Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Supravieţuire


Diana Cuzic

07.01.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Venise gerul. Simţea acest lucru cu fiecare bucăţică din corp. Ştia ce este frigul, ba chiar mai mult, acesta devenise o parte din el. Ca şi foamea. Se trezea cu frigul în oase şi cu foamea în stomac. Când adormea erau tot acolo. La început, în primele zile încercase să se lupte cu ele, să le ignore spunându-şi că este deasupra acestor instincte, că le poate controla şi învinge. Ei bine, timpul îl învăţase că nu poate. Deveniseră parte din el şi ştia că îi conduc fiecare gest, fiecare gând, fiecare acţiune. Nu îşi dorea nimic altceva decât să îi fie din nou cald şi să nu mai simtă foamea. Zilele treceau, însă, una după alta adâncind foamea şi domolind parcă frigul. Organismul se adapta. Renunţase la a-şi mai imagina mese bogate. Renunţase după ce ajunsese să îşi dorească chiar şi felurile de mâncare pe care nu le suportase niciodată. Ştia că dacă o va mai face multă vreme, visarea aceasta îi va aduce sfârşitul. Aşa că începuse să mănânce mizeriile acelea pe care ceilalţi le numeau mâncare. Nu îl săturau, dar măcar îl ţineau în viaţă şi apt de muncă. Îşi legase pantalonii cu o bucată de sfoară pentru că altfel ar fi rămas fără ei. Nimeni nu lua în calcul schimbarea hainelor după câteva luni pe motiv de pierdere de kilograme. De fapt, nu le schimbau niciodată aşa încât fiecare era nevoit să se descurce singur.

Dar acum venise gerul. Nu era frigul cu care se obişnuise deja. Îl simţea diferit. Îl simţea ca pe un duşman periculos, răbdător şi care îşi găsea drum până şi spre ultima lui celulă. Dinţii începuseră să-i clănţăne incontrolabil, tremura din toate încheieturile fără să realizeze că o face. Ştia că singurul lucru care îl poate salva este munca. Oricât ar fi sunat de ciudat. Ştia că dacă va continua să se mişte, organismul va găsi, din nou, forţa să se adapteze. Mai degrabă, se ruga să fie aşa. Începuse să nu îşi mai simtă degetele. Nici cele de la mâini, dar mai ales pe cele de la picioare. Întâi simţise că îi arde carnea. Apoi amorţiseră. Îi era frică să le verifice, înspăimântat de ce ar putea găsi acolo. Văzuse destui în jurul lui care îşi pierduseră degetele sau chiar viaţa. El unul, renunţase la a se mai gândi la ce va fi mâine, sau poimâine sau peste o săptămână. Învăţase că ceea ce conta erau minutele care urmau. Unul după altul.

Uneori, însă, trecutul îl invada şi nu se putea ascunde. Îşi spunea, consolându-se, că acolo mai găseşte o urmă de căldură. Îşi amintea casa în care locuise, simţea încă mirosul acesteia în nări. Îşi aducea aminte frânturi din viaţa sa de dinainte, frânturi care atunci păruseră lipsite de importanţă. Zâmbetul fiicei sale dintr-o zi oarecare, un moment dintre cele multe petrecute în fotoliul din bibliotecă, modul în care se unduise într-o anumită secundă rochia pe coapsele soţiei sale. Nu îşi aducea aminte zilele considerate cândva importante. Nu îşi mai aducea aminte când începuse copilul să meargă prima oară, când îşi sărutase prima oara soţia sau ce îşi propuseseră să facă când s-au mutat în casa cea nouă. Ştia însă pe de rost modelul covorului din dormitorul lor, îşi amintea fiecare zgârietură de pe braţele fotoliului, modul în care erau aşezate fotografiile pe perete. Se întreba, dar nu prea des, ce se alesese de toţi acei oameni care însemnaseră atât de mult pentru el.

Nu se gândea că trebuie să supravieţuiască. Adică nu îşi făcuse un ţel conştient din asta. Îşi propusese doar să se întoarcă la vechea lui casă şi să îşi recupereze fotoliul. Nu ştia de ce se fixase pe fotoliu. Nici nu îi plăcuse prea mult pe vremuri. Dar era singurul obiect la care se mai putea gândi acum. Era ca şi cum toata viaţa lui s-ar fi concentrat între braţele fotoliului acela nenorocit. Devenise centrul vieţii lui, imaginea a ceea ce fusese cândva, speranţa inconştientă că ar putea fi din nou cum fusese. Nu mai ştia în ce an este, în ce lună şi în ce zi. Îşi măsura timpul după anotimpuri, după mesele servite şi după lumină şi întuneric. Dar mai ales după timpul de muncă. Aşa ştia când este duminică. Pentru că erau liberi. Văzuse în jurul lui oameni care îşi făceau semne pe perete pentru a ţine minte zilele şi lunile. Apoi într-o zi nu mai ajungeau să bifeze. S-a întrebat atunci la ce le folosise să ştie că mor într-o zi de vineri, luni sau marţi, din februarie, iunie sau decembrie. Aşa că nici nu se gândise să le ţină socoteala.

Timpul fusese important pentru el. Nu întârziase la nici o întâlnire, îşi respectase întotdeauna contractele, ţinuse minte zilele de naştere ale celor din familie. Acum nu mai contau. Timpul se remodelase, devenise mult mai simplu: viu sau mort zi după zi. Aşa îşi făcea calculul.

Când l-au eliberat primul gând nu i-a fost nici la soţie nici la copii, oricât ar părea de ciudat. Sau poate era doar o formă de apărare. Primul lui gând a fost la fotoliu. Ca şi cum dacă ar fi recuperat piesa aceea inutilă de mobilier şi-ar fi recuperat apoi şi familia. Ar fi ştiut că ai lui era în viaţă pe undeva. S-a întors la casa aceea pe care o numise cândva acasă şi a bătut la uşă. Nu îndrăznise să intre direct chiar dacă văzuse luminile aprinse. Oricât de multă speranţă i-ar fi rămas, ştia undeva în sufletul lui că nu puteau fi ai lui. Nu se înşela. Din casă a ieşit un străin, un om pe care nu îl mai văzuse niciodată. Avea să afle ulterior că toate casele lor fuseseră ocupate de alţii, oportunişti ai războiului. L-a rugat să-l lase să îşi vadă casa pentru ultima oară. Uimit a observat că noii proprietari nu făcuseră nici o schimbare. Până şi fotografiile rămăseseră la locul lor. Văzându-i pe chip mirarea noul proprietar i-a şoptit că ar vrea să ştie unde a ascuns banii. Şi că se gândise că, poate, dacă lasă totul aşa cum era, el îşi va aduce mai uşor aminte unde i-a ascuns. Degeaba a încercat să îl convingă că se întorsese doar pentru fotoliu şi, eventual pentru câteva fotografii. Omul nu l-a crezut, ba mai mult, l-a dat afară, aruncând în urma lui fotografiile înrămate pe care le smulgea de pe pereţi. Le-a cules fără grabă şi a plecat să-şi trăiască viaţa şi să-şi caute familia.

După ani de zile, când lucrurile se aşezaseră pentru el într-un fel de linişte molcomă pe care totuşi nu ar fi numit-o fericire, s-a mai întors o dată să-şi vadă casa tinereţii. Nu a mai găsit decât o biată ruină. A aflat de la cei din jur că fusese distrusă de cel ce se mutase în ea. Ca în poveştile de demult omul dărâmase perete cu perete pentru a găsi o comoară inexistentă. Îl duseseră la balamuc când începuse să îşi pândească şi să îşi atace vecinii. Îi bănuia de furtul a ceea ce nu fusese în stare să găsească.

S-a întristat când a auzit povestea omului aceluia care nu însemnase nimic pentru el. S-a întrebat atunci de ce ar căuta cineva nişte hârtii când are deja deasupra capului un acoperiş, o masă caldă şi un foc care să îl încălzească. S-a bucurat că frigul acela care usucă şi îngheaţă inimi nu l-a atins şi pe el oricât de mult l-ar fi încercat viaţa. Şi a mulţumit pentru fiecare clipă în care nu a mai simţit foamea, frigul sau frica.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Veniţi, privighetoarea cântă... - Privighetoarea de Kristin Hannah, Anca Mureşan
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la cer până la poarta din fundul grădinii / Lungul drum al rufelor către noapte, Ana-Maria Androne-Bouman (4.6/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Şúco, Matei Bodoc (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Nemaipomenita intransigenţă a Nastasyei Kuzneţova, Liuba Barashkova (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Piki cea cu ochi de azur, Ioana Scoruş (5.0/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata Ora de libertate
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer