Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La ce bun monumentele?


Augustin Ioan

18.10.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Scriam aceste rânduri în 2000. Le reiau după şaisprezece ani.

"Nu de mult s-a prăbuşit o casă veche, urmând a fi transformată în sediu de firmă, cu tot cu muncitorii care lucrau la planşeu în felul în care unii îşi taie singuri craca de sub picioare. Televiziunea a întrebat de ce s-a petrecut tragedia, iar directorul firmei, dezgustat, a dat vina pe statutul de "monument al naturii" (grimasă) de care ţin cu dinţii cei de la avizări, de nu i-au lăsat pe domnii constructori să demoleze totul şi să facă în loc alt sediu de firmă, mult mai mândru şi mai frumos (i.e. cu faţade de sticlă). Reporterii, nişte bieţi copii pripăşiţi pe la televiziunile în chestie, n-au comentat în nici un fel scălâmbăielile celui ce ar fi trebuit să explice de fapt de ce nu avea o organizare de şantier potrivită şi de ce stătea lamentabil cu normele de protecţia muncii, iar nu care sunt opiniunile dumisale despre natura şi soarta monumentului istoric. Şi uite aşa s-a mai aşezat în mintea rrromânului o umbră peste oricum instabila idee de monument, carele este o casă veche şi răpănoasă, şezând de-a curmezişul în calea progresului.

Nu că specialiştii ar fi mai lămuriţi: la o masă rotundă organizată de doamna prof.dr.arh. Sanda Voiculescu şi de mine la Colegiul Noua Europă, am întrebat "ce este un monument"? Concluzia a fost întristătoare: câteva zeci bune de specialişti în restaurări, în arhitectură, în urbanism, istorici de artă au ajuns la concluzia următoare: nu ştim cu precizie nici ce înţelegem prin monument istoric, nici cât de tare trebuie să-i congelăm devenirea fizică şi temporală. Listele actuale cu monumente sunt ciudate: pe ele sunt fie prea multe case (ceea ce este nerealist: nu pentru toate există bani să fie salvate) fie lipsesc unele, desigur esenţiale (fiecare ştie câte un astfel de exemplu de omisiune neapărat vinovată).

S-a restaurat cu atenţie Stalin / Karl Marx Alee, bulevardul tăiat în anii stalinismului din margine în inima Berlinului est-german; restauratorii - fără nici o excepţie foşti vest-germani - pe care i-am intervievat în 1996 apreciau chiar calitatea urbană (menţionând chiar caracterul ei "democratic", sau, cum I-am zice azi, deconstructivist, devreme ce încerca să desfiinţeze dihotomia centru-periferie) a axei. Noi vom restaura Casa Scânteii? Dar Casa Republicii, care este în mai gravă stare de descompunere decât mai decenta (în limitele date de vreme) predecesoare din capul Şoselei Kiseleff?

Oricum, până atunci trebuie să restaurăm ceea ce cade, sau e deja în bună măsură pierdut. De ce să nu radem tot ce e oricum "mizerie" şi să facem case noi, aşa cum e mai rentabil, mai logic din perspectiva cutremurelor şi cum, cu puţini ani în urmă ne povăţuia un distins inginer seismolog din paginile revistei 22? Pentru că, în absenţa acestor condensatoare ale fiinţei noastre individuale şi colective, nu suntem nimic. Casele ne găzduiesc viaţa şi dau seamă despre ea atunci când nu mai suntem. Ele ne dau timp, situându-ne ca vârstă şi ne dau durată, păstrându-ne amintirea. Dacă nu lăsăm urme, nu suntem, nu vom fi fost.

Concetăţeni de-ai noştri, cu milioanele, din speţa amnezicilor cu freză pe care i-am văzut uitându-se încruntat la biata casă în ruină, nu sunt şi nu vor fi. Cu toate acestea, ei dau interviuri sau ocupă funcţii în stat şi, de acolo, decid ştergerea din vreme în vreme a vieţilor noastre, ale celorlalţi".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer