Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Un bărbat la singular


Christopher Isherwood, traducere de Iulia Pomagă

20.07.2016
Editura ART
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Christopher Isherwood
Un bărbat la singular
Editura ART, 2016

Traducere din limba engleză de Iulia Pomagă


*****
Intro

Considerat o capodoperă, romanul lui Christopher Isherwood Un bărbat la singular (A Single Man) a şocat în momentul apariţiei prin portretizarea empatică, sinceră şi mişcătoare a unui bărbat homosexual. Ca într-un fel de Ulise în variantă LGBT, Isherwood descrie 24 de ore din viaţa personajului său, urmărindu-i lupta cu prejudecăţile, furia şi singurătatea.

George Falconer, un englez de 58 de ani, profesor de literatură la o universitate din Los Angeles, şi-a pierdut de curând partenerul, pe Jim, într-un accident de maşină, iar acum încearcă să depăşească momentul agăţându-se de rutina de zi cu zi. Încet, încet, cititorul descoperă că dincolo de atitudinea rezervată tipic britanică, de valul de durere, mânie şi solitudine se ascunde un om care iubeşte viaţa în ciuda a tot ceea ce i se întâmplă.

Romanul a fost ecranizat în 2009 în regia lui Tom Ford, cu Colin Firth şi Julianne Moore în rolurile principale, şi a fost nominalizat la Leul de Aur (cronici aici).

"O mărturie a talentului genial de romancier al lui Isherwood." (Anthony Burgess)
"Cel mai bun scriitor de proză din limba engleză." (Gore Vidal)
"... o carte foarte tristă şi, în acelaşi timp, colosal de amuzantă pe alocuri." (The Daily Telegraph)

Fragment

Foarte bine şi frumos.

Cum ne explicăm atunci că, după ce păşeşte efectiv pe podul de peste pârâu, George se întoarce brusc, chicoteşte şi, cu o mişcare de copil care se smuceşte să scape de un adult - ortexul, bătrânul paznic -, o ia la fugă râzând pe drum în jos, spre ocean?

Când iese în goană de pe Camphor Tree Lane pe Las Ondas, dincolo de curba autostrăzii care şerpuieşte pe lângă ocean, vede luminile verzi şi rotunde ale hublourilor de la Starboard Side cum strălucesc peste plajă, întâmpinându-l.

Starboard Side e aici încă din primele zile ale coloniştilor. La barul ei, pe vremuri tejghea pentru servit prânzul, au băut coloniştii primele beri post-prohibiţie, iar oglinda din spatele barului a fost de multe ori onorată cu reflexia lui Tom Mix. Dar vremea ei de glorie a venit mai târziu. Vara lui 1945! Războiul era ca şi terminat. Camuflajul nu mai era decât o scuză pentru a ţine luminile stinse la o orgie. La bar era un afiş pe care scria "În cazul unei lovituri directe, închidem imediat". Ceea ce se dorea a fi amuzant, desigur. Şi totuşi, de-a curmezişul golfului, în apa adâncă de sub stâncile din Palos Verdes era un submarin japonez real, plin cu japonezi morţi adevăraţi, bombardaţi la adâncime după ce scufundaseră două sau trei nave pe coasta Californiei.

Dădeai la o parte cortina pentru camuflaj, îţi făceai loc cu coatele prin mulţimea adunată în jurul barului, abia reuşind să respiri sau să vezi ceva din cauza fumului. Aici, în intimitatea totală oferită de zarvă şi de mulţime, tu şi cel pe care-l agăţai vă strigaţi unul altuia avansurile sexuale preliminare. Puteai flirta, dar nu te puteai bate, nu era suficient loc cât să-i spargi faţa cuiva. Pentru asta, trebuia să ieşi afară. Oh, încăierările sângeroase şi vomitatul pe trotuar! Pumnii zburând prin aer, capetele trosnind lovite de boturile maşinilor parcate! Lesbiene forţoase luându-se la pumni, mult mai înspăimântătoare decât bărbaţii. Sirenele anunţând sosirea poliţiei; descinderea bruscă a patrulei de coastă. Fete gonind pe scări din apartamentele lor ca să-i târască pe tinerii beţivi superbi aflaţi în pericol, sus, după ele, în siguranţă şi la un mic dejun servit în pat a doua zi dimineaţa, ca o celebrare a bucuriei. Soldaţi care făceau autostopul oprindu-se în curba asta ore, nopţi, zile în şir; continuându-şi în cele din urmă călătoria cu ochi vineţi, păduchi laţi, gonoree şi cu o amintire extrem de vagă despre cea sau cele care-i găzduiseră.

Apoi a venit sfârşitul războiului cu vâjâiala nebună a maşinilor care mergeau în susul şi-n josul autostrăzii cu benzina brusc neraţionalizată, împrăştiind bucăţi mari şi negre din pneurile reşapate tocmai până-n Malibu. Au urmat acele luni de plajă din 1946. Depravarea magică a nopţilor fierbinţi, când toată plaja era însufleţită de limbi de foc, focurile de veghe ale unui numeros trib barbar despuiat - fiecare grup sau pereche pentru sine, fără să deranjeze pe nimeni, luând totuşi cu toţii parte la viaţa tribală a taberei -, înotând în întuneric, prăjind peşte, dansând pe muzica de la radio, acuplându-se fără ruşine pe nisip. George şi Jim (care abia se cunoscuseră) erau acolo, printre ei, seară de seară, totuşi nu suficient de des pentru a satisface acum pofta aprigă şi tristă a memoriei, în timp ce priveşte înapoi înfometată spre acea vară indiană a desfrâului.

Soldaţii autostopişti sunt mai puţini acum şi în cea mai mare parte sunt domesticiţi, făcând naveta între bazele militare şi casele şi nevestele lor. Focurile pe plajă sunt interzise; cu excepţia zonelor stabilite pentru picnic, unde trebuie să mănânci stând pe bancă la o masă comună şi unde n-ai voie să ţi-o tragi. Dar, cu toate că mare parte din gloria acelor ani a apus, acest ultim cartier din Los Ondas a rămas, totuşi, un cartier rău famat ca urmare a persecutaţilor însă nemuritorilor zei de odinioară ai dezordinii. Oamenii respectabili îl evită instinctiv. Valoarea proprietăţilor e scăzută aici. Motelurile sunt noi, dar înghesuite ieftin unele lângă altele, arătând deja jegos-sordide; se ocupă de închirieri pentru partide de-o noapte. Şi, deşi rămăşiţele cărbunilor acelor focuri orgiastice barbare sunt demult îngropate în nisip, fâşia asta de plajă e încă plină de gunoaie; găştile de liceeni încă mâzgălesc cuvinte scandaloase cu litere uriaşe pe faleză; iar scoicile sunt în continuare mai greu de găsit aici decât prezervativele folosite.

Gloria a apus şi pentru Starboard Side; numai un client devotat cum e George mai poate detecta o ultimă sclipire slabă. Locul a fost deposedat de trofeele ruginite ale marinei militare şi de fotografiile de grup îngălbenite. Imediat după Anul Nou o să aibă loc ceea ce îndrăznesc să numească redecorare; adică o desacralizare a locului pentru bandele de străini cu feţe inexpresive care vor năvăli la vară. Deja au adus un tonomat nou; iar sus pe perete e fixat un televizor nou, aşa că poţi să te întorci pe jumătate spre dreapta, să-ţi sprijini cotul pe bar şi să cazi în prostraţie, uitându-te la el. Asta şi fac cei mai mulţi clienţi atunci când intră George.

Se îndreaptă clătinându-se, dar cu hotărâre spre măsuţa lui preferată din colţ, acolo unde ecranul televizorului nu e vizibil. La masa de lângă el, doi alţi nonconformişti nehipnotizaţi, un cuplu în vârstă care face parte din ultimii colonişti supravieţuitori, îşi arată dragostea în felul lor: o beţie arţăgoasă care le dă posibilitatea de a trăi o relaţie în joacă, ca nişte copii."Hodorog bătrân, boşorog, curvă bătrână, nemernic bătrân": furie fără resentimente, abuz fără venin. Aşa vor sta lucrurile pentru ei până la final. Să sperăm că nu-i va despărţi nimic şi vor muri la aceeaşi oră în aceeaşi noapte, în patul lor pătat cu bere.

Şi acum George îşi plimbă privirea de-a lungul barului, oprindu-se asupra unei siluete singure aşezată la capătul cel mai apropiat de uşă. Tânărul nu se uită la TV; într-adevăr, e chiar concentrat la ceva ce scrie pe spatele unui plic. În timp ce scrie, zâmbeşte pentru sine şi îşi scarpină nasul uriaş cu degetul arătător. E Kenny Potter.

La început, George rămâne ţintuit locului, pare să nu aibă nici o reacţie. Dar apoi un zâmbet uşor insinuant îi traversează buzele. Se apleacă în faţă, privindu-l pe Kenny cu încântarea naturalistului care a identificat un cintezoi trandafiriu nu pe înălţimile sierrei, ci într-un copac din parc. După un minut se ridică, traversează aproape pe furiş cârciuma îndreptându-se spre bar şi se lasă să alunece pe scaunul de lângă Kenny.
- Salutare.

Kenny se întoarce rapid, vede cine e, râde zgomotos, mototoleşte plicul şi-l aruncă peste bar într-un coş de gunoi.
- Bună seara, domnule profesor.
- De ce-ai făcut asta?
- Oh. Nu contează.
- Te-am deranjat. Scriai ceva.
- Nu era nimic. Doar o poezie.
- Şi acum e pierdută pentru umanitate.
- O să mi-o aduc aminte. Acum am scris-o.
- Vrei să mi-o reciţi?

Asta îl face pe Kenny să se zguduie de râs.
- E o nebunie. E..., zice înăbuşindu-şi hohotele - e un... un haiku!
- Şi ce e atât de nebunesc la un haiku?
- Ar trebui să număr silabele mai întâi.

Dar evident Kenny nu o să le numere acum. Aşa că George spune:
- Nu mă aşteptam să te văd prin cartierul ăsta. Nu stai în cealaltă parte a oraşului, pe lângă campus?
- Ba da! Dar câteodată îmi place să mai evadez.
- Dar dă-ţi seama, să alegi tocmai barul ăsta!
- A, asta fiindcă mi-a spus un coleg că veniţi des pe-aici.
- Vrei să spui că ai venit aici ca să mă vezi pe mine?

Poate că George a pus întrebarea un pic cam prea dornic. Oricum, Kenny o dă de-o parte cu un zâmbet tachinator.
- M-am gândit să trec să văd ce fel de cârciumă e.
- Acum nu mai e nimic. A fost ceva pe vremuri, totuşi. Şi m-am obişnuit să vin aici. Ştii, locuiesc foarte aproape.
- Camphor Tree Lane?
- De unde Dumnezeului ştii asta?
- Ar fi trebuit să fie secret?
- A, nu sigur că nu! Mai vin din când în când studenţi să mă vadă. Legat de ce studiază, vreau să spun...

George devine imediat conştient că asta sună al dracului de defensiv şi vinovat. Oare Kenny a observat? Rânjeşte; dar pe de altă parte a rânjit de la început. George adaugă, de-abia perceptibil, aproape:
- Se pare că ştiţi extrem de multe despre mine şi despre obiceiurile mele. Cu mult mai mult decât ştiu eu despre voi...
- Cred că nu-s prea multe de ştiut despre noi! spune Kenny, aruncându-i o privire provocatoare,

tachinându-l. Ce-aţi vrea să ştiţi despre noi, domnule profesor?
- Oh, o să mă gândesc eu la ceva. Dă-mi timp. Şi, ce bei?
- Nimic! chicoteşte Kenny. Nici măcar nu m-a observat până acum.

Şi, într-adevăr, barmanul e absorbit de un meci de wrestling de la TV.
- Bine, ce vrei?
- Dumneavoastră ce beţi?
- Scotch.
- În regulă, spune Kenny pe un ton care sugerează că ar fi acceptat, la fel de iute, şi un lapte bătut.

George îl strigă pe barman - foarte tare, astfel încât să nu poată pretinde că n-a auzit - şi comandă. Barmanul, un pic jigodie, ca de obicei, cere să vadă actul de identitate al lui Kenny. Aşa că trec prin toată scena.
- Ar trebui să mă cunoşti deja, îi spune George plictisit barmanului. Chiar crezi că aş fi atât de idiot încât să încerc să-i cumpăr de băut unui minor?
- Trebuie să verificăm, spune barmanul cel gros de obraz. Apoi le întoarce spatele şi pleacă. George simte un puseu scurt de furie neputincioasă. A fost făcut de râs - şi încă în faţa lui Kenny.

În timp ce-şi aşteaptă băuturile, întreabă:
- Cum ai ajuns aici? Cu maşina?
- N-am maşină. M-a adus Lois.
- Păi şi ea unde e?
- Cred că s-a dus acasă.

George îşi dă seama că ceva nu e în ordine. Dar, orice ar fi, Kenny nu pare să-şi facă griji.
- Mă gândeam să mă plimb o vreme, adaugă el.
- Şi cum te-ntorci acasă?
- Oh, mă descurc eu.

(O voce dinăuntrul lui George spune: Ai putea să-l inviţi să rămână la tine peste noapte. Spune-I că-l duci tu acasă dimineaţă. Drept cine dracu' mă iei? o întreabă George. Era o simplă sugestie, spune vocea.)

Sosesc băuturile. George îi propune lui Kenny:
- Nu vrei să stăm acolo, la masa din colţ? Televizorul ăla blestemat mă tot face să mă uit la el.
- În regulă.

Ar putea fi amuzant, se gândeşte George, dacă tinerii ar fi măcar un strop mai puţin pasivi. Dar e prea mult să le ceri aşa ceva. Trebuie să faci ca ei, altfel ieşi din joc. Când îşi trag scaunele şi se aşază faţă în faţă, George spune:
- Încă mai am ascuţitoarea, şi scoţând-o din buzunar, o aruncă pe masă, ca şi cum ar arunca nişte zaruri.

Kenny începe să râdă.
- Eu deja am pierdut-o pe-a mea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer