În timpul războiului din Sarajevo
am invidiat o pereche
de surdo-muţi de-ai noştri
din cartier.
Au fost scutiţi să mai asculte zi şi noapte
discursurile tunătoare ale politicienilor şi generalilor,
reportajele şi comentariile jurnaliştilor
sau analiştilor zeloşi de pe front,
meraforele poeţilor patrioţi,
blestemele şi înjurăturile paşnicilor noştri vecini,
înnebuniţi de oroare.
De-ar fi putut şi ei vorbi
nimic n-ar fi fost mai uşor decât
să rămână fără limbă
şi fără cap.
(în perioada 1 aprilie 2017 - 30 iunie 2017, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Laudă pietrei, François Cheng, traducere de Ioana IeronimSă uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuÎntre două vârste, Aleš Mustar, traducere de Paula Braga ŠimencToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate