Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Copilăria lui Isus


Cristian Bădiliţă, ilustraţii: Malvine Mocenco

06.07.2016
Editura Tracus Arte
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Copilăria lui Isus
povestită de Cristian Bădiliţă,
plecînd de la cele mai vechi texte ale tradiţiei creştine

ilustraţii de Malvine Mocenco, concepţia grafică: Liliana Grecu
Editura Tracus Arte, 2015



*****
Fragment. Isus în Egipt

În Egipt s-au întîmplat o mulţime de minuni, dintre care vom povesti aici doar cîteva, aşa cum ni s-au transmis de către cei din vechime. Într-o zi, pe la chindii, sfînta familie a poposit într-o cetate unde tocmai se punea la cale o nuntă. Numai că, prin urzelile diavolului şi prin tot felul de farmece, mireasa amuţise şi nu mai putea vorbi. Cînd Maria a intrat în cetate cu pruncul în braţe, mireasa cea mută a zărit-o. A întins mîinile către Domnul Hristos şi, smulgîndu-l de la pieptul Mariei, l-a strîns tare la sînul ei şi l-a sărutat; apoi a început să-l legene dintr-o parte într-alta stînd aplecată deasupra lui. Şi, minune mare, cîteva clipe mai tîrziu limba i se dezlegă şi ea se întoarse fericită în braţele mirelui, mulţumindu-i Mariei şi închinîndu-se Domnului. Au rămas acolo trei zile, ţinuţi la mare cinste şi petrecînd cum nu se poate mai bine. Apoi şi-au pus în desagi merinde pentru drum, şi-au luat rămas bun de la gazde şi de la tot poporul şi au plecat în altă cetate unde aveau de gînd să înnopteze. Aici trăia o femeie cumsecade, credincioasă şi plină de virtuţi. Dar o mare nenorocire se abătuse peste ea. Odată, cînd îşi spăla rufele la rîu, diavolul cu chip de şarpe s-a năpustit asupra ei, i s-a încolăcit în jurul pîntecului şi n-a mai vrut să se dea jos de acolo. De atunci, în fiecare noapte, o chinuia cumplit, nelăsînd-o să doarmă şi bătîndu-şi joc de ea. Ei bine, femeia aceasta, văzînd-o pe stăpîna Maria cu pruncul în braţe, a rugat-o cu lacrimi în ochi: "Stăpînă, lasă-mă să iau în braţe pruncul şi să-l sărut!" Maria a lăsat-o. Şi îndată ce L-a atins cu mîinile, diavolul cel rău cu chip de şarpe a slobozit-o din strînsoare şi a luat-o la fugă prin pustiu. Nici că l-a mai văzut femeia de atunci.

A doua zi, aceeaşi femeie a luat apă înmiresmată ca să-l spele pe Isus. Şi după ce l-a spălat şi l-a aşezat în scutece, a adunat apa şi a vărsat o parte din ea peste trupul mîncat de lepră al unei copile care locuia acolo. Şi îndată copila s-a vindecat şi pielea i-a devenit catifelată şi albă peste tot. Atunci locuitorii cetăţii au zis: "Fără nicio îndoială Iosif, Maria şi Pruncul acesta sînt zei, nu oameni." Şi pe cînd cei trei se pregăteau să plece de acolo fata vindecată se apropie de ei şi rugă s-o ia cu dînşii, ca să-i slujească. Ei încuviinţară, iar fata li se alătură.

Aşa au ajuns într-un oraş a cărui cetăţuie, zidită pe o culme, aparţinea unui prinţ vestit. În cetăţuie erau şi camere pentru oaspeţi, aşa că sfînta familie făcu popas aici. Fata vindecată de lepră a intrat, din întîmplare, în odaia soţiei prinţului şi, găsind-o pe aceasta tristă şi cu faţa înecată-n lacrimi, a întrebat-o care era pricina durerii ei? "Să nu te mire, a răspuns aceasta, că mă vezi plîngînd. Căci mare mîhnire mă apasă şi pînă acum n-am îndrăznit să mă destăinui nimănui". Fata i-a zis: "Poate dacă-mi spui mie despre ce este vorba, am să-ţi găsesc un leac." "Te rog numai să păstrezi secretul şi să nu-l destăinui nimănui", a mai rugat-o soţia prinţului şi a început să-i povestească: "Eu sînt căsătorită cu un prinţ care stăpîneşte o sumedenie de cetăţi. Deşi au trecut ani mulţi de cînd ne-am căsătorit, nu i-am dăruit niciun fiu pînă de curînd. Numai că fiul s-a născut lepros. Atunci, prinţul, de supărare, l-a renegat, iar mie mi-a zis: «Una din două: ori îl omori cu mîna ta, ori i-l dai unei femei străine care să-l crească în pustiu, aşa încît nimeni să nu ştie de el! De tine mă despart, căci după ce mi-ai făcut nici nu vreau să te mai văd.» De atunci parcă mi-am pierdut minţile şi zac răpusă de durere. Copila, slujnica Mariei, i-a zîmbit prinţesei cu subînţeles şi i-a zis: "Nu-ţi spuneam că voi găsi leac pentru nenorocirea ta? Ascultă-mă! Şi eu eram leproasă, dar m-a curăţit un zeu care se numeşte Isus, fiul Mariei." Femeia, recăpătîndu-şi brusc speranţa, a întrebat-o: "Unde-i zeul despre care îmi vorbeşti?" "Chiar lîngă tine, a răspuns copila. Au mas cu toţii sub acoperişul casei tale." "Cum se poate aşa ceva?", grăi atunci femeia, "Arată-mi, unde sînt? Du-mă la ei." Atunci, de bucurie, ea pregăti pentru Iosif un ospăţ strălucitor, la care veniră cei mai de seamă bărbaţi din cetate. A doua zi de dimineaţă luă apa înmiresmată unde tocmai fusese îmbăiat Isus şi, aducîndu-l pe fiul său lepros, îl stropi cu ea din belşug, pe toate părţile trupului. Şi pe loc fiul se curăţă de boală. Iar mama, slăvind şi mulţumindu-i lui Dumnezeu, zise: "O, Isuse, fericită mama care te-a născut!" Apoi o copleşi cu daruri pe Maria şi-şi luă rămas bun de la ea cu toată cinstirea cuvenită. Iar prinţul nu doar că s-a împăcat cu soţia lui, dar a iubit-o şi mai tare decît o iubise la început, iar pe fiul său l-a numit moştenitor al tronului şi al împărăţiei.

*
Pe cînd sfînta familie se apropia de altă cetate, văzură trei femei care se întorceau plîngînd de la cimitir. Cuprinsă de milă Maria îi zise copilei care-i însoţea: "Mergi iute şi întreabă-le cine sînt şi ce nenorocire li s-a întîmplat?" Dar femeile, de ruşine, ori poate din altă pricină, n-au vrut să răspundă. Au întrebat-o însă pe copilă dincotro vin drumeţii, unde se duc şi dacă au unde să doarmă peste noapte? Fata le-a răspuns că abia au sosit în cetate şi că tocmai căutau un loc de înnoptare. Atunci femeile i-au zis fără să mai lungească vorba: "Veniţi şi înnoptaţi la noi." Şi au fost primiţi cu toţii într-o casă nouă, frumos gătită, ce mai!, gospodărie în toată regula. Copila intră în odaia celor trei femei şi le găsi din nou plîngînd în hohote şi jelindu-se. Nu mică i-a fost însă mirarea cînd a văzut lîngă ele un... măgar acoperit cu un veşmînt fastuos. Femeile îi puseseră dinainte un braţ de susan, îl sărutau întruna şi-i tot dădeau să mănînce. Copila întrebă ce-i cu măgarul acela în mijlocul odăii? Femeile răspunseră printre lacrimi: "Măgarul pe care-l vezi era fratele nostru, născut din acelaşi pîntece ca şi noi. După moartea tatălui nostru ne-a rămas o avere uriaşă. Cum nu aveam decît un frate, am hotărît să-l însurăm şi să-i facem o nuntă pe cinste. Dar nişte femei roase de invidie, geloase şi maştere l-au vrăjit pe ascuns. Şi, într-o noapte, puţin înainte de mijirea zorilor, cînd uşile casei erau încuiate, am văzut că fratele nostru s-a preschimbat într-un măgar, aşa cum îl vezi şi tu, cu ochii tăi. Ce n-am făcut ca să-l lecuim! I-am chemat pe toţi învăţaţii, pe toţi magii şi vrăjitorii din lume. Degeaba! De cîte ori ne copleşeşte durerea ieşim împreună cu mama şi plîngem la mormîntul părintelui nostru. Apoi ne întoarcem acasă." Cum auzi copila vorbele acestea le zise: "Mai înduraţi puţin şi n-o să mai plîngeţi! Căci leacul durerii voastre se află aproape, chiar aici, în casă. Cîndva eu însămi am avut lepră, dar îndată ce-am cunoscut-o pe femeia cu pruncul Isus, abia născut, care m-a stropit cu apa de la îmbăierea lui, m-am vindecat. Sînt încredinţată că are leac şi pentru necazul vostru. Aşa că mergeţi la stăpîna mea, Maria, chemaţi-o la voi în odaie şi destăinuiţi-i secretul. Apoi, cu umilinţă, rugaţi-o să vă ajute."

Auzind cuvintele fetei, cele trei femei au dat buzna în odaia Mariei, i s-au închinat, au adus-o în faţa măgarului şi i-ai vorbit aşa: "Ai milă de roabele tale! Căci nimeni nu se îngrijeşte de noi. Iată, măgarul acesta din faţa ta este fratele nostru. Dar nişte femei l-au vrăjit şi l-au adus în halul în care-l vezi. De aceea te rugăm, îndură-te de noi!" Mariei i se făcu milă de nenorocirea lor. Îl luă pe Domnul Isus şi-l aşeză călare pe spatele măgarului, plîngînd laolaltă cu cele trei femei şi zicîndu-i: "Fiule, vindecă măgarul acesta prin puterea ta nemăsurată şi fă-l iarăşi om înzestrat cu judecată precum era la început!" Şi numai ce-au ieşit cuvintele acestea din gura stăpînei Maria, că măgarul a şi luat chip de om, un tînăr fără cusur.

Apoi cu toţii - tînărul, mama şi surorile lui - s-au închinat stăpînei Maria. Iar pe Copil l-au ridicat deasupra capului, chiar de mai multe ori, zicînd: "Fericită este femeia care te-a născut, o, Isuse, Mîntuitorul lumii! Fericiţi sînt ochii care se înfruptă din bucuria chipului tău!"

Atunci surorile i-au spus mamei lor: "Acum, întrucît fratele nostru şi-a redobîndit chipul omenesc cu ajutorul lui Isus, se cuvine să i-o dăm de soţie chiar pe copila care ne-a ajutat, slujitoarea Mariei." Şi după ce şi mama şi Maria, stăpîna fetei, şi-au dat, fericite, încuviinţarea, au pus la cale o nuntă ca-n poveşti. Tristeţea li s-a preschimbat în bucurie şi bocetul în horă. Au rîs, s-au veselit, au cîntat şi au jucat în haine mîndre şi strălucitoare. Iosif şi Maria au rămas acolo zece zile. La plecare au fost conduşi cu mare cinste de către gazde care, după ce-şi luară bun rămas, începură din nou să plîngă. Dar mai amarnic decît toţi plîngea copila, tînăra mireasă.

*
De acolo începea un ţinut pustiu, bîntuit de hoţi şi de tîlhari. Deşi Iosif şi Maria ştiau ce-i aşteaptă, totuşi au hotărît să traverseze locul pe timp de noapte. La un moment dat, zăresc doi tîlhari întinşi pe pămînt, iar alături o mulţime întreagă, tovarăşi de-ai lor, care dormeau somn greu. Cei doi tîlhari se numeau Titus şi Damachus. Şi i-a zis Titus lui Damachus: "Te rog, lasă-i pe oamenii aceştia în pace, ca să nu-i simtă tovarăşii noştri!" Damachus însă nici n-a vrut s-audă. Atunci Titus i-a zis: "Uite, ia de la mine patruzeci de drahme despăgubire." Ba i-a întins şi brîul cu care era încins, pentru ca acela să nu deschidă gura şi să-i trezească pe ceilalţi. Văzînd Maria binele pe care l-a făcut tîlharul, i-a zis: "Domnul Dumnezeu te va sprijini cu dreapta Sa şi-ţi va ierta păcatele!" Atunci, scoţînd năsucul de sub pătura cu care era învelit, Isus i-a răspuns Maicii sale: "Mamă, să ştii că peste treizeci de ani, cînd voi fi răstignit la Ierusalim, aceşti doi tîlhari vor fi ridicaţi pe cruce împreună cu mine: Titus, la dreapta, iar Damachus, la stînga mea. Şi-n ziua următoare, Titus, tîlharul cel bun, va intra înaintea mea în rai."

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer