Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De oarba ispită, de fumul rebel


Ana Damian

25.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când te îndrăgosteşti ai impresia că e pe vecie. Nici mai mult, nici mai puţin, pe vecie, este ceea ce simţi dar şi ceea ce îţi spune de la un moment încolo corpul tău şi mintea, pare atât de materială această convingere, atât de reală încât trăieşti cu impresia că iubirea devine un continent în geografia ta interioară, un continent undeva între diafragmă şi vocea ta, la fel de real şi solid ca o africă sau o asie, şi cu cât iubeşti mai mult cu atât eşti mai convins că nu se va schimba niciodată, nu se poate schimba, nu se poate scufunda ca să dispară pe veci. Şi atunci, de la o vreme, devii nepăsător. Nimic nu poate clinti din loc ceea ce simţi, dar se adună, azi o mică uitare, mâine o omisiune, o minciună nevinovată la început apoi o indiferenţă, nu simţi când se transformă uitarea în indiferenţă, omisiunea în minciună, bucuria în obişnuinţă, când nu mai spui sunt fericit ci mi-e bine. Şi când te uiţi mai atent acolo unde altădată era iubirea în locul ei nu mai găseşti decât o ceaţă transparentă care nu mai are nicio consistenţă pentru că pe locul acela a rămas numai o amintire.

Iubirea se cere păzită, de oarba ispită, de fumul rebel. Iubirea se cere îngrijită, privită, atinsă, reinventată în fiecare moment, ea nu supravieţuieşte de la sine, iubirea nu e un continent.

Aş fi vrut să îmi spună cineva toate astea de câte ori nu te-am atins seara la culcare, de câte ori nu m-am bucurat dimineaţa de privirea ta, de câte ori am amânat sau refuzat o îmbrăţişare, de câte ori, vinovat, te-am alungat. Aş fi vrut să ştiu păzi iubirea de oarba ispită, cea care trece în fiecare zi pe lângă noi, n-am ştiut că o singură dată dacă te opreşti şi o priveşti, o parte din iubire moare, devine cenuşă inutilă fără vreo aripă de phoenix în ea. Iubirea se cere păzită de fumul rebel, de dorinţa de a fi liber, falsă dar cotropitoare uneori, ar fi atât de simplu doar să te îndepărtezi, să faci cei câţiva paşi în afară, să te obligi să vezi din acel loc că încă simţi la fel.

Iubirea se cere păzită cu arme de-oţel. Trebuie să foloseşti arme săbii, pleoape închise, mâini pe care nu le laşi spre alte îmbrăţişări şi apoi în jurul tău şi al ei sau în jurul ei şi al tău să trasezi un cerc imaterial din dorinţe, împliniri şi zâmbete şi acceptări, uneori din mici plictiseli dar mereu din dorinţă.

Iubirea e dorinţă, dorinţa trebuie făcută prizonieră între noi, noi doi şi dacă ne mai trebuie un punct pentru a trasa un cerc în jurul dorinţei să îl găsim la marginea copurilor noastre acolo unde se întâlnesc, punctul unic din care amândoi am pornit demult, cândva pentru a fi împreună.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer