Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Forme şi culori din comunism

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fazanul auriu


Dan Recheşan

22.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul urmator din rubrică
"Mare răspundere şi-a luat pe umeri Artun Barataşveli, cînd a acceptat sarcina sovietului orăşenesc de a pune în scenă capodopera lui Rustaveli, "Vephixqaosani" (Viteazul în piele de tigru). Toată suflarea Gruziei, de la ţîncii care băteau mingea din băşică de bou pe maidan, pînă la moşnegii uitaţi de ani, ştia cine a fost Şota Rustaveli şi cum a scris el această epopee vestită, în care este vorba de un erou de poveste, înţolit din tălpi pînă în creştet într-o blană tărcată de felină, pornit prin lume să-şi regăsească iubita, pe Nestana-Daredjana cea minunată, răpită de vrăjitorii kadjeţi.

Eu eram în vremea aceea un tinerel naiv, ucenic la o şpiţerie şi-l cunoşteam bine pe Artun, un om gospodar şi cumpănit de felul său, de meserie dascăl de matematici la şcoala de băieţi şi tare m-am mirat cînd am aflat la ce trudă s-a înhămat. Cred că n-a bănuit nici el cîte greutăţi va avea de înfruntat şi ce năpastă se va abate asupra sa.

Întreaga noastră urbe stătea cu ochii pe el. Prietenii l-au gratulat pentru neaşteptata onoare, inamicii l-au invidiat, bîrfindu-l pe faţă, că nu-i potrivit să se ocupe de asta. Şi unii şi alţii aşteptau, peste poate de curioşi, să vadă dacă-şi va rupe sau nu gîtul, mai ales că ziua premierei fuse stabilită chiar în ziua de 7 noiembrie, leatul 1922, la aniversarea celor cinci ani scurşi de la Marea Revoluţie din Octombrie."

Toate acestea i le povestea lui Tigran, student la facultatea de litere din Tbilisi, după vreo jumătate de secol, Grgor Mehtţeli, farmacist pensionar din oraşul Kazreti, lîngă un ceainic aburind miresme dulci, într-o după-amiază senină de mai, cînd culmile înzăpezite ale Elbrusului se estompau în azurul depărtării, ca într-un decor dramatic.

"Erau vremuri tulburi pe-atunci, nori grei de furtună se ridicau pe cerul patriei, cum se zice... de hotarele dinspre miazănoapte ale Caucazului se apropiau, tot mai ameninţătoare, bandele albe ale lui Deninkin, dinspre Crimeea hălăduiau cazacii lui Petliura, iar în sud ordálele lui Atatürk, pîndeau să mai ciuntească o palmă de glie din pămîntul kartvel. De aceea, nimeni nu s-a mirat cînd un bărbat ca Arsen Sothrapaşvili, ales în fruntea tuturor, cu unanimitate de voturi de către sovietele Kaheţiei, Hereţiei, Abhaziei, Iveriei, Osetiei şi Daghestanului, a ajuns conducător peste naţia noastră. Iar acum, preaputernicul părinte al Sakartveliei reunite, autointitulat prim-ministru, preşedinte al Republicii Sovietice Gruzine şi comandant suprem al armatei naţionale, a ales tocmai micul nostru Khazreti ca să prezideze sărbătorirea Revoluţiei.

Prima piedică de care s-a ciocnit Barataşveli a fost, fără tăgadă, procurarea textului. Toţi ştiutorii de carte din oraş citiseră epopeea, încă de pe băncile şcolii, dar cum-necum, nimeni nu o avea, iar în biblioteca municipală se găsea doar un exemplar ferfeniţit, fără coperţi, cu pagini lipsă, şi pe deasupra tipărit în dialectul vechi, kartuli. Pînă la urmă Andro Bukvadze, dascăl de citire la aceiaşi şcoală cu Artun, s-a îndurat şi i-a dat cartea, dar nu pe degeaba, ci în schimbul promisiunii ferme că în rolul Nestanei, o va distribui pe cumnată-sa. Egreşia asta, am cunoscut-o şi eu, pe lîngă faptul că a rămas pururea fată bătrînă, era o huidumă de muiere, trăgînd cam un chintal la cîntar şi avea o mîndreţe de mustăcioară neagră deasupra gurii, ca un djighit. De fapt, Bukvadze i-a spus destul de limpede, privindu-l tăios peste ochelarii săi cu ramă groasă din baga:
"Artun, prietene, nu tăgăduiesc că te-am pizmuit pentru însărcinarea primită, căci am considerat că eu sunt mai potrivit decît tine să conduc o reprezentaţie teatrală. Însă, cum bine ştii, amîndoi suntem intelectuali şi patrioţi şi ne pasă de onoarea oraşului nostru, aşa că ţi-l dau pe Rustaveli, dacă-n schimb mă scapi de piatra din casă! Poate s-o îndura cerul de mine, o vede vreun tovarăş culturnic şi-o ia cu dînsul la Moscova, neîntîrziat, să ajungă actriţă vestită!"

Iar Barataşveli, care la rîndu-i avea trei fete, toate de vîrsta măritişului, a găsit foarte îndreptăţită cererea, căci ce alt prilej mai nimerit pentru o fată să fie văzută de toată suflarea bărbătească din oraş, decît să urce pe-o scenă!

Al doilea impas a fost găsirea locului unde să se desfăşoare serbarea, fiindcă în mintea lui Artun a plănuit spectacolul ca pe o feerie, cuprinzînd toată istoria Gruziei, de la povestea lînii de aur din Colhida şi cea a vînătorii craiului Rustevan, pînă în zilele noastre. Întîi s-a gîndit să monteze o scenă mare în aer liber, dar la sfîrşitul toamnei vremea în Transcaucazia e foarte năbădăioasă, deseori în noiembrie pe la noi ninge de se înzăpezesc drumurile şi risca, nu-i aşa, ca toată sărbătoarea să fie potopită sub nămeţi."

Grgor se opri, aprinse un chibrit ferind flacăra cu palma pînă tutunul din pipă se-aprinse slobozind un norişor înmiresmat, apoi tuşi bătrîneşte şi continuă:
"Nu ştiu cui i-a venit ideea ca reprezentaţia să aibă loc în biserică. Ce-i drept, bolşevicii acoperiseră temeinic pereţii cu var, iar picturile murale care-l înfăţişau pe sfîntul Gheorghe doborînd balaurul şi martiriul sfintei Şuşanik, dispăruseră demult sub bidinea, iar locul era destul de larg şi potrivit să cuprindă pînă-n cinci sute de suflete. Aflînd de-o asemenea blasfemie, babele au aruncat un blestem amarnic asupra fetelor lui Barataşveli, urîndu-le să rămînă nemăritate în veci ori să ajungă toate văduve. Arta, cum bine se ştie, cere sacrificii, aşa că, ignorînd cumplitul avertisment, Artun a tocmit un tîmplar care a ridicat repejor o scenă înaltă din scînduri proaspăt geluite în locul altarului.

Cea mai mare bătaie de cap i-a dat, fireşte, găsirea unor actori potriviţi. Nu fiindcă nimeni nu vroia să joace în piesă, ci dimpotrivă, pentru că toată suflarea din oraş, bărbaţi, femei, bătrîni şi copii se înghesuia să primească un rol. Casa lui era zilnic asaltată de viitori artişti, toate loazele şi trîntorii din oraş îi zbierau în urechi tirade în versuri, sau îşi demonstrau harul, care zdrăngănind la ciong, care suflînd ca şi căpiatul din düduk. Pînă la urmă, în rolul lui Tariel, viteazul în piele de tigru, a fost distribuit David Merchule, o namilă de bărbat, înalt cît uşa, spătos şi voinic ca un taur, gropar la cimitirul din oraş. Ephrem Otarsenidze, un tînăr isteţ, care lucra ca fochist s-a învrednicit să-l joace pe Aftandil, prinţul Arabiei. Nici n-a mai trebuit să-l boiască cu negreaţă pe obraz ca să semene a arap, că era destul de mînjit de funingine şi praf de cărbune. Cînd a venit vorba de rolul frumoasei Nestana, dragostea părintească a lui Barataşvili a învins obiectivitatea regizorului. Uitînd ce-a promis, el a distribuit-o pe fiică-sa cea mare, Tamila. Ce-i drept, fata era tare frumoasă, ţi se topea inima cînd o vedeai! Înaltă, zveltă şi nurlie, cu mijlocelul să-l frîngi în palme, cu părul ca pana-corbului împletit într-o coadă lungă pînă la şale şi-o pereche de ochi verzi lucind ca nestematele Persiei, nu se afla flăcău în Khazreti şi-n împrejurimi să nu o placă, iar eu trebuie să mărturisesc eram îndrăgostit-lulea de ea. Cînd au aflat vestea, Bukvadze, împreună cu nevastă-sa şi cumnata cea hîdă, au mers degrabă la prim-secretarul sovietului să-l pîrască pe Artun Barataşveli, că practică nepotismul şi nu îngăduie afirmarea adevăratelor talente locale, ce să zic..."

Aici povestitorul se opri şi mai turnă din ceainicul vechi, de bronz, cîte o ceaşcă de ceai mirosind a iasomie şi a floare de cais.
"Într-o după-amiază, mai erau trei zile pînă în seara premierei, farmacistul mi-a zis să merg neîntîrziat acasă la Barataşvili, pentru că acesta vroia să-mi vorbească. Am lepădat halatul îmbîcsit cu miros de hapuri şi leacuri, mi-am pus cea mai frumoasă cămaşă de satin pe care o aveam şi am plecat în fugă. Speram, în sinea mea, ca pe haidamacul de gropar să-l fi lovit damblaua sau barem să-şi fi scrîntit un picior şi-n felul acesta să capăt eu rolul principal, ca să mă pot făli pe scenă împreună cu frumoasa Tamila, în chip de viteazul vitejilor. N-a fost să fie aşa, Artun m-a chemat ca să mă roage să-i fac rost de un fazan. Feeria sărbătorească începea cu binecunoscuta scenă în care craiul Vahtang Gorgasali, aflat la vînătoare, săgetează un mitic fazan auriu, iar pasărea picînd într-un izvor cu apă termală şi se fierbe la ţanc pînă o găsesc gonacii. Pasămite, zic cronicarii din vechime, în acel loc binecuvîntat s-a ridicat mai tîrziu, oraşul Tbilisi. Tatăl dragei mele era cătrănit peste poate fiindcă nu găsise un fazan, cale de o sută de verste jur-împrejurul Khazretiului, nici din cei obişnuiţi, roşii, nu erau, darmite aurii! Eu atîta am aşteptat, căci mă simţeam în stare să mă plec şi în China pe jos după un fazan, nu doar colea în miticul Mulgazanzar, ori în fabulosul Gulanşaro, ca eroii din epopeea lui Rustaveli! Am luat-o din loc plin de avînt şi speranţe, răsplătit pentru zelul meu de o ocheadă a drăgălaşei mele Tamila-Nestana, dar în zadar m-am vînturat în dreapta şi-n stînga, prin curţile oamenilor, pe coclauri şi prin păduri, că n-am găsit picior de fazan. Atunci, ca să nu mă fac de rîs şi să-mi dezamăgesc iubita, am cumpărat de la un ţăran, un ditamai cocoş pintenog. Ca să semene a fazan auriu i-am înfipt în coadă nişte pene lungi de păun şi i-am vopsit trupul cu o farbă galbenă ca şofranul, găsită prin spiţerie.

A venit, în sfîrşit, şi ziua mult aşteptată... Toată suflarea oraşului s-a trezit cu noaptea în cap, nerăbdătoare să întîmpine oaspeţii. Uliţele au fost măturate din ajun, iar casele toate, văruite de nou şi împodobite cu drapele roşii şi ghirlande de flori. Pe la orele prînzului, cînd toată lumea se afla pe uliţe, strînsă ciopor, a sosit un alai de camioane încărcate cu miliţieni înarmaţi pînă în dinţi, iar dintr-un automobil negru, sclipind în soare ca un cărăbuş uriaş, s-a coborît greoi marele om, salvatorul patriei, tovarăşul Arsen Sothrapaşvili. Nu se mai găsesc poze din acea vreme, dar Arsen ăsta, numai mare la trup şi impunător nu era. Peste capetele mulţimii, am zărit un ins bătrîior, scund şi îndesat, vîrît într-o uniformă cafenie, strînsă cu o diagonală de piele peste pîntecele umflat. Pieptul îi lucea de decoraţii, părul cănit şi uns cu briantină îi era lipit de ţeastă ca o cască, iar de sub nasul ca un clonţ de curcan i se iţea o mustăcioară mică şi caraghioasă, ca un benghi păros. La un semnal, au început să bată tobele şi să se tînguie düdukurile, iar o duzină de munteni, djighiţi, în caftane negre, încinşi cu late cartuşiere de alamă, purtînd pumnale la cingătoare şi căciuli miţoase de miel pe creştet, s-au prins într-un dans sălbatic, izbind îndrăcit ţărîna cu cizmele. Muierile şi fetele aruncau buchete de flori, copiii ţipau de încîntare, iar bărbaţii aplaudau, acoperind larma chimvalelor. După acest moment folclorico-patriotic, notabilităţile l-au condus pe părintele Kartveliei în restaurantul lui Moşe Kidbuţi, unde i s-a servit prînzul. După bunul obicei gruzin, masa gemea de bucate: prepeliţe durdulii coapte în foi de viţă, tocană din purcel de lapte, lipii umplute cu icre de morun, batali întregi fripţi la proţap, pilaf de porumbei fragezi, munţi de fructe, caise, piersici şi pepeni înmiresmaţi, toate stropite cu vin gros ca sîngele şi şampanie franţuzească. Tamada, starostele acestui ospăţ, după cum cerea datina, era însuşi primarul, care s-a ridicat primul cu un pahar plin în dreapta să ţină un toast în cinstea măreţului oaspete. Spre mirarea tuturor, acesta nu mînca şi nu bea nimic, doar fuma într-una dintr-un portţigaret lung, vegheat de doi aghiotanţi înarmaţi pînă-n dinţi. Mă nimerisem şi eu acolo, ajutînd la aducerea bucatelor şi a carafelor cu vin şi i-am surprins privirea blazată şi îngheţată îndărătul ochelarilor cu rame de aur.

A urmat apoi momentul aşteptat cu înfrigurare de toată suflarea oraşului: spectacolul cu epopeea lui Rustaveli. În biserică s-a înghesuit aproape jumătate din populaţia oraşului. Artun Barataşvili se foia nervos printre actori, le dădea sfaturi, mai îndrepta un costum, mai verifica un ultim retuş al decorului. Că veni vorba de decor, acesta consta în patru tablouri, zugrăvite pe bucăţi de mucava, mari cît uşa unui hambar, de către pictorul rătăcitor Pirosmanaşvili, poate ai auzit de el... cică, după ce-a murit în sărăcie, careva a dus picturile sale la Paris, într-o expoziţie, şi a luat bani grei pe ele.

Cînd foiala lumii s-a potolit, Artun a ieşit în faţa scenei, a făcut o plecăciune adîncă şi rostit versurile prologului, care sunau cam aşa, dacă îmi aduc bine aminte:
"...Scris-am eu, astă poveste cu viteji de peste zare,
Fapte mîndre din vechime, datini strînse din vechi izvoare,
Şi pusu-le-am în stihuri spre-a urechii încîntare
..."

De după cortina roşie, decorată cu o secera şi-un ciocan aurii, s-a auzit sunet melodios de ciong şi un grup de douăsprezece tinere, mîndre toate şi înţolite în rochii minunate, încinse cu panglici, cu năframe în mîini şi cosiţele-n vînt, s-a ivit pe scenă. Fetele s-au prins într-o horă, unduindu-şi trupurile zvelte, iar în mijlocul lor preafrumoasa mea Tamila, într-o rochie de mătase sclipea ca o nestemată, în chip de crăiasă.

Sfîrşind fetele dansul, dinaintea noastră a apărut într-un halat purpuriu, împodobit cu ciucuri auriţi şi cu o barbă de cîlţi lipită pe-obraz, însuşi Artun, în chip de craiul Vahtang, gata-gata să ţintească miticul fazanul auriu. Legasem din timp orătania de picior cu o sforicică, să n-o zbughească, dar cum-necum, în vreme ce actorii se foiau pe-acolo, bezmeticul de fazan-cocoş a rupt legătura. Văzîndu-se liber, blestemata de pasăre scos un cucurigu victorios şi, bătînd din aripi mai dihai ca un vultur, a zburat taman în poala lui Sothrapaşvili care moţăia nepăsător tolănit într-un fotoliu. Aghiotanţii înarmaţi pînă-n dinţi care-l păzeau au sărit să prindă cocoşul, dar acesta s-a strecurat printre picioarele oamenilor şi s-a pierdut în mulţime.

Sărmanul Artun, măcar dacă această păţanie ar fi fost singura care să-i năruie strădaniile dramaturgice! După ce marelui oaspete i-a trecut sperietura, piesa şi-a urmat cursul plănuit. Eu stăteam în spatele cortinei, urmînd a sufla din carte actorilor mai leneşi la minte sau împiedecaţi la limbă. Dintre toţi, cel mai greu îşi învăţase replicile, David groparul, care pe deasupra era şi bîlbîit. Degeaba ne-am chinuit toţi cu el, trei zile şi trei nopţi, că n-a priceput o iotă din text. Cînd piesa a început, namila aceea de om, înfăşurat într-o cergă portocalie dungată cu negru, închipuind o blană de tigru, după cum cerea rolul, tremura de emoţie şi nu vroia să intre pe scena. Nu ştiu cui îi veni ideea să-l îmbie cu nişte coniac tare de Arbat, ca să prindă curaj, dar destul şi bine, că atunci cînd i-am dat brînci dincolo de cortină, era ameţit ca după o îngropăciune de oameni cu stare. S-a oprit în mijlocul scenei, clătinîndu-se ca un plop sub vijelie şi degeaba i-am suflat eu de două-trei ori stihul din deschidere "E mîndră Nestana-Daredjana, ca steaua dimineţii ce-şi scînteie coroana..." că el tăcea mîlc, de parcă şi-ar fi înghiţit limba. N-a găsit altceva mai isteţ de făcut decît să se ploconească de cîteva ori în faţa publicului care chicotea, pînă cînd, pierzîndu-şi echilibrul, s-a prăvălit la pămînt, doborînd decorurile şi cele două sfeşnice mari care luminau scena. Focul s-a înteţit iute, cuprinzînd scîndurile şi cortina într-o vîlvătaie înaltă pînă-n tavanul bisericii. Femeile au început să ţipe ca din gură de şarpe, lumea s-a bulucit speriată spre ieşire, iar aghiotanţi lui Sothrapaşvili, îmbrîncind oamenii speriaţi în dreapta şi-n stînga l-au scos pe braţe la aer. Ajutat de cîţiva băieţandri, care au sărit cu pături şi găleţi de apă, am stins repede focul, dar bineînţeles, reprezentaţia nu s-a reluat. În afara scîndurilor arse şi a picturile lui Pirosmanaşvili făcute scrum, alte pagube nu erau, dar lumea s-a împrăştiat, iar preşedintele nostru, urcîndu-se iute în automobilul său negru, fără să scoată o vorbă, a plecat învăluit într-o trombă de colb..."

Grgor se opri, ostenit de cît povestise. Tigran, care-l ascultase atent, scriind de zor într-un carneţel, îl privi cum îşi umple iar pipa:
"Cam asta e toată povestea... pe sărmanul Artun Barataşveli l-au trimis, încă de-a doua zi, undeva pe Tunguska Pietroasă, să taie buşteni de pin şi nu s-a mai întors, acolo i-au putrezit ciolanele. Casa lui s-ar fi năruit, iar familia lui ar fi ajuns pe drumuri, dacă nu mă cununam cu Nestana mea... Ce să-ţi mai zic? În ciuda tuturor lipsurilor sau a prigoanelor am trăit fericiţi, în pace şi bună înţelegere, vreme de jumătate de veac, pînă cînd bunul Dumnezeu a luat-o la El!"
"Dar cu "fazanul" ce s-a întîmplat? Că doar şi el a contribuit la ofensa adusă autorităţii?" întrebă studentul la ziaristică.
"L-am găsit pitit sub o strană, speriat şi pe jumătate mort din pricina fumului. Ce era să mai facem cu el? I-am tăiat gîtlejul, iar soacră-mea, o gospodină cum rar mai găseşti în zilele noastre, l-a gătit în sos de vin şi trebuie să mărturisesc că nici craiul Vahtang n-a gustat aşa o friptură aleasă, de să-ţi lingi degetele şi alta nu!"
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Lola, delcoul şi ambasadorul (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Vocea Gîscanului (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro A şaptea oară-i cu noroc (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mersul pe jos întăreşte spiritul (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea mirificului oraş Povorot-Gorod
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata De-a baba-oarba
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer