Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XLIV)


Dan Recheşan

08.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
49.

MUSA IBN KABIR

Dervişul vînător de vise stătea dinaintea lui Husseyin "Hayvan" paşa şi-l privea nemulţumit cum mestecă nişte coaste de porc drese cu paprica şi mult usturoi.
"Nu pricepi, paşă, că am nevoie de cartea aia blestemată? Umblu de doi ani pe urmele ei şi-acum, cînd, în sfîrşit, am găsit-o nu pot s-o las să-mi scape printre degete!"

Hayvan dădu duşcă o cupă mare cu muscat rubiniu şi rîgîi:
"Şi mie ce-mi iasă din toată daraveaua asta?"
"Te fac mare vizir, zilele lui Fazil Koprullu paşa şi-a neamului său sunt numărate!"
"Nu vreau să fiu mare vizir, prea multă bătaie de cap. Fă-mă sultanul Engliterei ca s-o pot lua de nevastă pe prinţesa de-acolo... i-am văzut chipul pictat pe o cadră adusă de un veneţian şi tare m-a fermecat boiul ei, e nurlie, albă la piele şi cu părul ca arama, taman cum îmi place mie!"

Musa ibn Kabir oftă cuprins de nerăbdare: "E greu, dar o să-i dau de capăt!" şi-i întinse dreapta paşei Ierusalimului. Acesta rîse, scuipă în palma sa şi strînse palma kabirului.
"Dă-mi un zălog, fă cumva să o văd în carne şi oase pe roşcată, zise celălalt, căci altfel, pînă cînd mă însor cu ea, Celebi al tău rămîne închis între zidurile hapishanelei mele!"

Musa ibn Kabir îi făcu pe plac, îl trimise într-un vis mincinos, născocit acolo, pe loc. Întîi îl chemă prin oglinda de obsidian şlefuit pe Edward Talbot Kelley. Şnapanul îi vîndu pentru zece mii de piaştri numele unei domniţe ce-o slujea pe regină, apoi dervişul se strecură în visul acesteia trăgîndu-l după el pe prostănacul de paşă. Amy Howard, cea însărcinată să aibe în grijă pieptenii şi irurile reginei se trezi şi ţipă uşurel văzînd lîngă patul ei o namilă înveşmîntată în caftan de mătase cu un turban cît un pepene şi împodobit cu trei pene de struţ, cocoţat pe creştet.
"Eşti turc? Să ştii că maiestăţii sale tare-i plac turcii şi arapii!" ciripi ea, veselă.
"Sunt paşa din Jerusalem şi vreau s-o văd!" zise Hayvan, mirîndu-se şi el că ştia graiul fetei.
"Acum nu se poate, tocmai se sculă şi se îmbracă, niciun străin nu poate intra!"
"Mai spune-mi ceva: e fecioară?"
"Naiba ştie... ea aşa lasă de înţeles dar mai bine ar fi să-i întrebi pe contele de Essex sau pe Robert Dudley."

Peste un ceas, văzîndu-lnu-şi mai încăpea în piele de nerăbdare, îl duse în grădină. Acolo o găsi pe "Fecioara de fier" însoţită de damele sale de companie plimbîndu-se printre straturile cu roze înflorite.
"Ce drăguţ, un turc! exclamă regina văzîndu-l. Unde l-ai găsit, Amy, în iarmaroc, printre elefanţi, unicorni şi cămile?"
"Sunt paşa Jerusalemului, mormăi Hayvan. Vrei să-mi fii soaţă?"

Elisabeta slobozi un hohot puternic de rîs care aducea cu nechezatul unei iepe abraşe:
"De ce nu, turcule? Şi-aşa toţi prinţii Europei se înghesuie să mă peţească cu tot felul de momeli şi promisiuni cavalereşti deşarte. Am să-mi fac un harem de bărbaţi, numai unul şi unul, fiecare cu rolul său. Tu vei fi cel însărcinat să facă giumbuşlucuri şi năzbîtii ca să mă distreze cînd nu sunt în apele mele!"

Paşa grohăi fericit şi întinse mîna s-o înşface de poalele rochiei dar se pomeni că trage de una din draperiile de brocart din iatacul său de culcare.

EVLYIA CELEBI

Celula cu ziduri groase din calcar, asemenea celor din fortăreaţa Templului ridicată de cruciaţi, în care-l împinseră era strîmtă, n-avea mai mult de cinci braţe în lungime şi trei în lăţime, iar tavanul boltit şi scund de-abia îi îngăduia să stea în picioare. Celebi se trînti pe un maldăr de paie umede şi privi spre ferestruica prin care se strecura pîlpîirea palidă şi lăptoasă a dimineţii. Tot ce i se întîmplase în ultimul ceas îl lăsa nepăsător, de parcă cugetul i se înmuiase ca o strună de saz preaîndelung încordată. Printre barele ruginite ale uşii, dincolo de coridorul dintre celule auzi tusea obosită a unui om şi o voce stinsă întrebîndu-l:
"Pentru ce vină te-au întemniţat?"

Se apropie de gratii şi văzu un ins slăbănog şi zdrenţăros care-l măsura curios.
"Nu ştiu, aştept să vină cadiul să-mi judece pricina!" spuse el cu băgare de seamă.
"Aşa păţesc toţi cei care ajung aici. Eu mă aflu în temniţă de un an întreg şi încă n-am aflat limpede ce învinuiri mi se aduc... întîi au zis că l-aş fi tras pe sfoară pe aga yenicerilor cu un ghiul calp, apoi că aş fi furat aur din hazineaua paşei... adevărul e că nemernicii aceştia pot scoate vinovat şi-un prunc de ţîţă!"
"Ce îndeletnicire ai?" întrebă Celebi.
"Sunt aurar şi cîteodată zaraf" spuse zdrenţărosul, "iar dacă ai răbdare să asculţi ţi-oi spune povestea nenorocirii mele!"

POVESTEA AURARULUI

Află, cinstite effendiy, că numele meu este Reza şi sunt născut în frumosul oraş Shiraz unde am deprins, încă din copilărie, meşteşugul de aurar. Cînd am ajuns în putere şi-am început să cîştig binişor m-a bătut gîndul să mă însor, aşa că mi-am ales o nevastă tinerică şi tare frumoasă. Necazul a fost că pe cît era de nurlie şi fragedă la chip pe atît era de puţină la minte. Stai şi ascultă! Într-o zi, întorcîndu-mă din suk, i-am adus cinci legături de bumbac şi i-am zis:
"Toată ziua stai degeaba, apucă-te şi toarce bumbacul acesta şi ţese din el niscai pînză, aşa cum fac şi celelalte neveste!"
"Bine, a zis ea, lasă-l aici, îl voi toarce cînd voi avea chef!"

Într-o după-amiază călduroasă tare, pe cînd mă odihneam după muncă, nevastă-mea, nemairăbdînd vipia îşi scoase ţoalele şi intră în bazinul din grădină. Cînd ajunse în mijlocul apei începu să ţipe ca din gură de şarpe, şi-atunci, auzindu-i ţipetele, am sărit să văd ce-o necăjea.
"În numele Profetului, ce-ai păţit?" am întrebat eu.
"Adu-mi bumbacul pe care l-ai cumpărat săptămîna trecută, a zis ea, că mi-a venit cheful să-l torc!"

Fireşte că m-am mîniat şi i-am tras cîteva scatoalce zicînd:
"Să faci bine să torci tot bumbacul pînă la asfinţit fiindcă altminteri te gonesc din casă!"

M-am dus iarăşi în suk, iar când m-am întors acasă am întrebat-o:
"Ai tors tot bumbacul? Adu firele să le văd!"

Netoata ce crezi că mi-a răspuns?
"L-am dat pe apă, să-l toarcă mătuşa broască!"

Atunci mi-am ieşit din pepeni şi am alungat-o de acasă. A luat-o pe cîmp ieşind din oraş şi, aşa cum mi-a povestit chiar ea, mai tîrziu, a văzut o pisică.
"Mătuşă miau-miau, a zis netoata, de te-a trimis bărbatu-meu după mine să-i spui că nu mă întorc acasă!"

Pisica a plecat şi ea s-a întîlnit cu un măgar şi i-a zis tot aşa:
"Unchiaşule Iha-ha, de te-a trimis bărbatu-meu să mă întorc spune-i că mai zăbovesc!"

Cum-necum peste un ceas i-a ieşit în cale o cămilă împovărată cu nişte desagi. Nevastă-mea s-a bucura şi i-a spus dobitoacei:
"Mătuşă Gît-lung, dacă te-a trimis bărbatu-meu să ştii că mă înduplec şi mă întorc fiindcă văd că eşti încărcată cu daruri!"

Mare mi-a fost mirarea cînd în toiul nopţii am văzut-o intrînd în curtea casei călare pe-acea cămilă.
"I-ai trimis după mine pe mătuşa Miau-miau şi pe uncheşul Iha-ha dar de înduplecat m-a înduplecat numai mătuşa Gît-lung aşa că iată-mă!

Cercetînd eu desagii cămilei am văzut că sunt burduşiţi cu plite de aur şi-am zis:
"Preabine, intră acum în casă şi să uităm de toate neînţelegerile!"

Nevastă-mea a intrat în casă şi s-a culcat. Cînd am crezut că adormise, am ascuns tot aurul într-o groapă, apoi am ucis cămila, am tăiat-o în bucăţi şi le-am aruncat în fîntînă. De unde să bănuiesc că ea mă urmărise, peste măsură de curioasă, prin fereastra iatacului.

A doua zi ne-am pomenit pe uliţă cu un crainic care vestea că se pierduse o cămilă a emirului Abu Ishak ibn Kerak încărcată cu aur. Deşi îi spusesem să-şi ţină gura netoata a ieşit şi i-a spus acestuia:
"Aurul nu ştiu unde-i, dar ticălosul de bărbatu-meu a omorît-o pe mătuşa Gît-lung şi a aruncat-o în fîntînă!"

Crainicul i-a zis emirului, iar acesta înţelegînd ce era de înţeles şi-a trimis gealaţii să caute aurul. Au scotocit pînă l-au găsit, iar pe mine m-au dus legat dinaintea lui.
"Te iert pentru furtişag şi nu-ţi iau capul, dacă-mi faci o statuie, cu totul şi cu totul de aur, atît de iscusit făcută încît cine o va vedea să zică halal!"
"Mă supun ţie, preamărite, am zis, dar am nevoie de nu mai puţin de trei harvari (*"povara măgarului" = circa 100 kg) de aur curat!"

Vezi-bine, atîta găsisem eu în desagii mătuşii Gît-lung. Am luat aurul şi m-am pus pe treabă cu spor. Lucram într-o încăpere mare a palatului emirului, de dimineaţa pînă seara. Cum se ştie, năravul din fire n-are lecuire, iar cel care umblă cu mierea se linge pe degete, şi, fiind eu nărăvit la furtişag, nu mă puteam înfrîna aşa că fiecare seară aduceam pe furiş acasă cîte o bucată de aur. După trei luni, isprăvind statuia, l-am chemat pe emir să o vadă şi el tare s-a minunat şi m-a lăudat pentru meşteşugul meu. Nenorocul a făcut ca la curtea lui ibn Kerak să fie un vistiernic tare strîns la pungă şi nespus de pizmaş care i-a zis:
"Preamărite, e drept că aurarul ţi-a făurit o statuie cum nu s-a mai văzut nici pe la curţile padişahilor dar eşti încredinţat că-n ea au intrat taman trei harvari de aur curat?"

Au căutat ei o balanţă potrivită s-o cîntărească dar în van, căci nu se afla nicăieri una atît de mare să-ncapă pe ea trei harvari. Atunci, emirul a chemat-o pe nevastă-mea şi i-a zis aşa:
"Eşti atît de frumoasă că-i păcat să-ţi pierzi tinereţea cu un amărît de aurar. Vreau să te dau de nevastă feciorului meu dintîi dar înainte de asta îţi cer un hatîr: descoase-l pe bărbatul tău şi află cum se poate cîntări statuia făcută de el!"

Ce s-o mai lungesc fără rost? Netoata l-a crezut şi-a a venit la mine să mă iscodească. Si-atît m-a ispitit şi m-a bătut la cap, încît pînă la urmă am lămurit-o:
"Nimic mai uşor. Cel care vrea să-mi cîntărească statuia trebuie să ia o barcă şi să-i dea drumul pe apă. În barcă să aşeze statuia, iar pe coastele bărcii să facă un semn pînă unde s-a scufundat. După aceea să scoată statuia şi să umple barca pînă la semn cu bolovani, apoi să cîntărească piatra şi gata, s-a dumirit ce greutate are statuia!"

Nevastă-mea a dat fuga la emir şi i-a povestit toată tărăşenia iar vistiernicul a cîntărit statuia aşa cum spusesem eu. Văzînd că lipsesc zece ocale şi-a trimis oamenii să caute aurul pe care-l dosisem. Norocul meu că tocmai ce mă dusesem la hammam şi am prins de veste la timp. Am fugit din oraş, aşa cum eram, numai în cearşaful pentru îmbăiere, că altfel n-avea cine să-mi înşire păţaniile. De atunci am colindat multe oraşe şi-am săvîrşit multe furtişaguri, păcălind pe unii şi pe alţii cu giuvaeruri calpe sau vînzînd lucruri furate, însă nu mi-a folosit la nimic. Aşa am ajuns în acest oraş, unde mi s-a înfundat, căci nătîngul de agă a ienicerilor intrînd în nişte datorii a dus inelul din alamă spoită cu niţel aur pe care i l-am făurit la un zaraf să i-l preţăluiască şi-am fost dat de gol. În nenorocirea mea mă mîngîie gîndul că proasta de nevastă-mea a ajuns soaţa unui hamal care s-o ciomăgească în toate zilele vieţii pentru neroziile ei.

De-abia îşi sfîrşi aurarul Reza povestea nenorocirii sale că poarta temniţei se deschise zornăind şi un arap înzăuat din tălpi pînă-n creştet şi înarmat cu un paloş lat de o palmă intră strigînd:
"Am poruncă să-l duc pe effendyi Cilibi la măritul paşă!"

MUSA IBN KABIR

După ce se convinse că Evliya fusese închis în temniţă, dervişul vînător de vise se pregăti să-l adoarmă pe temnicerul care îi luase Călătorului desaga şi scotocea prin ea. Părea că nimic nu-i stătea în cale şi uneltirile de a pune mîna pe Cartea viselor vor izbuti. Nu apucă, însă, să-şi ducă gîndul la îndeplinire că se trezi prins într-o strînsoare puternică. Se suci, se smuci dar în zadar căci parcă era prins într-o reţea de frînghii tari ca oţelul. Dinaintea lui se ivi o femeie tînără, cu chipul smolit, păr ca pana corbului şi ochii verzi-cenuşii ca frunza de măslin. Purta un veşmînt ciudat, croit din pînze albăstrii de păianjen, iar din umeri îi creşteau o pereche de aripi neliniştite, de acvilă.
"Te chinui în van să scapi, spuse ea cu un glas moale dar răspicat, plasa în care te-am legat este ţesută din visele tuturor femeilor pe care le-ai înşelat!"
"Cine eşti, tu, nefericito?" răcni kabirul.
"Numele meu n-are însemnătate, numele tău se va stinge, căci am de gînd să te ţin legat pe vecie de talpa Golgotei, acolo unde vrăjile şi răutăţile n-au putere!"

Şi, fără să mai piardă vremea, se înălţă în văzduh, luîndu-l şi pe Musa ibn Kabir cu ea. Plutiră peste ziduri vreme de jumătate de ceas, apoi ciudata făptură se coborî din înalt lîngă Dealul Căpăţînii. Pămîntul se despică sub tălpile ei şi, într-o clipită, coborî tîrîndu-l pe kabir în adîncuri, apoi hăul se închise sub o trîmbă groasă de praf. Nimeni nu văzu înspăimîntătoarea întîmplare în afara unui creştin sărman care trecea pe acolo cu o legătură de vreascuri în spinare. Omul îşi făcu cruce, azvîrli sarcina şi o rupse la fugă, încredinţat că ceea ce i se arătase ochilor nu era decît rodul blestemăţiei unui mag.

HUSSEYN UŞAK PAŞA ("HAYVAN")

Fără prea multă ceremonie, caraula îl împinse pe Evlyia Celebi în iatac. Husseyn paşa privea curios Cartea Viselor aşezată dinaintea lui pe o măsuţă minunat încrustată cu fildeş şi abanos.
"Ce drăcovenie-i asta?" îl întrebă el arătînd spre kitab.
"O carte pentru tălmăcirea viselor... nu se ştie cine a scris-o şi ce puteri are!" murmură Celebi.
"Acum trei ani am visat că stăteam pe un tron aurit, mîncam porc şi beam vin fără să mă trăsnească mînia lui Allah şi-o baborniţă din Ungaria mi-a tălmăcit vedenia zicînd că voi ajunge un om avut şi puternic... şi uite că profeţia ei s-a împlinit!"
"Unele vise se împlinesc, altele trebuiesc îmboldite. Unuia ca domnia-ta asemenea carte îi este de prisos!"
"Aşa-i, de aceea m-am gîndit să i-o dau dervişului ibn Kabir care mi-a făgăduit să-mi înlesnească însurătoarea cu regina Engliterei, dar ce să vezi, blestematul de derviş ia-l de unde nu-i, parcă a intrat în pămînt!"
"Dervişul te-a înşelat, regina Engliterei e moartă de-o jumătate de veac şi mai bine!"
"Mi s-a părut mie că atunci cînd i-am atins obrazul cu buzele puţea a hoit! Şi-acum ce să fac cu cartea? Dacă aş deschide-o, ce s-ar întîmpla?" întrebă Hayvan jucînd în palmă cu cele trei cheiţe de aur în forma literelor alef, tet şi ghimel.
"S-ar putea ca lumea noastră, cu tot ce-i în jur, să se prăbuşească şi tot ce a zidit Profetul cu voia lui Allah să se risipească în cele patru zări!" spuse Călătorul.
"Poveştile astea cu vise şi proorociri îmi dau dureri de cap, de parcă n-aş avea destul de furcă cu hagii de toate naţiile şi cu hogii cîrcotaşi din vilayietul meu!" se strîmbă celălalt.
"E firesc, căci toate-s născocite să-l încurce şi să-l apese pe bietul om, nu să-l lămurească pe deplin!" zîmbi uşurel Celebi în colţul bărbii.
"Ai noroc că te apără pecetea sultanului, că altfel ţi-aş tăiat capul, iar din giuvaerurile încrustate în kitabul ăsta i-aş fi făcut drăguţei de Aisha un colan minunat... hai, ia-ţi Cartea şi pleacă, cît mai departe, să nu-ţi mai aud numele niciodată!" zise Husseyn paşa scuipînd scîrbit ca şi cum ar fi muşcat dintr-o ciozvîrtă viermănoasă.

Celebi se întoarse din prag trezit parcă dintr-un vis înspăimîntător:
"Nici cheiţele nu ţi-s de niciun folos, de-abia dacă trag un sfert de uncie pe cîntarul unui zaraf!"

Cînd se aplecă să culeagă cheiţele de pe covor, paşei i se năzări că face o reverenţă plină de recunoştinţă dar în sinea sa, el murmură înveselit:
"Mare binecuvîntare poate să fie uneori şi nerozia omului... Inşallah!"

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer