Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Domnul Topală


Alexandru-Radu Săvulescu

21.06.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Un dascăl care mi-a marcat copilăria este domnul Topală.

Născut în anul 1907 într-o familie de ţărani dobrogeni, a fost de tânăr atras de învăţătură. Tatăl său îl lua împreună cu ceilalţi fraţi la câmp, dar când a văzut că învăţătorul îl aşteaptă seară de seară la marginea satului, ca să-i spună că ar fi păcat ca Ştefan să nu continue şcoala, a înţeles că trebuie să-l lase să-şi urmeze calea. Băiatul a progresat, trecând la gimnaziu, apoi la liceu. În final a făcut filologia la Bucureşti. Calităţile sale n-au trecut neremarcate. La Universitate i s-a oferit un post de asistent. După un an, atras de dorinţa de a călători, a plecat la Salonic, unde a predat franceza. Reîntors în ţară, a ales să devină profesor de liceu, făcând o muncă de apostolat în încercarea de a-i ajuta şi pe alţi copii ca el să se ridice prin învăţătură. Contemporan cu Eliade şi Cioran, membru al aceloraşi cercuri literare, a fost în mod natural atras de ideologia legionară. Intrat în vizorul Siguranţei Statului, a fost urmărit o vreme, fără nici un fel de urmări, cu excepţia unui raport de filaj din timpul Rebeliunii legionare, când nu şi-a părăsit clasa, văzându-şi doar de lecţii (raportul va fi preluat mai târziu de Securitate). Dar regimul se va schimba curând, iar comuniştii se vor dovedi mai puţin înţelegători. Când i se va solicita prima autobiografie, domnul Topală, om de caracter, dar şi cu vocaţia martiriului, va scrie apăsat că părinţii săi au fost oameni gospodari, şi că el a făcut politică. Sub comunişti o astfel de recunoaştere n-avea cum să rămână fără urmări. A fost "demascat" ca "chiabur" şi "legionar", acuzaţii suficiente ca să fie urmărit de Securitate pentru tot restul vieţii. Până în 1989 a suferit trist dar demn tot felul de umilinţe - a fost dat afară din post, a fost reprimit doar în învăţământul secundar, a fost periodic anchetat atât el cât şi familia, i s-a confiscat tot ce scrisese. Şi-a respectat însă până la capăt cele două reguli pe care singur şi le impusese ca dascăl. Prima, că elevii lui nu trebuie neapărat să devină scriitori, dar că trebuie să scrie şi să vorbească corect româneşte. A doua, că decât să nedreptăţească ca profesor fie şi un singur elev, mai bine să se lase înşelat de o sută. Iar în vremurile în care profesorii de limba şi literatura română erau obligaţi să-l predea pe A. Toma, dar să-l treacă sub tăcere pe Tudor Arghezi, Ion Vianu îşi aminteşte (în corespondenţa sa cu Matei Călinescu - ambii i-au fost elevi) că domnul Topală a avut curajul să nu se supună comandamentelor absurde ale timpului, ceea ce l-a făcut să fie un veşnic proscris sub comunişti.

Evident că nu ştiam toate aceste lucruri când bunicii mei l-au ales să mă mediteze la română pentru admiterea la liceu. I-am aflat istoria cu foarte mulţi ani mai târziu, printr-o întâmplare. Dar asta nu înseamnă că nu mi-am dat seama imediat că era un profesor şi un om excepţional. Îmi amintesc şi acum ce extraordinare analize gramaticale m-a învăţat să fac. Parcă rezolvam probleme de matematică. Exemplele lui preferate erau din Creangă, al cărui scris - aparent simplu, în realitate foarte complex - conţine capcane la tot pasul. Domnul Topală era şi un admirator necondiţionat al lui Eminescu - în paralel cu opera sa, m-a pus să-i citesc biografia făcută de G. Călinescu. La sfatul său, am început să consult şi "Istoria literaturii române de la origini până în prezent" a marelui critic, pe care o aveam în casă, dar pe care n-o deschisesem până atunci, nici nu ştiam că o avem - stătea încuiată într-o bibliotecă, împreună cu alte cărţi mai mult sau mai puţin interzise. Alt autor sugerat de el pentru lecturile de vacanţă a fost Sadoveanu - un scriitor uriaş, a cărui proză scurtă este extraordinară. Recunosc însă că nu i-am gustat la fel de mult romanele fluviu. Oricum, cei doi ani cât m-am pregătit la română cu domnul Topală au însemnat pentru mine o schimbare completă de viziune. Am devenit mai ordonat, am parcurs toţi marii clasici ai literaturii române, am înţeles că unii dintre autorii cei mai buni nu sunt în manuale, şi că nici nu vor fi cât timp vor fi comuniştii la putere. Tot domnul Topală a fost cel m-a învăţat să-mi scriu jurnalul, pe de o parte ca exerciţiu de stil, de pe alta ca exerciţiu de memorie. Era destul de mulţumit de rezultate, dar îmi atrăgea totuşi atenţia că sunt prea telegrafic.

După ce am intrat la liceu am pierdut legătura cu el. L-am reîntâlnit o singură dată, după mulţi ani, în faţa magazinului Unic. Era doar puţin schimbat, dar l-am recunoscut imediat, purta acelaşi costum gri dintotdeauna, avea aceeaşi figură blajină cu care mă dojenea când mormăiam ceva când eram nesigur: "Vorbeşti de parc-ai avea prune-n gură", sau cu care-mi spunea: "Ai slăbit. Eşti îndrăgostit?". Am stat cu mare plăcere de vorbă cu el, nu-şi pierduse deloc verva, era tot entuziast, ca întotdeauna. M-a întrebat dacă-mi mai ţin jurnalul.

Cunoscându-i spiritul fin de observaţie, la rândul meu, mă gândesc ce interesant trebuie să fi fost jurnalul lui. Mi-l imaginez scris cursiv, cu litere mici, înclinate şi egale pe caiete dictando, cu linie trasă cu rigla la margine ca să rămână loc pentru completări. Plin cu toate numele mari sau mai mici, dar poate nu mai puţin importante, ale literaturii române. Nimic din toate acestea nu mai există. Confiscate de Securitate în două etape, întâi prin anii '50, apoi prin anii '80, după o scurtă perioadă relativ mai liniştită la începutul anilor '70, toate scrierile domnului Topală au dispărut fără urmă, lăsând în urmă un mare gol, compensat doar parţial de scrierile elevilor săi.

(Bucureşti, iunie 2016)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer