Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Topuri  Sageata  Topuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anul meu 2016 - un fel de bilanţ


Oana Cristea Grigorescu

08.01.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De la o vârstă a stabilităţii încolo anii par tot mai mult să semene unii cu alţii. Îţi iau câte ceva, îţi dau în schimb altceva într-un echilibru care te menţine pe orbita deja atinsă. Bilanţurile personale bifează aceleaşi câteva repere de creştere (sau stagnare!): copiii, cariera, proprietăţile. Lumea din jur e tot mai, tot mai... Vine apoi câte un an, camuflat sub chipul comun al maturităţii stabile, şi te provoacă, aşa, ca în glumă, să vadă dacă iei viaţa în piept, dacă rişti totul pe o carte aflată obligatoriu cu faţa în jos, dacă pui în act critica lumii din jur exersată cu minim efect ani la rând. La anul 2016 mă gândesc ca la doi ani într-unul singur, împărţit simetric în două jumătăţi egale, unul de dinainte, altul de după (plecarea de la Cluj). Da, 2016 e anul acela în care ocazia schimbării mi-a bătut la geam şi i-am deschis larg uşa. Am schimbat oraşul, oamenii din jur, viaţa. De fapt am schimbat doar geografia locului din care observ lumea, nu şi pasiunile care dau consistenţă vieţii mele. Ele, pasiunile selectează reperele personale ale lui 2016, cele pe care încerc să le chem acum la apel. O listă în care am păstrat egoist doar momentele mele personale de satisfacţie profesională şi estetică; o listă din care am preferat să pun în paranteză evenimentele globale.

Pe prima pagină stă revelaţia inegalabilă a emoţiei trăite cu entuziasmul şi răsuflarea tăiată a descoperirilor din adolescenţă, sala Dürer la Prado. Ajung la Prado pentru prima dată într-o împrejurare oficială, cu program fix, fără să fi apucat încă să vizitez pe îndelete muzeul. Totuşi, într-o scurtă pauză, nu-mi stăpânesc nerăbdarea şi trec în viteză, la ora închiderii muzeului, prin sălile de la parter, ţintit spre Hieronymus Bosch. Cu coada ochiului văd într-o cameră alăturată două picturi de dimensiuni mari, un diptic vag cunoscut. Nu mă opresc, trec mai departe. După o altă sală şi ceva parcurse, sună în mintea mea un clopoţel de alarmă care strigă: întoarce-te, întoarce-te! Refac drumul invers, condusă magnetic de imaginea reziduală pe retină. În faţa mea, Adam şi Eva, cele două pânze monumentale cunoscute din albumul Dürer de la Meridiane (1984), un reper iconografic al vârstei formării mele. Cele două nuduri, mult peste scara umană, sunt în fapt două surse de lumină. Dincolo de atracţia frumosului, înţeleg iraţional, în felul în care doar marea artă ne face să pricepem, de ce au păcătuit Adam şi Eva. Cele două corpuri, în imperfecţiunea lor, îl conţin pe Dumnezeu. Adam nu e un trup viril, nici Eva o seducătoare irezistibilă, cele două nuduri sunt aproape descărcate de conotaţia sexuală. Nu atracţiei cărnii nu-i pot rezista primii oameni, ci chemării divinului prezent în om. Scânteia divină care-i iluminează pe cei doi le lasă iluzia că prin carne îl pot întâlni pe Dumnezeu. E acesta un motiv pentru a fi alungaţi din Rai? Se teme, oare, Dumnezeu că omul îi poate lua locul? Instinctul sexual sublimat în spirit e ceea ce vede Dürer în Adam şi Eva, cuplul care de la Cădere încoace lasă oamenilor moştenirea viziunii Raiului ca pe un obligo al recuceririi prin spirit a Paradisului pierdut.

Acesta e anul meu 2016. O întâlnire faţă în faţă cu explicaţia târzie a picturii unui artist ce mă însoţeşte discret de patru decenii. E mult, e puţin? E, sigur, nedrept faţă de celelalte momente culturale importante trăite în 2016 pe care le neglijez aici. Dar la bilanţ rezistă doar ştirile de primă pagină, nu-i aşa? Vă rog, însă, nu căutaţi prin albume / pe internet reproducerile dipticului lui Dürer. Aşteptaţi să ajungeţi la Prado. Acolo, în faţa originalului flancat de autoportretul lui Dürer la tinereţe (pictat în 1498, la 27 de ani) privirea interogativă caută înţelegerea misterului ce i se va revela la 36 de ani. La cinci secole distanţă Adam şi Eva (1507) ne privesc din miezul extazului lor senin.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2016 în word, cu diacritice, pe adresa scrie_la_liternet@liternet.ro, până pe 15 ianuarie 2017. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2016, anul în care mi-am deschis ochii, Ştefania M. Roşca (3.6/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro douămiişaişpe, Maria Angele (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Există frumuseţe în lume, Diana Pavlenco (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Tu ce ai făcut anul trecut? - 2016, Radu Bobică (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Momente 2016, Vlad Bălan (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer