Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jurnal de maimuţe

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De citit la cafea (1)


Alexandru Gorghe

07.01.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Puştiul se uită la un domn destul de drăguţ şi politicos, cu papion drăguţ şi politicos, păr pieptănat drăguţ şi politicos şi mustaţă.

Domnul: - Mă scuzaţi, dar simt nevoia să întreb ceva destul de îndrăzneţ.
Puştiu: - Nu beau cafea, mersi.
Domnul: - Poftim?
Puştiu: - Îmi pare rău, am sărit câteva rânduri.
Domnul: - Vă simţiţi bine? (domnul pare puţin mirat)
Puştiu: - Da, revino la discuţia iniţială, te rog.
Domnul: - Sigur, doream să vă întreb ceva puţin îndrăzneţ.
Puştiu: - Dă-i drumu'.
Domnul: - Aveţi ceva cu (pauză) staţi puţin să reformulez: Vă deranjează mustaţa mea?
Puştiu: - Nu am auzit, poţi să repeţi?
Domnul: - Întrebam dacă Vă deranjează mustaţa mea?
Puştiu: - E chiar o întrebare ciudată. Nu, nu cred că am nimic cu ea, de ce întrebi?
Domnul: - Ei, mi s-a părut. (pauză) Şi am şi citit introducerea.
Puştiu: - Aha. Nu, nu am nimic cu ea, mi se pare o mustaţă normala.
Domnul: - Sigur, scuzaţi de întrebarea puţin (pauză) jenantă.
Puştiu: - Nu face nimic.
Domnul: - Doriţi puţină cafea?
Puştiu: - Nu am auzit, poţi să repeţi?
Domnul (puţin iritat): - Sigur, voiam să vă întreb dacă doriţi puţină cafea.
Puştiu: - Nu beau cafea, mersi.
Domnul: - Nici dacă v-aş pune un cub de zahăr?
Puştiu: - Nu, mulţumesc.
Domnul: - Nici dacă v-aş pune două cuburi de zahăr?
Puştiu: - Nu am auzit, poţi să repeţi?
Domnul (se enervează): Ce dracu' domnule, nu puteţi citi întrebarea din nou? De ce trebuie să o mai spun o dată? Consumăm foaie de scris fără rost! Doar uită-te sus şi citeşte ce te-am întrebat dacă eşti SURD!
Puştiu: - Mă scuzi, nu am vrut să te supăr.
Domnul (se calmează încet încet şi...): Mă scuzi, şi tu cine dracu' eşti să mă observi pe mine? Mă auzi, mă? Cu tine vorbesc!
Puştiu: - Cu mine?
Domnul: - Hai nu face pe deşteptu', ştii foarte bine. (pauză) TU, MĂ! TE-AM VĂZUT ACUMA! CE DRACU NE SPIONEZI? (Eu?) Aha, te-ai prins. Ce-i cu tine? (Eu sunt... naratorul) Aha, şi care-i treaba ta în dialogul ăsta şi de ce nu ai linie de dialog? (Eu am paranteze, domnule) Da, mersi, Captain obvious! Şi de ce eşti mai şmecher decât noi, hă?
Puştiu: - Cred că tre' să te calmezi puţin.
Domnul: - Tu să taci şi vezi-ţi de mustaţa mea.
Puştiu: - Ei bine, nu eu m-am luat de ea.
Domnul: - Şi atunci cine? (Eu) Ete na, naratorul vine aici şi se ia el de mustăţile noastre că e şmecher. Auzi mă, cine te-a pus pe tine între paranteze? (Autorul) Şi ăsta cine mai e?
Puştiu: - El e şefu'. Eu zic să nu ne luăm de el.
Domnul: - Pff, hai mai lasă-mă. Ia hai jos din paranteze. (poftim? Ce vrei să djkansoj()()(dlkask

Puştiul se uită la un Narator destul de drăguţ şi politicos, cu papion drăguţ şi politicos, păr pieptănat drăguţ şi politicos şi mustaţă NAŞPA!

Naratorul: - Woaw, asta e cea mai bună chestie pe care ai găsit-o: "Naşpa"? (da, ai ceva împotrivă?) Mă rog... continui numai de dragul autorului, dar să ştii că dacă ar fi între noi... (pauză) ai vedea tu. Unde eram puştiu?
Puştiu: - Cred că îmi spuneai de cuburi de zahăr.
Naratorul: - Da, aşa. Doriţi cu două cuburi de zahăr?
Puştiu: - Sigur! (Parcă la mine nu voiai cafea!) Îmi pare chiar rău, Naratorul a fost mai drăguţ cu mine. (De ce zici asta?) El ştie să fie obiectiv.
Naratorul: - Mersi. (Ştii ceva? Vrei să-ţi arăt cine-i mai obiectiv, ai?)

Puştiul se ridică şi dansează din buric.

Puştiu: - CE FACI? E PENIBIL! (Acuma să văd eu cum mai bei cafea!)
Naratorul: - Măcar putea fi ceva, nu ştiu, un conflict psihologic, ceva mai interior, nu chiar la prima mână. (Da? Ia fii atent la conflictu' ăsta de toată psihologia)

Naratorul îşi aminteşte de fosta lui soţie pierdută în războiul din Cazacstan.

Naratorul (reuşeşte să spună ceva printre lacrimi): Eşti un nesimţit! Nici măcar nu se scrie aşa! (Ce? Cazacstan?) Da. (Cum nu se scrie aşa, nu acolo ţi-ai pierdut tu nevasta?)

Naratorul nu mai poate vorbi de la cât plânge. Pauză. Puştiul se opreşte din dans dar realizează că nu mai are poftă de cafea.

Puştiu: - Mă rog. Şi cititorul? (Care cititor?) Cititorul, ce-o să zică cititorul când vede toate astea? (pe el cum îl fac să danseze?) PE EL NU ÎL POŢI FACE SĂ DANSEZE! (Serios? Atunci ce face el aici?) El citeşte. (atunci să citească!)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • La o cafea
    Virginia Burduja, 08.01.2017, 11:59


    LA O CAFEA
    Am citit proza dramatizată chiar la o cafea. Şi mi-am amintit că în urmă cu vreo patruzeci de ani m-am întâlnit cu "Cântăreaţa cheală" a lui Ionesco. E plăcut, chiar revigorant să-i citeşti urmaşii. Care au trecut şi prin Momentele inegalabilului Caragiale. Cred că am spus deja ce aveam de spus.



Spacer Spacer