Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oameni şi maimuţe


Manu Anghelescu

11.07.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am ajuns în Rishikesh. Deja de o săptămână aud sunet de ventilator noaptea, chiţcăit de maimuţe ziua, miros de chai dimineaţa şi de paratha la prânz, sunet de OM dimineaţa la şase şi seara la şapte, paşi de oameni plimbători dintr-o parte într-alta, inspiraţie şi expiraţie în timpul salutului soarelui. Până aici am trecut prin mii de gânduri, trei aeroporturi şi o dimineaţă în transă. Zborul dintre Budapesta şi Istanbul nici nu mi-l mai amintesc. Probabil că am dormit printre nori, simţind oboseala acumulată în cele două nopţi de semi odihnă dinainte de plecare. Nu mi-a fost uşor să plec imediat după atentatul din aeroportul Ataturk. Stăteam pe balcon şi mă uitam cu privirea pierdută. Dacă se mai întâmplă ceva, undeva? La naiba, asta nu era vibraţie de plecat la drum lung. Vorba bunicii mele: "acuma ai copii, trebuie să ai mai multă grijă de tine". Dar în capul meu scopul era clar. Nu mă duceam la plimbare. De data asta mergeam cu un plan în Rishikesh, locul sfânt al Indiei, al lui Eliade şi acum şi al meu. Aveam o misiune: să devin profesor de yoga certificat.

Acum zece ani, când am călcat prima oară pe podul din Lakshman Jhula nu mi-ar fi trecut prin cap asta. Atunci eram în starea de descoperire, ca un bebeluş uimit de orice mişcare şi de fiecare clipire revelatoare. Acum e altceva şi poate era şi timpul. Am trecut deci Ataturk Airport unde mi-am amintit de cât de plini de viaţă sunt turcii, într-un aeroport ticsit de lume de peste tot, care părea să ignore complet ceea ce se întâmplase cu doar câteva zile în urmă, când patruzeci de oameni au fost împuşcaţi aiurea, în drumul lor înspre zona de sosiri. Încerc să nu-mi imaginez cum ar fi fost, după un drum lung cu avionul, după ce ai trecut de toate controalele, cu mintea puţin adormită, să auzi împuşcături şi să nu mai fi. Cred că nici nu ai timp să înţelegi nimic. Nu-ţi dai seama că aceea a fost ultima ta clipă. Treci dintr-o dimensiune într-alta fără să reacţionezi. Eşti deconectat, ca o maşinărie scoasă din priză. Nu mă mai gândesc la asta. În cap am o melodie ciudată, ca o meditaţie despre Allah. Nu-mi mai vine să zic nici în glumă Inshallah.

Mă plimb puţin, în căutarea unei toalete. Citesc pe un ecran explicaţia lipsei de muzică ambientală din aeroport (ar fi fost şi culmea, după atentat). E "silent airport week", deci nu auzi nici un fel de muzică, doar un zumzet continuu rupt de câte un plânset de bebeluş sau o mamă care strigă la copilul ei nerăbdător. Nu simt tensiune. Lumea e prea preocupată cu drumul. Pare un spaţiu între spaţii. Şi deodată barmanul de la cafeneaua unde stăm ne zâmbeşte şi ne aduce câte un păhărel la fiecare, ca să împărţim ceea ce luasem de la duty-free-ul de lângă, fără nici o urmă de supărare că nu consumasem mare lucru de la cafeneaua lor. Şi îmi revin puţin în ideea de umanitate. Lucrurile astea mărunte ne aduc laolaltă, musulmani, ortodocşi, hindu. Într-un aeroport îţi dai seama cel mai bine că diferenţele religioase n-au nici o valoare. Acolo, în spaţiul dintre lumi, la un moment dat nu mai percepi diferenţele, pentru că toate fuzionează într-o singură culoare, care în funcţie de poziţia soarelui, prinde diferite nuanţe. Şi fără să-mi dau seama, sunt deja pe scaunul îngust din marele avion, uitându-mă la Brain Games de la National Geographic. E bine la Turkish Airlines. Au lucruri inteligente de făcut timp de şase ore de zbor. Zbor lin, până la graniţa cu Nepalul, unde arunc o privire temătoare pe geam şi văd că zburăm printre fulgere şi nori negri translucizi. E ora patru dimineaţa. Mai o oră până în New Delhi. Hai, birjar, schimbă direcţia şi du-ne în siguranţă acasă. La casa din India. Şi abia aştept să ajung. Număr minutele. Mai bag un documentar despre un experiment în care li se cere unor copii să-şi scrie litera Q pe frunte şi toţi scriu ca şi cum s-ar privi din interior, deci scriu Q pentru ei, nu pentru public, faţă de adulţi care mai toţi cei prezenţi la experiment au scris Q pentru ca cei care îi privesc să înţeleagă, deci nu în primul rând pentru ei, ci pentru ceilalţi. Şi poate aşa ajungem să ne depărtăm de noi înşine odată cu vârsta. Cât mai avem? Jumate de oră. Oare cât rezist fără somn? Măcar ne-am îndepărtat de furtună, nu mai văd fulgerele şi nu mai simt zguduiturile avionului. Allah, Shiva, Pachamama, Skati şi Odin ştiu că nu-mi plac zguduiturile astea! Am trecut de Versetele Satanice. Aterizăm. Ruptă de somn, cu ochii adânciţi în orbite, îmi pun un zâmbet larg pe faţă. După 24 de ore de drum, am ajuns! După zece ani, sunt din nou în New Delhi.

Check-in, check-out, formulare, paşapoarte, bagaje, un aeroport aranjat, vameşi bine îmbrăcaţi. Se vede, se simte, se aude cum India creşte. Muzică indiană, sculpturi imense cu palme în formă de Namaste pe pereţi, covoare peste tot, de-ţi vine să te alungeşti acolo, pe jos şi să tragi un pui de somn. Chiar şi femeia de serviciu e aranjată şi zâmbitoare la cinci dimineaţa, nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa îi place ei: să fie aranjată şi să zâmbească. La fel ca taximetriştii din afara aeroportului, care ne zâmbesc şi ei, dar cu interes. Vor să ne ducă oriunde, pe bani mulţi. Noroc că avem ceva aranjat din timp. Doar că omul nostru nu e acolo. Ne uităm la cei ce aşteaptă cu tăbliţe sau hârtii cu numele celor pe care îi aşteaptă. Mr X, Miss Y. Noi nu apărem niciunde. Într-un final, sunăm la numărul de telefon trimis pe mail. Suntem adormiţi şi dezorientaţi. Numai chef de căutat alt taxi care să ne ducă în Rishikesh nu avem chef. Dar ne trezim şi avem noroc să ne răspundă cel responsabil de transportul nostru în Rishikesh. Deci într-un final vine şi omul nostru, care probabil că adormise în aşteptarea noastră matinală. Nu vorbeşte engleză, deci nu socializăm prea tare. E zâmbăreţ şi politicos. A man with a mission. Şi ne aruncăm pe banchetele din spate, adormind aproape instantaneu. Facem două ore cu maşina, numai pentru a ieşi din oraş. Asta îmi zice Iulia. Eu nu mai ţin minte. Cum m-am văzut în maşină, mi-am lăsat toate grijile în mâna şoferului. Când mă trezesc din amorţire, recunosc India, cu ale ei şosele impracticabile, cu ale ei gherete pe marginea drumului, îmi amintesc de ploaia continuă şi jungla verde. Îmi amintesc claxoanele interminabile, traficul de un haos extrem, dar mai ales acea stare de flux, de mers în ritm cu ritmul celorlalţi, de răbdare, de acceptare a ceea ce nu poţi schimba. Şi asta simţi mai ales în trafic. Şoferul nu înjură nici când părem la limita tamponării, nici când avansăm cu treizeci de kilometri pe oră, nici când stăm blocaţi câte zece minute într-un loc. Şi începem să intrăm în zona templelor din Haridwar, a statuilor cu Shiva, shadus, babas, flori pe Gange, miros de chai combinat cu miros de motorină, oameni pe scutere în ploaie. Ajungem în sfârşit la ashram, ne adunăm bagajele pentru o lună de yoga, ne aruncăm în pat pentru cinci minute.

De aici începe: ceremonia de începere a cursului, puja, sfoara roşie în jurul încheieturii, ore intense de transpirat şi alungit coloana, de urmărit maimuţe în timp ce trebuia să te concentrezi pe respiraţie, de ascultat poveşti de viaţă de la oameni din Bosnia, Africa de Sud, Brazilia, Italia, State, India, Australia, de trecut prin indigestii, stări de extenuare fizică, topire şi dilatare mentală, discuţii despre conştiinţe superioare, supravieţuire, poveşti despre realitatea şi absurditatea războiului din Bosnia, poveşti personale ale profesorilor, fineţea, seriozitatea şi detaşarea lor, istorii vedice, mantre, sanskrită, percepţii europene despre structură, percepţii asiatice despre unitate, FaceTime şi Skype cu copii, trimis poze cu maimuţe, pantaloni scumpi de yoga, brăţări de gleznă şi inele pentru degetele de la picioare. După cum mă aşteptam, majoritatea cursanţilor au venit cu o idee destul de materială despre yoga, exprimată în exterior prin haine şi bijuterii. Probabil că babas, adevăraţii yogis, nu vor pricepe niciodată legătura dintre nişte colanţi strâmţi şi Kapalabati, o tehnică de respiraţie prin care ar trebui să-ţi energizezi corpul şi mintea. Dar asta e altă poveste. Din briza ventilatorului cu miros de balegă şi masala, şi povestea asta se întâmplă. Aici şi acum. Namaste. Pace. Pe săptămâna viitoare.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Înainte de furtună (Herculane Climbing Open 2017, The Valley Uprising) (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Fenomenul escaladă (Câmpuşel Climbing Festival, 25-27 august 2017, Uricani) (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Consumatorii de utopii (Samsara Festival, 2017) (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ultimul vis lucid (3.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Partea întunecată a iluminării (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer