Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Forme şi culori din comunism

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lola, delcoul şi ambasadorul


Dan Recheşan

31.10.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Într-o zi nefastă de marţi, José Vasquez, poreclit de prieteni "El chulo" ("Peştele") primi un apel telefonic care-l puse pe jar. Se afla în curte, încercînd să pornească Dodge Coronetul său din 1956, cînd nevastă-sa, Graziella, îl strigă:
"Bărbate, vino repede la telefon, te caută un tip. Zice că-i de la Ministerul Culturii şi Educaţiei!" Lăsă setul de chei cu care meşterea, trînti o înjurătură şi se duse la telefon. Întîi auzi în receptor nişte păcănituri, apoi o voce joasă îi spuse fără nicio introducere:
"Mîine dimineaţă, la opt fix, te prezinţi la Minister, pe Avenida de la Independencia, numărul 123! S-a-nţeles?"
"S-a-nţeles, companero" mormăi el şi aşeză receptorul în furcă.
"Ce-a zis ăla?" îl întrebă femeia, ca toate femeile, peste măsură de curioasă.
"Ce să zică? Trebuie să mă prezint mîine dimineaţă la Minister!"
"Ai-ai-ai, vai de capul nostru, ai dat de necaz, nenorocitule... şi te-am rugat să nu mai umbli prin cîrciumi cu toate tîrfele!"
"Nu-i vorba de tîrfe, toanto, e vorba că vor să-mi dea o misiune importantă, numai atunci te cheamă dis-de-dimineaţă!" se oţărî José şi se apucă din nou să ciocănească în electromotorul automobilului. Toată după-amiaza se perpeli, chinuit de îndoieli, întrebîndu-se ce vroiau cei de la Ministerul Culturii de la el. În realitate, meseria sa era cea de mecanic-depanator motonave dar fiindcă în port nu se mai mişca nimic, se îndeletnicea cu ce-i oferea soarta.

A doua zi, înţolit într-un costum din pînză de in, cu o panama veche dar bine întreţinută pe cap, se înfiinţă la sediul Ministerului, o impozantă clădire, din beton, cu cinci etaje. Întîrziase, era ora nouă, fiindcă Dodge-ul său nu vroise cu niciun chip să demareze şi nici nu găsise vreun taxi disponibil să-l transporte pe distanţa de 4 km. Îi spuse portarului, un mulatru înalt şi corpolent, îmbrăcat într-o uniformă rocambolescă, de culoarea viorelei, împodobită cu fireturi şi eghileţi aurii, numele său, apoi se aşeză pe o bancă incomodă din răchită, alături de alţi şase inşi cu figuri îngrijorate. Peste o jumătate de oră de aşteptare, uşa cabinetului se deschise, iar portarul ţipă cu o voce de păun:
"Camaradul José Valdez este invitat să intre!"

Se ridică cu pălăria în mînă, precizînd "José Vasquez, nu Valdez, e numele meu!" dar Mulatrul mormăi "Vasquez-Valdez, tot un drac, vă ştiu io p-ăştia" şi îl împinse într-o încăpere mare, pătrăţoasă şi somptuos mobilată în stil colonial. Un bărbat scund, grizonat şi cu mustăcioară neagră sub nas se ridică de la birou şi îi întinse mîna, surprinzător de amabil:
"Bine-ai venit, camarade Vasquez, ia loc...o cafea, o ţigară?"

Era chiar Raul Enano Altanerro[i] ministrul culturii, care continuă aprinzîndu-şi o ditamai ţigară de foi:
"Iată de ce te-am convocat... dumneata eşti coordonator al brigăzilor de dansuri şi spectacole folclorice, nu-i aşa?"
"Aşa-i, excelenţă!" încuviinţă José aprinzîndu-şi şi el havana oferită.
"Ei bine, am o misiune crucială pentru tine. Vineri soseşte noul ambasador sovietic la Havana şi trebuie să-l primim aşa cum se cuvine!"
"Îl primim, camarade ministru... în stilul ospitalier cuban: ghirlande de flori, cîntece patriotice, cuba libre şi o trupă de dansatoare care să-i încînte privirea şi să-i îndulcească sufletul... în definitiv, ruşii sunt şi ei oameni, nu? Pot să-l chem şi pe Juan Formell[ii], în persoană, dacă trebuie!"
"Nu", spuse Enano, "adevărul e că m-am săturat de rumba, salsa, merengue şi toate chestiile alea folclorice cu dansatoare în ţoale ţipătoare, împodobite cu pene... vreau ceva în spirit slav, dar cu măsură şi cu decenţă. La masă servim vodcă, batog, caviar şi şampanie... iar de cîntat numai cîntece populare ruseşti!"
"Am înţeles, aşa vom proceda!", spuse Vasquez, nu prea încîntat. Aşeză trabucul stins într-o scrumieră şi se ridică să plece dar înaltul demnitar îl opri:
"Ar mai fi ceva: solista corului trebuie să fie neapărat o persoană tinerică, plăcută, aspectuoasă şi pătrunsă de spiritul marxist revoluţionar... ambasadorul sovietic este văduv şi... mă-nţelegi, cum devine treaba... Crezi că te descurci?"
"Mă descurc, excelenţă!"
"Dacă ai nevoie de ceva, comunică-mi personal, nu te sfii!"

José se ploconi şi strînse mîna întinsă a celuilalt:
"De fapt ar fi ceva destul de important. Eu circul, fireşte în interes de serviciu, cu un Dodge Coronet. Motorul e-n stare bună, merge brici, i-am schimbat cureaua de distribuţie şi cuzineţii, i-am pus şi un radiator luat de pe un Hispano-Suiza dar un delcou nou n-am găsit în toată Havana. Dacă m-aţi ajuta să-mi procur unul v-aş fi, pe vecie, adînc recunoscător!"
"Fireşte, mă voi interesa şi o rezolvăm cumva... niciun efort nu-i prea mare pentru misiunea ta!"

De pe Avenida de la Independencia, José o luă agale, pe jos, pînă ajunse în La Habana Vieja şi intră într-o tavernă numită La bodeguita del musica. Bău trei pahare de rom alb, fără gheaţă, unul după altul, apoi îl întrebă pe barman:
"Unde-i Lola, n-ai văzut-o azi?"
"E devreme, vine mai spre seară!" mormăi acesta.
"Dă-mi telefonul", spuse autoritar coordonatorul brigăzilor artistice, "am o treabă urgentă cu ea!"

Lola, pe adevăratul ei nume Leocadia Hortensia Juanita Maria Dolores Suarez del los Togos, sosi la trei ore după apelul său. Era o mulatră de douăzeci de ani, înaltă şi suplă, cu pielea de nuanţa scorţişoarei, cu ochi focoşi, buze senzuale, coapse de nimfă, bust de zeiţă africană şi şoldurile unei dansatoare de samba, mă rog, cam tot ce-i trebuie unei femei ca să-i facă pe bărbaţi să ofteze.
"Lolita, mi amor", începu Jose Vasquez, după ce se pupară prieteneşte, "am o misiune importantă pentru tine!"

Fata se aşeză pe un taburet înalt, îşi încrucişă pulpele superbe şi, după ce sorbi cu eleganţă un daiquiri îi spuse:
"Nu mă tromboni, José, spune repede ce vrei că-s foarte ocupată şi n-am timp de codoşlîcurile tale!"

El îşi puse la bătaie tot arsenalul seducţiei sale masculine, plus un cadou constînd într-o trusă de farduri fabricate în Ungaria şi o convinse să participe la recepţia oferită înaltului oaspete din patria sovietelor.

Lolita învăţă cu sîrg versurile din Kalinka şi-n seara de vineri se înfiinţă la San Cristobal Paladar. Localul, unde prin anii '30 se făceau pulbere John Wayne şi Spencer Tracy, iar papa Hemingway speriase chelnerii comandînd două duzini de daiquiri numai pentru gîtlejul său, nu era deschis pentru oamenii de rînd, aici se desfăşurau numai banchetele aleşilor fii ai revoluţiei, celor care participaseră la asediul cazarmei Moncada şi la eroica rezistenţă din Sierra Maestra. În seara aceea de neuitat pentru toţi oaspeţii, voluptuoasa Lola purta o rubaşcă diafană din borangic înflorată care de-abia îi acoperea şoldurile şi o pereche de sandale aurii cu toc de şase inchi, o apariţie cu adevărat epatantă. Din motive lesne de înţeles renunţase la sarafan, în Havana este mult mai cald decît la Moscova, dar intonă şi dansă cu multă drăgălăşenie melodia Kalinka, în timp ce formaţia de rumba a localului se chinuia să ţină isonul cum putea, fără balalaici şi armonici. De-abia ajunse la versurile "Ah, sub pinul cel verde lăsaţi-mă să dorm, ai-liuli liu-li, lăsaţi-mă să dorm" că Iuri Andreevici trînti de pămînt cupa din care băuse, îşi scoase sacoul, cravata şi se prinse să bată un cazacioc îndrăcit cu călcîiele. O ţinu tot aşa, vreo trei ore, oprindu-se cît să-şi tragă suflarea şi să bea o sticlă de votcă.
"Trăiască prietenia cubano-sovietică! Brav popor, poporul cuban, cinste celor care şi-au sacrificat fiii pentru izbînda marxism-leninismul în lume!" zbieră el. "În numele idealurilor noastre comune, vă dau orice, ca să nu vă mai temeţi de sălbaticii capitalişti americani, numai spuneţi-mi ce vreţi: rachete, tancuri, submarine? Sunt camarad la cataramă cu Ministrul Apărării!"

Ministrul Enano făcu semn muzicanţilor să intoneze La Bayamesa[iii]. Era încîntat de reuşita dineului, iar Jose Vasquez de asemenea, deşi simţea că după toată votca şi şampania îngurgitată la masă îşi simţea tîmplele strînse de un cerc de fier.

Spre dimineaţă cînd aurora picta într-un roz delicat valurile mării şi zarea din dreptul esplanadei Colonadelor îl cărară pe sus spre automobilul negru, diplomatic.
"Acum este momentul tău", îi şopti José Lolei, "urcă şi du-te cu Iuri Andreevici, ce mai aştepţi!?"

Mulatra se bosumflă:
"Nu vreau, e gras, bătrîn şi pute a peşte stricat!"
"Toanto, vrei să compromiţi nişte relaţii diplomatice de o importanţă covîrşitoare?"

Ministrul Culturii şi educaţiei interveni cu blîndeţe:
"Fată dragă, pentru izbînda cauzei noastre, toţi trebuie să sacrificăm cîte ceva... azi, tu faci un sacrificiu mic, dar semnificativ, pentru care generaţiile viitoare îţi vor fi veşnic recunoscătoare!"
"Bine", spuse Lola, "dar cu două condiţii: îmi plătiţi pe loc, o mie de pesos convertibile[iv] şi-mi daţi viză turistică pentru Florida, am acolo două mătuşi pe care nu le-am văzut niciodată!"

Îi dădură banii şi-o împinseră în Volga neagră care demară în trombă, spre ambasada sovietelor.
"A fost o recepţie reuşită", îi spuse Enano lui Vasquez, "treci mîine pe la minister să-ţi dau o repartiţie pentru jicler!"
"Am nevoie de un delcou nu de jicler, excelenţă!", îi aminti acesta.
"Camarade, pentru organizarea acestei serate meriţi şi-un motor întreg de Cadillac!"

Plecară şi ei, escortaţi de o patrulă a poliţiei revoluţionare, nu de alta, dar la ora aceea riscau să fie jefuiţi şi dezbrăcaţi la piele de una dintre bandele de desperados adolescenţi care îşi făceau de cap prin Habana Vieja.

Aceasta este o povestire cu happy end, întîmplată într-o ţară greu încercată de lupta împotriva imperialismului mondial. Totul e bine cînd se termină cu bine, iar protagoniştii sunt fericiţi. Ministrului Educaţiei i se înmînă din partea preşedintelui Fidel Castro o medalie comemorativă, Lola se mută în reşedinţa ambasadei sovietice, iar Jose Vasquez fu recompensat pentru zelul său cu un delcou. Piesa provenea de la un Ford şi nu se potrivea la Dodge Coronet, dar îl dădu pentru un aparat de fotografiat Smena. Pe aparatul de fotografiat luă o duzină de becuri fluorescente, în schimbul cărora îşi procură un delcou de la Pobeda M20 cabriolet, modelul copiat de ruşi după Dodge.


[i] enano(span.)= pitic + altanerro (span.)= trufaş
[ii] muzician cubanez celebru, fondatorul formaţiei Los Van Van
[iii] imnul naţional cubanez
[iv] în Cuba există două tipuri de bancnote, peso nationale şi peso convertibile, exclusiv pentru uzul turiştilor care pot cumpăra cu această valută din magazinele special destinate lor
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Vocea Gîscanului (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro A şaptea oară-i cu noroc (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mersul pe jos întăreşte spiritul (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea mirificului oraş Povorot-Gorod
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mesteceni de oţel (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata De-a baba-oarba
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer