Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XXXIX)


Dan Recheşan

04.07.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
44.

MUSA IBN KABIR

După ce trecu în goană prin apa visului lui Celebi, Musa ibn Kabir se opri la ceasurile cinci ale dupăamiezii în Irbid. Umbra unui chiparos secular, înalt cît un minaret se întindea peste strada principală, podită cu piatră albă de calcar pînă atingea una din fereastrele înguste ale hapishanelei (*temniţă) oraşului. Descălecă şi se îndreptă într-acolo, pînă cînd ajunse în dreptul gratiilor. Un mokadem (*temnicer) tuciuriu, cu barba cît un arici şi un paloş lat la căngătoare îi tăie calea dar kabirul îi puse în palmă un dinar de argint şi întrebă arătînd spre mîinile mici şi albe care strîngeau gratiile:
"Cine-i închis acolo şi care-i este vina?"
"Un bicisnic de alfaransi (* franţuz), zise mokademul, e-nvinuit că a ucis-o pe fata valiului din oraş, mîine îi retează gîdele căpăţîna, negreşit!"

Musa scoase din faldurile giubelei o pipă frumoasă din porţelan, o îndesă cu tutun, o aprinse cu un beţişor de smirnă şi i-o dădu spunînd:
"Dă-i să fumeze pipa asta din partea mea, rogu-te!"

Nicolas Lecendrier, căci el era prinsul, se codi să ia pipa pe care i-o dădu temnicerul dar, pînă la urmă trase o gură lungă de fum albăstrui care-l ameţi. Vru să se aşeze pe podeaua temniţei dar văzu că picioarele îi dispăruseră. Trase şi a doua gură de fum şi trupul de la brîu pînă la gît i se făcu nevăzut. La a treia, pipa îi pică din gură şi se sparse în şaizeci şi şase de cioburi. Mai apucă să murmure: "que diable se passe pour moi" că se risipi tot ca un abur care ieşi pe ferestruica îngustă.

Kabirul îl aştepta într-o livadă mare de măslini. Cînd îşi văzu iarăşi trupul întreg şi nevătămat, micul franţuz se repezi şi îi îmbrăţişă genunchii plîngînd:
"Ooo, binefăcătorule, fără ajutorul vrăjilor tale mi-aş fi pierdut capul!"
"Fără doar şi poate... acum, dacă ţi l-ai regăsit spune-mi de ce ai ucis pe fată?"

Nicolas bău din ulciorul cu bayra (*bere) de orz pe care i-l întindea, apoi aşeză pe iarbă şi începu să povestească.

POVESTEA TÎNĂRULUI FRÎNC

Află, stăpîne, că după ce m-ai vîndut fierarului, am dus-o tare greu căci diavolul acela bătrîn mă canonea fără încetare, de dimineaţa pînă seara, punîndu-mă să înteţesc focul din forjă şi să suflu cu foalele în tăciuni pînă picam frînt de oboseală. De mîncare îmi dădea numai năut fiert în apă fără sare şi dormeam pe o mînă de paie mucede, acolo, pe podeaua tare a fierăriei. Am dus-o aşa vreme de o lună pînă cînd n-am mai putut răbda. Într-o noapte m-am furişat în locul unde-şi ţinea paralele dar n-am găsit în pungă decît cinci drahme. Am luat banii şi am fugit unde am văzut cu amîndoi ochii. Şi-aşa mers aşa, trei zile încheiate pînă am ajuns în Damasc, căci pesemne Cel de Sus n-a voit să mă pierd. Neavînd de niciunele m-am dus în dreptul porţii celei mari din sukul în care se vindeau grîne cu gîndul să-mi cumpăr ceva de-ale gurii. Cum stăteam eu acolo, a apărut un tînăr frumos, îmbrăcat în veşminte bogate, călare pe un catîr de soi, cu şaua din catifea roşie. Eu m-am ridicat şi i-am dat bineţe, iar el a scos o basma de mătase în care se afla un pumn de susan şi m-a întrebat:
"Nazarineanule, nu vrei să cumperi nişte susan de soi?"
"N-am decît cinci drahme!" am zis eu ruşinat.
"Un ardeb din soiul acesta de susan face o sută de drahme, a spus el, dar n-are a face, eu pot să fac în aşa fel încît să-ţi înmulţeşti banii. Aşteaptă-mă aici căci am să mă întorc spre seară!"

I-am dat cele cinci drahme, iar el a încălecat pe catîr şi s-a făcut nevăzut. M-am aşezat sub un copac, la umbră şi m-am pus pe aşteptat. După o vreme, am început să-mi blestem norocul crezînd că tînărul cel frumos m-a înşelat luîndu-mi banii. La miezul nopţii, însă el s-a ivit, tot călare şi mi-a spus vesel:
"Scoală-te şi du-te în mahalaua Bab Al Nasr. Acolo, lîngă un chiparos mare vei găsi o casă cu un singur cat zugrăvită toată în galben. Bate la poartă şi spune-i celei care-ţi va deschide că te-a trimis Saheddryin Abu Badeddryin să-ţi iei partea de cîştig!"

Am sărit să-i sărut mîinile dar el mi-a spus:
"Asta-i un fleac. Am luat cele cinci drahme ale tale şi am cumpărat zece sicli de stafide. Stafidele le-am vîndut apoi unui cofetar la preţul de două drahme siclul. Cu cele douăzeci de drahme am cumpărat un asin pe care i l-am vîndut unui morar. Morarul mi-a dat treizeci de drahme pentru măgar, chit că era bătrîn şi şchiop şi, uite-aşa, pînă spre seară am făcut o sută de drahme şi-am cumpărat doi ardebi de susan din soiul pe care ţi l-am arătat!"

Am priceput că dădusem peste un coţcar iscusit dar nu mi-a păsat. Am mers în mahalaua Bab Al Nasr şi am găsit casa de culoarea lămîii. Am bătut la uşă şi mi-a deschis o roabă bătrînă şi surdă. După ce i-am spus ce vreau, m-a lăsat să intru fără nicio oprelişte. Am luat-o în urma ei pe un culoar întunecat şi-am ajuns într-o grădină frumoasă, plină de pomi fructiferi. În mijlocul grădinii se afla un chioşc din lemn aurit, minunat împodobit cu covoare şi sofale de catifea. Pe una din sofale stătea o fată cu chipul frumos ca luna şi ochi strălucitori, încondeiaţi cu khol. La colţul buzelor ei ca petalele de trandafir era înfiptă o perlă de aluniţă neagră care-i sporea farmecul. De cum m-a văzut, fata a zîmbit şi m-a îmbiat să mă aşez lîngă ea:
"Numele meu este Armina şi sunt sora bună a lui Saheddryin. El m-a înştiinţat că ai să vii, iar eu ţi-am pregătit baia şi un ospăţ să te întremezi!"

Ce să mai lungesc vorba, stăpîne? Pe scurt, fata m-a dus în baie, unde mi-a curăţat trupul şi mi l-a uns cu uleiuri scumpe şi parfumate, iar pe urmă m-a ospătat cu mîncăruri alese, fructe şi zaharicale. După ce m-am ghiftuit pînă n-am mai putut înghiţi nicio firimitură, a luat o carafă şi o cupă din argint zicînd:
"Voi, frîncii, preţuiţi vinul mai mult decît orice altă naţie din lume. Ia şi bea din licoarea asta dreasă cu mîna mea şi spune-mi de-ţi place!"

Am înghiţit repede cupa cu vin, căci era tare bun iar Armina a turnat alta şi aşa fără răgaz, rînd pe rînd, am băut cupă după cupă golind carafa. M-am îmbătat straşnic iar sîngele a prins să-mi fiarbă în vine. Atunci fata m-a ispitit să mă culc cu ea şi eu n-am stat pe gînduri. Spre dimineaţă, cînd m-am trezit, l-am văzut pe Saheddryin la căpătîiul patului. Mi-a întins o pereche de nădragi din catifea brodată cu fir de aur şi o manta pe măsură şi mi-a zis zîmbind:
"Halal să-ţi fie, Nicolas, că mi-ai urmat sfaturile! Acum, scoală-te, ia-ţi veşmintele astea şi haide cu mine căci avem treabă!"

M-am îmbrăcat şi, încălecînd pe un catîr asemenea celui pe care îl călărea el, l-am urmat în sukul bijutierilor şi negustorilor de nestemate. Aici Saheddriyn a pus la cale o coţcărie care l-ar fi lăsat cu gura căscată şi pe regele hoţilor. Mi-a înmînat o punguţă în care se aflau cinci perle mari şi frumoase iar eu am dat de ştire c-aş fi un negustor din Malta şi-aveam de vînzare nestemate de preţ. N-a trecut nici jumătate de ceas că toţi misiţii din suk a venit să se tîrguiască cu mine. Eu, însă, n-am picat cu ei la înţelegere. Am aşteptat pînă s-a înfăţişat dinaintea mea Abu Ghauli zis şi Al-Bikhil (*"cel zgîrcit"). I-am arătat perlele iar el m-a întrebat: "Cîte mărgăritare din soiul acesta ai de vînzare?"

Am răspuns aşa cum mă învăţase binefăcătorul meu:
"O sută de sicli şi le dau cu zece mii de drahme pe toate!"

El s-a bucurat căci preţul părea un chilipir şi ne-am învoit să vină spre seară în mahalaua Bab Al-Nasr cu banii. Fireşte că a venit, iar Armina şi fratele ei l-au primit cum se cuvine. După ce am cinat şi am băut vin, Saheddryin s-a ciondănit cu mine, chipurile că vîndusem mărgăritarele pe degeaba, fără învoirea lui. Era numai un tertip pus la cale de noi să-l aţîţe. Pînă la urmă, i-am dat zece săculeţi plini cu năut în care presărasem un pumn de pietricele albe de marmură fără niciun preţ, zicînd că-s plini cu perle din cele mari şi fără cusur. Puterea vinului şi ocheadele Arminei l-au făcut să-şi piardă cumpătul, căci ne-a dat cele zece mii de drahme cum ne învoisem şi a plecat.

După toată isprava asta, Saheddriyn a pregătit catîrii de călătorie pentru drum lung şi mi-a zis:
"E vremea să o luăm din loc, căci mîine la ziuă, nătărăul va vedea că l-am înşelat şi-o să ne dea pe mîna cadiului!"

Am fugit tustrei din Damasc şi ne-am găsit scăparea în acest oraş. Am fi putut trăi în huzur cu tot banii agonisiţi dar prietenul meu era tare lacom, iar soră-sa îi ţinea isonul. Într-o zi mi-a spus:
"Prietene, ştii că ţin la tine mai mult decît la ochii din cap dar nu eşti făcut pentru meşteşgul nostru, aşa că trebuie să ne despărţim!"

Eu am simţit că-s pierdut şi l-am rugat să nu mă lase, acolo, printre străini, căci nu mă descurcam şi-atunci, hoţomanul s-a lăsat, chipurile înduplecat:
"Ar mai fi o cale să rămînem tovarăşi şi să ne sporim avutul. Valiul de aici, din Irbid, are o fată pe care n-o poate mărita nicium, deşi e putred de bogat. Tu eşti tînăr, frumuşel şi bălan, iar arăpoaicelor le plac cu osebire băieţii bălani. Momeşte-o să fugă cu tine, iar noi vom merge la valiu zicîndu-i că odrasla lui este pe cale să se mărite cu un necredincios. El ne va da aur oricît îi vom cere ca să scape de ruşine şi să-i aducem fata înapoi!"

Am făcut precum a zis el. M-am îmbrăcat ca un fiu de negustor bogat şi m-am dus în bazar luîndu-mi o dugheană în sukul de stofe şi mătăsuri. În vremea asta, Armina nu prididea să împrăştie vorbe de laudă în toate casele despre mărfurile minunate ce le-aveam. N-a trecut nici o zi că-n dimineaţa următoare m-am trezit cu fata valiului în dugheană. Era boccie rău, cu obrazul ca un chiup de lut şi cu o mustăcioară neagră deasupra buzelor dar eu m-am prefăcut că nu-i văd cusurile şi i-am arătat un sul de mătase roşie ca focul minunat brodată cu fir de aur.
"Pesemne că e tare scumpă" a zis ea, măsurîndu-mă pe furiş.
"Pentru o domniţă ca tine nu costă nimic căci ţi-o dăruiesc... şi-ar fi păcat să n-o fac fiindcă se potriveşte cu chipul tău luminos şi cu ochii tăi minunaţi!"

Şi-atît am ademenit-o lăudîndu-i boiul încît ea m-a crezut. A luat mătasea şi, înainte de a pleca, mi-a şoptit:
"Te-aştept diseară în grădina casei tatălui meu. Să intri pe portiţa din dos, căci nu vreau să afle vecinii că mă întîlnesc cu un nazarinean!"

M-am întors la Saheddriyn şi la soră-sa ca să ducem potlogăria la capăt. Ei au pregătit o caretă şi o pereche de catîri iuţi de picior în care să o fur pe arăpoaică, iar eu m-am gătit ca un mire şi, spre seară, după salah, m-am dus la casa valiului. Portiţa grădinii era deschisă şi am intrat fără oprelişte. Arăpoaica mă aştepta gătită ca o cadînă, toată numai zîmbete şi ademeneli. Ne-am aşezat în chioşc unde m-a îmbiat cu sorbeturi de portocale şi zaharicale. Mi-am jucat rolul cu multă convingere, pînă la capăt. I-am spus că nu pot trăi fără ea, că zilele mele n-au niciun rost dacă nu-i văd chipul ceas de ceas şi i-am jurat iubire pînă la sfîrşitul zilelor mele.
"Şi eu te-am îndrăgit de cum te-am văzut, a spus ea, dar o oprelişte mare e-n calea fericirii noastre căci tatăl meu nu-mi va îngădui să mă mărit cu un necredincios!"
"Sunt gata de orice, numai să fii a mea... mîine chemăm hogea şi trec la credinţa lui Mahomed!" am zis minţind fără ruşine şi i-am întins cu mîna mea un sîmbure de migdală uns cu miere îmbiind-o să-l mănînce.

Nu ştiu cum s-a făcut, pesemne ceasul rău, căci a deschis gura să-l ronţăie dar sîmburele i s-a oprit în gîtlej înecînd-o. Am sărit să o scap dar în zadar am lovit-o peste spinare şi i-am suflat aer în gură şi-n nări căci şi-a dat duhul. Atunci, mi-am pierdut cumpătul şi am început să strig după ajutor. Auzind larma, slugile au dat năvală şi m-au prins, ducîndu-mă înaintea vaiului. Acesta, auzind că singura lui odraslă a plecat pe lumea cealaltă, n-a mai asta pe gînduri şi m-a aruncat în temniţă, fără judecată. Dacă nu veneai să mă scapi, binefăcătorule, mîine dimineaţă, călăul m-ar fi descăpăţînat!

Auzind povestea păţaniilor lui LeCendrier, Musa ibn Kabir rîse cu poftă şi spuse:
"Se nimereşte de minune căci tocmai aveam nevoie de un tinerel care să facă pe amorezul. Mîine te vei numi Ghanem Al Ramady (* ramad = cenuşă) şi vei fi iubitul preafrumoasei Kuat Al-Kulub, roaba favorită a emirului Ibn Talal!"

Scoase din desagă o oglindă din obsidian negru, aidoma celei prin care John Dee lua legătura cu îngerul Uriel şi-i făcea profeţii prielnice reginei fecioare, Elisabeth de Englitera. O frecă cu o bucată de mătase iar în ea se reflectă, ca prin minune, silueta unei cămile de culoare sării. În spinarea ei se zărea, nimeni altul decît vestitul gezghin (*"călător") Evlyia Celebi. Părea îngîndurat şi cu privirea înceţoşată, iar în spatele său în şa se legăna, cu graţie, preafrumoasa roabă a emirului din Damasc.

Dervişul scoase de la cingătoare o pungă doldora de bani şi i-o întinse francezului:
"Ai aici o mie de aşrafi de aur. Du-te degrabă pe urmele lui şi nu precupeţi nicio cheltuială ca să-i zdrobeşti inima şi să-i răpeşti fata!"

NICOLAS LECENDRIER

Din pricini uşor de înţeles, Celebi hotărî să nu tragă la un caravanserai plin de lume, unde ivirea unei roabe frumoase ar fi atras privirile călătorilor. Îi porunci lui Elijah să întindă cortul într-o dumbravă de la marginea oraşului şi hotărî să poposească acolo, toţi trei. În vreme ce etiopianul se îndeletnicea cu pregătirea sălaşului, el îi turnă fetei apă de spălat şi îi întinse un şervet curat să se şteargă, cu iscusinţa unui cămăraş de la curtea sultanului. După ce fata se primeni îi spuse alegîndu-şi cu grijă vorbele:
"Preafrumoasă Gybraila, rogu-te să mă ierţi dacă şi-am pricinuit vreun neajuns sau, din neştiinţă, nu ţi-am împlinit vreo trebuinţă dar viaţa mea, de om aflat mereu pe drumuri, m-a îndepărtat de cele cuvenite unui trai tihnit. N-aş vrea să-ţi vatăm în vreun fel făptura gingaşă, căci tare stîngaci sunt cînd vine vorba de dorinţele unei femei frumoase!"

Fata îi aruncă o ocheadă plină de farmec şi murmură:
"Preacinsitite effendiy, nu-ţi fă griji pentru mine... ce-o fi o fi, precum e voia Celui de Sus. Nădăjduiesc că n-am să te stingheresc sau să-ţi pricinuiesc vreo neplăcere însoţindu-te la drum dar în clipa asta nu am alt sprijin şi altă nădejde decît ajutorul domniei tale!"

Acestea fiind zise Kuat Al-Kulub intră în cort, iar Călătorul şi Melekitul îşi rînduiră culcuş în preajmă ca să o păzească e primejdiile nopţii. Nu se întinseră bine în aşternut că-n aer se simţi miros dulce de chiparoase şi de flori de portocal, iar un zvon de lăută se auzi prin copaci. Se ridicară şi văzură venind un tînăr chipeş şi zvelt, cu obrazul palid şi părul bălai. Purta o giubea ţesută cu fir de aur şi călărea un telegar alb cu şaua din catifea roşie. Cînd ajunse în dreptul lor, descălecă şi făcu o temenea adîncă zicînd:
"Salam aleikum, Allah să vă aibe în pază! Mă iertaţi c-am îndrăznit să vă tulbur odihna dar am zărit lumina vetrei şi am socotit că nu v-aş stingheri dacă m-aş alătura domniilor voastre!"

Celebi îl pofti lîngă foc şi, după ce tînărul legă frîul armăsarului de un trunchi, îl iscodi:
"Spune-mi, rogu-te, dacă nu ţi-e cu supărare, încotro călătoreşti singur, fără bagaje şi niciun slujitor în preajmă?"

Atunci, tînărul, nimeni altul decît robul frînc al lui Musa ibn Kabir, scoase un oftat adînc de parcă i se rupseră băierile inimii şi-i răspunse:
"Mărturisesc că nici eu, nici Cel Atotvăzător şi Atotcuprinzător nu ştie încotro îmi îndrept paşii, căci sufletul mi-e sfîşiat de dor şi nu mai judec limpede!"
Văzîndu-i curioşi să afle mai mult se aşeză şi începu să povestească abrupt, întrerupîndu-se din cînd în cînd ca să suspine:
"De neam sunt din ţinuturile rumilor însă am fost răpit la vîrsta de zece ani de către un tîlhar al mărilor care cutreiera cu corabia sa întinderea apelor între insulele greceşti şi ţara Misir. Acel om cumplit a prins drag de mine şi, în loc să mă vîndă rob, m-a ţinut pe lîngă el. Fiind prea firav şi fraged de ani n-am învăţat meşteşugul de tîlhar, însă îl slujeam la masă şi mă îngrijeam de veşmintele sale. Pe lîngă astea, învăţasem să cînt la lăută şi îl desfătam în acest fel în clipele de odihnă. Astfel, am umblat cu el, vreme de trei ani, fiind martor la toate fărădelegile care le săvîrşea. Într-un rînd, după ce scufundă o corabie încărcată cu aur şi luă pradă bogată dînd morţii o sumedenie de călători mă chemă la el şi-mi spuse:
"Vezi bine, Ghanem că locul tău nu este printre noi, iar meşteşugul armelor nu ţi se potriveşte. De azi înainte poţi merge încotro vrei, eşti liber ca pasărea cerului, dar înainte de a pleca dintre noi, cere-mi un lucru, oricare ar fi el, căci mă jur pe capul meu că-ţi voi face pe plac!"

Nu ştiu ce mi-a venit dar în loc să-l rog să mă ducă pe ţărmul de unde mă răpise, i-am spus:
"Vreau să cînt cu iscusinţa unui gusan... du-mă în Alep, unde se află destui cîntăreţi iscusiţi care să mă înveţe măiestria lor!"

Atunci, după ce i-am făgăduit că nu voi destăinui nimănui jafurile şi fărădelegile la care fusesem martor, căpitanul tîlharilor mi-a înmînat o pungă cu o mie de drahme şi m-a trimis cu o barcă la ţărm. Am tras la un caravanserai şi-am început să iscodesc în dreapta şi stînga, căutînd un meşter iscusit în cîntatul la lăută. Norocul a făcut să dau peste un şeic bătrîn şi orb care m-a învăţat nu numai iscusinţa în mînuirea corzilor dar şi multe cîntece şi stihuri minunate. Aşa am ajuns să cînt la ospeţele negustorilor bogaţi şi să cîştig mai multe parale decît aş fi cîştigat din întovărăşirea cu tîlharii mărilor. După o vreme vestea măiestriei mele a ajuns la urechile emirului Ibn Talal care m-a chemat la curtea sa din Damasc.

Zicînd acestea luă din desagă un saz frumos lucrat din abanos şi sidef şi-l acordă cu iscusinţă, apoi îşi urmă povestirea:

Prima oară cînd m-am înfăţişat dinaintea emirului i-am cîntat un cîntec plin de tîlc, care i-a plăcut nespus şi care suna cam aşa:
"Puţină apă şi puţină pîine
Şi ochii tăi în umbra parfumată
N-a fost sultan mai fericit ca mine
Dar niciun rob mai trist vreodată!"

* (Rubayat de Omar Khayyam)

Nu-şi isprăvi bine cîntul că în liniştea nopţii se auzi un oftat adînc de durere şi frumoasa Kuat Al-Kulub se ivi în deschizătura cortului cu ochii plini de lacrimi strigînd:
"Vai mie, ce mare durere mi s-a deşteptat în suflet auzind viers de lăută, căci stihurile şi cîntul mi-au adus aminte de iubitul meu Ghanem!"

Atunci tînărul bălai lăsă sazul deoparte şi se ridică strigînd şi el:
"Slavă Celui Atotputernic căruia i s-a făcut milă de suferinţa mea şi mi-a scos în cale iubita!"

Fata sări în braţele tînărului, iar el o primi la pieptul său.

Celebi îi privi nedumerit, cu un zîmbet amar în colţul gurii. Elijah Melekitul arătă spre cei şuşotind:
"Nu-i lucru curat, effendiy, băiatul nu-i ismaelit, căci poartă la grumaz o cruciuliţă, iar fata nu-i o făptură pămînteană, născută din pîntec de femeie, căci trupul ei nu lasă umbră!"

Şi-ntr-adevăr, privind ei spre cort văzu că pălălăile focului lăsau pe pînză numai umbra aşa-zisului Ghanem, în vreme ce în dreptul fetei nu se zărea vreo umbră.

Evliya Celebi scoase pe furiş din faldul giubelei un şip cu apă sfinţită, un dar pe care i-l făcuse înainte de năprasnica-i moarte, căpitanul Ioan Petrovici. Se apropie de fată şi, mormăind de-a-ndoaselea sura Al Fatih, îi stropi repede creştetul. Ceea ce urmă trece de înţelegerea firească a lucrurilor şi de mintea oamenilor! Preafrumoasa Kuat Al-Kulub, cea care dădea tărie inimii oricărui bărbat căruia îi ieşea în cale, scoase un ţipăt de groază, apoi trupul i se înmuie şi se chirci, topindu-se ca o lumînare de ceară, pînă cînd pe covorul de odihnă rămase o grămăjoară murdară de tină.

Nicolas LeCendrier ţipă şi el, ca o femeie înspăimîntată, şi dădu să o zbughească la fugă dar etiopianul îi zădărnici strădania. Azvîrli în calea sa un toiag noduros, iar acesta se prăvăli împleticindu-se la pămînt.

Celebi îşi scoase hangerul şi-i îndreptă tăişul spre beregata lui:
"Cine te-a trimis Ghanem Al-Ramady, fiu al cenuşii, şi care-i numele tău adevărat?"
"Mai bine mor acum decît să-ţi mărturisesc, căci de-ţi spun tot adevărul am s-ajung în Djehenem şi-am să ard în focul veşnic!"

Elijah îl plesni peste obraz şi-i smulse cruciuliţa din lemn ce-i atîrna pe sub cămaşă:
"Iar de nu-l spui te vor arde slugile lui Satana în iad, căci văd că eşti creştin ca şi mine!"

Atunci, văzîndu-se încolţit şi fără putinţă de scăpare, tînărul frînc le spuse de-a fir în păr, toată înşelăciunea pusă la cale de dervişul Kabir. Cînd isprăvi se puse în genunchi cu capul plecat şi spuse cu glasul întretăiat de hohote de plîns:
"V-am spus tot adevărul, puteţi face ce vreţi cu mine, mi-e totuna dacă mor sau trăiesc!"

Celebi surîse cu ochii înceţoşaţi de amintirea bravului Ioan Petrovici şi murmură:
"Ridică-te, căci n-am de gînd să-ţi curm viaţa, şi vino cu noi!"

Melekitul ridică din sprîncene:
"Şi-acum, încotro ne-ndreptăm, preaînţeleptule?!"

Cu talpa proptită în scara şeii cămilei sale alburii, Călătorul spuse cu un glas răsunător:
"Într-acolo unde duc paşii tuturor pelerinilor creştini, musulmani sau iudei, spre sfînta cetate a Ierusalimului!"

Degeaba rotise Musa ibn Kabir, hangerul său fermecat spre toate patru zările, încercînd să reteze ce nu se vedea şi mai ales păienjenişul gîndurilor, mintea lui Celebi urzea şi izbutea în toate, precum altă minte de om n-ar fi izbutit nicicum. Pesemne că oţelul făurit de Demir ibn Yeblis, fierarul iadului, n-avea putere decît asupra celor ticăloşiţi şi robiţi, fără scăpare, păcatelor cărnii.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer