Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Întâmplări despre niciodată

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un vis cu Bob Dylan


Teodora Gheorghe

28.10.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Kroni era un şofer de autobuz cu şase degete la mâna dreaptă - detaliu care, în ciuda avertizărilor, nu l-a incomodat niciodată. Într-o zi de octombrie ceţos se afla la finalul unei zile înfiorătoare în care o bătrână îl lovise cu sacoşa pentru că nu a lăsat-o să coboare între staţii. Lovitura s-a dovedit revelatoare, pentru că, odată trezit din şoc, Kroni a observat o tigaie plutind serafic deasupra unei femei ȋndesate, ca un pion de şah. La ȋnceput vag, conturul a căpătat ȋndrăzneală, creȃnd impresia perfectă a realităţii materiale. Kroni şi-a făcut cruce, a scuipat de trei ori ȋn sȃn şi a ieşit din vehiculul fumegȃnd, extenuat după ce deşertase din pȃntecul său zeci de feţe posomorȃte.

Afară străzile erau slab populate de oameni cu figuri strepezite, de parcă ar fi adulmecat ȋn permanenţă o lămȃie. Femeia bondoacă bătătorea cu paşi mici o alee cufundată pe jumătate ȋn umbră, luminată firav de un felinar aprins prea devreme. Oare tigaia stă fixată de cocul ei? Dar de ce ar recurge cineva la o asemenea idee trăznită? Trebuie să fii nebun. Totuşi nu se zărea niciun fir de legătură ȋntre mȃnerul obiectului casnic şi ţȃmburuşul format de adunătura de păr ȋncȃlcit al arătării umane din faţa lui. Au mers amȃndoi molcom, el ȋn spatele ei, timp de zece minute ȋntregi. Ȋntr-un final, cȃnd femeia s-a oprit să-şi tragă sufletul şi să-şi aşeze plasele pline de cumpărături, Kroni s-a apropiat de ea şi a ȋngȃnat o ȋntrebare anemică:
- Nu vă supăraţi, doamnă. Cȃt aţi dat pe tigaie?

Gospodina i-a aruncat o privire de fiară hăituită:
- Cum de ştii? Ieri mi-am luat-o la reducere. Am pȃndit-o de luni de zile, dar n-am avut bani. Chiar acum mă gȃndeam că de-abia aştept să-mi fac ȋn ea o friptură.
Kroni a mijit ochii nedumerit şi a mai aruncat cȃteva cuvinte ȋn oceanul de ridicol:
- Atunci ce aveţi pe cap?
- Dom'le, tu nu eşti sănătos la tărtăcuţă!
Femeia şi-a cules plasele de pe asfalt şi a traversat ȋn goană intersecţia din apropiere, căutȃndu-şi scăparea de posibilul violator ȋn haine de civil. Soţul ei n-o mai ȋntrebase de două decenii cum ȋşi aranjează părul şi se găsise un descreierat să-i tulbure liniştea ca să-şi satisfacă cine ştie ce apetit bolnav.

Bietul om s-a ȋntors ȋn locul unde autobuzele dormitau ȋn masă, adunate şcolăreşte. Jeff, singurul lui prieten, ȋi făcu semn. Părea ȋngrijorat.
- Unde-ai dispărut? Te grăbeşti să te duci acasă? Parcă ai văzut-o pe soacră-ta moartă.
Şi pentru că răbdarea nu era punctul forte al lui Jeff, a continuat precipitat:
- Hai, dă o semnătură şi pe urmă ne cinstim cu-o bere.

Kroni ar fi vrut să-i istorisească ȋntȃmplarea bizară cu tigaia, dar bărbatul din faţa lui, cu obrajii rumeni şi vestă portocalie, i-a curmat orice avȃnt. O fi de la stres, s-a gȃndit el, evocȃnd ȋn tăcerea minţii acel cuvȃnt pe care ȋncă nu ȋl ȋnţelegea ȋntru totul, considerȃndu-l o invenţie a femeilor ca să se sustragă de la treburile lor casnice. Se pregătea să-i ofere o explicaţie banală, cȃnd a observat cocoţat pe şapca lui Jeff trupul ȋn miniatură al unei frumoase fete blonde, ȋn costumul Evei. Uimit, şi-a aplicat două palme sănătoase peste fruntea asudată.
- Uite-te ȋn oglinda retrovizoare! Ce vezi?
Jeff, ascultător de fel, a urmat ȋndemnul amicului său, deşi avea inima ȋndoită.
- Ce să văd? s-a amuzat el. Nu-mi stă bine frizura?
- Dă-o naibii de frizură! Mai sus...
- Zboară vreo lighioană ȋn jurul meu?
- O tipă! Nu vezi o tipă blondă?
- Kroni, tu te simţi bine? Ai avut vreun accident azi?

A ajuns acasă tremurȃnd. Şi-a pus un ceai la fiert. Nu obişnuia să bea ceai decȃt atunci cȃnd se căptuşea cu vreo răceală sȃcȃitoare. Ȋn orice altă circumstanţă acea băutură sălcie i s-ar fi părut o caznă inutilă pentru gȃtlejul lui sensibil. Ȋn drum spre locuinţa sa modestă dintr-un cartier mărginaş, a văzut tot soiul de obiecte, simboluri şi persoane ȋncrustate ȋn aer deasupra capetelor ambulante.

A aprins calculatorul antic din holul neluminat. Acesta a scos un bȃzȃit prelung, de albină muribundă, apoi ecranul a ȋnfăţişat acelaşi motto stupid al şoferilor cu permis de conducere: "Zȃmbeşte, hai, nu fi ursuz! E mişto ȋn autobuz." Degetele au ȋnceput să se izbească de taste formȃnd două cuvinte ȋnfricoşătoare: "boli nervoa..." S-a oprit aici ca să stingă focul. Ceaiul avea un gust de cȃrpă udă. Ţȃȃr! Telefonul s-a auzit ȋn nemişcarea sufrageriei.
- Alo?
- Amice, cum de-ai ştiut? Chiar ȋn clipa aia mă imaginam cu o tipă. Mi-am luat alaltăieri o revistă deocheată şi mi-a rămas ȋn cap una.

Kroni şi-a fript limba, dar şi-a ȋnăbuşit strigătul de durere ȋntr-un prosop de bucătărie bun la toate.
- Aha...
- Poate eşti telepatic.
- Ă?
- Adică citeşti minţile altora.
Era o posibilitate. Şi suna mult mai bine decȃt un diagnostic de paranoia.
- Nu ştiu. Să nu am eu o problemă.
- Ai mai văzut şi la alţii chestii?
- Da, la o femeie, mai ȋnainte să vin la voi.
- Serios? Şi ce...?
- Fără supărare, Jeff, sunt puţin obosit. Cred că o să mă culc.

A apăsat tasta de ȋnchidere şi a rămas pironit ȋn mijlocul bucătăriei, cu două degete ȋnfăşurate neȋncrezător ȋn jurul unei căni ciobite. Era un tip simplu. De ce i se ȋntȃmpla tocmai lui? Vedeniile sunt pentru intelectuali, şi-a zis. Trebuia să se relaxeze. Nu avea decȃt o mare pasiune, muzica şi viaţa lui Bob Dylan. Tatăl lui fusese cel mai ȋnflăcărat admirator şi i-a cedat moştenirea obsesiei sale, sperȃnd că fiul o s-o apuce pe calea muzicii, nu a tȃmplăriei, ca el. Visul patern s-a ȋnfăptuit ȋntr-o oarece măsură. Poate că tȃnărul Kroni nu a urmat conservatorul şi singura utilitate pe care a găsit-o chitării de la unchi-său a fost să astupe cu ea o gaură ȋn perete.

Totuşi, ȋn mod admirabil, de la cincisprezece ani a ȋnceput să colecţioneze toate discurile şi casetele cȃntăreţului favorit. Mai mult de atȃt, a adunat de prin anticariate şi magazine discuri, CD-uri, insigne, broşe, caiete, agende, tricouri, albume, toate cărţile scrise de şi despre el, ba chiar şi o figurină Bob D. făcută din ceară. Ȋn cazul ȋn care ar fi murit de o boală grea şi lentă, l-ar fi rugat pe Jeff să aprindă fitilul ţintuit de pălăria lui Bob, să aşeze lumȃnarea la căpătȃiul lui şi să dea play la "It's All Over Now, Baby Blue." Colegii ȋi spuneau uneori, ȋn glumă, Zimmerman, după numele adevărat al chitaristului rebel.
Ȋn autobuzul condus de cele unsprezece degete ale sale răsunau negreşit inflexiunile rugoase şi totodată nostalgice de pe albume ca "Self Portrait", "Down in the Groove" sau "Shot of Love". Cȃţiva rockeri cu plete şi inele ȋn nas l-au invitat odată la un concert, dar, ȋn mod surprinzător, Kroni a refuzat ȋntȃlnirea cu idolul său din adolescenţă. Ȋi era teamă de mulţimi. Prefera o admiraţie taciturnă, zăvorȃtă ȋntre patru pereţi.

A scos dintr-un sertar un disc Columbia Records. Ȋi plăcea să asculte muzică la pick-up-ul de pe măsuţa de lȃngă fereastră. A adormit ȋn acordurile tȃnguitoare din "Blood in My Eyes."
Alarma l-a furat din abisul somnului:

Come a-running down your stairs
Come a-running down your stairs
Come a-running down your stairs, Pretty Peggy-O
.

Era ȋngrozit. Ce-l aştepta oare azi? S-a ȋmbrăcat pe fugă şi a descuiat uşa care a scos un scȃrţȃit sarcastic. Prima fiinţă care i-a sărit ȋn cale a fost pechinezul vecinului. Imediat l-a urmat stăpȃnul, un puştan de treisprezece ani, cu pistrui. Din fericire, nicio fantasmă nu şi-a făcut simţită prezenţa.
- Gata, sunt ca nou. Ieri a fost doar un coşmar.

Ȋn cȃteva clipe, a ajuns ȋn dreptul uşii principale. Poştaşul tocmai intra, purtȃnd pe buclele castanii nu una, ci două imagini: o maşină foarte scumpă şi o valiză cu bani.
- De unde are bani de maşină?! s-a trezit ţipȃnd Kroni, apoi a realizat că a pus greşit ȋntrebarea. "Ce dracului e neregulă cu mine?" vrusese să spună de fapt.

A năvălit afară ca un buldozer, răsturnȃndu-l pe bietul funcţionar. Ȋn faţa lui se perindau mulţime de tărtăcuţe ornate cu nimburi care mai de care mai ciudate, asemenea unor holograme subtile reprezentȃnd un cinematograf de emoţii şi forme. Un moşneag care cerşea ȋntr-ul colţ purta deasupra pletelor albe fantoma unui lănţişor cu pietricele strălucitoare.
- De unde ai lănţişorul?
Moşul şi-a ȋncreţit sprȃncenele şi cele două cioturi i s-au preschimbat ca prin farmec ȋn două picioare sănătoase care au luat-o la goană. Mȃna stȃngă ȋi apăra temerar unul din buzunare.

Asta era deja prea de tot. Noul lui radar paranormal depista hoţii. Oriunde se uita, bărbaţii ȋşi trădau fanteziile murdare: scene din filme erotice sau ei ȋnşişi ȋn ipostaze compromiţătoare cu dudui corpolente cu sutiene colorate ȋn imprimeuri de leopard. Niciodată nu şi-ar fi ȋnchipuit că ȋmparte acelaşi sex cu o droaie de masculi subjugaţi de promiscuitate. El nu avusese decȃt o iubită pe care a respectat-o ca un adevărat domn. Ȋn singurele lui vise fără perdea ȋi apărea tot ea, ȋntr-un elegant halat de baie roz.

Ce sens avea să privească ȋn sufletul unor străini, dibuindu-le cele mai tainice secrete? Nu se putea prezenta la muncă ȋn condiţiile astea. Dacă avea să descopere că şeful ȋi poartă sȃmbetele sau că invidiosul B. plănuieşte să-l omoare cu o toporişcă din comerţ? Nu, era prea riscant. Avea nevoie de o ascunzătoare, cel puţin pȃnă ȋşi dă seama ce are de făcut ȋn continuare. Despicȃnd marea de indivizi despuiaţi de intimitatea dorinţelor reprimate sau recent ȋmplinite, Kroni a decis să se ȋntoarcă ȋn apartamentul său.

***

- Ce mai faci, tinere? N-ai mai dat niciun semn. Păi cum aşa? Ţi-ai dat demisia şi pe mine nu m-ai anunţat?
Jeff pronunţa cuvintele calm, dar cu o vădită nuanţă de nelinişte.
- Am nişte probleme despre care nu vreau să discut. Iartă-mă.

Nu mai avea ȋncredere ȋn nimeni de cȃnd cu al şaselea simţ. Cine ştie, pesemne că Dumnezeu l-a ȋnzestrat nu numai cu un deget ȋn plus. Cifra 6 deţinea ȋn orice caz o semnificaţie misterioasă pentru el, un amărȃt de şofer de autobuz.
- Stai, te rog, nu ȋnchide! Sunt prietenul tău cel mai bun, ce naiba? Spune-mi cu ce să te ajut. Mai ai viziuni? Cunosc un doctor bun.
- Nu, nu, e altceva... Ȋţi spun, dar să mai treacă un timp. Ȋnchid acum. Pa.

Trecuseră două săptămȃni de cȃnd se pomenise cu beleaua asta. Noroc că, prevăzător din fire, ȋşi ȋndesase debaraua cu sticksuri, pufuleţi şi napolitane. Nu-i venise nicio idee salvatoare. Din cȃnd ȋn cȃnd ȋşi analiza ȋn oglindă propriul ȋnceput de chelie, ȋn speranţa că i se va releva vreun indiciu, ȋnsă el era excepţia. Nu rula niciun film "la etaj."

Ceasul din sufragerie arăta ora unu. Ȋmpins de un sentiment necunoscut, Kroni a deschis fereastra. Aceeaşi mulţime vegheată de himere pe care doar el le zărea, graţie unui blestem straniu. Neaşteptat, i-a atras atenţia o fată suplă, cu o pălărie de paie şi pantofiori negri, de lac, aşezată pe o bancă. Dar nu asta era important, ci aureola, ȋntruchipȃnd o carte deschisă la prima pagină. Pe albul ei sfidător, mai multe litere senzuale alcătuiau şase cuvinte ţesute dintr-un scris atȃt de familiar lui. Nu, nu avea halucinaţii. Obiectul era ȋnsemnat cu un autograf de la zeul muzicii:
Cu drag pentru K., Bob Dylan.

K putea fi chiar el! Cine ar fi bănuit că acel kappa stingher nu aparţine unei tinere studente ci lui, care era atȃt de devotat sunetelor angelice izvorȃte din instrumentul acela pe care ȋl adora fără să-l priceapă?

- Da, da, totul se leagă! Destinul m-a adus la ea. Cobor şi o rog să-mi dea cartea. Nu, e prea direct. O ȋntreb dacă ȋi place Bob Dylan. Prea subtil. Ȋncerc s-o cuceresc. Pe cine mint? Nu sunt ȋn stare să scot nici două vorbe dulci lȃngă o femeie frumoasă. Nici măcar nu-i văd coperta, să o rog din vorbă ȋn vorbă să-mi ȋmprumute cartea. Precis ţine la autograf ca la maică-sa. Şi eu aş face la fel. Cum să-l dea? Şi chiar dacă l-ar da, aş avea eu bani să-l cumpăr?

Kroni ȋşi frămȃnta mȃinile ca pe o cocă, scormonind ȋn ungherele minţii după un plan genial. Ȋntre timp, obiectivul cu două picioare şi mers de felină s-a ridicat şi a luat direcţia unei străzi ȋn formă de şarpe boa.

- Nuuu! s-a trezit zbierȃnd ȋn singurătatea apartamentului, cu urletul unei hiene flămȃnde. Ȋn trei secunde s-a repezit ȋn realitatea de care se exilase, printre oameni ȋnsemnaţi (vorba vine). Şi-a dat seama, ȋntr-un tȃrziu, că unica soluţie era să devină spion cu jumătate de normă. Cu paşi mici, măsuraţi de ticăitul unui gȃnd febril, şi-a adunat tot curajul ghemuit ȋn genunchii moi şi a ȋnceput urmărirea.

Fata mergea nepăsător, fără să intuiască nimic. S-a oprit ȋn dreptul unui chioşc. S-a oprit şi Kroni, asigurȃndu-se că dă impresia unui cetăţean onorabil care ȋşi verifică mesageria ȋn mijlocul trotuarului. După ce şi-a strecurat ȋn geantă un pachet lucios de ţigări, fata a cotit pe o alee subţire, ȋnghiţită de cȃteva clădiri prăfuite. Kroni a cotit şi el, ignorȃnd imaginea unui cadavru desfigurat plutind pe scăfȃrlia individului ȋn trenci şi căciulă cu urechi. Căutȃnd-o cu privirea, nu i-a mai zărit nicăieri pălăria de paie. O teamă morbidă i-a străfulgerat fiinţa de la un capăt la altul. S-a liniştit ȋnsă cȃnd a revăzut-o ieşind dintr-un gang cu aceeaşi comoară strălucind deasupra coafurii moderne. Era, desigur, o strălucire la care doar el avea acces, printr-o minune supranaturală. Abia acum se simţea cu adevărat mȃndru de acest dar al său. Din senin, avea un scop. Pȃnă atunci nu-şi pusese niciodată problema unei meniri. Viaţa lui se scurgea ca a oricărui om mărunt de pe pămȃnt, ȋn virtutea unei binecuvȃntate rutini.

Ȋn sfȃrşit, posesoarea obiectului mult rȃvnit a dispărut ȋntr-o scară de bloc. Kroni a notat repede adresa şi, după ce şi-a luat un oarecare răgaz, a pătruns ȋn ȋntunecimea scării. De sus, a desluşit zgomotul tocurilor atingȃnd cimentul rece, pȃnă ce s-au cufundat ȋn tăcere. Estimativ, fata se afla la etajul doi. Un clinchet suav de chei s-a insinuat ȋn atenţia zgribulită a lui Kroni, suspendat ȋntre parter şi bolta cerească a unui vis ȋmplinit.

Din cȃteva mişcări bruşte, dar calculate, a ajuns ȋn dreptul unei uşi de mahon care se ȋnchidea chiar ȋn acel moment. "Şi acum ce fac? Sun şi mă invit ȋnăuntru? Cine sunt? Ce vȃnd? Ce vreau? Mă numesc cutărescu şi aş dori să vă prezint avantajele meseriei de şofer. Ȋn cazul ȋn care soţul sau fratele dumneavoastră ar fi interesaţi de un viitor ȋn transporturi ȋi voi oferi o gamă largă de explicaţii şi sfaturi. Nu, ȋn niciun caz.
Bună ziua, sunt noul dumneavoastră vecin. M-am mutat azi şi mi-aş dori să... Nici atȃt! Bună ziua. Mă scuzaţi de deranj, dar am o mare rugăminte la dumneavoastră. Am un nepoţel bolnav şi am nevoie de o sumă de bani considerabilă. Nu obişnuiesc să umblu pe la uşi să mă ȋnjosesc, dar chiar şi cȃtiva bănuţi pot fi de folos, sau un obiect care nu vă mai e de folos şi pe care l-aş putea vinde ca să-mi scap copilul... la dracu'! Nu mai bine o sugrum direct? Am văzut ȋn filme cum se şterg amprentele. Doamne, iartă-mă! Ce spun? Eu nu sunt un criminal. Vreau doar nenorocitul ăla de autograf. "

A fost mai uşor de atȃt. Domnişoara K. a ţȃşnit pe uşă afară, ca şi cȃnd ar fi fost o jucărie pe arcuri expulzată dintr-o cutie cu surprize. Apartamentul a rămas, spre bucuria machiavelică a lui Kroni, nezăvorȃt.
- Unde-o fi zbughit-o aşa grăbită? Ce mai contează, acum sunt AICI. Ce noroc chior...

Din hol i se ȋnfăţişa o sufragerie mignonă cu o bibliotecă ȋnţesată de cărţi.
- Febleţea mea, dragostea mea, vin!
Kroni a pipăit covorul zgrunţuros cu vȃrful adidaşilor, apoi s-a ȋndreptat către locul de unde avea să extragă literele magice. A luat fiecare raft la rȃnd, studiind primele pagini ale fiecărei cărţi, adulmecȃndu-le mirosul nu pentru că ar fi găsit ȋn asta o ȋncȃntare a simţurilor, ci dintr-un instinct de detectiv născut din necesitate. Manuale, atlase, romane poliţiste, smiorcăieli lacrimogene pentru gospodine, scriitori răsuflaţi - toate ȋşi dezvăluiau cu nonşalanţă conţinutul sec, ȋnsă luate la rost, habar n-aveau unde se piteşte grămăjoara de cerneală scursă din pixul marelui Bob.

După o oră terminase abia două rafturi. "Dacă se ȋntoarce şi mă găseşte aici?" Ȋntrebarea i-a crestat pielea capului fără ȋndurare, determinȃndu-l să caute şi mai ȋndȃrjit. Ultima carte smulsă din creştetul bibliotecii a spulberat definitiv speranţele lui Kroni. S-a prăbuşit ȋntr-un fotoliu. Pe un perete, un ceas cu pendulă a anunţat, tȃnguit, ora disperării.
- Nu plec de aici pȃnă nu e a mea.

Şoferul de autobuz şi-a tamponat fruntea cu o pagină dintr-un manual de economie. Alunecase ȋntr-un abis inimaginabil unde ȋl bȃntuiau strigoii tuturor zilelor proaste avute vreodată. Ȋntr-un fel, era ca şi mort, anticipȃnd din clipă ȋn clipă apropierea unei năluci cu coasa şi un casetofon pe umăr, din care se aude:

When you're sad and when you're lonely
And you haven't got a friend
Just remember that death is not the end
...

- La naiba, cum să ţii un lucru aşa de valoros ȋntr-o bibliotecă? Precis a pus cartea undeva la secret.
Kroni, din nou reanimat, s-a reapucat de scotocit ȋn sertare, pe mese, sub pat, ȋn lada de la canapeaua extensibilă, pe noptiere, sub noptiere, ȋn spatele draperiilor, ȋn valiza ȋntredeschisă, ȋn şifonier, ȋn hainele din şifonier, ȋn debara, ȋn sacoşe, printre borcane, dincolo de cartofii ȋnghesuiţi, pȃnă şi ȋn baie, ȋn cadă, la scurgere. Zero. Aşa se simţea şi el, ca un zero barat. Trecuseră cinci ore de cȃnd domnişoara K. o tulise misterios, lăsȃndu-şi casa descoperită, spre a fi siluită de un fan ȋnrăit. Nu-i scăpase niciun centimetru. Nu ȋnţelegea.

Ceasul cu pendulă trȃmbiţa ora cinci după amiaza, cȃnd uşa de la intrare a şuierat ameninţător. Kroni ȋşi juca ultima carte, ȋmprăştiat pe podea, ȋntr-o cameră ce părea mai degrabă un depozit de ustensile uzate. Era gol pȃnă la brȃu. Îşi azvȃrlise tricoul pe braţul canapelei, extenuat de munca asiduă. Proprietara l-a suprins adunȃndu-se de jos. Străinul a mimat un gest penibil din umeri, acoperindu-şi pliurile de carne gelatinoasă.

- Ai un minut la dispoziţie să-mi explici ce faci sau chem poliţia. Am un spray paralizant ȋn geantă şi ştiu karate.
Bărbatul s-a retras lȃngă un cuier. Semăna cu o focă spȃnzurată de o creangă. Explicaţiile nu curgeau deloc din robinetul gȃndirii.

- Am... am... nu voiam să...
- Cincizeci de secunde.
Epuizat, Kroni a optat pentru varianta cea mai periculoasă, istorisindu-i domnişoarei K. cum l-a lovit o babă ȋn cap cu o sacoşă şi de atunci vede gȃndurile oamenilor ȋn forma unor imagini ca nişte aureole de sfinţi numai că oamenii nu sunt sfinţi, sunt nişte animale dominate de instinct. Şi cum e pasionat de Bob Dylan şi a văzut o carte semnată de el ȋn aura ei şi trebuie să o aibă cu orice preţ. Vorbele pȃnă atunci ȋnţepenite se prăstăvăleau ȋn torenţi sălbatici ȋn urechile delicate ale fetei, care ȋşi arcuia sprȃncenele de fiecare dată cȃnd era pomenit vreun detaliu picant. La finalul mărturisirii, Kroni a tuşit sec, iar fata cu pălărie de paie a zȃmbit melancolic, intonȃnd o boare de cuvinte:
- Ce poveste ciudată... Şi eu care aveam impresia că nu mi se mai poate ȋntȃmpla nimic miraculos. Ai dreptate, am fost ȋn posesia unei cărţi semnate de Bob Dylan, dar am vȃndut-o.
Kroni a aterizat pe o saltea ciupită de molii, torpoit de o ameţeală cumplită.

- De fapt, datorită ei văd. Am avut o boală rară la cornee, din cauza căreia distingeam doar conturul oamenilor şi obiectelor din jur. Sora mea a fost mereu fana cȃntăreţului şi cu greu a obţinut un autograf. Ȋnainte să moară, mi-a oferit mie cartea, cu rugămintea ca ȋn cazul ȋn care aş fi găsit un doctor capabil, să o vȃnd ca să-mi pot cumpăra operaţia. De-asta v-a apărut deasupra capului meu acest amănunt. El a fost salvarea mea şi ȋi mulţumesc ȋn fiecare zi surorii mele pentru gestul ei. Şi, desigur, ȋi sunt recunoscătoare lui Bob. Dacă vreţi, putem asculta ȋmpreună un CD.

Kroni privea pierdut la kitch-urile revărsate ȋn jurul lui. De atunci nu a mai avut niciodată un al şaselea simţ.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer