Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Introducere la Noi şi Orientul arab


Nadia Anghelescu

03.08.2016
Editura Polirom
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nadia Anghelescu
Noi şi Orientul arab
Editura Polirom, 2016



Citiţi un fragment din această carte.

***
Introducere

Cartea de faţă se referă la arabi şi la cultura lor şi presupune din partea cititorului o familiarizare cu informaţiile generale privind arabii şi islamul, informaţii cuprinse şi în lucrările mele anterioare pe aceste teme. Cu toate acestea, cred că nu este inutilă reamintirea unor date esenţiale, care pot contribui la înţelegerea textelor de mai jos.

Pe scurt, "arab" este un etnonim, adică un termen care se referă la etnie (gr. ethnos înseamnă "popor"): prin arabi se înţeleg descendenţii triburilor care trăiau din vechime în Peninsula Arabă, din familia semită (din care arabii fac parte, alături de akkadieni, fenicieni, nabatei, evrei ş.a.), şi care vorbeau o limbă semitică, derivată din protosemitica vorbită de vechii locuitori ai Yemenului de astăzi. Datorită condiţiilor speciale ale vieţii din deşert, civilizaţia vechilor arabi avea în mică parte un caracter sedentar, în puţinele oaze risipite la marginea deşertului, obişnuită fiindu-le migraţia din loc în loc, în căutarea surselor de apă şi a vegetaţiei necesare animalelor ce-i însoţeau şi le procurau mijloacele de trai. Pare un fel de minune faptul că, în aceste condiţii, arabii au creat în perioada preislamică o poezie care a supravieţuit timpului.

Cuceririle arabe, răspândirea noii religii a islamului şi adoptarea stilului de viaţă sedentar pe care acesta îl recomandă credincioşilor s-au produs încă din timpul vieţii Profetului. Poporul care se numeşte "arab" este constituit din vechile triburi arabe şi din cei care au fost arabizaţi în perioada marilor cuceriri. Acestea au dus la răspândirea islamului în lume, la diverse popoare, începând cu cei care se numesc arabi.

Mai apoi, după islam, imperiul arab s-a extins până la limite pe care greu ni le putem imagina astăzi, iar arabii au fost şi constructori de oraşe.

Arabii, adică vorbitorii de limbă arabă, sunt astăzi o mică minoritate în cadrul comunităţii musulmane, care se întinde pe mai multe continente, cuprinzând teritorii diferite şi popoare (etnii) diferite, cu limbi diferite. Nu toţi arabii sunt musulmani, pentru că există comunităţi de arabi creştini, în Palestina şi Siria, în teritorii pe care le locuiesc dinainte de apariţia islamului, de unde uneori au fost alungaţi şi s-au răspândit în toată lumea, până în America de Sud. Pe teritoriul islamului puteau supravieţui şi alte religii, dar acest lucru se întâmplă mai rar în ultima vreme.

Cartea reuneşte o serie de texte apărute în diverse publicaţii din ţară şi din străinătate, începând cu primii ani de după încheierea studiilor mele de limba şi literatura arabă la Universitatea din Bucureşti (1962) şi terminând cu un an sau doi în urmă. Ea a fost precedată de apariţia, în 2009, a lucrării mele Identitatea arabă. Istorie, limbă, cultură, o amplă prezentare a arabilor şi a culturii arabo-islamice din perioada preislamică până la apariţia islamului şi apoi până în vremurile moderne. Teme precum "Arabii şi islamul", "Cuceririle arabe şi constituirea Imperiului arabo-islamic", "Cultura arabă, limba arabă în vechime şi în vremurile moderne" sunt tratate pe larg într-un volum de peste patru sute de pagini.

Nu se pune problema ca o culegere de studii şi articole să se substituie acestei vechi lucrări sau să o rezume, în primul rând pentru că obiectivele lor sunt diferite. Lucrarea anterioară îşi propunea să pună în valoare unele dintre cercetările mele privind naşterea sentimentului identitar la arabi şi dezvoltarea naţionalismului arab în relaţie cu limba, religia şi cultura, sub diversele lor manifestări. Culegerea de faţă reuneşte articole şi studii dintre care unele au apărut pe vremea când aflam eu însămi ce au adus arabii culturii şi civilizaţiei universale şi când mi s-a părut că unele dintre descoperirile mele pot stimula cititorii să meargă cu mine pe acest drum; altele, mai recente, majoritatea scrise în alte limbi decât româna, sunt rezultatul cercetărilor în domenii mai restrânse, cum ar fi gândirea despre limbă în spaţiul arab începând cu secolul al IX-lea. Aceste din urmă "descoperiri" ale mele şi-au găsit relativ puţin loc în volum pentru că sunt mai puţin accesibile nespecialiştilor, dar le-am păstrat aici pentru că ele au influenţat modul în care m-am raportat la alte domenii ale gândirii şi culturii arabe. Fiind vorba de texte publicate la mari distanţe de timp, unele repetiţii în tratarea temelor sunt inevitabile; am păstrat aceste repetiţii în volum.

Temele legate de identitate ("cine suntem noi, de unde venim, cine ne sunt adversarii de ieri şi de azi, identitatea ameninţată, identitatea rănită" şi altele asemenea) ocupă un loc important mai ales în discuţiile din pragul epocii moderne, când însăşi fiinţa naţională a arabilor era ameninţată. Poate să pară excesivă importanţa pe care am acordat-o problemelor limbii arabe literare, importanţă vizibilă şi în numărul mare de texte privitoare la aceste probleme în sine. Limba arabă literară, limba Coranului, a literaturii de înaltă ţinută, a oricăror schimburi verbale care se ridică deasupra cotidianului, se bucură de o înaltă consideraţie şi este elementul care îi defineşte pe arabi ca popor şi naţiune; ea a constituit una dintre temele observaţiilor de mai jos, deoarece este şi una dintre marile teme ale dezbaterilor din lumea intelectuală.

Trecutul este apanajul "nostru"; occidentalii care, în această împrejurare, ar fi "orientaliştii", specialişti ce ar fi urmărit şi urmăresc supunerea celorlalţi, n-ar putea fi obiectivi: acesta este modul de gândire care se reflectă în o parte dintre articolele cu titluri precum "Orientaliştii - denigratori ai Orientului?", "Stereotipuri privind islamul şi lumea arabă", "Orientalistica, pentru şi contra" etc. Cum s-a spus de mult, orientalii nu au o ştiinţă echivalentă cu orientalistica, adică o manieră ştiinţifică de cercetare a "Occidentului": poate şi de aceea unii dintre orientali privesc acest tip de cercetare, atitudinea critică cu care europenii analizează trecutul cultural al "celuilalt", ca pe o intruziune nepermisă a celor care îşi arogă dreptul de a formula singuri sentinţe.

Articolele reunite de mine sub titlul "Cum cunoaştem Orientul arab" propun o perspectivă critică asupra culturii "celuilalt" ce priveşte culturile Orientului ca parte a culturii universale, care nu cunoaşte graniţe, ci doar epoci de dezvoltare. Acesta ar fi spiritul ce am dorit să anime articolele pe care le-am adunat aici: în loc de înfruntare, în probleme care ţin de cultură şi religie, "dialog şi cunoaştere reciprocă".

Ar fi mare păcat, cred, să ne lăsăm antrenaţi de unele manifestări ale resentimentelor care par a străbate o mare parte din Orientul arab, ca şi alte zone, şi să uităm ce au adus arabii civilizaţiei universale, ce au putut să construiască: nu numai cetăţi, ci şi o mare cultură, o mare literatură.

Mă gândesc acum, când sunt atâţia oameni care suferă în lumea arabă, în special la femei, la minunatele femei intelectuale pe care le-am cunoscut acolo şi pe care nimeni nu le-a întrebat atunci când s-au luat marile decizii care ne privesc pe toţi. Aş vrea să le spun, aşa cum le spun ele copiilor lor ca să-i liniştească atunci când îi doare ceva: "E doar un moment şi va trece...".

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer