19.09.2016
În dimineaţa zilei de 21 august, 1968, în halele uzinei mecanice Nárust (Avîntul) era vînzoleală mare. Muncitorii din schimbul trei nu plecaseră încă acasă, iar cei din schimbul unu se îngrămădiseră în vestiar vociferînd care mai de care. Frantisek Flapek, şeful secţiei de montaj biciclete îşi vîrî capul pe uşă şi întrebă pe un ton jovial:
- Ce s-a întîmplat, măi băieţi? A bătut Slavia pe Sparta, mare brînză, ăsta nu-i motiv să oprim producţia!

Un bărbat negricios şi mătăhălos, înţolit într-o salopeta decolorată de atîta spălat, îi aruncă o privire posacă şi mormăi:
- Parcă de meci ne arde nouă acuma! Matale n-ai auzit că vin ciolovecii peste noi?
- Las' să vină, că ucrainele lor îs toate nişte rable, nu fac nici cît tabla şi ţevile din care-s fabricate!

Toţi întoarseră capul în direcţia lui, surprinşi, iar negriciosul pufni:
- Paştele mamii lor, că nu vin pe biciclete, vin călare pe tancuri!
- Ia nu vă mi luaţi şi voi după toate zvonurile! Ce să caute ruşii la noi, că doar n-avem nimic de împărţit cu ei, ce-i în Rusia e şi-aici! se burzului Flapek şi continuă pe un ton autoritar:
- Hai, gata, lăsaţi discuţiile de politică externă şi treceţi cu toţii la treabă că pînă diseară avem o sută de biciclete de terminat!

Vrînd-nevrînd oamenii se împrăştiară, care încotro, iar el se aşeză la birou şi începu să frunzărească nişte foi cu graficele de plan. Nu trecu nici un sfert de ceas că se auzi un ciocănit în tăblia uşii, iar în încăpere se strecură cu greutate contramaistrul Otokar Sadlocek[i], un ins rotofei, cu pîntecele strîns într-un halat bleumarin, nou-nouţ:
- Frantisek, să ştii că a apărut o problemă mare de tot!, gîfîi el asmatic.

Celălalt scoase dintr-o tabacheră veche din tablă o ţigară şi şi-o aprinse cu un gest nervos:
- Ce problemă, măi Oto? Iar s-au isprăvit piuliţele de cinci?
- Nu, ni s-a terminat vopseaua neagră pentru vlastovka ("rîndunica")!

"Rîndunica" era ultimul model scos pe linia de asamblare a fabricii, de care conducerea era foarte mîndră socotind-o un model sport foarte reuşit deşi cei care o cumpăraseră împărtăşeau o opinie diametral opusă.
- Vopsiţi-o în roşu, verde, albastru sau în ce culoare avem prin magazie...de unde dracu să scot eu vopsea neagră, că doar n-o să dau o fugă pînă la Plzen[ii] şi să mă milogesc la ăia de-acolo să-mi dea!
- Deja am vopsit cadrul în negru, iar jenţile îs bleu, dacă fărbăluim apărătorile în roşu o să arate ca un papagal, nu ca o rîndunică! obiectă Otokar.
- De ce mă sîcîi cu fleacuri? Vopsiţi-o naibii în roşu, toată, şi-o să fie în regulă!

Contramaistrul mormăi un "cum vrei tu" şi ieşi fără altă replică.

Peste jumătate de oră contramaistrul bătu din nou la uşă şi intră, însoţit de data asta, de magazionerul Zabedny[iii], un bărbat slăbănog şi tras la faţă.
- S-a terminat şi aia roşie, asta e! anunţă el pe un ton resemnat.

Atunci, Flapek îşi ieşi din fire şi zbieră de zăngăniră geamurile:
- Dar ce mama dracului aţi făcut cu vopseaua aia, aţi băut-o în loc de rachiu?

Magazionerul făcu o figură ofensată, strîmbîndu-se ca şi cum ar fi înghiţit o duşcă de diluant:
- Să ştiţi tovarăşe şef de secţie că eu nu consum alcool de mai bine de trei ani, fiindcă sufăr de ulcer duodenal cronic... iar vopseaua o am, toată, pe gestiune, aşa că nu-mi pot permite s-o beau!
- Atunci, pune mîna pe telefon şi comandă la fabrica de lacuri şi vopsele, cît e nevoie, o sută-o mie de kile să fie acolo!
- Am vorbit deja la telefon cu ăia... zic că n-au pe stoc nici un gram de vopsea pentru metal!

După ce cei doi ieşiră din birou, mototoli nervos foile cu graficele de producţie, le aruncă la coş şi strigă spre biroul de alături, unde o femeie tinerică, cu breton şi pletele slobozite pe spate, care lovea ritmic cu arătătoarele clapele maşinii de scris:
- Milenka, fii tu drăguţă şi dă-mi o aspirină că-mi crapă capul de durere!

Fata se opri din activitatea ei monotonă şi zîmbi fîstîcită:
- N-am aspirină, tovarăşe Flapek, mi s-a terminat alaltăieri că m-a apucat şi pe mine o migrenă... vreţi să dau fuga la dispensar şi să v-aduc una?

Şeful de secţie dădu din mînă ca şi cum ar fi alungat o muscă sîcîitoare:
- Parcă văd că li s-au terminat şi lor aspirina... c-aşa-i la noi, cînd e să se isprăvească ceva nu mai găseşti nici funie să te spînzuri!

Milena se ridică de pe scaun, speriată:
- Vai de mine, nu vorbiţi aşa că m-apucă plînsul... am avut eu un văr de-al doilea şi ăsta s-a spînzurat cu centironul, pe cînd era cătană, în buda cazarmei, fiindcă îl înşelase logodnica!

Ieşi din birou fără să-i răspundă şi o luă spre atelierul de vopsitorie. Acolo dădu peste ucenicul Jiri, un lungan de ucenic cu plete lungi ca o femeie care fărbăluiau de zor cu vopsea de culoarea bronzului un burlan de sobă. Cînd îl văzu lăsă pensula din mînă şi încremeni în poziţia de drepţi ca la armată.
- Ce-i cu tine-n halul ăsta, ţi-a murit frizerul? Dacă n-ai bani să te tunzi îţi dau eu! Spuse Flapek şi scoase din portofel o bancnotă nouă de zece coroane.
- N-a murit, să trăiţi! spuse Jiri salutînd cu palma dreaptă la un chipiu imaginar dar nu luă banii.

Ieşi în curtea betonată, plină de bălării şi ambalaje din carton şi, se întrebă cu voce tare:
"De ce dracu mi-a trebuit mie funcţia asta, nu puteam să rămîn la proiectare, acolo n-aveam bătăi de cap, mergea treaba ca unsă?"

Bălăriile şi bucăţile de carton foşniră nepăsătoare la zbuciumul său, fără să-i dea vreun răspuns. Se întoarse în birou şi îi spuse secretarei:
- Milenka, eu lipsesc trei ore... dacă întreabă cineva de mine spune-i că am plecat pînă la Plzen să fac rost de vopsea!
- Să vă completez o delegaţie? se interesă fata.
- Nu, nu-i nevoie, merge şi fără! spuse Flapek şi continuă în gînd: "Doamne, dar toantă mai e fata asta, cine naiba m-o fi pricopsit cu ea?!"

Se îndreptă spre parcare acolo unde îşi lăsase năzuroasa Skoda 1000 MB de nuanţa ficatului de bou ("Skoda o mie de-ţi cumperi, o mie de probleme vei avea" după cum zicea o zicală) dar se răzgîndi. Îşi aminti că avea în rezervor circa zece litri de benzină şi dacă se fîţîia prin oraş nu-i ajungea carburantul să o ducă pe nevastă-sa la Hradcany la concertul jubiliar Smetana, cum îi promise de-o lună, aşa că o luă spre staţia de autobus. În autobus era cald şi-i veni poftă să bea o bere. Se coborî în Mala Strana şi o luă pe jos pe podul Carol mirîndu-se că întîlnea foarte puţini trecători. La ceasul acela, de obicei, trecea un şuvoi necontenit de oameni peste Vltava, iar în zilele frumoase se adunau sumedenie de turişti pe pod. Intră în prima berărie şi ceru o halbă de pilsen. Şi-aici pustiu de parcă îi înghiţise pămîntul pe toţi consumatorii. Bău repede berea, fără un comesean alăturea cu care să schimbe două-trei vorbe nici băutura n-are acelaşi gust, şi ieşi. Un chelner tînăr, încins cu un şorţ alb, mototolit, stropea cu o carafă caldarîmul din faţa berăriei.
- Unde o fi toată lumea, parcă au intrat toţi în pămînt!? se miră el cu voce tare.

Băiatul lăsă carafa din mînă şi-l lămuri:
- Cred că s-au adunat în piaţa Vaclav ca să protesteze!
- Şi eu aş protesta, spuse jovial, că aş avea destule motive... la slujbă mereu îmi lipsesc, ba una ba alta, dar planul tot trebuie să-l realizez!

O luă agale pe strada Palackeho, iar cînd coti către Vodickova văzu un bărbat tînăr, cu barbă şi părul strîns într-o coadă de cal care mîzgălea ceva cu o pensulă pe zidul unei clădiri. Se apropie şi citi literele de-un metru înălţime:

RUŞILOR DUCEŢI-VĂ DRACU ACASĂ!

iar mai jos, cu litere mai mici: că mi s-a terminat vopseaua[iv]
"Ia te uită, asta-i vopsea roşu treizeci, fix dintr-aceea pe care o folosim şi noi în fabrică pentru rîndunica" gîndi mirat şi-l întrebă pe bărbos:
- De ce ai scris asta?

Bărbatul îl privi ca pe gînganie pusă sub microscop:
- Uite-aşa, fiindcă mă plictiseam... şi-aş mai scrie încă multe altele, fir-ar să fie dumnezeii lor de bolşevici... dar matale ce necazuri ai de mă-ntrebi?
- Şi mie mi s-a terminat vopseaua! constată Flapek şi o luă abătut spre casă.

La cină, nevastă-sa, Bozena, puse pe masă o cratiţă mare, plină cu caşă din crupe de hrişcă şi-l privi îngrijorată.
- Ai auzit şi tu, Frantisek ce s-a-ntîmplat? Umblă vorba că ruşii l-au arestat pe Dubcek. L-au legat şi l-au trîntit într-un avion, direcţia Moscova!
- Ăsta nu-i un motiv să afumi caşa! mormăi şeful secţiei de montaj biciclete de la uzinele Nárust învîrtind, fără poftă, lingura prin blid.



[i] sadlo (ceh.) = untură
[ii] localitate în care funcţionează fabrica de autoturisme Skoda dar şi renumita fabrică de bere Pilsen
[iii] zabednit (ceh.) = scîndură
[iv] episod relatat de Bohumil Hrabal în Scrisori către Dubenka

0 comentarii

Publicitate

Sus