Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Rimetea. Occidentul apusenilor


Florian-Rareş Tileagă

20.06.2016
PasiLiberi.ro, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Poate cel mai frecvent of al românului este că în România nu e ca "pe dincolo". Un "dincolo" îndepărtat, vag, un "dincolo" superior, frumos, curat, bine gândit. În orice caz, un "dincolo" cum noi n-avem. Ei bine, dragi emiţători de of-uri, poate ştiaţi, poate nu, dar avem. Bine, nu făcut de mână românească, dar avem. Şi se cheamă Rimetea.

Rimetea e satul-monument din nordul judeţului Alba. Mâna care l-a făcut e maghiară, iar acest lucru - pentru cei care aţi pus vreodată piciorul într-o aşezare secuiască sau săsească din Transilvania - e cea mai bună garanţie că vorbim despre un loc superior, frumos, curat, bine gândit etc.


Rimetea. Autentic

Rimetea (în maghiară Toroczkó, în germană Eisenburg) are, totuşi, ceva în plus faţă de un Câlnic, un Biertan sau o Sovata. Unu la mână, e natura fantastic de impunătoare, de necomparat cu alte locuri de prin ţară. Stâncile enorme ale Pietrei Secuiului (1.128 m alt.) fac umbră satului la doar câteva sute de metri, ca un vulcan japonez care astupă jumătate din cer cu masivitatea lui. Peisajul e şi mai acaparant, cu cât nu există o urcare treptată în altitudine, ci o "ridicare în bloc" faţă de şes a masivului, fenomen specific nu Apusenilor, ci mai degrabă Meridionalilor.

Doi la mână, Rimetea se separă de restul satelor prin integritatea ambianţei. Dacă la Câlnic (căci aminteam de vechiul sat săsesc de lângă Sebeş) cetatea e o oază de medievalism, încercuită de armatele tot mai numeroase ale puradeilor de culoare, Rimetea e un monument întreg prin excelenţă. Un sat cu cap şi coadă, cu identitate arhitecturală. Când îl străbaţi, îţi dai seama că nu e spoit şi măturat doar în centru, în mod izolat şi ipocrit, ci de la prima la ultima uliţă. De ce? Pentru că încă şi acum peste 90% din populaţia satului e de etnie maghiară. Vorbim, deci, despre un sat integru, ca civilizaţie, un sat păstrat, nepărăsit, încă locuit de cei care l-au făcut frumos. Ba mai mult, localnicii care deţin case-monument în Rimetea primesc, anual, donaţii din partea Budapestei, pe care trebuie să le consume strict pentru renovarea caselor. Şi nu e un basm, chiar se întâmplă. În felul ăsta, sătenii sunt încurajaţi să înţeleagă şi să conserve valoarea satului în care trăiesc, ceea ce face ca uliţele Rimetei - cu case nobiliare şi iobăgeşti de secole XVIII-XIX - să fie proaspete în vechimea lor.


Să nu vă sperie expresia "integritatea ambianţei", pe care am folosit-o înainte. Rimetea, dacă are ceva distinctiv, atunci are simplitate şi tihnă. De fapt, dacă ar fi să găsesc un cuvânt pentru Rimetea, definitoriu din punct de vedere turistic, linişte cred că ar fi potrivit. Străzi largi, zonă de deal, trafic rutier aproape de zero, populaţie în vârstă şi, mai ales, o rânduială stradală cu verdeaţă şi flori, care te trimite cu gândul la vechile staţiuni balneo. Nu e nimic spectaculos aici, totul se rezumă la un echilibru domol, fără surprize, iar orice plimbare sau cafea băută în Rimetea, într-una din pensiunile care ocupă piaţa centrală, te fac să crezi că eşti într-un muzeu în aer liber. Casele localnicilor, înşirate egal, în fronturi, cu faţade neoclasice încărcate cu ghirlande şi panglici din tencuială albă, cu porţi gigantice, sunt dovada vie că, aici, viaţa a adus belşug, nu sărăcie.


Bune de fotografiat, în acest sens, sunt oricare din următoarele: Muzeul Etnografic, biserica unitariană, şcoala, staţia de pompieri, vaiorul, casele cu nr. 8, 19, 237, 260, Muzeul doamnei Ida (nr. 174), Moara de apă (nr. 48-50). De văzut şi de pozat inclusiv (sau mai ales, depinde de gusturile voastre fotografice) casele iobăgeşti de secol XVIII, de la margine de sat, mai modeste şi mai sărăcăcioase decât cele din centru. Dar poate şi mai puternice, ca impact vizual. Există chiar şi câteva trasee tematice de vizitare a satului, pe care le găseşti pe un panou de lângă Muzeul Etnografic.

Iar acum, un secret: Strada Strâmtorii. De la Căminul Cultural, faci dreapta pe o stradă extrem de îngustă, pavată cu piatră de râu. În primă fază n-o vezi; tre' să te freci la ochi ca să îţi dai seama că e, într-adevăr, stradă. Ulicioara te duce până sus, pe o colină a satului şi e atât de strâmtă şi de înghesuită între case, încât mai degrabă te strecori decât mergi. Dar merită efortul: când ajungi sus, la ultimele case, obţii panorama satului şi, mai ales, a "muntelui". Adică a Pietrei Secuiului, în forma lui de uriaş întins pe spate.


Rimetea. Tradiţional

O clanţă în formă de şarpe, o poartă din fier forjat, un dulap pictat cu flori şi un costum popular mai viu ca curcubeul. Rimetea e şi aşa ceva, nu doar case văruite în alb. De fapt, Rimetea e mai ales aşa ceva. Încă din secolul XIII, ţăranii de lângă Piatra Secuiului au ştiut să-şi valorifice ţinutul, ocupându-se cu munci care au adus belşug şi care au exprimat belşugul: mineritul şi prelucrarea fierului ("motorul" de funcţionare al Rimetei încă din evul mediu, care a propulsat satul la rangul de oraş minier încă din secolul XVII), pictura pe mobilă (de o fineţe şi complexitate ieşite din comun, comparabile cu tradiţia săsească a picturii pe mobilă, de care, de altfel, a şi fost influenţată), creaţia de port popular (cel mai elaborat şi luxos din România, întrecându-le până şi pe cele din Maramureş). Dovezi, unelte şi documente despre toate acestea veţi găsi în Muzeul Etnografic din centrul Rimetei - o clădire imensă, cam scârţâită la încheieturi, dar ultra-valoroasă în vitrine.


Rimetea. De dormit, de mâncat

Nu vă aşteptaţi la o staţiune, dar nici să nu vă imaginaţi că, dacă bate vântul prin Rimetea şi nu vedeţi cozi de autocare cu turişti, aţi ajuns în no man's land. Sunt o mulţime de pensiuni în sat, care primesc anual mii de turişti, în special din Franţa, Polonia şi Anglia. Şi nu vin ei degeaba. Liniştea de care spuneam înainte înseamnă, pentru vârstnici mai ales, tot ceea ce trebuie pentru un concediu la pensie. Tinerii, dacă strâmbă din nas în clipa asta, trebuie să ştie că au şi ei ce să facă, la Rimetea. Traseele de urcare spre Piatra Secuiului şi spre Cetatea Colţeşti sunt (puţin spus) aventuroase. Unde mai pui că Piatra Secuiului e un loc celebru pentru alpinism şi zbor cu parapanta, pentru cei care pot. De fapt, există şi sezon turistic la Rimetea (mai - octombrie), cu vârf în fiecare august.


Că veni vorba de cazare, pensiunile din Rimetea se pot lăuda cu două puncte forte: pitorescul boieresc al interioarelor şi, mai ales, bucătăria tradiţională. Subliniez, tradiţională. Chiar dacă nu vă cazaţi în sat, ar fi păcat să nu încercaţi cozonacul cu scorţişoară, cu mac, supa de mere, supa de varză, pieptul de pui cu caş, "sacul de cenuşă" (adică prăjitură cu nucă şi albuş). Poftă bună, drum bun.


Obiectiv turistic: satul Rimetea
Localizare: Rimetea (judeţul Alba)
Acces: cu maşina
Facilităţi: parcare; cazare; campare; restaurante; magazine de suveniruri
Surse de informaţie pentru acest articol: Muzeul Etnografic din Rimetea
Credite foto: Florian-Rareş Tileagă

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Austrieci de limba germana initial si maghiarizati ulterior
    Radu L, 26.06.2016, 21:32

    Am auzit ca ar fi fost de fapt Austrieci de limba germana initial si maghiarizati ulterior ...cine stie, poate din zona Hallstadt ?

    ... " mineritul şi prelucrarea fierului ("motorul" de funcţionare al Rimetei încă din evul mediu, care a propulsat satul la rangul de oraş minier încă din secolul XVII) "

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Samothraki, Iuliana Marchian (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Lemnos, Iuliana Marchian (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Thassos, Iuliana Marchian (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Cascada Vârciorog, Florian-Rareş Tileagă
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la Pokhara înapoi la Kathmandu, Nepal, Iuliana Marchian (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer