Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Silvia


Alexandru-Radu Săvulescu

31.05.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
M-am căsătorit cu Silvia, cea mai frumoasă fată din an, înainte de terminarea facultăţii.

Când am cunoscut-o, nici nu mi-aş fi imaginat că-mi poate da atenţie. Era prea perfectă pentru mine. Minionă dar în acelaşi timp atletică, avea nişte rotunjimi superbe, pe care şi le punea în valoare prin hainele mulate pe corp, vară-iarnă aceleaşi - tricou şi jeans. Ce o caracteriza însă în cel mai înalt grad era spiritul de frondă, ale cărui pandante fizice erau nasul cârn, părul creţ natural, tuns afro, rotund, şi sprâncenele dese, de sub care priveau scrutător doi ochi mari, negri. Ah, şi încă ceva! Fuma ţigaretă de la ţigaretă.

La universitate o vedeam relativ rar - nu aveam seminarii sau laboratoare comune, iar la cursuri nu prea venea, chiar dacă prezenţa era obligatorie. Mi-o amintesc apărând meteoric, ducându-se cât mai în spate în amfiteatru, unde se pierdea printre cei două-trei sute de studenţi câţi eram atunci. În pauze era înconjurată de un grup de băieţi gata mereu să-i ofere o ţigaretă şi un foc, cei cu care şi pleca la o bere imediat ce se făcea prezenţa. Părea că la şcoală venea ca să aibă de unde pleca. Nu era cine ştie ce interesată de ce se preda. De altfel, amândoi ajunsesem la geologie mai degrabă din întâmplare, ca şi mulţi alţii dintre colegii noştri.

Prima noastră conversaţie n-a avut loc însă în vreo sală de curs sau pe culoarele universităţii, ci în restaurantul unui hotel din Orşova, unde eram într-o practică.

La o cină, ne-am contrazis pe nişte teme literare. Seara începuse prost. Cei cu care stăteam la masă, înfierbântaţi de prea multe beri, îi cântaseră lui Şerban "păsărică mută-ţi cuibul şi te du". De obicei calm şi reţinut, acesta se ridicase brusc de pe scaun, răsturnându-l. Avea faţa roşie, congestionată. Fără nici un cuvânt, a luat-o la fugă spre ieşire, a sărit peste o balustradă, şi dus a fost. Atunci m-am temut că se va arunca în Dunăre. Am răsuflat uşurat abia când l-am văzut a doua zi de dimineaţă din nou printre noi, parcă mai puţin zâmbitor ca de obicei, dar cu aceeaşi prezenţă elegantă, cu mişcări uşor efeminate.

Fuga lui Şerban de la masă fusese însoţită de câteva râsete groase, pe care nu le-am putut suporta. M-am ridicat şi am ieşit să iau puţin aer.

La întoarcere, am încercat să schimb masa. Din întâmplare, am nimerit la masa Silviei. Chiar în faţa ei era un scaun liber. M-am aşezat pe el. Aşa am ajuns să conversăm, fără altă introducere. Când s-a ajuns la o temă literară, am rămas în discuţie doar eu şi ea - cred că pe ceilalţi subiectul îi cam plictisea. Îmi amintesc cu plăcere mirarea de pe faţa ei când îi răspundeam. Am fost şi eu atunci surprins să văd ce mult citise, chiar dacă părerile noastre nu prea coincideau. De fapt, ne-am contrazis de-a dreptul, dar eu am pus asta mai mult pe seama dorinţei de dialog, nu pe vreo problemă de caracter. Mai târziu aveam să-mi mai nuanţez părerea. Cert este că atunci când a venit ora închiderii ne-am despărţit cu părere de rău. Ea a urcat în hotel - câţiva dintre noi, care-şi permiteau, îşi luaseră camere acolo, cred că dormeau mai mulţi în aceeaşi cameră, fete şi băieţi -, iar eu m-am înapoiat cu restul colegilor la dormitoarele comune, puse la dispoziţie de facultate, pe un ponton. "Sigur, ei stau la duş cu apă caldă, pe când noi trebuie să răbdăm apa rece", îi auzeam pe colegii mei bombănind pe drum.

N-am mai văzut-o pe Silvia decât în toamnă, la începerea anului următor. Dar am auzit despre ea aproape imediat, la numai câteva zile distanţă. Ne aflam la Deva, etapa următoare a practicii noastre, când numele ei a ajuns pe buzele tuturor.

Acolo se petrecuse ceva cu adevărat ciudat, unul dintre colegii noştri cei mai cuminţi a fost prins furând. Ca pedeapsă, a primit doar o mică lecţie de morală din partea profesorului care ne însoţea. Tratamentul blând care i s-a aplicat a fost ca urmare a faptului că, deşi umblase la portofelul altuia, colegii nu l-au considerat cu adevărat vinovat pe el, ci pe Silvia, cea pentru care el avea nevoie de bani. Nimeni n-a spus că ea i-ar fi cerut să fure, dar interpretarea care s-a dat evenimentului a fost că bietul băiat, care încerca să-i intre fetei în graţii, ajunsese să recurgă la acest gest disperat doar datorită felului ei risipitor de a fi.

Peste vară aveam să uit de Silvia. Probabil însă că am păstrat-o în subconştient, pentru că încet-încet aveam să mă-ndrăgostesc de ea definitiv.

(Bucureşti, 2016)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer