29.05.2013
Mai ales în următorii doi ani (2014-2015), călătoriile în Secuime sunt recomandate tuturor celor ce visează demult să pună stăpînire pe mult disputatul ţinut, acum au şansa să-l cucerească una-două, fără arme şi fără nici o vorbă, doar cu o fotografie pe măsura valorii acestui spaţiu cultural cu totul special, dar şi pe măsura valorii celui ce priveşte. Carevasăzică, prezentul text este un ghid de cucerire a Ţinutului Secuiesc.

În 2007, în Secuime, la Galeria de Artă din Sfîntu Gheorghe, a fost organizată o mare Expoziţie de artă fotografică care se numea (M)érték. Un joc de cuvinte în limba maghiară, mérték însemnînd măsură, érték, valoare, iar în limba română titlul expoziţiei ar veni Măsura valorii / Valoarea măsurii. Cine numai ar auzi de acest titlu, fără să ştie despre ce este vorba, doar că a fost o Expoziţie organizată în colaborare cu Centrul de Coordonare Culturală al Republicii Ungare, aşadar, cine ar auzi numele Expoziţiei fără să o fi văzut, poate comenta ironic: uite, domne, la ungurii ăştia ce nume şi-au găsit, ce tupeu pe capul lor să vină în România cu o expoziţie pe care s-o numească nici mai mult nici mai puţin decît MĂSURA VALORII! Adică, ce au vrut să ne spună ungurii, că măsura valorii în arta fotografică au dat-o cinci artişti de origine maghiară? Păi nu e prea mult?! Ei bine, nu a fost deloc prea mult, pentru că, cine a văzut Expoziţia a recunoscut că numele era perfect. E suficient să precizez că Expoziţia din 2007 reunea 231 fotografii prin care autorii lor, cinci artişti de origine maghiară, chiar au dat MĂSURA VALORII în arta fotografică, respectiv în istoria portretului, a reportajului şi a eseului fotografic. Este vorba de cinci maeştri ai artei fotografice mondiale: Brassai, André Kertész, Robert Capa, Moholy-Nagy Laszlo şi Martin Munkacsi.

În 2013, tot în Secuime, a fost lansat un proiect de artă fotografică care stă sub semnul aceluiaşi joc de cuvinte, (m)érték / măsură şi valoare. Este vorba de Bienala de Fotografie din Ţinutul Secuiesc, un proiect care mizează pe forţa acestui spaţiu cultural de a deveni pentru artiştii fotografi de pretutindeni un loc de întîlnire şi de confruntare artistică, pe măsura valorii lor, dar şi a valorii de vechime a spaţiului care îi găzduieşte. Altfel spus, Bienala din Secuime se construieşte ca o structură profesională de promovare, în două direcţii: de promovare a artiştilor fotografi de pretutindeni şi, odată cu ei, a Ţinutului Secuiesc. Am spus se construieşte, pentru că, prin prima sa ediţie, finalizată pe 10 mai 2013, Bienala din Secuime a pus doar temelia pe care urmează a se ridica un Salon de Fotografie cu o identitate unică, aşa cum este şi spaţiul cultural care îl găzduieşte, şi cu mare deschidere naţională şi internaţională, aşa cum visează coordonatorul proiectului, Kovács László, preşedintele Camera Club Siculorum din Sf. Gheorghe. Deocamdată, doar din trei ţări (România, Ungaria, Slovacia) provin autorii celor 876 de fotografii care au fost înscrise în competiţia primei ediţii a Bienalei din Secuime.

În organizarea ediţiei de peste doi ani va fi implicată şi Federaţia Internaţională a Artiştilor Fotografi/FIAP, dar anvergura naţională şi internaţională a Bienalei este garantată de organizatori, de dorinţa lor de a sprijini proiecte pe termen lung, prin care Ţinutul Secuiesc să-şi confirme statutul de spaţiu cultural deschis. De cîţiva ani, Consiliile Judeţene Covasna şi Harghita au hotărît să-şi unească eforturile pentru a exploata împreună, şi în folosul comunităţilor din zonă, valoarea de brand pe care această denumire istorică, Ţinutul Secuiesc, o are. În acest sens, cele două consilii judeţene au iniţiat şi organizat diverse proiecte culturale de anvergură regională, naţională şi internaţională care au în denumirea lor sintagma Ţinutul Secuiesc. Este vorba de proiecte care sunt produsul unui parteneriat între instituţii culturale din cele două judeţe, al căror scop este să promoveze valorile Ţinutului Secuiesc, în toată diversitatea lor, să le integreze în dialogul cultural naţional şi internaţional şi să încurajeze astfel turismul cultural în zonă. Cel mai prestigios dintre aceste proiecte este Bienala Internaţională de Grafică din Ţinutul Secuieschttp://grafikaiszemle.ro/ro/, care s-a impus deja în lumea artistică naţională şi europeană drept un necesar şi select spaţiu de competiţie, pe care specialiştii îl compară cu Bienala Internaţională de Grafică de la Cracovia, şi care la a doua ediţie, din 2012, s-a bucurat de participarea a 184 graficieni din 26 de ţări.


Şi Bienala de Fotografie din Ţinutul Secuiesc este produsul unui parteneriat între cele două Consilii Judeţene, respectiv între Camera Club Siculorum, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna şi Centrul Cultural Judeţean Harghita, sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi al Federaţiei Mondiale a Artiştilor Fotografi Maghiari. Catalogul Primei Ediţii a Bienalei a devenit cel mai important document de promovare a acestui proiect şi este structurat pe cele trei secţiuni ale competiţiei: 1. Valorile Ţinutului Secuiesc (fotografiile trebuie făcute exclusiv pe teritoriul Ţinutului Secuiesc, cu o tematică care să surprindă aspecte diverse legate de identitatea acestui spaţiu cultural); 2. Fotografie alb-negru, de genuri diverse (portret, peisaj, macro, fotografii de stradă, etc); 3. Fotografie color, de toate genurile şi pe teme diverse. Fotografiile din toate cele trei secţiuni depun mărturie că Ţinutul Secuiesc este o destinaţie incitantă, unde ai ce să vezi şi să trăieşti, dar şi un spaţiu cultural deschis, unde pasionaţii de fotografie de pretutindeni sunt aşteptaţi cu lucrări curajoase, care să dea măsura valorii în arta fotografică contemporană. Arta fotografică îşi are propriile reguli şi ai fi tentat să crezi că marii maeştri au intrat în istoria fotografiei pentru că au reuşit performanţa de a respecta, pur şi simplu, toate regulile şi de a rezolva impecabil toate problemele legate de tehnică, de expunere corectă şi de compoziţie. Dar cine cunoaşte cîte ceva despre fotografie ştie că lucrările maeştrilor au reuşit a deveni opere clasice în istoria portretului, a reportajului şi a eseului fotografic, tocmai pentru că, la vremea lor, artiştii au avut curajul de a încălca reguli - de a încălca regulile în folosul viziunii lor artistice, în folosul mesajului unei fotografii, a zonei sale de profunzime sau a puterii sale de a tulbura / impresiona. Un astfel de curaj le doresc organizatorii Bienalei de Fotografie din Ţinutul Secuiesc tuturor artiştilor pe care îi aşteaptă la ediţia din 2015.


Fotografiile şi autorii lor:
Foto de pe coperta Catalogului: Tordai Ede
Între două lumi - Kristó Róbert
Protector - Haragos Zoltán
Yelena - Kerekes István
Santinele - Vass Lehel
Izolare - Bálint Zsigmond
Eruptiv - Erdély Bálint Előd
Scăldatul de dimineaţă - Baranyi Ildikó
Enigmatica doamnă - Tordai Ede








0 comentarii

Publicitate

Sus