Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XXXVI)


Dan Recheşan

13.06.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
41.

Cei doi călători ajunseră în Damasc spre seară şi traseră la caravanseraiul Kasver (*"Melancolie"). Un nume mai potrivit nici că se putea găsi acelui loc tihnit, înconjurat de ziduri joase, ascunzînd cămăruţe întunecoase, mobilate cu covoare groase şi draperii grele de catifea. Etiopianul se culcă pe podele zicînd că e ostenit şi ţine post ca un schimnic adevărat, dar Călătorul se pregăti să cineze. După ce se primeni şi-şi pieptănă barba, ieşi în curtea podită cu lespezi de pe vremea împăratului Iustinian şi se aşeză pe sofale, aşteptînd alături de ceilalţi oaspeţi să se aducă bucatele. Celebi se pomeni la masă lîngă un tînăr cu o înfăţişare plăcută şi veşminte bogat împodobite, pesemne fiul unui neguţător avut. Toate ca toate, dar în timpul ospăţului Celebi băgă de seamă că acel tînăr lua mîncarea cu degetele mîinii stîngi, dar nu zise nimic văzînd această purtare nepotrivită. Iar cînd pe lîngă feluritele feluri de mîncare aduse la masă se servi şi o minunată rozbaja gătită cu orez şi dreasă cu mult usturoi, toţi cei de faţă se mirară că tînărul nu se înfruptă din ea, ba dimpotrivă împinse tipsia din dreptul său, cuprins de scîrbă. După ce slugile aduseră ciubuce şi şerbeturi înmiresmate se pomeniră că tînărul făcu un pas înainte şi grăi aşa:

POVESTEA TÎNĂRULUI NESOCOTIT ŞI A NEMILOASEI NUR AL-HADA

Preacinstiţi meseni, socotesc că purtarea mea v-a mirat nespus şi mai ales felul în care am nesocotit iscusinţa bucătarului care a gătit această minunată rozbaja, dar eu am jurat că niciodată cît voi trăi nu voi mai gusta din acest fel de mîncare. Şi-am să vă spun, pe îndelete, care-i pricina jurămîntului meu: din pricina rozbajei drese cu usturoi mi-am pierdut inima, averea şi degetele mîinii drepte.

Aflaţi, aşadar, că m-am născut în oraşul Bagdad, unde tatăl meu era un negustor dintre cei mari dar, din pricina faptului că-i plăceau nespus de mult vinul, femeile frumoase şi petrecerile pînă-n ziuă, la moartea sa am moştenit numai datorii. Văzînd acestea, m-am înfăţişat dinaintea datornicilor şi i-am rugat să mă păsuiască un timp ca să le pot plăti tot ce li se cuvenea, iar ei mi-au îngăduit. M-am dus apoi în suk, la prăvălia tatălui meu dar n-am găsit nimic de preţ acolo. Atunci, am luat bani de la zarafi şi-am început să cumpăr şi să vînd tot felul de mărfuri pînă am izbutit să adun destui bani ca să şterg datoriile tatălui meu. Şi n-am contenit să muncesc pînă cînd mi-am dobîndit faima de negustor cinstit printre toţi negustorii din suk. Într-o dimineaţă, în vreme ce stăteam în prăvălia mea, am văzut apropiindu-se, călare pe un asin alb, o fată neasemuit de frumoasă, însoţită de un eunuc care o ferea de mulţime. Cînd a ajuns în dreptul meu fata a descălecat şi şi-a scos vălul, iar eu am rămas încremenit căci nicicînd un chip atît de desăvîrşit ca al ei n-am văzut. Obrazul îi era mai frumos decît luna într-a patrusprezecea noapte, buzele mai ademenitoare decît petalele rozelor din Isfahan şi ochii mai strălucitori decît luceferii. O singură privire i-am aruncat şi inima în mrejele dragostei mi s-a prins. Am jurat în sinea mea să nu-mi aflu liniştea pînă cînd nu va fi a mea. Iar fata, văzîndu-mi tulburarea mi-a spus zîmbind cu gingăşie:
"Vreau să cumpăr un sul de mătase din Chin brodată cu fir de aur!"

N-aveam asemenea marfă în prăvălie dar am sărit şi-am alergat să aduc ce-mi ceruse. Spre norocul meu am găsit ce-mi ceruse şi am cumpărat mătasea preţuită la o mie de drahme. Am dat sulul de mătase eunucului, iar frumoasa fată mi-a mulţumit şi s-a îndepărtat. Ea nu-mi ceruse nicio socoteală a mărfii şi nici eu nu i-am cerut nimic, luînd datoria asupra mea. Nădăjduiam că fecioara se va întoarce a doua zi şi-mi va plăti datoria. M-am dus acasă îmbătat de iubire dar şi amărît fiindcă nu-i aflasem numele şi din ce neam se trăgea. A doua zi nu s-a mai arătat în suk şi-am fost mîhnit de toată întîmplarea. Nu puteam să mănînc şi nici să dorm de îngrijorare, iar cei de la care luasem sulul de mătase pe datorie îmi cereau banii. Spre sfîrşitul săptămînii fecioara s-a ivit dreptul prăvăliei mele călare pe acelaşi asin alb şi însoţită de un eunuc. Am schimbat salam-aleikumurile de cuviinţă apoi mi-a spus:
"Mă iartă că am întîrziat să-ţi plătesc sulul de mătase dar stăpîna mea a fost bolnavă şi am stat la căpătîiul ei toată vremea!"

Eu am strigat cu inima cuprinsă de fericire:
"Nu e nicio grabă, datoria poate să aştepte! Porunceşte-mi orice-ţi doreşte sufletul de pe pămîntul acesta şi mă jur pe numele Profetului că am să-ţi aduc!"

Ea a zîmbit cu gingăşie zicînd:
"Mi-aş dori un şirag de mărgăritare frumoase pe care să-l port cînd ies la preumblare!"

N-aveam mărgăritare în prăvălie, dar am alergat la cei care vindeau giuvaeruri şi-am cumpărat cel mai frumos şirag la preţul de trei mii de drahme. Fata mi-a mulţumit fiindcă dovedisem atîta iscusinţă, dar nici de data aceasta nu mi-a plătit.

După încă o săptămînă a venit iarăşi în suk şi mi-a cerut să-i aduc o cutie pentru khol şi sulemeneli, cu totul şi cu totul din aur şi împodobită cu rubine. Şi, iarăşi am mers în prăvăliile giuvaergiilor şi am căutat prin toată marfa pînă am găsit ce-şi dorea. Cutia i-a plăcut mult dar nu mi-a dat niciun ban pentru preţul ei de şase mii de drahme. Şi iarăşi m-am îndatorat la zarafi.
"Asta este, mi-am zis, nu-mi pare rău de voi ajunge falit dar barem ochii ei minunaţi să-i mai zăresc o dată!"

Într-o seară, stăteam îngîndurat căci toate strădaniile mele se năruiau şi iarăşi mă întorceam la starea în care mă aflasem după moartea tatălui meu, cînd s-a arătat eunucul ce-o însoţise de fiecare dată pe frumoasa fată la cumpărături.
"Nu întreba nimic, a zis el, şi urmează-mă numaidecît!"

Eu l-am ascultat şi ne-am urcat într-o luntre, trecînd pe tăcute pe malul celălalt al Tigrului. Aici am dat de o grădină frumoasă, cu arbori şi flori neasemuite cum numai cei de neam şi putrezi de bogaţi pot să ţină, iar în mijlocul grădinii de un chioşc aşternut cu sofale şi perne împodobite. Mare mi-a fost mirarea cînd am zărit în chioşc pe neasemuita şi preafrumoasa Sett-Zobieda, prima soaţă a emirului tuturor dreptcredincioşilor.

M-am ploconit dinaintea ei, iar ea mi-a zis:
"Te-am chemat ca să-ţi plătesc datoria. Uite, ai în punga aceasta zece mii de drahme ce ţi se cuvin şi încă două mii pe deasupra fiindcă te-ai arătat un negustor cinstit!"

Am priceput că-mi fuseseră puse priceperea şi cinstea la încercare şi am îndrăznit să o întreb:
"Pot oare să o văd şi să-i vorbesc fetei căreia înălţimea ta îi plăteşte datoria?"
"Fata se numeşte Nur Al-Hada ("Lumina drumului") şi am crescut-o la curtea mea ca pe o fiică. Şi află că venea în prăvălia ta numai de dragul tău, neavînd trebuinţă de lucrurile acelea pe care ţi le-a cerut!"

Am fost în culmea fericirii fiindcă dragostea îmi era împărtăşită. Iubita mea s-a înfăţişat deîndată la porunca Zobeidei, şi, pe loc, cu încuviinţarea ei ne-am spus jurămintele de iubire.

Am plecat acasă ca să fac pregătirile pentru nuntă şi am cheltuit toţi banii pe care îi aveam pentru un ospăţ pe măsura unei fiice de calif, căci însuşi emirul dreptcredincioşilor îşi dăduse încuviinţarea pentru însoţirea noastră. În răstimpul celor zece zile pînă la cununie am plătit tot, cu camătă sporită la zarafi dar nu mi-a părut rău, căci părea că nimic nu va sta în calea fericirii mele. În ziua hotărîtă Sett-Zobeida a chemat cadiul care a scris, de faţă cu martorii, legămîntul de căsătorie, iar apoi a început ospăţul. Mîncăruri alese, kebaburi şi pilafuri gustoase erau aşternute pe mese dar din toate eu m-am repezit să mă înfrupt dintr-o rozbaja ce se afla pe-o tipsie pînă m-am ghiftuit. După ce ospăţul s-a sfîrşit, iar mireasa a venit de la hammam, toţi oaspeţii au plecat, iar femeile au pregătit-o pentru culcare. Cînd am intrat în iatacul ei am văzut că-şi scotea ultima rochie rămînînd numai într-o cămăşuţă de muselină. Înflăcărat de iubire, am dat atunci să o cuprind în braţe uitînd că nu-mi spălasem mîinile după ce mîncasem rozbaja. Iar Nur Al-Hada, simţind mirosul de usturoi din gura şi de pe degetele mele, a ţipat de au răsunat toate odăile palatului:
"Pe Allah, cu ce v-am greşit de a trebuit să mă măritaţi cu un bădăran josnic, lipsit de purtări alese, care miroase a usturoi!?"

Pe loc slugile şi eunucii au dat năvală în iatac şi m-au tras afară. N-am putut răbda atîta nedreptate şi-am zis:
"Nu-i mare nenorocire, mă voi spăla deîndată de o sută de ori, cu sodă şi apă de trandafiri!"

Ea, însă, nu şi-a domolit furia deloc:
"Smintitule, crezi că ai luat de soaţă fiica unui hamal sau a unui samsar de piei împuţite? Ai să plăteşti cu vîrf şi-ndesat pentru nesăbuinţa ta!"

În timp ce slugile mă ţineau strîns, a apucat un hanger ascuţit ca un brici şi mi-a retezat degetele mîinii drepte. Am căzut în nesimţire, iar slugile mi-au oblojit rana şi m-au scos pe furiş din palat. După ce mi-am venit în fire am aflat că, înduioşată de soarta mea, Sett-Zobeida plătise zarafilor toate datoriile de la nuntă. Pe preafrumoasa Nur Al-Hada n-am mai văzut-o niciodată, fiindcă am părăsit oraşul ca să-mi uit durerea şi să-mi fac un rost pe alte meleaguri. Iată, aşadar, din ce pricină m-am împotrivit să mănînc din rozbaja adusă la masă, deşi nu mă îndoiesc că-i tare gustoasă!

Sfîrşindu-şi nefericitul tînăr povestea plină de tîlc, în curte veniră să desfete oaspeţii un cîntăreţ din baglama, şi trei arăpoaice tinere care băteau în bendire şi-şi unduiau şoldurile aţîţtoare, dar Celebi găsi muzica aceasta gălăgioasă şi neplăcută auzului aşa că se ridică şi plecă să se culce.

VISUL LUI CELEBI

Mîncărurile grase şi vinul tare, băut la cină, îl moleşiră pe Călător care se întinse în aşternut şi adormi deîndată. Somnul adînc îl purtă pe o cîmpie cu iarba pîrjolită, departe de orice aşezare omenească. Îl chinuia setea dar mai ales o nestăpînită curiozitate, aidoma celei din viaţa sa de zi cu zi. La capătul cîmpiei zări un deal pietros şi înalt, presărat cu bolovani ascuţiţi şi ciulini uscaţi, aşa că o luă într-acolo, socotind că odată ajuns în vîrf va putea să vadă tot ţinutul din jur, pînă departe. Cum mergea el pe cărare din înălţimi se auzi o voce tunătoare care-i porunci:
"Stai pe loc, Călătorule. Un pas să nu mai faci dacă n-ai cugetul curat, căci voi slobozi din senin un trăsnet şi-o să te fac scrum!"

Celebi se opri şi căută în jur dar nu văzu ţepenie de făptură omenească aşa că-şi continuă drumul. Cînd ajunse în vîrful dealului, glasul acela înspăimîntător se auzi din nou:
"Opreşte-te căci ai ajuns în locul unde ţi se va desluşi semnul!"

Atunci, curios de toate cele ce le auzise se aşeză pe un bolovan şi aşteptă. După un ceas, spre mirarea sa spre locul unde stătea se îndrepta un copilandru de zece-doisprezece ani care mîna din urmă cîteva oi.
"Pe cine aştepţi aici?" îl întrebă ciobănaşul.
"Aştept un semn, răspunse Celebi, oare ai fi tu cel trimis să mi-l dai?"

Băiatul rîse şi începu să sciorăiască cu vîrful toiagului în ţărînă zicînd:
"Un semn? Eu nu ştiu nimic de semne şi slove, effendiy, sunt un copil sărac, fără avere sau ştiinţă de carte. N-am părinţi care să-mi poarte de grijă, aşa că duc la păşune oile şeicului Abd Al Nablusi!"

Şi-acestea fiind zise se întoarse şi, mînînd domol turma la vale se făcu nevăzut. Celebi se hotărî să facă şi el cale întoarsă dar, în timp ce se pregătea să coboare dealul, văzu în ţărînă urmele lăsate de toiagul ciobănaşului. Ele înfăţişau un triunghi cu vîrful în jos, iar în mijlocul triunghiului, desenată cu precizie, litera tet.
"Pe Allah, ce vis ciudat" gîndi el cînd se trezi. Un ciobănaş fără ştiinţă de carte care scrie în ţărînă precum cel mai iscusit caligraf!"

Se suci, se învîrti dar somnul nu i se mai lipi de gene, aşa că-l trezi pe etiopian şi-i spuse să pregătească dobitoacele pentru drum. Acesta nu se miră că plecau în toiul nopţii. Îşi făcu de trei ori semnul crucii, apoi îşi frecă braţele uscate şi păroase ca straiul din piele de capră pe care-l purta şi zise:
"Azi va fi o zi de ţinut minte. N-am visat nimic dar ştiu că sfîntul Simeon Stîlpnicul îmi va da un semn bun, ca să-i desluşesc mai bine poveţele!"

Celebi se încruntă şi mormăi:
"Da, amîndoi aşteptăm un semn... să dea Cel de sus să fie unul bun, nu o ticluială blestemată a lui Şeitan menită să ne încurce cărările!"

***

Mergeau de trei ceasuri, iar ziua nu se hotăra defel, părea că nu-i noapte dar nici dimineaţa devreme, iar soarele lucea palid printr-o perdea alburie de pîclă. Deodată Elijah Melekitul îşi opri catîrca şi descălecă. Rantia din păr de capră foşni a gol cînd îngenunche şi se aplecă peste pămîntul bolovănos adulmecîndu-l îndelung. Chipul lui zbîrcit se încreţi de plăcere:
- Vine ploaia, pămîntul miroase a apă şi trăsnet!

Spre mirarea lui Evliya, el linse unul din bolovanii risipiţi la marginea drumului şi zise:
- Da, sigur va veni o ploaie mare cu tunete şi fulgere, fiindcă simt gustul ciubotelor sfîntului Ilie!

Cămila alburie a lui Celebi scoase un răget lung, de aprobare. Încălecară şi porniră grăbiţi spre un crîng îndepărtat de la marginea rîpelor. Nu merseră ei mai mult de un sfert de ceas cînd, pe nesimţite cerul se acoperi de nori groşi şi plumburii. Primele picături care le udară obrazurile erau reci, dar pe măsură ce ploaia se înteţi, stropii erau tot mai deşi şi mai calzi. Nu era o ploaie obişnuită fiindcă apa care se scurgea din straiele lor şi din spinările dobitoacelor avea o culoare sîngerie. Fulgerele prinseră să se dezlănţuie unul după altul, încît tot cerul părea cuprins de flăcări, iar în ochiul furtunii desluşiră amîndoi, limpede, ca trase cu calamul pe hîrtie, liniile de foc ale unui triunghi răsturnat. Cămila se sperie de tunetele năprasnice şi o luă la galop. Celebi, surprins de zgîlţîituri îşi pierdu echilibrul şi se prăvăli din şa izbindu-se cu fruntea de pămînt. Cînd etiopianul ajunse lîngă el, îşi şterse fruntea cu o năframă albă şi mormăi:
- Semn rău, e jumătatea pentagramei de foc pe care-am visat-o azi noapte!

Eliyah însă zîmbi cu naivitate:
- Dimpotrivă, e-un semn că ai căzut taman pe drumul Damascului ca şi apostolul Pavel!

Prinse cămila de dîrlogi şi-l ajută să salte în şa. Văzîndu-şi tovarăşul de drum descumpănit întrebă:
- Şi-acum, încotro o luăm?

Celebi îşi legă năframa în jurul frunţii şi spuse neliniştit:
- Trebuie musai să-l întîlnesc pe şeicul Al Nablusi... de cînd cu zarva iscată de ismaeliţi şi adepţii lor am auzit s-a retras din Damasc şi locuieşte pe-aici, pe-aproape, într-o turbehă.

Restul drumului trecu fără alte păţanii şi, spre seară, cînd văzduhul se vopsi în cinabru şi liliachiu ajunseră în satul Beit Sahem.

Celebi îl descusu pe un bărbat care-şi aşternea culcuşul pe acoperişul plat al casei:
- Spune-mi effendiy, rogu-te, unde se află turbeha şeicului Al Kutsal?
- Se vede că sunteţi străini, aici toată lumea ştie că turbeha e goală, şeitanii au furat trupul sfîntului ca să facă vrăji şi licori blestemate din cenuşa oaselor lui! Eu, unul nu m-aşa apropia de locul ăla nici dacă mi-ai da toată averea emirului din Balk!

Atunci, cei doi îşi continuară drumul, la întîmplare şi, lucru de mirare, după nici jumătate de ceas văzură o turbehă năruită, cu patru pereţi şi acoperişul în boltă. Între timp se lăsase întunericul şi, fiindcă uşa era întredeschisă, intrară să se adăpostească. Lăcaşul sfînt era pustiu, iar racla sfîntului goală, aşa cum le spusese bărbatul din Beit Sahem. Traseră zăvorul proptind şi un par în tăblia uşii ca să nu intre şacalii şi se pregătiră să înnopteze acolo.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer