Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Evul New Media


Bogdan Ghiu

13.11.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Evul Media era pe vremea mass-mediei unilaterale şi asimetrice, cînd publicul era doar public, adică pasiv, şi se strîngea la ore fixe în faţa televizorului, pentru telejurnale, asemenea turmelor de credincioşi la biserică în zile şi/sau la ore de slujbă. Nu întîmplător numeau francezii marile telejurnale de la ora 20.00 "la grande messe": marea liturghie, "veniţi să luaţi lumină".
 
În Evul Media, media forma mari religii, iar lumea era cu adevărat un "sat planetar".
 
Azi, în Evul New Media, nu mai sîntem sat, nu mai formăm mari religii, sîntem liberi şi ne producem/sîntem noi înşine ştirile: am regresat. Ca înainte de Evul Mediu istoric, în trecerea de la Antichitate spre Evul Mediu, nu mai formăm mari religii, ci doar secte. Iar satul e asemenea unui cătun de munte, cu casele risipite pe coaste. Tulnic şi focuri semnalizatoare ne e azi Internetul.
 
Şi ce promisiuni de utopie în sfîrşit realizată şi de umanitate în sfîrşit eliberată de ea însăşi i-au însoţit apariţia! Internetul era marea ieşire la oceanul infinitelor posibilităţi de întîlniri planetare. Ce ne mai săturasem de pămîntul, uscatul, continentul vechii modernităţi digitale, duale.
 
Acum, oceanul Internetului s-a umplut de insule: Robinson lîngă Robinson, hiperindividualism de masă, aşa cum se poate vedea în marile ambuteiaje urbane, cînd, literal, preferăm să consumăm spaţiul finit cu cîţiva metri de "sferă privată" aparent mobilă decît, oroare, să ne frecăm democratic unii de alţii, adică să fim nevoiţi să ne vedem, să ne arătăm, să ne privim în ochii, să ne mirosim - să luăm act, pur şi simplu, de existenţa celuilalt şi a celorlalţi.
 
Între timp, inutil deschis precum înspăimîntătorul Cosmos, Internetul a fost dublat, formatat, domesticit, luat în stăpînire, instrumentalizat, aprop(r)iat: căptuşit cu reţelele de socializare la care, pentru cei mai mulţi dintre noi, se reduce, azi, atunci cînd cumpărăm ceva, "digitalul".
 
Pe scurt, "sistemul mediatic este din ce în ce mai fragmentat şi oamenii trăiesc în diferite bule în care nu consumă decît informaţiile care nu fac decît să le întărească convingerile pe care le au deja. Aceste new media au jucat un rol-cheie în mobilizare, contribuind la dezinformare şi la circulaţia zvonurilor. Oamenii au putut, în felul acesta, să evite să se expună informaţiilor care ar fi putut să le contrazică propriile idei..." (Rodney Benson, "Pour les médias américains, Trump était une bonne affaire" [Pentru media americane, Trump a fost o bună afacere], interviu în Le Monde).
 
Nimeni nu mai iese în larg, adică nici măcar pe valurile Internetului. Nici măcar cît Odiseu, adică nevisînd decît să se întoarcă acasă. Lumea nu mai pleacă de acasă. Internetul a devenit pîrleazul şi băncuţa, şi cei mai avîntaţi hipsteri cu mustaţa în furculiţă sau cei mai versaţi corporatişti (de multe ori, totuna) au comportamente de băbuţe rurale.
 
Anulată în materialitatea ei, de-teritorializarea însăşi (nu produsul ei, ci însuşi procesul) a devenit re-teritorializare strictă.
 
Iar cine mai vorbeşte de reţele se minte singur (meta-închizîndu-se în bulele propriilor convingeri): din discontinue, acestea au devenit cîmp, sînt, altfel spus, continue, mai rău: neîntrerupte, fără goluri şi pauze. Iar virtual nu mai înseamnă decît că se actualizează la cea mai mică mişcare: trăim în cîmp de senzori. Virtualul" este ochiul paznicului invizibil din Panopticonul benthamiano-foucaldian, care nu mai stă în centru, ci este însuşi mediul de viaţă. Şi, foarte curînd, trupul însuşi.
 
Astfel încît fuga şi ura unii de alţii - în general de Altul - nu face decît să fie întărită de felul în care, cică, ne spunem că am încerca să ne deschidem unii spre alţii.
 
De-alde Trump, Putin, Brexit, Erdogan etc., marile supra-nume (porecle) ale epocii stricte, nu există. Sînt doar efecte de sistem (şi de domino), "pliuri" individualizante (cînd materia se îndoaie şi se pliază, creează senzaţia auto-reflectării, a interiorităţii, deci a consistenţei şi a independenţei: pare a genera un "sine în-suşi"). Un sistem, însă, din care "sistemul" din care era acuzată madam Clinton că face parte nu este decît un biet sub-sistem.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer