Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cîntarea României, obiectiv Brâncuşi


Bogdan Ghiu

28.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În urmă cu aproape doi ani, într-un articol publicat tot aici, în cadrul acestei rubrici pe care reuşesc să o ţin (şi să-mi fie menţinută) de peste zece ani la LiterNet (Si-ar-tine-Brancusi-banii-la-CEC), mă revoltam în mod firesc, cu perfectă îndreptăţire, împotriva folosirii şi manipulării imaginii marelui artist de origine română Constantin Brâncuşi - român doar ca origine, ceea ce contează la un artist, cu atît mai mult plastic, vizual, nelegat, adică, de un idiom (dar lucrul este valabil, poate cu atît mai mult, şi în cazul scriitorilor), fiind universalul concret - în folosul - iar aici inadecvarea atingea dimensiunile grotescului - unei bănci, CEC-ul, bancă de stat deja dovedită a fi practicat creditarea prefenţială a unor trecători oameni de stat, altfel spus acaparatori ai statului.

Acum, aceeaşi firmă de publicitate (căreia n-am să-i dau numele, pentru că dreptul la nume se merită, nu e dat; în cazul de faţă ar putea fi vorba nu de faimă, ci de infamie), crezînd probabil că s-a specializat şi are, deci, drepturi şi datorii în "tratarea" profitabilă a lui Brâncuşi, altfel spus în specularea lui la propriu, recidivează, adică se bagă, neîntrebată din cîte se pare, în vorbă, adică în şi aşa atît de problematica (pe care însă n-o voi discuta aici) campanie pentru răscumpărarea Cuminţeniei pămîntului (dar dacă tot mi-a scăpat cuvîntul, se pare că nu pe Brâncuşi vrea să-l răscumpere statul român, ci propriile păcate faţă de Brâncuşi).

Concret, vizibil netalentata, dar băgăcioasa firmă de publicitate a comis, acum, un sumbru şi stupid "eseu" vizual despre istoria României, hrănit, ca "şcoală", din cursul cel mai scurt şi mai sumar de anticomunism şi de antirusism.
 
Din nou, acelaşi gust mai mult decît îndoielnic, în fapt indecent de-a dreptul, de a manipula vizual, ca pe nişte bagatele, chestii enorme şi grave: după manipularea lui Brâncuşi în beneficiul unei (ne-)bănci, acum nici mai mult, nici mai puţin decît istoria recentă a României este manipulată în beneficiul, cred autorii, lui Brâncuşi.
 
Se pare că, la fel ca în cazul statului român, şi "publicitarii" noştri cu şcoală nu primară, ci sumară, dar cu egouri umflate şi cu buzunare goale dar mari, au căzut pradă unei remuşcări, lăsînd să le joace feste conştiinţa încărcată. Speră oare ei ca aşa, prin manipularea nepotrivită, disproporţionată, ca nuca în perete, a istoriei României cică pentru Brâncuşi, să-şi spele păcatele pe care le-au comis faţă de Brâncuşi atunci cînd, cu aceeaşi legeritate şi vacuitate atît estetică, cît şi morală (care ar fi trebuit, pur şi simplu, să-i descalifice şi să-i scoată de pe o piaţă consistentă, adică responsabilă), au vîndut Coloana fără sfîrşit unei bănci cu practici dubioase?
 
Mă îndoiesc însă că e vorba, fie şi inconştient, de răbufniri de conştiinţă. A spune că în sfîrşit, după ce totul ne-a fost furat, avem posibilitatea de a reintra, ca subiecţi activi, în istorie făcînd o donaţie pentru Cuminţenia pămîntului, că băgînd mîna cu un deget în buzunar ne putem răscumpăra istoria furată, scutindu-ne de efortul de a fi prezenţi la prezentul istoric, este nu numai disproporţionat, ci de-a dreptul fals şi periculos. Căci Brâncuşi nu ne-a fost furat, în cazul Cuminţeniei pămîntului este vorba de o liberă vînzare-cumpărare între artist şi un amator. Brâncuşi nu ne-a fost furat aşa cum ne-a fost "furată" istoria.
 
Şi dacă tot e vorba de tren, cred că Brâncuşi însuşi ar fi trebuit figurat în trenul istoriei care ne trece prin faţă, nu, desigur, alături de Stalin & Comp., dar oricum trecîndu-ne, amar, pe sub nas.
 
Brâncuşi ne-a lăsat proşti, dar ne întrecem în a-l ajuta, spre veşnica lui disperare şi amărăciune, să ne găsească parcă mereu mai proşti.
 
Inadecvarea faţă de Brâncuşi, în loc să scadă, nu încetează să crească: zburăm în sensuri opuse. Nu ştim să ne plătim datoriile. În cel mai clasic şi incredibil mod, încercînd să reparăm o greşeală, o facem şi mai lată.
 
Brâncuşi ar trebui lăsat, în sfârşit, liber. Oricum am reuşit să-l transformăm într-o fantoşă, adică într-o fantasmă a propriului spirit public bîntuit de nerealizări, care nu are nicio legătură cu Brâncuşi.
 
Brâncuşi cu care se zbate spiritul public românesc este o dublură, dacă nu chiar, ca la fotbal, o rezervă numai de noi inventată.
 
În acest sens, scurt, în treacăt, o întrebare: unde, cît şi cum se învaţă la şcoală despre Brâncuşi? Dacă s-ar învăţa, cultul valorilor ne-ar fi mai natural. Inclusiv, şi poate mai ales, în rîndul celor care cred (şi poate chiar îşi propun sincer) că le slujesc. 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer