Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Gheţarul Scărişoara


Florian-Rareş Tileagă

04.07.2016
PasiLiberi.ro, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Noi nu suntem speologi. Noi n-avem cordeline, costume de neopren şi căşti. Lanterna aia mică, de pus pe cap, ne-o punem doar dacă facem grătar, seara, aşa că suntem la mare distanţă de ceea ce înseamnă cunoaşterea în profunzime a unei peşteri. În schimb, noi suntem altceva. Suntem turişti, din-ăia cu ghete second şi rucsac neprofesional, dar care îşi doresc să umble şi să le placă umblătura. Iar Gheţarul Scărişoara, chiar dacă pentru oameni ca noi pare ceva din altă galaxie, e perfect. O să ne placă acolo.

Când spui "Scărişoara", cu toate că poate nu ştii exact ce e, unde e, în ce judeţ etc., e ca şi când spui "Sovata", "Râmeţ", "Herculane", "Poiana Braşov". E un nume mare, cu majuscule, în mod obligatoriu notoriu, un nume care s-a înşurubat în mintea a milioane de români care n-au avut voie să iasă din ţară timp de zeci de ani şi pentru care turismul intern era singura lume, singura posibilitate de descărcare a timpului liber. De fapt, ştim toţi despre peştera Gheţarul Scărişoara din Apuseni. Ştim încă din copilărie, din clasele mici. Ştim chiar dacă nu toţi am fost acolo, de parcă am fi o mare familie în care fiecare ştie unde sunt tacâmurile, paharele şi farfuriile.

Însă dincolo de notorietatea "din oficiu" a rezervaţiei Gheţarul Scărişoara (care e, de fapt, prima peşteră declarată monument al naturii în România, în 1938), există o notorietate reală, probată, care mută Scărişoara din zona vagă a destinaţiilor de diafilm, de carte poştală comunistă, în zona destinaţiilor contemporane, atractive, puternice. Iar această notorietate vine din păcate nu dintr-o promovare deşteaptă şi bine construită, ci din miile de impresii turistice verbalizate la un pahar de vin, pe bloguri, pe forumuri şi în discuţii accidentale.

Dacă ar fi să înşir motivele pentru care merită să vedeţi peştera, n-aş începe cu cifrele uluitoare care îi definesc proporţiile şi care, pentru speologi, înseamnă foarte mult. Aş începe cu ceea ce începe, de fapt, aventura spre gheţar, adică cu cei 48 m pe care îi cobori, pe scara metalică, de-a curmezişul pereţilor unui aven rotund, cu diametrul de 60 m. Pas cu pas, coborând pe trepte, aerul e din ce în ce mai rece şi umed, de iarnă chiar (uneori coboară la -10 grade Celsius), deci asiguraţi-vă că nu sunteţi în sandale şi tricou. Atenţie, scara devine înclinată la un moment dat, aşa că turiştii supraponderali vor avea probleme atât la coborâre, cât şi la urcare. Nici cei cu rău de înălţime nu se vor simţi, aici, în al nouălea cer.

Asta ar fi partea goală a paharului. Partea plină e priveliştea dinăuntru. Puntea de lemn, care te duce de la un capăt la altul al peşterii (mă refer aici la interiorul deschis publicului larg, adică Sala Mare şi Biserica), e ca un drum înapoi în timp printre sculpturi naturale de gheaţă şi stalagmite uriaşe. Nu exagerez deloc şi nu obişnuiesc să fac risipă de metafore, dar vă asigur că atmosfera e unică, aici. Din loc în loc, tavanul picură stropi de apă şi îi auzi peste tot împrejurul tău, pe lângă punte şi în bălţile limpezi care acoperă gheaţa. E ca o muzică surdă a timpului milenar care s-a scurs aici şi vă garantez că până şi cel mai insensibil şi plictisit vizitator va fi pătruns până la oase de stranietatea ambianţei.

Dar să vedem şi cifrele. Portalul peşterii e înalt de 24 m şi lat de 17 m; blocul de gheaţă are un volum variabil (între 70.000 - 100.000 metri cubi), o grosime de 22,5 m şi o vechime de 3.800 ani la bază. Lungimea totală a peşterii e de 700 m, iar înălţimile stalagmitelor variază de la câţiva centimetri, la 7 m. Ca mărime, gheţarul e primul din Europa şi al doilea din lume. Speologii consideră că prezenţa gheţarului se datorează faptului că peştera este o "capcană" de aer rece, pătruns de afară în fiecare iarnă.

Acces la Gheţarul Scărişoara

Gheţarul se află în Parcul Natural Apuseni. Accesul porneşte din centrul satului Gârda de Sus. Din DN 75, înspre Arieşeni, faci dreapta în direcţia satului Gârda Seacă. După aproximativ 2 km de mers, înainte de a intra în sat, se desprinde la dreapta un drum abrupt (vezi indicatorul turistic) şi îngust, ce urcă în serpentine până la parcarea din apropierea gheţarului. Drumul e asfaltat şi accesibil oricărui tip de autovehicul, inclusiv celor cu garda joasă. O altă variantă de drum (la rândul său asfaltat) porneşte tot din centrul Gârdei de Sus, dar trece prin Cheile Ordâncuşii, pe DJ 750 şi presupune o călătorie mai lungă.

Obiectiv turistic: peştera Gheţarul Scărişoara
Localizare: Munţii Bihor, pe raza comunei Gârda de Sus (judeţul Alba)
Coordonate: alt. 1.170 m, lungime 700 m, 46º27'06'' lat. N; 22º48'45'' long. E
Acces: cu maşina; pietonal
Facilităţi: parcare; buticuri de gustări calde; magazin de suveniruri
Program de vizitare: numai în prezenţa ghizilor, zilnic între 09.00 - 17.00
Surse de informaţie pentru acest articol: Academia Română; Asociaţia "Sfinx" Gârda
Credite foto: Asociaţia "Sfinx" Gârda; Florian-Rareş Tileagă


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Oraşul care miroase a balsam de rufe, Anca Mureşan (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Roma (I), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Fain e drumul jazz-ului, Mihai Brezeanu (4.3/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Samothraki, Iuliana Marchian (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer