Pîrjoale de portocale

sîmbătă, 4 septembrie 2004

Auzi chestie: „Pîrjoale de portocale!”. Aseară am coborît să iau o bere de la dozator şi tipul care-mi umplea sticla discuta cu un prieten. „Mi-am luat două cărţi de bucate. Abia aştept s-o rad acasă şi să-mi fac nişte pîrjoale de portocale”. Hotărît lucru, în ultima vreme, mi-am dat seama că sînt mai multe aspecte pe care nu le înţeleg la bărbaţi.

Ascult ca un alien discuţiile despre tot felul de produse culinare. Am fost nevoit să recunosc şi în faţa prietenilor cărora le-am reproşat patima pentru haleală: sînt un tip grosolan în privinţa asta. Eufemistic, un primitiv. Pentru mine mîncarea constituie o problemă asemănătoare cu cea a unui cosmonaut. Aş bate palma să primesc zilnic cîteva tuburi cu proteine şi celelalte porcării hrănitoare, pe care să le consum discret înainte de o ţigară. Exagerez poate. Există cîteva mîncăruri cu vibraţii speciale pentru papilele mele gustative, însă bucate precum „puţulică de caracatiţă în foi de mentă” sau „privire de melc înăbuşită în cochilie” mă lasă rece. Nici măcar Teodorovici, un gurmand rafinat, n-a reuşit să mă convingă să iau mai mult decît o îmbucătură dintr-o preaîmpuţită brînză franţuzească. Am acceptat eu chinul, după ce mi-am blocat nările, dar să recunosc că-mi şi place delicatesa respectivă mi-a fost peste poate.

O altă treabă pe care n-o înţeleg la bărbaţi este părerea lor despre căsătorie. Alien, din nou! De cînd m-am căsătorit, primesc tot felul de mesaje conspirative - „Bine-ai venit în lagăr! Bine-ai venit printre noi” - de încurajare frăţească. Bănuiesc trebuie să există vreo sectă mondială a bărbaţilor căsătoriţi de care nu aveam nici cel mai mic habar. În zilele următoare, mă aştept să fiu contactat şi iniţiat într-o nouă lume în care eu trăiesc în continuare, cu naivitate, la fel. Iar asta mă sperie. Ca şi ideea că aş putea ajunge într-o bună zi să discut cu prietenii despre „pîrjoalele de portocale”.