Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pamflet-Apel


Bogdan Ghiu

31.07.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Peste un an, poate nici măcar, în 2017 oricum, lumea ar putea arăta deja cu totul altfel. Anume: total "turcită", pentru a-l parafraza pe Ion Barbu. Numai că dacă la marele poet român era vorba de o "turcire" minoritară, cinic (să nu uităm că Diogene Cinicul s-a născut - demult, e drept - în Sinope, pe teritoriul de astăzi al Turciei) nastratinească, de o "veghere" ("Ţara veghea turcită"), în cazul de faţă e vorba de o incredibilă "turcire" majoritară, dominantă, supra-vegheantă căci anti-critică şi anti-minoritară. Pe scurt, anti-democratică.
 
Încă pare incredibil, de neconceput, dar răsturnarea, revoluţionarea conservatoare a tuturor valorilor lumii se întîmplă chiar sub ochii noştri şi mai ales cu noi: tocmai viteza acestei retro-transformări, a acestei regresii este de neconceput şi ne face, încă, să avem dubii, să ne punem întrebări.
 
Un scurt poem, nu mai ştiu al cui, să-i spunem deci apocrif, care circula prin mediile literare contraculturale din comunismul românesc, spunea aşa: "E atît de clar ce vor încît şi morţii au început să se teamă".
 
E deci atît de clar ce vor toţi aştia, toţi, de exemplu Trump, Putin, Marine Le Pen, Erdogan, partizanii Brexitului, delincvenţii auto-declaraţi Daech şi atîţia alţii tot mai activi din toate părţile, încît nu numai că ne putem considera, politic cel puţin, morţi, dar chiar şi ca morţi ar trebui să ne temem. Abia ca morţi ar trebui să ne temem. Căci n-am mai putea face nimic şi am muri, de fapt, a doua oară, de data aceasta definitiv. Numai morţii pot fi cu adevărat asasinaţi.
 
Numai ca morţi, aşadar, trebuie să ne temem. Şi ca să nu ne mai temem, nu trebuie să ne simţim sau să ne declarăm, "tactic", morţi, adică să ne îngropăm singuri capul în nisip. Cine începe prin a-şi îngropa singur capul în nisip, făcîndu-se că nu vede şi nu aude, va sfîrşi foarte repede prin a fi îngropat cu totul, chiar de viu. Căci nu tocmai el le va fi indicat duşmanilor, teroriştilor de toate culorile şi de peste tot, terorismului nu internaţional, ci înconjurător, ambiant (căci am ajuns să ne ducem vieţile pe fond de terorism, mai exact pe fondul terorismelor concurente şi aliate, de sus şi de jos, de alături şi de departe, de dreapta şi de stînga, pro-occicentale şi anti-occidentale, integrat islamo-creştino-mozaice, adepte ale cîte unei singure Cărţi Unice terorizante şi războinice, neînduplecate, neînduple(C)arte, inamicul numărul unu al umanităţii fiind falsul, imposibilul, iluzoriul, deci mincinosul Monoteism al gîndirii şi al simţirii, implantul de prostie), nu tocmai cel care îşi îngroapă singur, primul, capul în nisipul deşertului tuturor fanatismelor le dă duşmanilor ideea să-i dea o mînă de ajutor şi să-l îngroape de tot, fără urmă? Ba da, evident.
 
Aşa că trebuie, este urgent să ne grăbim şi să ne coalizăm împotriva acestei mari şi efective conspiraţii de facto, a acestei false, înşelătoare normalităţi, cu cît mai nedirijate şi mai neurzite (aşa cum crede imbecilitatea conspiraţionistă), cu atît mai efective, şi să începem, măcar, cît nu e prea tîrziu, prin a nu lăsa să se închege tăcerea şi a nu îngădui niciun amalgam, nicio ambiguitate, nici un colaboraţionism.
 
Îmi pun mari speranţe în noile generaţii de artişti, scriitori, gînditori, performeri de tot felul: elite, de, dar în sens gramscian. Aştept revolta luminată a tinerilor împotriva lumii pe care o cred a lor. Deocamdată nu fac, însă, decît să le semnalez tăcerea, moliciunea, laşitatea, colaboraţionismul, jemanfişismul: falsul progres istoric pe care nu numai că-l reprezintă, ci cu care chiar se mîndresc.  
 
Înţeleg să devii, de exemplu cu vîrsta, demisionar, dar să te naşti, istoric, aşa, şi să te mai şi crezi liber şi, mai ales, înţelept?!
 
Specializarea tehnic-epistemică pe care o cultivă şi la care împinge şcoala actuală nu poate să devină "specializare" morală. Aşa ceva nu există. Dar se pare că tocmai "specializarea" morală, adică evacuarea singurului universalism admisibil, cel etic (altfel spus, relaţional, referitor la "noi înşine ca alţii"), este pe cale să devină dubletul, perechea, partenerul strategic al neototalitarismului global.
 
Aştept să ne coalizăm, adică să văd, răspicat spus, dacă, la o adică, adică acum, aş avea cu cine să mă aliez împotriva terorii plurimorfe şi multicauzale deja instaurate.   
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • In asteptare
    E pluribus unum, 31.07.2016, 14:43

    "Aştept revolta luminată a tinerilor împotriva lumii pe care o cred a lor. Deocamdată nu fac, însă, decît să le semnalez tăcerea, moliciunea, laşitatea, colaboraţionismul, jemanfişismul: falsul progres istoric pe care nu numai că-l reprezintă, ci cu care chiar se mîndresc."

    Bogdan Ghiu, veti si vom astepta mult timp, poate la infinit, ca tinerii sa se revolte.

    Nu cred ca o vor face, nu-i intereseaza revolta. Le sunt suficiente telefonul ultra performant, "prietenii" de pe facebook, berea ieftina si proasta bauta la umbra unei umbrele de plastic.

    Nu vor sa vada soarele, nu vor sa riste nimic, lenea e calda si dulce.

    Astept sa vad cati dintre tinerii artisti vor raspunde apelului d-voastra!
    Artistii ar trebui sa fie intre primii revoltati, asa a fost dintotdeauna, oriunde.

Spacer Spacer