Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ministerul Culturii ŞI Identităţii Naţionale? Cîteva întrebări


Bogdan Ghiu

08.01.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Identitatea": semn de aliniere "culturală" la moda regresiv-reacţionară a momentului istoric, mod retrograd-comunitarist de a concepe atît cultura, cît şi naţiunea, adică societatea, comunul.

A stîrnit deja, dacă nu proteste, măcar nedumeriri şi ricanări noua-veche-arhaica denumire, sub guvernarea PSD, a Ministerului Culturii: "Ministerul Culturii şi [al] Identităţii Naţionale". Şi pe drept cuvînt, deoarece "identitatea naţională" nu (mai) e deloc un concept de la sine înţeles, evident prin el însuşi. Dimpotrivă chiar. Şi cu atît mai mult cu cît nimeni nu explică de ce (şi de ce tocmai acum, în contextul - care? - actual) această schimbare - de fapt, această adăugire, această suplimentare: nu s-ar cuveni ca pe site-ul respectivului minister (de azi, MCIN) să aflăm un argument în acest sens, o conceptualizare, fie ea şi politică, adică săracă, stereotipă, a ceea ce înţelege PSD prin "identitate naţională", ca să ştim pe ce picior dansăm de azi înainte sîrba şi hora?

De fapt, ceea ce pune cu adevărat probleme este "şi"-ul dintre "cultură" şi "identitate naţională". Înseamnă el egalitate reductivă: cultură adică identitate naţională, cultura în slujba identităţii naţionale? Dacă e aşa, e foarte grav, pentru că, prin această identificare, repet, reductivă, mult din conceptul actual de "cultură" (atît cît poate fi el cartografiat) urmează să rămînă pe dinafară dacă nu contribuie în mod evident, explicit, adică propagandistic, la păstrarea, cultivarea sau crearea "identităţii naţionale".

Căci tocmai aici e aici: identitatea naţională e concepută - politic - ca dată, urmînd prin urmare a fi "apărată", cultivată etc., sau, dimpotrivă, insistenţa politică pe falsul concept de "identitate naţională" nu face decît să prelungească simptomul neterminării etnogenezei: identitatea naţională românească este atît de fragilă, de neotenică, încît trebuie cultivată în condiţii intensive şi artificiale de seră ideologică pentru a nu dispărea.

Căci, da, a pune "identitatea naţională" în titulatura unui minister al culturii reprezintă în primul rînd o recunoaştere critică a nereuşitelor politice, a incapacităţii tradiţionale a clasei politice de a servi societatea şi de a sluji resursele culturale existente, care nu încetează să apară: metabolismul viu al culturii (dacă e să vorbim pe limba preferată a propagandiştilor, organicismul).
 
A adăuga "identitatea naţională" doar în titulatura Ministerului Culturii înseamnă a dispreţui, de fapt, ceea ce pretinzi că aperi, identitatea naţională, a o considera un pur ideologem propagandistic, a o evacua, ca să nu afecteze domeniile "de substanţă" ale politicii doar în registrul semnelor şi al simbolurilor.

Toate ministerele, nu doar cel al culturii, ar trebui să fie şi ale "identităţii naţionale": identitatea naţională se apără şi se construieşte în primul rînd prin acţiunile MAE, MAI, Ministerul Agriculturii, MAN (nu întîmplător, pe lista ministerelor actualului guvern, Ministerul Culturii apare imediat după aceste ministere, pe poziţia a cincea). De ce să ţină "identitatea naţională" mai mult de Cultură decît de (vai!) Educaţie, Justiţie, Fonduri Europene, Finanţe Publice, Justiţie, Mediu, Ape, Păduri, Transporturi, Sănătate, Sport etc.?
 
Repet: a repartiza grija pentru identitatea naţională doar culturii înseamnă, de fapt, a o neglija, te spăla pe mîini atît de cultură, cît şi de rolul ei în administrarea "identităţii naţionale", a te îngriji fals şi făţarnic de ea. Întreaga politică ar trebui să slujească "identitatea naţională".
 
Care să nu ne mirăm: e doar şi în primul rînd un concept politic. "Identitatea naţională" nu este un concept cultural, ci un concept politic. Sau este un concept cultural tocmai pentru că este un concept politic. Însuşi conceptul de "cultură" este un concept politic. Iar cînd spun "concept politic" înţeleg fals concept, non-concept sau chiar anti-concept. Politica nu conceptualizează. Toţi oamenii politici, fără deosebire, gîndesc în baza unor astfel de false concepte politico-culturale.
 
"Nu există identitate culturală", afirma, recent, în chiar titlul celei mai recente cărţi ale sale (Il n'ya pas d'identité culturelle, L'Herne, oct. 2016), filosoful şi sinologul francez François Jullien. Iar dacă nu m-am putut stăpîni să nu comentez noua titulatură a Ministerului Delegării şi al Expedierii Apărării şi Cultivării Identităţii Naţionale către Cultură este, aşa cum mărturiseşte şi filosoful francez într-un interviu pe marginea cărţii sale, pentru că "nu vreau să las ca această chestiune să invadeze dezbaterea publică fără să intervin, atît de prost este ea pusă": discuţiile despre "identităţile naţionale", indiferent de ţara în care se poartă, "au ceva primitiv, fiind lipsite de orice analiză şi de orice instrumentar elaborat".
 
Şi la fel ca filosoful francez, "sînt consternat să constat că personalul politic nu mai citeşte [în România, cu absolut întîmplătoare excepţii, cred că nici nu a citit vreodată: a te apuca de politică chiar constituie o profesiune de credinţă anti-lectură], trăind într-un fel de vas închis cu elemente intelectuale de o extremă sărăcie".
 
"O cultură nu are identitate dintr-o motiv elementar: pentru că nu încetează să se transforme [adică, tocmai, nu să sărăcească, ci să se îmbogăţească multiplicîndu-se, pluralizîndu-se]. La fel ca în cazul limbilor, atunci cînd o cultură, o limbă nu se mai transformă [scăpînd, tocmai, oricăror tentative de identificare], înseamnă că a murit [şi abia atunci poate fi identificată, devine o "identitate"]" (Fr. Jullien). Identitatea ucide cultura, o tratează ca pe ceva mort, încheiat, terminat.
 
La noi, însă, lucrurile sînt cu atît mai brute, mai fruste, deci mai îngrijorătoare, cu cît nici măcar nu e vorba de "identitate culturală", ci pur şi simplu de "identitate naţională" - care, repet, ar trebui să facă obiectul întregii politici, nefiind doar un obiect de interes "cultural".
 
Să fie oare vorba de pregătirea sărbătoririi Centenarului? Atunci de ce nu, explicit, un minister sau măcar un secretariat de stat al Centenarului, pe faţă?
 
Sau să fie vorba de vechea, clasica reconectare la fîntîna marilor subvenţii publice a inepuizabilei armate de edecuri cu pretenţii de creatori de cultură naţională, prin prisma cărora tot ce se întîmplă, naţional, în cîmpul culturii ar urma să fie re-tradus şi recodificat în termeni identitar-naţionali? Protocronismul moare greu, pentru că vine de departe şi a fost practicat, de fapt, de toată lumea".
 
"Identitatea": semn de aliniere "culturală" la moda regresiv-reacţionară a momentului istoric, mod retrograd-comunitarist de a concepe atît cultura, cît şi naţiunea, adică societatea, comunul.
 
Ce va mai fi vom vedea şi vom spune.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer