Era totuşi ceva ce-l intriga. Pe de o parte, îl lăsa să-i descopere cele mai intime detalii anatomice fără să-i ascundă nimic, mai mult, îl ascultase când o rugase să-şi lase să-i crească părul pubian. Asta însemna că se simţea în deplină siguranţă în prezenţa lui, că avea încredere în discernământul lui, şi că dorea să-i facă plăcere. Pe de alta, îşi păzea cu străşnicie gândurile, ca şi cum s-ar fi temut să-i dezvăluie viaţa ei de până atunci, familia, alţi iubiţi (iubite?), sau planurile ei de viaţă. Vorbea puţin, şi niciodată despre lucruri personale. Corpul ei era ca o carte deschisă, mintea ei nu. În plus, avea momente când, de faţă cu el, cădea subit pe gânduri. Atunci, privirea ei caldă, deschisă, se închidea brusc, căpătând un aspect preocupat, pentru el imposibil de descifrat. Îşi propusese s-o întrebe la un moment dat la ce se gândeşte când îl priveşte atât de intens - dacă-şi aduce aminte de ceva, dacă face planuri, sau ce altceva? Nu găsise însă momentul potrivit pentru o întrebare atât de delicată.
După ce dansaseră prima dată împreună, se revăzuseră tot la tango. De această dată o invitase la ultima tandă fără să stea pe gânduri. Făcea foarte rar o astfel de invitaţie, pentru că între dansatorii de tango se spunea - nu fără motiv - că ultima tandă e rezervată femeii cu care vrei să pleci acasă. Acum invitaţia păruse ceva cât se poate de firesc, iar ea o primise la rândul ei ca pe ceva normal. Când s-au auzit primele acorduri din La Cumparsita, privirile li s-au întâlnit instinctiv, şi ei s-au îndreptat unul spre celălalt. Nu trecuse decât o săptămână de când dansaseră şi vorbiseră unul cu celălalt pentru prima dată, se vedeau acum numai pentru a doua oară, dar se purtau de parcă s-ar fi cunoscut de mult, de parcă ar fi sosit momentul unui deznodământ ce nu mai suferea amânare. Dansaseră în timpul serii şi cu alţi parteneri, dar pentru ei doi contau doar momentele în care erau împreună, în special când dansau vals, pe aripile căruia aproape că zburau. Cum el uitase complet că dansa pentru prima dată vals cu ea, o condusese de la început în întoarcerea lui completă de trei sute şaizeci de grade în patru paşi, despre care ştia că le punea în dificultate pe toate partenerele lui noi care nu cunoşteau mişcarea. Şi-a dat seama în ultima clipă când a pornit în rotire că ar fi trebuit să fie mai precaut, să testeze mai bine paşii pe care partenera lui îi ştie, şi pe care-i poate urma, dar a remarcat surprins că ea-l ţinea în continuare strâns, că-l urma perfect, fără ezitări, deşi deschisese ochii, puţin mirată de această schemă ce-i era nefamiliară. Senzaţia îmbătătoare a dansului l-a făcut să-şi întindă tot mai mult paşii până a-nceput să plutească împreună cu partenera, atingând podeaua tot mai rar. Ajunseseră amândoi într-o stare de graţie în care aproape că se contopeau reciproc, totul venea de la sine, nimic altceva nu mai exista pentru ei decât muzica şi partenerul.
În seara aceea, sau poate într-alta, au făcut pentru prima dată dragoste, în patul lui. Sau poate pe jos, sau sub duş, sau pe masa de la bucătărie. Nu-şi mai amintea deloc cum se petrecuseră pentru prima dată lucrurile, atât de vrăjit fusese atunci de prezenţa ei.
Au încercat apoi toate poziţiile prin care puteau trece. Uneori îşi surprindea partenera, cum a fost atunci când a pus-o cu fundul pe pian. Ea s-a uitat în spate, apoi s-a sprijinit cu spinarea de placa gravată, cu palmele pe capacul pianului, deschizându-şi picioarele, şi încrucişându-le apoi în jurul şoldurilor lui. Penetrarea a fost atunci mai uşoară ca în alte rânduri. Nu şi-a dat seama de ce, până când, la sfârşit, săltând-o uşor de pe capacul pianului, a văzut o pată neagră de sânge pe locul unde stătuse ea cu fundul.
Dacă putea acum dansa cu ea fără să se mai excite, cunoscându-i în detaliu corpul, şi ştiind că i se va oferi cu totul de cum vor ajunge acasă, în schimb nu întotdeauna avea răbdare să intre cu ea în casă, ca atunci când i-a mângâiat glezna în timp ce urcau scările. Când ea s-a oprit mirată, simţindu-i degetele urcând spre pulpă, el a înlănţuit-o cu amândouă mâinile, şi-a băgat capul pe sub fusta ei, şi-a frecat nasul de interiorul coapselor ei, le-a sărutat din ce în ce mai pasional pe măsură ce pătrundea mai adânc, acolo unde deveneau din ce-n ce mai fierbinţi. Când, ajunşi în casă, ea şi-a dat jos chiloţii, era deja umedă între picioare.
Într-o zi s-a apucat să-i povestească ceva despre similitudinea respiraţiei în tango şi karate. A exemplificat mimând o lovitură la gât. S-a oprit la câţiva milimetri înainte de-a o atinge, aşa cum se exersau de altfel toate loviturile în dojo, cât mai real, dar fără contact. Ea însă s-a speriat îngrozitor, albindu-se la faţă. După o clipă de tăcere, şi-a revenit, şi i-a spus cu severitate: "Să nu mai glumeşti niciodată cu asta". A înţeles atunci că o bântuiau amintiri neplăcute, şi că pe viitor va trebui să fie mai atent, să-i menajeze acele sensibilităţi despre care ea nu dorea deloc să vorbească, şi pe care el începea doar să i le ghicească.
(va urma)
(Bucureşti, octombrie 2016)