Biblioteca Academiei Române: "Un binevenit prilej de introspecţie şi retrospectivă"
de Eli Bădică
Luni, 23 mai, la Bucureşti, va avea loc o sesiune aniversară deosebită: "Norman Manea - o viaţă". Evenimentul se va desfăşura în Sala "Ion Heliade Rădulescu" a Bibliotecii Academiei Române, începând cu ora 9.00, şi va fi dedicat sărbătoririi celor 80 de ani pe care Norman Manea îi va împlini pe data de 19 iulie 2016. În avanpremiera evenimentului aniversar, am luat legătura cu scriitorul Norman Manea şi am discutat, pe scurt, atât despre ziua de 23 mai, în ansamblul ei, despre câţiva dintre invitaţii care vor veni la Bucureşti, temele din opera sa care vor fi atinse, cât şi despre scena politică românească contemporană şi ce are acum pe masa de lucru.
Citiţi întregul articol...

Note de călătorie

Gânduri de la Moscova (pagini dintr-un personal jurnal rusesc)
de Andrei Crăciun
Sunt la Moscova, chiar de aici vă scriu. Îmi împlinesc o obligaţie foarte importantă în istoria sentimentelor personale. Ţin să mă mărturisesc: am apucături slave în chestiunea discuţiilor fundamentale: despre credinţă, despre Dumnezeu, despre mântuire, despre iubire, despre iarnă, despre moarte, despre putere, despre frică, despre libertate, despre îndurare, despre nădejde şi despre deznădejde. Sunt la Moscova şi îmi notez câteva gânduri. Strict turistic, ideile care mă traversează mi se par mai importante decât punctele de atracţie care sunt la un google search distanţă. Poate greşesc.
Citiţi întregul articol...

Carte

Uitaţi pe nedrept de arendaşii literaturii române
de Cristian Teodorescu
Dintre optzeciştii dispăruţi dintre noi, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun şi Mariana Marin au parte de o posteritate pe măsură valorii lor. Celor doi prozatori le apar operele complete într-o cadenţă cuviincioasă, însoţite, în fiecare volum, de comentarii critice şi de contextualizări binevenite. Poezia Marianei Marin apare în ediţii antologice, pentru bibliofili, dar şi pentru cititorii mai strâmtoraţi. S-o spunem însă din capul locului: acest tratament editorial se datorează devotamentului unor prieteni, deşi toţi trei sunt autori de mâna întâi, clasicizaţi şi studiaţi la şcoală, încât fie şi numai din acest motiv cărţile lor ar trebui să se găsească oricând în librării. Ceea ce mă bucură la fel de mult ca republicarea lor e ca tânăra generaţie de critici scrie despre ei în reviste, recunoscându-le convingător valoarea şi importanţa în literatura noastră, şi face asta pe un ton neprotocolar şi cu entuziasm, de parcă ar descoperi excelenţa unor autori în viaţă a căror influenţă se simte în ceea ce scriu mai junii lor confraţi, dar şi optzeciştii cu care viaţa e mai îngăduitoare decât cu cei trei prieteni ai noştri care au murit mult prea devreme.
Citiţi întregul articol...

Opinii:

Culegătorul de harfe

Iubirea, cafeneaua, zăpada
de Andrei Crăciun
Balada tristei cafenele (Polirom, 2015). Aceasta este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o în ultimii ani. Balada are o frumuseţe sălbatică, o frumuseţe care nu ştiu dacă va mântui lumea, dar care o explică. Eu nu ştiam de Carson McCullers. Nimeni nu-mi vorbise despre această scriitoare ciudată care a murit, în 1967, la cincizeci de ani, după o viaţă marcată de boli cumplite, de alcoolism, amoruri neîmplinite şi repetate tentative de suicid. Eu nu ştiam că ea şi-a trăit ultimele două decenii cu o pareză. De unde să ştiu?
Citiţi întregul articol...

Întâmplări şi personaje

Foileton: Senzaţionalele aventuri ale celebrului detectiv particular Juanito William Bond (2)
de Florin Lăzărescu
Din episodul trecut (povestea întreagă pe www.suplimentuldecultura.ro): Juanito, un detectiv particular lăudăros, află că a murit şi, până să i se înalţe sufletul la cer, îşi investighează propria moarte. Ultima dată am plâns cu vreo săptămână în urmă, după o zi obositoare de muncă. Nici nu vreau să-mi mai aduc aminte prin câte am trecut. La 11 noaptea am plecat de la birou, m-am urcat în Fordul meu decapotabil şi am tăiat-o spre casă. Pe drum am avut nişte neplăceri cu injectorul. Vreun kilometru am fost nevoit să-mi împing maşina până la primul service. Mecanicul se îmbătase pulbere (avusese nu-s-ce discuţii nasoale cu patronul; un adevărat porc după câte mi-am dat seama) şi, până la urmă, tot eu mi-am pus-o pe roţi.
Citiţi întregul articol...

Românii e deştepţi

Protestul mielului
de Radu Pavel Gheo
Un pic înainte de sărbătorile de Paşti am văzut pe internet un colaj fotografic cu mesaj: două poze alăturate, una cu un miel de care îşi lipea capul lânos şi drăgăstos oaia-mamă, iar cealaltă cu un bebeluş deasupra căruia se aplecă tandră mama lui umanoidă (ca să zic aşa). Dedesubtul colajului, ca să facă mesajul cât mai clar, era pusă şi o legendă care suna cam aşa: "Vedeţi vreo deosebire între cele două fotografii?". Bănuiesc că întrebarea se voia retorică. Se voia, dar nu era.
Citiţi întregul articol...

Vagonul cu vorbe

A început campania. Unde-s strategiile?
de Florin Gheţău
Campania de la locale e ciudată rău, pentru că partidele folosesc doar muniţia care le convine. Într-un judeţ dominat de PSD, liberalii îi acuză pe social-democraţi că fură de rup, în timp ce în judeţul vecin se întâmplă taman pe dos. Partidele n-au strategii, iar candidaţii sunt slab pregătiţi şi lipsiţi de imaginaţie, habar nu au ce presupune confruntarea electorală. Un candidat la o primărie importantă din ţară n-a scris nimic pe Facebook vreo 9 zile. Când reţelele de socializare au o importanţă atât de mare (vezi prezidenţialele din 2014!), e greu de înţeles de ce un politician refuză acest tip facil de comunicare.
Citiţi întregul articol...

Rockin' by myself

"Reţeta succesului"
de Dumitru Ungureanu
Mă pregăteam să scriu un text despre nebănuitele moduri în care showbiz-ul ştie să recolteze interesul ascultătorilor de bună-credinţă. Discul instigator (primit for promoţional use only) nu-i rău deloc, ba dimpotrivă. Se numeşte Pierced Arrow şi aparţine trupei The Rides (2016, Provogue/Mascot Label Group). Muzica suna al naibii de bine, ceea ce nu mă miră. Când componenţii se numesc Stephen Stills, Barry Goldberg, Kenny Wayne Shepherd, Chris Layton şi Kevin McCormick, nu te poţi aştepta la rateuri ori umplutură. 10 cântece în stil hard-rock-blues ghiftuiesc boxele cu sunet de calitate, dinamic, plăcut, poate chiar prea plăcut.
Citiţi întregul articol...

Scrisoare pentru melomani

Din nou despre şi pe marginea centenarului naşterii lui Yehudi Menuhin
de Victor Eskenasy
Printr-o mare şansă vă pot prezenta astăzi în "Suplimentul de cultură" un interviu cu Yehudi Menuhin rămas, practic, timp de şaizeci de ani, inedit (vezi pp. 14-15). Marele violonist, de la naşterea căruia s-au împlinit în aprilie o sută de ani, a acceptat în 1956 să-i acorde un interviu, axat pe relaţia sa cu George Enescu, lui Noël Bernard, directorul postului Radio Europa Liberă, "al vocii României libere", cum o numea acesta din urmă. Nu ştim dacă şi când interviul, păstrat în original, în limba engleză, a fost transmis integral la Europa Liberă, după cum nu se păstrează nici informaţii despre data la care a fost înregistrat în acel an plin de evenimente politice dramatice în Europa centrală şi răsăriteană. Dar în cuprinsul interviului există elemente ce permit istoricului o datare relativă.
Citiţi întregul articol...

Datul în spectacol

Auăleu Teatru
de Oltiţa Cîntec
Teatrul Auăleu e o companie independentă care funcţionează la Timişoara de 11 ani, împliniţi fix pe 6 mai. Iniţial, a funcţionat într-un garaj şi o curte, de unde i-a venit şi numele, prima versiune, "Auăleu, teatru de garaj şi curte". Apoi s-a mutat într-o casă, "Scârţ, loc lejer", unde-şi ţine spectacolele. E una dintre cele mai serioase, tenace şi consecvente cu ele însele companii independente din ţară. Fondatorii şi animatorii ei sunt Ovidiu Mihăiţă şi Christine Cizmas, actori la bază care-au lucrat şi-n sistemul de stat înainte de a opta pentru libertatea şi incertitudinea financiară în faţa siguranţei şi rutinei unui establishment nereformat.
Citiţi întregul articol...

De veghe în lanul de cultură

De ce plânge internetul
de Mădălina Cocea
Dacă v-aţi culcat normali şi v-aţi trezit ciudaţi, să ştiţi că Instagram-ul este vinovat. Puteau să continue să nu facă nimic şi toată lumea şi-ar fi băut cafeaua liniştită. În schimb, au decis să îşi schimbe logo-ul, dintr-o cameră foto simpatică într-un fel de clipart mov cu roz, iar şocurile posttraumatice străbat internetul ca un cutremur. Schimbările de logo au determinat de-a lungul timpului rezistente şi critici mai mari decât reorganizările din instituţiile de stat.
Citiţi întregul articol...

Idei pe contrasens

FIE 2016 sau anul pe care mai bine l-ar fi sărit
de George Onofrei
După eşecul Iaşului de a se califica măcar în etapa a doua a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, s-a aşternut la loc liniştea. Două-trei zile, deznodământul a părut şocant. După care oraşul s-a întors la ocupaţiile sale. Unii s-au mirat că nimeni nu a decontat în vreun fel înfrângerea, că nu a fost realizată nici o analiză serioasă privind cauzele nereuşitei şi nici nu s-a prezentat vreo strategie pe termen mediu şi lung care să recunoască şi să repare deficienţele grave în materie de administraţie culturală pe care oraşul le-a tot tras după el în deceniile de după 1989. Nici mirările acestea nu au avut o viaţă prea lungă, pe măsură ce lunile au trecut. Ba, mai mult, când Ministerul Culturii a propus un proiect nou candidatelor "înfrânte" ("Oraşe europene"), Iaşul nu a catadicsit nici măcar să răspundă la invitaţie şi să trimită pe cineva la Bucureşti la discuţie.
Citiţi întregul articol...

Fast food

Film

Alternative - 03.ByPass
de Iulia Blaga
Potrivit flyer-ului de promovare (care imită ingenios o reţetă), 03.ByPass e "o dramă cu conotaţii sociale, dar cu accente de thriller psihologic, tensiune erotică, suspans, umor negru, comic de situaţie şi de limbaj. O combinaţie între poetică de autor şi filmul comercial de gen, ce încearcă să împingă limitele noului val al cinematografiei româneşti".
Citiţi întregul articol...

Voi n-aţi întrebat, FĂRĂ ZAHĂR vă răspunde

Stimaţi cetăţeni
de Bobi
ai frumoasei şi prosperei noastre comune. Vă mulţumesc pentru prezenţa numeroasă. După cum ştiţi, legislaţia electorală s-a modificat pe alocuri. În primul rând, nu mai este permis să organizez spectacole artistice. Voi ştiţi cât de mult am sprijinit eu mişcarea de emancipare culturală din cadrul comunităţii noastre. Drept urmare, le vom arăta celor de sus că avem deja un spirit artistic format. Aşadar, vă rog să fredonaţi în gând, din partea mea, melodia "Puşca şi cureaua lată". Aşa, acum puteţi aplauda, dacă v-a plăcut. Iar la bis, din partea mea, cântecul "Nouă\'ş\'nouă de cumetri". Dar vreau să facem şi o horă mare, de aceea vă rog să fredonaţi în gând, dar la unison.
Citiţi întregul articol...

Avanpremieră

Dan Grigore, Dia Radu - Lumea în Si bemol

"Suplimentul de cultură" publică în avanpremieră un fragment din romanul Lumea în Si bemol, de Dan Grigore şi Dia Radu, care va apărea în curând în colecţia "Ego-grafii" la Editura Polirom.

"Cella era o flacără vie"

D.R.: În memoria celor care vă cunosc, prietenia cu Cella Delavrancea ocupă un loc aparte. Aş vrea să vorbim astăzi despre ea.
D.G.: Cu cât povestesc mai mult despre Cella, cu atât parcă rămân şi mai multe lucruri de spus. Cella a fost şi a rămas cea mai tânără prietenă a mea, deşi când am cunoscut-o avea deja 70 de ani, iar apoi a atins centenarul. Am întâlnit-o prima oară la una dintre audiţiile pe care Jeni Ionescu le dădea acasă la ea, ca să prezinte instanţelor vremii elevul pe care îl pregătea. Veneau nume mari ale pedagogiei pianistice acolo, doamne cu morgă, care se aşezau serios, picior peste picior, şi se contraziceau toată seara în argumente teoretice. Cella era, printre ele, o flacără vie, caldă, jucăuşă. Simţeam miezul ei fierbinte, fără nici o coajă. Am simţit-o de vârsta mea, în felul ei sincer şi copilăresc de a se raporta la muzică.
Citiţi întregul articol...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer