Vise, stricăciuni, dresuri

Da, orice lucru din lumea asta mare, dacă se strică, se drege, dacă ţi s-au stricat pantofii, bunăoară, te duci la pantofar, îţi pune căpute, flecuri sau cine mai ştie ce fleacuri şi gata, iar dacă ţi s-a stricat gardul, iei un ciocan şi nişte cuie şi-l dregi sau măcar îi pui o proptea acolo, cum îi zicea şi soacră-mea lui socru-meu cînd venea beat acasă "stricatule!", iar el, om cu cap, se dregea a doua zi cu două-trei deţuri de horincă, ca să poată trece la o glajă după aceea, iar dacă doamnelor mai trecute li se strică niţel "parbrizu'" şi le apar riduri, se dreg cu tot felul de alifii şi iruri, aşa cum dregi borşul cu fel de fel de condimente, ba am auzit că şi himenul, să am iertare, se poate drege, ţi-l coase la loc şi eşti ca nouă, fiind elastic, operaţiunea asta se poate face de şapte ori la rînd, aşa că poţi fi fată fecioară de şapte ori la rînd, ce ţi-e ştiinţa, domnule, nu întunecimea medievală în care trăim noi, cum a fost cu Liliana, eleva mea din clasa a opta, era ca un harbuzel copt fata asta, cum e mai bun, ştii, cînd îl strîngi în braţe şi pîrîie, tăcută, mutihancă, cum se zicea prin sat pe acolo, forfotind de vise aurite, aiurite, vise pe care nu le ştim, căci ce e în sufletul omului nu se vede, aşteptînd prinţi pe cai verzi pe pereţi (Dumnezeule, ce tot aşteaptă fetele astea generaţie după generaţie fără istov, aiurite, prostite, amăgite de fiecare dată?), şi Lili aşteptînd la marginea drumului, cu "ochi alunecoşi, inimă zburdalnică" şi formele îmbobocind sub tricoul cu numele a nu ştiu ce zdrăngănitori la modă, apoi un camion oprind şi şoferul ridicînd-o din două vorbe glumeţe în cabină, iar ea "mai nu vrea, mai se lasă", iar el, deşi îl chema doar Călin, a învăţat-o ca eminescianul Că(tă)lin "din bob în bob amorul", de fapt a fost ceva mai vulgar, josnic şi vulgar, cu puţină bucurie, de o clipă, şi multă-multă tristeţe pentru ea, ce rost are să-ţi mai spun, cititorule? intuieşti şi singur, a ţinut-o trei zile pe unde a ţinut-o, nimeni nu va şti pe unde, căci ea nu va spune nici în ruptul capului, apoi s-a speriat şoferul, a adus-o înapoi şi a dispărut ca măgarul în ceaţă, a lăsat-o la poartă, bună-bunuţă, întreagă-întreguţă, pe urmă plînsete, ţipetele mamei, palme, bătăi, ei, bine măcar că n-a rămas gravidă, proasta dracului, va spune taică-său, iar lumea va uita repede, căci parcă cine se gîndeşte la necazul celui de alături sau, hai să spunem creştineşte, al aproapelui, cine se gîndeşte că fata unuia e na! o stricată, mai ales că nici nu era o stricată, căci în lumea asta mare nimic nu e definitiv stricat, totul se transformă, nu? sau că altul s-a stricat la cap, întunecîndu-i- se minţile, sau că în altul s-a stricat ceva neştiut, misterios, iar doctorii, neştiind să dezlege acest blestemat mister, îi spun scleroză în plăgi sau boala Creuzefeldt-Jakobs?

Daaaa, nu întotdeauna se poate drege stricăciunea, e adevărată şi vorba că ce-i stricat e bun stricat, ar putea să spună de asta văru-meu Emil, care a agăţat-o pe Roxy (mai bine zis, l-a agăţat ea pe el, dar am să vă povestesc altădată), absolventă de Conservator, soprană, a cîntat fata şi la TVR, la "tinere speranţe", pentru asta s-a culcat cu un realizator de acolo, chiar ea, Roxy, mărturisea, era o tipă lipsită de prejudecăţi, ce mai! între ea şi Emil era diferenţă mare de vîrstă, Mady, fata lui Emil şi a Tănţicăi, Dumnezeu s-o ierte, avea cam aceeaşi vîrstă cu Roxy, au devenit prietene bune, umblau împreună pe la discoteci, erau înnebunite amîndouă după Sclava Isaura, cînd una scăpa vreun episod, cealaltă i-l povestea dintr-o suflare, mîncînd cuvintele, iar la onomastici sau alte ocazii îşi făceau tot felul de cadouri, mai ales sutiene, că aveau acelaşi număr, iar săracul Emiluş, chit că umbla el ras în cap să nu i se vadă chelia şi cu haine de băieţandru - avea o pereche de blugi strîmţi că trebuia să-l trînteşti pe jos ca să-i tragi pe el - şi mînca şaorma cot la cot cu Roxy şi cu Mady, asta la ulcerul lui, că într-o bună zi au trebuit să-l ducă urgent la spital, iar doctorul lui i-a zis să lase dracului excesele alimentare, nu mai e flăcău; zic, Emil era cam trecuţel, ca vîrstă se apropia mai mult de madam "gheneral" Gheroiu, mama lui Roxy, că aşa-i zicea Roxy lui mă-sa, "madam gheneral Gheroiu", chit că taică-său nu fusese chiar general, ci doar colonel în rezervă, şi cînd au mers la Suceava, la madam gheneral, baba l-a mirosit imediat pe Emil şi i-a strigat, că era cam surdă, deşi se ţinea tare baba, "Mi-ai stricat fata, domnule!", iar văru-meu Emil nu s-a lăsat nici el, "La drept vorbind, coană mare, n-am stricat-o eu", apoi s-a stricat brînza, Roxy a găsit un mahăr cu bani, care zicea că o bagă într-un film, se culca cu el, era şi ăsta tot trecut, mai trecut ca Emil şi bolnav de inimă, aşa că Roxy voia să divorţeze, iar Emil nu, că amorul de cocoş bătrîn e pacoste mare, cita pe de rost cui avea răbdare să-l asculte pagini întregi din scrisorile ei de amor, se plîngea, se justifica, umbla pe la avocaţi, dar n-a mai fost nevoie să divorţeze, fiindcă pe mahăr l-a lăsat inima, săracul, în pat, chiar în momentul acela, ştii, cînd era cu Roxy, dar fata nu s-a speriat prea tare, a dat telefon la nişte prieteni de-ai lui, actori, care l-au dus noaptea acasă cu taxiul, ţeapăn cum era, ca să scape de complicaţii, iar văduvei, care citea un interminabil roman de dragoste şi era deja plînsă de amorul din roman, i-au spus că bărbatu-său îşi dăduse duhul pe cînd lucra, ce trist! la o adaptare după Agonie şi extaz, iar văduva i-a crezut, deşi s-a mirat niţel cînd a văzut că răposatul îmbrăcase pantalonii, dar nu avea chiloţi pe el, eh, excentricitate de artist!

Daaa, uite aşa trec timpurile, se strică lucrurile, după moartea mahărului, relaţia dintre Roxy şi Emiluş nu s-a mai dres, a plecat Roxy la Paris cu altul, să-şi urmeze visul, să facă fata carieră, dar n-a mai făcut decît trotuarul, se trecuse şi ea, căci stricăciunea înseamnă şi trecere, se încălase, era acuma o huidumă urîtă şi grasă, o cotoarbă topită de băutură, îşi găsea clienţi tot mai greu şi tot mai ieftini, cum ieftin era şi croissantul pe care-l ciugulea la micul dejun, visînd la şaorme groase, balcanice, cu multe legume şi carne de curcan, Roxy presta servicii vulgare ca să supravieţuiască, muuult mai vulgare decît în cazul Lilianei, însă scria scrisori îngrijite şi duioase acasă către "madam gheneral Gheroiu", iar aceasta ieşea la terasă cu madam colonel Pandelaş, amica ei de parade militare de altădată, şi discutau, coloneleasa despre nenumăratele şi încîlcitele telenovele, ghenerăleasa despre succesele de la Paris ale Roxănicăi ei, căci da, urmează să fie cît de curînd angajată la operă, "că i-am spus de atîtea ori, să lase bărbaţii şi să se apuce de talentul ei, că are talent, bărbaţii sînt vicleni, se distrează cu dezmăţatele, dar se căsătoresc cu cele cuminţi, şi iată că pînă la urmă m-a ascultat", "Miguel a ascultat la uşă şi a aflat că Fernanda nu şi-a petrecut noaptea cu Alonso, urmează o împăcare", "dulce?" "dulce, Doamne, el nu vrea nici un angajament, e încă un afemeiat, dar nu ar suporta să o atingă nimeni! asta da situaţie!" "Roxănica mea mi-a scris, are un angajament cu un impresar şi, zău, sînt fericită, draga mea, închipuieşte-ţi, nevasta impresarului a dat colţu', Dumnezeu să mă ierte, dar tare m-am bucurat, că impresarul îi face avansuri Roxănicăi, iar acuma e liber, Doamne, se vede că rugăciunile mele la sfîntul Ioan cel nou m-au ajutat, ce noroc a dat peste fetiţa mea!" "noroc mare că Miguel a întîlnit-o pe Fernanda", "nu pe Fabiola?", "nu, pe Fernanda, a dus-o pe Fernanda la cabana unde au fost prima dată împreună şi acolo vor depăna amintiri din acea noapte, Miguel îi va arăta ceva pe care ea trebuia să-l vadă atunci, şi tot în acel episod, îi spune pentru prima dată de cînd s-au reîntîlnit că o iubeşte, apar şi Ximena şi Javier, ce cuplu perfect, vai! şi sînt aşa fericiţi, rîd cu atîta poftă, superbi! supeeerbi!" şi discuţia de surde continuă, cele două îşi dau frîu liber imaginaţiei lor scurte şi domestice, ca zborul unor orătănii de curte, "ce fericită trebuie să fi fost Roxănica, cînd l-a văzut liber pe impresarul ei, pe iubitul ei, da! pot să spun, a stat atîta timp, sărăcuţa, depărtată de el", "Fabiola şi Fernand s-au depărtat, da, deşi au împreună trei copii, nu este prima dată cînd se despart şi nu ar fi exclus să se împace, au mai fost despărţiţi, aşa cîte un an sau doi, dar s-au împăcat, dar acum el este implicat în multe scandaluri referitoare la cuceririle lui, însă ea îl iartă mereu, şi acuma se pare că tot el a pus capăt relaţiei, rămîne de văzut dacă Fabiola îl va ierta sau nu, cert este că copiii sînt o legătură puternică între ei", "mă rog la sfîntul Ioan cel Nou ca fetiţa mea să rămînă însărcinată cu impresarul ei, că numai aşa..." "deşi a înşelat-o de multe ori, mereu a avut grijă de copiii lui, şi nici acuma nu se îndepărtează de ei, de mîine se sărută, la fel şi poimîine, în următorul episod, pe urmă se împacă chiar la finalul episodului 56, Doamne, leşin! ce simpatici şi fericiţi sînt împreună! vai! îi ador pe zi ce trece tot mai mult!"