Doamna arh. Diana Măinescu mi-a luat, în august 2016, un interviu, din care vă ofer un fragment:
Diana Măinescu: Aţi absolvit atât Facultatea de Filosofie, cât şi cea de Arhitectură. Care au fost profesorii care v-au modelat şi cum vă modelaţi proprii studenţi?
Augustin Ioan: Bun, aici este o poveste extrem de lungă şi care ţine de virtuţile mentoratului. Le-am descoperit prin profesorul nostru de estetică de la arhitectură, Cezar Radu, care mi-a devenit un prim mentor şi, în timp, până la moartea sa în 2000, un prieten drag. Eram câţiva care îl anturam, căci mentorii se şi inventează atunci când există emuli care chiar au nevoie de ghidaj. Dânsul se mira că-l frecventăm cu atâta asiduitate, dar, repet, maestrul se şi inventează, nu e doar o chestiune de vocaţie. Dar, ca prieten, a dăruit în permanenţă şi fără rest: a doua zi după înmormântarea d-sale, fără ca noi să fi ştiut ceva, Costin Popescu şi cu mine am fost chemaţi de familie: bătrânul nostru profesor (aşa îi spuneam noi, deşi nu împlinise nici 70) lăsase cu limbă de moarte ca, mai înainte de a începe orice fel de partaj a moştenirii, să fim chemaţi să ne alegem orice şi oricât din biblioteca sa...
Apoi a fost profesorul meu de la Cincinnati, John E. Hancock, cu care sunt şi acum în relaţii de prietenie afectuoasă, ne întâlnim pe diferite continente şi am fost, în 2015, invitat la petrecerea (au fost câteva, de fapt) de pensionare, când i-am dus şi cartea pe care am editat-o, împreună cu câţiva dintre cei mai apropiaţi emuli pe care i-a avut, la Editura Paideia: Architecture, Culture, Interpretation: In Honorem John E.Hancock, spre emoţia şi bucuria sa aproape copilărească.
Aceştia mi-au fost mai mult decât profesori, pentru că au făcut mai mult decât să mă înveţe carte, conform fişei postului. Încerc să mă ofer, la rându-mi: tema mentoratului se activează, de fapt, în doctoratele pe care mai tinerii mei colegi le concoctează sub îndrumarea mea. Mă străduiesc să îi ţin, ca pe puii de cloşcă, aproape, împreună, într-o atmosferă colocvială (la colloquia se bea vin şi se discuta deştept: aşa ne străduim să facem şi noi, la mine acasă, periodic).
D.M.: Aveţi un număr mare de proiecte de biserici, unele edificate, altele rămase în stadiu de proiect. Care a fost primul moment pe care vi-l amintiţi în care v-aţi dorit să creaţi spaţii sacre şi de ce?
A.I.: După ce am scris jumătatea mea de carte (se cheamă "Arhitectura în Biblie") din volumul Fiinţa şi spaţiul, Ed. All, 1992 (ediţie engleză Symbols and Language in Sacred Christian Architecture, Edwin Mellen Press, 1993), scris împreună cu Radu Drăgan. La întoarcerea de la studiile americane, în 1994, am primit o comandă bruscă, de trei lăcaşuri de cult, apoi încă două şi am descoperit că nu ştiu cum să le fac de la zero. Aşa că am intrat într-o perioadă de auto-învăţare, care nu s-a încheiat, încă, sper.
D.M.: Cum descrieţi piaţa de idei de arhitectură din România?
A.I.: Nu există o massă critică de idei produse, difuzate, asumate critic şi comentate ca să vorbim de piaţă. A scris despre absenţa unei pieţe a ideilor în România de azi Horia Roman Patapievici, doar că, în spaţiul strict al culturii arhitecturale, situaţia este şi mai gravă. Nu s-a tradus, nu s-a publicat, nu s-a predat destulă gândire, concepţie, atitudine (auto)critică. Eu am încercat să peticesc o asemenea absenţă cu colecţia Spaţii Imaginate de la Paideia, cu rubricile de arhitectură, cu tot acest efort de popularizare în mediul cultural a temelor grave ale spaţiului edificat, dar fără ecouri. Nu am reuşit să formez critici de arhitectură dedicaţi, sunt câţiva istorici de calitate, dar nu suficienţi, iar arhitecţi conceptori sunt, cu siguranţă, prea puţini. Asta se vede în criza de publicaţii de la bienale, în calitatea mediocră a arhitecturii edificate, a diplomelor, a discursului eminamente oral în interiorul breslei, în atitudinea reactivă la problemele şi provocările la adresa profesiunii, care se stinge încet în irelevanţă publică...
D.M.: Cum comentaţi afirmaţia "Restricţia naşte forma"?
A.I.: E o discuţie prea lungă aceea despre morfogeneză, dar, da, lucrările în care investiţia de design de cea mai bună calitate se vede cel mai elocvent sunt cele în situaţii dificile de amplasament, fizic sau cultural, în situaţii de pauperitate, de criză, de limite. Uneori poţi face bijuterii din nimic. Un singur exemplu dau: seria de puncte trafo, cum se spune, proiectate de Duiliu Marcu la Sinaia, în anii treizeci. În sens mai larg, dacă prin restricţie înţelegem canon sau erminie, avem o situaţia în care restrângerea pe orizontală invită la profunzime pe verticală. Mulţi colegi se blochează în aşa zisele interdicţii ale arhitecturii sacre. Or, tabu-urile sunt mai cu seamă legate de o ordine simbolică a spaţiilor şi niciodată nu au componentă stilistică; da, există presiunea tradiţiilor istorice locale, regionale, dar asta adaugă încercării o mireasmă în plus (îi invoc aici pe P. Zumthor, cu a sa capelă, dar şi pe Dorin Ştefan la Alba Iulia).
D.M.: De curând, în mai 2016, aţi expus la Palatul Pelişor şi la Fundaţia CREART, în Bucureşti, "Arhitectură şi regalitate 1866-1881-2016"? Cum s-a născut acest proiect, ai cărui organizatori au fost Fundaţia Creart, ICR, Uniunea Arhitecţilor şi UAUIM, sub înaltul patronaj al Casei Regale a României?
A.I.: El a venit după o altă expoziţie, Brâncoveanu 300-Tradiţia continuă, făcută în aceeaşi echipă (acad. Răzvan Theodorescu, prof. Marius Marcu Lăpădat şi cu mine, federaţi de sculptorul Ionel Stoicescu), în 2014. Atunci am propus, ştiind că urmează acest an al monarhiei româneşti, să începem cercetările mai din vreme, aşa că am fost gata cu expoziţia la timp pentru a celebra 10 Mai 2016 (vernisajul a fost pe 9 Mai, de asemenea zi de sărbătoare, în prezenţa ASR Principesa Elena şi a soţului acesteia, iar finisajul - pe 11 mai, în prezenţa întregii familii regale şi a oaspeţilor acesteia, care au venit să se reculeagă la inima Reginei Maria, în castelul Pelişor, în holul căreia am amplasat esenţialul panourilor, expoziţia având 43 de panouri cu totul; încă nu am reuşit să o expunem integral nicăieri, dar, poate, la Mary Hill Museum, lângă Seattle, unde e celebrul muzeu dedicat Reginei Maria de un admirator interbelic, Sam Hill, să ajungem în 2017 cu toată marfa). Expoziţia va fi itinerată în străinătate şi dă o impresie asupra rolului direct şi indirect jucat în configurarea şi creşterea oraşelor din Vechiul Regat şi din cel de după Marea Unire (următorul mare eveniment pentru România şi al unei noi expoziţii în aceeaşi formulă, sper).
D.M.: La ce cărţi lucraţi acum?
A.I.: Proiecte am mai multe decât am timp să le duc la bun sfârşit. Vreau să conturez un volum dedicat publicisticii pe tema spaţiului sacru, care stă risipită prin diferite periodice şi care, cred, are o massă critică dacă e strânsă în volum, pentru că aici sunt bruioanele tuturor cărţilor mele pe această temă, uneori mai concis exprimate. De altfel, întocmisem o culegere din întreaga publicistică, nu e deloc puţină, dar mi-am mai diminuat entuziasmul între timp, constatând efemeritatea acestui gen...
Profesorul Ion Bănşoiu, directorul Editurii Paideia, mă îndeamnă încă de la concursul pentru Catedrala Patriarhală, din 2002, să fac un volum despre arhitectura religioasă şi memorială pe care am proiectat-o (şi, parţial, cum aţi şi spus, am edificat-o): un soi de the making of; or, după terminarea Catedralei Sf. Filoteia cu necropolă regală, de la Curtea de Argeş, care ar fi frumos să fie sfinţită tot în anul monarhiei, mă simt tentat să fac acest volum, pentru că nu cred că voi mai avea şansa să proiectez şi să edific ceva similar ca amploare.
În fine, am două volume colective la care lucrez, împreună cu prieteni, unul dedicat luminii (2015 a fost, oficial, Anul Internaţional al Luminii, dar nu am fost suficient de persuasiv şi de harnic să public atunci culegerea) şi, celălalt, dedicat Tradiţiei/tradiţiilor (şi, pe cale de consecinţă, originilor arhitecturale).
Dar, până la cărţi noi, mă găsiţi săptămânal pe liternet.ro, la rubrica 4SPACE, pe care o ţin din 2004, prin buna voire a d-lui Răzvan Penescu: după căsnicie, profesorat şi colecţia Spaţii Imaginate, e cel mai longeviv proiect al meu...