Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XXXV)


Dan Recheşan

06.06.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
40.

Porniră la drum pe la orele prînzului, după ce dădură o raită prin suk ca să cumpere cele trebuincioase pentru călătorie. Celebi călărea cămila sa de culoarea sării, iar etiopianul o catîrcă andaluză, neagră ca abanosul şi sprintenă la mers. De cum ieşiră din Alep şi o luară la trap pe drumul mare al Damascului, din depărtare, îi întîmpină un nor întins de praf. Cînd se apropiară văzură o caravană mare, să tot fi fost două sute de cămile împovărate mînate de cămilari, laolaltă cu nenumăraţi negustori călărind cai de soi şi slugi suite pe samarul asinilor şi catîrilor. Se alăturară, şi ei, iureşului acela de oameni şi dobitoace care părea că fărîmă tot şleaul sub copitele lor. Elijah nu contenea să se minuneze de bogăţia mărfurilor venite din toate colţurile lumii: covoare groase de Buhara, piei de Cordoba, vase şi candelabre din bronz de Cos, lemn de abanos, fildeş african, oglinzi veneţiene, suluri de stofe şi de muselină din China, saci cu mirodenii din Hind, în vreme Celebi iscodea oamenii, după obiceiul său, căutînd să afle cît mai multe despre locurile din care veneau. Spre seară, kervan başkani* (conducătorul caravanei) un bărbat impunător şi veşnic încruntat, hotărî locul de popas. Cămilarii şi slugile întinseră corturile într-o vîlcea cu iarbă măruntă, iar apoi scoaseră merindele şi pregătiră cina. Fireşte că, aflînd rangul străinului care li se alăturase, Călătorului i se dădu loc în capul bucatelor. După ce se ospătară cu toţii şi se lungiră la odihnă, noaptea arătîndu-li-se lungă se apucară de taifas. Întîi se ploconi dinaintea mesenilor şi luă cuvîntul un cămilar cu barba încărunţită şi obrazul brăzdat de zbîrcituri adînci.

POVESTEA CĂMILARULUI

Preacinstiţi effendiy, aici de faţă, aflaţi că eu sunt un om de rînd, fără ştiinţă de carte, însă în drumurile mele am trecut prin multe încercări ce merită istorisite. Dintre toate, cea mai nemaipomenită păţanie mi s-a întîmplat în urmă cu douăzeci de ani cînd firul vieţii mele a stat în cumpănă pe tăiş. Numele meu este Ahmad ibn Şafak şi sunt de loc din oraşul Homs, unde familia mea se îndeletnicea cu negoţul de dobitoace. După moartea părintelui meu, tînăr şi nerăbdător fiind, mi-am luat partea mea de moştenire şi, vrînd s-o sporesc, mi-am cumpărat zece cămile de povară. Muşterii pentru cărăuşie am găsit deîndată şi toată truda mea părea să dea foloase pînă cînd, într-o zi din luna Dhu al-Hija, am întîlnit o caravană de pelerini care mergeau spre locurile sfinte. Conducătorul acelei caravane, văzînd că dobitoacele mele sunt de soi şi odihnite, m-a tocmit să-l însoţesc. Am încărcat calabalîcul pe cele zece cămile şi, după ce am aruncat, după obicei, şapte pietricele spre cele patru zări am pornit către cetatea sfîntă. Aşa cum se întîmplă în orice călătorie, din vorbă în vorbă am aflat că-n acel alai alături de alţi oameni cu stare călătorea fiul emirului din Khorasan, pe care părintele său îl înzestrase cu mulţi bani şi robi care să-l servească şi să-l apere pe drum. Şi tot de la slugi am aflat că acel tînăr de neam era beteag şi suferea foarte, încît niciun hakim nu găsise leac pentru suferinţa sa, iar un hoge îl îndemnase să afle alinare la Masjid al Haram, lîngă sfînta piatră Ka\' ba. La obraz nu prea îl vedea nimenea fiindcă se adăpostea tot drumul într-un cort negru suit în spinarea cămilei.

Şi-am tot mers noi, cale de două săptămîni încheiate pînă la marginea pustiei Rub Al-Khali cînd am băgat de seamă că ni s-au isprăvit toate merindele şi apa. Atunci, başkanul caravanei m-a chemat la el şi mi-a zis:
"Ahmad, cămilele tale sunt tinere şi iuţi la mers. Ia-o înainte şi caută o fîntînă cu apă bună, căci altfel o să ne rămînă tuturor oasele în pustie!"

Eu l-am ascultat şi-am luat trei cămile sprintene la pas pornind înaintea caravanei. Am mers aşa, de dimineaţa pînă seara dar, ca un făcut, n-am dat în calea mea decît de puţuri năruite şi secate. M-am oprit un ceas lăsînd cămilele ostenite să-şi tragă suflarea, apoi am pornit iarăşi, călăuzit de stelele nenumărate care spuzeau tot cerul. Spre dimineaţă, am luat-o pe urmele caravanelor ce trecuseră înaintea mea şi m-am pomenit că începe să sufle un vînt grozav, uscat şi fierbinte de-ţi jupuia pielea obrazului. Acea vijelie a cuprins tot locul, cale de o sută de pharasangi în jur, de nu se mai vedea nimic din norul grozav de nisip şi am crezut că-mi venise sfîrşitul. Slavă Celui Atotputernic care veghează în Ceruri că n-a fost aşa! Cînd furtuna s-a potolit am văzut un vîrtej negru ca de fum care se înălţa ca un stîlp deasupra pustiei. Şi, mergînd într-acolo m-am pomenit dinaintea unei fîntîni cu apă curată şi bună la gust. Am mulţumit Profetului pentru noroc, iar după ce-am adăpat animalele şi-am umplut toate burdufurile cu acea apă minunată, m-am întors către locul în care rămăsese restul alaiului. Mare mi-a fost spaima cînd am găsit corturile răvăşite, tabăra prădată de tot calabalîcul şi leşurile celor porniţi în hagialîc zăcînd în nisip. Ce era să fac atunci, în neputinţa mea? Am dat să fug dar n-am făcut nici jumătate de pharasang că m-a ajuns din urmă o ceată de călăreţi înarmaţi pînă-n dinţi. M-au legat fedeleş şi m-au tîrît dinaintea maimarelui lor. Şi, nu mică mi-a fost mirarea cînd acesta şi-a descoperit obrazul şi-am văzut dinaintea mea pe cel ce-şi zicea că-i odrasla emirului din Khorasan. Am priceput atunci că acest om îl ucisese pe fiul emirului şi-i luase locul în caravană, apoi trimisese oameni să năruie puţurile şi pusese la cale jefuirea şi uciderea drumeţilor. Se prefăcuse suferind şi stătuse ascuns în cortul său ca să-şi poată pune mai bine la cale ticăloşiile, căci acei tîlhari trăiau din prădarea caravanelor care mergeau în hagialîc. Fără să se mai prefacă, tînărul mi-a zis cu asprime:
"Află, cămilare, că numele meu este Assad cel Negru, spaima deşertului şi orice suflet care trece pe aceste meleaguri stă sub puterea mea. Voia lui Allah a fost ca aceşti păcătoşi să-mi cadă în mînă şi să-şi găsească sfîrşitul aici, căci au fost netoţi şi prea încrezători în năzuinţele lor. Iar, tu, dacă ai minte şi îţi preţuieşti viaţa, ai să mă asculţi orbeşte şi ai să faci precum îţi voi porunci!"

N-am avut încotro şi m-am pregătit iarăşi de drum. Am încărcat cămilele cu apă şi merinde şi ne-am aţinut în calea altor credincioşi porniţi spre locurile sfinte. Şi-n acest fel, timp de jumătate de an, la multe grozăvii, ucideri şi jafuri am fost părtaş, tîlharii socotindu-mă de-acum unul de-al lor, iar maimarele lor a căpătat încredere în mine. Într-un rînd, prin luna ramadan, el m-a chemat la el şi mi-a zis:
"Ahmad, acum fiindcă te-ai învăţat să trăieşti ca un viteaz al pustiei, a venit vremea să-ţi sporeşti bogăţia, căci vreau să te fac părtaş la tot ce-am dobîndit. Şi pentru că m-am încredinţat că eşti de toată isprava, am să te trimit să duci singur la capăt toată treaba!"

Tot aşa, prin cuvinte meşteşugite, m-a îndemnat să iau tot aurul pe care-l prădaseră tovarăşii lui şi să merg cu el în Misir. Acolo, aveam să m-arăt un negustor cinstit care venise, chipurile, să tîrguiască grîne, dar nu acesta era tot vicleşugul. Printre sacii cu grîu trebuia să ascund pungi cu nestemate de preţ, cumpărate de la alţi tîlhari şi samsari de giuvaericale din suk. Iar cînd toată înşelăciunea avea să fie împlinită, urma să-l întîlnesc pe Assad cel Negru în cetăţuia Hama, unde se ascundea de paloşul legii.

Am făcut precum mi-a zis el. Am purces spre Misir cu zece cămile şi trei robi albi şi-am ajuns după o săptămînă de mers în Cairo. Acolo, am schimbat aurul pe nestemate, apoi am căutat piaţa de grîne. Am cumpărat grîu de soi încărcînd cîte doi saci mari pe fiecare cămilă de povară, iar în sacii cu grîu am ascuns nestematele şi giuvaerurile de preţ. Cerul, însă, a vrut să-mi dea o cale să ies din impas şi să nu-mi duc tîlhăria pînă la capăt, căci pe drumul de întoarcere ne-a prins o ploaie năprasnică. Cum apele rîului Nahr al-Asi se umflaseră de ieşiseră din matcă şi podurile se năruiseră, am rămas în loc trei zile. În vremea asta, sacii cu grîne se udaseră, iar grîul mucegăise de nu l-ar mai fi mîncat nici cea mai lihnit dobitoc. Şi, cum stăteam noi acolo, la adăpost de potop, într-o noapte , robii au luat sacii şi i-au azvîrlit în apă. Iar eu, trezindu-mă şi văzînd ce-au făcut, i-am întrebat:
"Netrebnicilor, cine v-a împins să aruncaţi grîul acela în apă, fără învoirea mea?"

Robii ce să-mi zică? Au făcut feţe-feţe, căci habar n-aveau că aruncaseră, odată cu grînele, o comoară de preţ, ei se gîndiseră să scape de o povară fără folos.

Nu puteam să vin dinaintea lui Assad cel Negru şi să-i spun că-i risipisem toată agoniseala, aşa că i-am lăsat pe robi să plece, care-ncotro, iar eu m-am dus întins spre Homs, unde m-am înfăţişat valiului oraşului. I-am povestit toată tărăşenia, iar el, după ce m-a ascultat cu luare aminte, mi-a zis:
"Dacă m-ajuţi să-l prind pe acel ticălos, te fac iertat de toate păcatele tale!"

I-am făgăduit că mă supun, şi-atunci valiul m-a trimis, însoţit pe ascuns de gealaţii săi înarmaţi, spre cetatea Hama unde mă aştepta emirul tîlharilor. De cum a aflat că am sosit acesta mi-a ieşit dinainte cu braţele deschise zicînd:
"Eşti un tovarăş de nădejde, Ahmad! Am poruncit să ne aducă vin şi să se aştearnă masa, cu bucate alese ca pentru prinţi Acum scoate nestematele să le preţuim, căci tare nerăbdător sunt să le văd!"

Eu i-am zis că nestematele zac în albia rîului Nahr al-Asi şi-atunci s-a făcut negru de supărare la chip. A urlat ca un leu rănit şi a dat să scoată sabia ca să mă ucidă, dar gealaţii valiului din Homs l-au încercuit şi l-au prins. În lanţuri l-au înfăţişat valiului, iar acesta, după ce a cercetat toate amănuntele ticăloşiilor săvîrşite a poruncit să i se reteze capul. Nimeni n-a fost înduioşat de soarta sa, căci vreme de zece ani prădase toate caravanele şi ucisese sute de pelerini, cărora le luase viaţa şi-averea. Şi, uite-aşa, mi-a dat Allah minte şi iscusinţă destulă ca să scap de fărădelegi, ajutîndu-mă să leapăd traiul de tîlhar şi să ajung iarăşi cămilar, cum mi-a fost, dintotdeauna, menit!

Isprăvindu-şi cămilarul Ahmad povestea, toţi cei de faţă încuviinţară că fusese una pilduitoare şi plină de tîlc.

Dimineaţa, devreme, caravana se urni la drum dar Celebi şi Elijah, Melekitul, se despărţiră de grosul alaiului căci mergea prea încet. O luară pe un drum lat, aşternut cu piatră, cale de trei zile întinse pînă în minunatul oraş Damasc.

MUSA IBN KABIR

Pe o beznă de nu se vedeau nici spinările dealurilor, nici umbrele chiparoşilor de pe marginea drumului, umbra neagră a dervişului Kabir îşi făcea loc ca printr-un tunel nesfîrşit. Mergea cu paşi atît de repezi încît ar fi putut să calce pe urmele unui trăpaş, iar din faldurile mantiei lui ponosite ieşeau fuioare de fum. Se opri numai cînd ajunse în dreptul unei zid dărăpănat, în locul în care odinioară se înălţau pèreţii unei geamii. Oamenii plecaseră demult, iar geamie se alesese praful şi pulberea şi rămaseră în loc numai lespezile de mormînt, cu turbane de piatră la căpătîi. Auzind nechezatul şi bătăile din copite ale unui armăsar năbădăios scăpără un amnar şi aprinse o făclie. Îndată, dintre ruine îi ieşi dinainte Husayn Al-Kwarshah. Purta o cămaşă din inele subţiri de oţel albăstrui, făurită de meşterii din Damasc şi zîmbea ca unul lipsit de griji.
"Pe-Allah, şeic al kabirilor, nu credeam că drumurile noastre se vor întîlni degrabă!" zise el.

Vînătorul de vise se încruntă, aşa cum te încrunţi cînd vezi zburdălniciile unui prunc neastîmpărat:
"Anii sunt vîrtoşi, dar visele tot mai dezlînate şi rău ţesute, de nu-mi ajunge dimineaţa să descîlcesc ce-am vînat noaptea! Iar în noaptea asta prada mi-a scăpat, căci află că-n urmă cu trei ceasuri am visat că Evliya Celebi este nevătămat şi s-a aciuiat pe lîngă o caravană de hagii, iar acum ascultă poveştile unui cămilar!"

Imamul haşişimilor îşi scoase pumnalul cu lama ca o limbă de şarpe şi-şi oglindi nedumerirea în luciul oţelului:
"N-aş crede... eu zic că effendiy Celebi zace sub trei coţi de ţărînă... se vede treaba, dervişule, că visele tale mint uneori!"
"Oamenii mint la trezie, dar noaptea, cînd visează, nu fac altceva decît să trăiască aievea tot ce au avut de ascuns în timpul zilei... Iată-l aici, viu şi nevătămat" zise Musa ibn Kabir. Se răsuci pe călcîie şi trase un cerc de foc prin iarba vestejită. Cînd pămîntul rămase gol, în mijlocul cenuşii se văzu un rotocol de jar sticlos ca o oglindă şi-n el un bărbat, nu prea voinic şi cam gîrbovit, cu faţa trasă şi barba încărunţită, care călărea o cămilă de culoarea sării.

Al-Kwarshah îşi ridică braţele spre cer strigînd:
"Peste poate! Sunt zece ani de cînd mînuiesc pumnalul acesta şi nimeni n-a scăpat de sub tăişul lui, fiindcă-i înmuiat în venin de scorpion galben!"

Musa ibn Kabir scoase de sub veşminte hangerul făurit de diavolul Demir.
"Acolo unde a dat greş pumnalul de tăiat gîtlejuri, va izbuti cel care retează gîndurile! Aştept numai prilejul nimerit ca să-i tai Călătorului tot ce-i trece prin minte şi să ajung în stăpînirea Cărţii Viselor. Asta e soarta tuturor celor care vor să ţină pentru folosul lor ştiinţa ce se află între foile ei!"

Celălalt ridică din umeri şi mormăi:
"Treburile astea-s prea încîlcite pentru mine. Ştiu că un pumnal taie o singură dată beregata unui om şi asta îmi ajunge!"

Trase frîul năbădăiosului armăsar arab, se săltă în şa şi plecă fără să privească peste umăr.

După ce ropotul copitelor se stinse, kabirul se apropie de zidul năruit al unui turbeh şi împinse cu umărul portiţa. Lemnul putrezit scîrţîi şi se trezi sub o cupolă rotundă în care de-abia putea sta în picioare. Se aplecă, luă un pumn de colb de pe lespezi, scuipă în el şi-l frecă între palme pînă ajunse un boţ de noroi şi zise rînjind:
"Din ţărînă am să te fac, femeie, ca să-l farmeci pe cel care umblă fără astîmpăr! Visele tale să fie pierzania lui!"

Umbra lui, aşternută pe pereţii de piatră părea că se mişcă singură, fără niciun sprijin material.

***

Trecuseră mai bine de douăzeci de ani de cînd Evliya Celebi vizitase pentru prima oară marele vylaiet al Damascului. Pe-atunci era în floarea tinereţii şi se afla în slujba lui Melik Ahmet paşa care-i înlesnise venirea pe aceste meleaguri. Iată ce scria în vremea aceea:
Damascul este un oraş mare şi frumos, cu nenumărate moschei înălţate din vremea califilor ummayazi şi împodobite în stil rumi, moştenite de la împăraţii Bizanţului astfel încît cei care le vizitează rămîne uimiţi de frumuseţea şi măiestria lor. Peste 200 de mii de suflete trăiesc înăuntrul zidurilor şi încă pe atîţia în afara citadelei, care este bine întărită cu pèreţi de piatră groşi de doi stînjeni şi înalte de doisprezece, precum şi de cîte două rînduri de turnuri pătrate ridicate la porţi şi în locurile de veghe. În citadelă poţi pătrunde pe şapte porţi impunătoare cu minunate ornamentaţii cioplite din piatră, iar în mijlocul acesteia se înalţă fortăreaţa, cu totul şi cu totul din piatră, ridicată de sultanul Al-Malek Al-Adel. Multe lucruri de seamă sunt de văzut, iar bazarul Al-Hamidiyeh este atît de întins încît pot încăpea întrînsul mulţime de dughene cît în zece sukuri de rînd. Traiul este îndestulat, iar apa izvoarelor şi fîntînilor, rece şi bună de băut, dar mîncarea destul de scumpă, în pofida faptului că în jurul oraşului se află multe grădini de legume, livezi cu fructe şi nenumăraţi măslini. Orice dreptcredincios care păşeşte în Damasc se poate minuna de una dintre cele mai frumoase moschei care a fost construită vreodată pe pămînt. Clădirea a fost ridicată în vremea califului Abd Al-Malik Al-Walid şi poate adăposti 12.000 de suflete în timpul rugăciunilor, iar pentru lucrările ei s-au cheltuit nu mai puţin de un million de dinari aur . Se zice că atunci cînd s-au săpat fundaţiile, muncitorii au găsit peştera în care a vieţuit Yahya ibn Zakaryia (Ioan Botezătorul) şi o cutie din lemn de cedru în care se afla capul său. Acesta a fost îngropată cu cinstea cuvenită unui profet vestit în mijlocul lăcaşului, sub o coloană din marmură. Orice credincios care păşeşte în Damasc ar trebui să se închine în lăcaşul unde a fost ţinut prins timp de şaizeci de zile, însuşi Ali ibn Abi Talib, vărul şi ginerele Profetului.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer