Vai de scriitorul aflat în pană! De-ar putea s-o smulgă din piele şi să scrie cu sânge tot ce apă nu se face... Nu e nici măcar în pix, săracul. Nici măcar pe-o margine de lume. Sau pe-o porţiune de nisip, sau o coajă de copac pe care să poată scrijeli cu un băţ ultimele idei şi iubiri, pierderi şi dorinţe, pasiuni şi nebunii. Nici pe-o bucată de tablă într-o sală de clasă de liceu. Sau pe pereţi. Sau pe pielea ta. Sau a mea, mai ştii?
Oh, măcar de-ar fi mai multe, cât să facă o pereche de aripi! Sau o aripă, cu care să zboare în cerc. Dumnezeule mare, orice, dar să nu stea pe loc! Căci nu e durere mai mare pentru scriitor decât aceea de a îngheţa. El are nevoie să ardă tot timpul, oricât de cald ar fi afară. De aceea iubeşte complex şi criptic, ca un vulcan subacvatic. Bolboroseşte în paragrafe toată pasiunea care-i pulsează în globulele roşii.
Atunci când intră-n pană intră şi în panică. Ştie că ceea ce are în el se va aduna şi va exploda la un moment dat într-un mod violent. Vai de noi, atunci. Pana trebuie să scrie pe hârtie. Atunci când nu scrie, să şadă-n toc. Dar nu în scriitor. Şi în niciun caz scriitorul în ea.
Şi totuşi, se întâmplă. Uneori cade pe gânduri şi din gânduri nimereşte acolo. Doare. Urlă mut. Nu poate scoate nimic. E ca şi cum i se blochează căile respiratorii. Pentru că scrisul e ca o a doua natură. Asta, sau orice presupune un traseu din interior spre exterior, prin intermediul unor instrumente care lasă urme. Ca sărutul. Un îndrăgostit fără sărut e ca o râşniţă supersonică de organe interne. Imaginează-ţi cum e scriitorul în pană...
Nu poate să zboare dacă e pe pământ şi nici să aterizeze dacă e în aer. Nu poate pleca în spaţiu. Nu poate să plângă sau să râdă. I se pune nodul în gât, dar nu e cel de la cravată. E încolţit de propriile idei care vor să iasă, dar nu pot. Ameninţarea vine din partea propriului eu. Ce îi rămâne de făcut?
Să îşi înfigă singur multe alte pene ascuţite, nu pentru a-şi lua zborul, ci pentru a suferi.
Să sângereze până aproape de moarte.
Să fie liber. Hmm...
Să moară.
Şi abia apoi să ajungă celebru.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Şireturi, Ilinca Anamaria PrisăcariuMascarada, Ilinca Anamaria PrisăcariuPovestea omului care s-a pierdut în propriile lui buzunare, Ilinca Anamaria PrisăcariuAnotimps, Ilinca Anamaria PrisăcariuSoluţia, Ilinca Anamaria PrisăcariuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPovești la ibricPublicitate