13.11.2004
Sătui de ştirile de la orele 17 pe care le puteau asculta numai la radio şi care, aşa traseră concluzia, uneori minţeau, oamenii din Petrícica se hotărâră să pună mână de la mână şi să cumpere un televizor pe care să-l aşeze la cârciuma „La cocoşul galic”, acolo unde se dezbăteau evenimentele sociale ale satului. Bandito se oferi să meargă el să cumpere de la oraş televizorul însă lumea cam strâmbă din nas a neîncredere, lucru care până la urmă îi conveni când îşi dădu seama că trebuia să care singur ditamai televizorul. După îndelungi împărţeli care toate dădeau cu virgulă, ţăranii aflară că fiecare familie trebuie să dea suma de 500 de mii de lei pentru a se putea achiziţiona mândreţea de televizor, marcă japoneză ultimul răcnet. Îşi acordară un răgaz de trei luni pentru ca întreaga sumă să poată fi strânsă apoi, după trei luni, se hotărî ca la oraş vor merge după televizor Truţu Felie, pentru că era priceput la cumpărături şi Ilie Caşcaval, pentru că avea căruţă cu măgar.

Porniră dis de dimineaţa spre Mangalia, cu toate că mulţi propuseră să se meargă la Constanţa, dar cum cu măgarul lui Caşcaval niciodată nu se ştia prea bine, deciseră că mult mai în siguranţă se aflau la Mangalia. Iniţial, măgarul nici nu avu de gând să se mişte dar când Caşcaval scoase o scrumbie afumată, bietul dobitoc se puse pe mers şi merse el ce merse cu scrumbia agăţată în faţa ochilor până se opri. Atunci coborî Caşcaval din căruţă şi dădu scrumbia măgarului, care se puse iar pe mers. Lui Caşcaval oraşul i se părea Parisul însuşi, cu vitrinele lui aliniate la stradă şi cu piaţa mare şi bogată, cam înghesuită, e drept, dar plină de de toate, inclusiv de lucruri care nu-şi imagina că există. De exemplu, nu văzuse portocale în viaţa lui şi nici piersici fără păr, aşa cum nici andive nu văzuse, ce să mai vorbim de fenicul. Aproape că uită Caşcaval de ce venise la oraş când, coborând din căruţă să intre în magazinul cu televizoare, văzu o fată cu o fustă ceva mai lungă decât o curea. Tot uitându-se la picioarele fetei luă bordura în picioare, apoi se lovi cu capul de un stâlp, după care Felie îl trase de mânecă şi intrară, în sfârşit, în magazin unde instantaneu îi luă ochii o maşină de spălat pe care îşi puse în cap ca într-o zi să şi-o cumpere, noroc că Felie îi aminti că nu ar avea ce face cu ea din moment ce în sat nu exista curent electric.

Se plimbară cei doi petrícieni îndelung printre rafturile cu televizoare şi până la urmă aleseră unul cu diagonala de 72 de cm cu nume japonez. Îl plătiră şi constatară că le mai rămăsese 200 de mii de lei, cu care merseră la o terasă şi băură câte o bere, apoi cumpărară câte un şuberek care lui Caşcaval îi zăpăci definitiv papilele gustative şi le mai ajunse şi de câte o sticlă de Fanta de care omul se îndrăgosti subit, drept care o păstră să aibă pentru acasă. Apoi se suiră în căruţă cu televizorul şi porniră, cu scrumbia agăţată în faţa ochilor măgarului, înapoi spre sat.

Spre seară ajunseră frânţi de oboseală şi morţi de foame, Caşcaval ameţit de miraculosul oraş, se opriră la „La cocoşul galic” unde oamenii îi aşteptau încă de dimineaţă, de la plecare şi descărcară televizorul pe care-l puseră pe tejgheaua barului. Bandito, mai iute de minte trăsese deja două fire de la stâlpii de curent electric şi toată lumea îşi ţinu răsuflarea de teamă ca Bandito să nu pună cumva firele invers. Până şi popa din satul vecin fu chemat la inaugurare şi oamenii abia de mai răsuflau când tot Bandito apăsă primul pe butonul de deschidere a televizorului. Mai întâi apărură nişte purici şi nişte dungi, chestie care ţinu preţ de vreo cinci minute. Apoi apărură nişte dungi mai late şi, nervos, Bandito se aşeză pe un scaun cerând linişte deplină şi se apucă să apese pe toate butoanele la rând. „Ah!”, se auzi la un moment dat un suspin pe care înţeleapta Maria Luiza nu şi-l putu reprima de emoţie, exact atunci când ecranul se umplu de purici coloraţi. „Ah! Ah!”, făcu şi Despletita, din pricina aceloraşi emoţii. Timpul trecea şi tensiunea ajunsese la maxim, oamenii dădeau semne de nerăbdare, se făcuse miezul nopţii şi tuturor le era somn. Maria Perdita îşi sprijini frumosul cap pe masă şi, conform legilor gravitaţiei, părul ei ca mierea curgea râuri, râuri spre podea, casta Letiţia îşi aşezase picioarele pe scaunul de lângă ea şi adormi în timp ce Dovlecel stătea cu ochii priponiţi la bluza din pânză topită prin care se întrezăreau mugurii sânilor căutându-şi forma, iar bătrâna Consuela bâţâia nervos din picior în aşteptarea imaginilor din televizorul cel nou. La un moment dat, în liniştea monumentală din „La cocoşul galic” se auzi un pârâit urmat de un trosnet şi toţi, fără excepţie, crezură că venise, în sfârşit, imaginea, dar era doar scaunul şubred pe care stătea Covrig cu burta lui imensă.
- Da' ne mai ţii mult, Bandito, cu puricii ăştia la televizor?, întrebă Nemărginitul pierzându-şi răbdarea.

Popa se închina când şi când şi mai spunea cu voce mică o rugăciune.
- Da' ce vină am eu că aţi cumpărat televizor şuchiu?, răspunse nervos Bandito care sfârşi prin a da un pumn în televizor, având grijă să nu lovească taman în ecran. Ca prin minune, televizorul prinse a merge şi iarăşi îşi ţinură cu toţii respiraţia, de data asta de încântare. Dar tot se vedea prost, ceea ce era mult mai bine decât înainte, când nu se vedea nimic. Isteţei Emcaterina îi trecu prin cap să facă repede cineva un cerc de sârmă în loc de parabolică, moment în care oamenii o priviră straniu că nimeni nu pricepea ce e aia parabolică aşa că fata puse mâna pe prima sârmă mai lungă ce-i ieşi în cale, o făcu colac şi o legă de televizor şi, cu sârma colac în mână, prinse a se plimba peste tot până ce oamenii strigară cu toţii în cor:
- Stai aşa!, clipă în care fata amuţi pe poziţie.

Bandito luă telecomanda şi sonorul televizorul umplu spaţiul şi oamenii se declarară satisfăcuţi. După câteva minute de privit fără respiraţie, înţeleapta Maria Luiza, despre care umbla vorba că în tinereţe prinsese un nisetru de 120 de kg, strigă:
- Ce dracu', Doamne iartă-mă, aţi adus spurcăciunea asta în sat?, asta pentru că tocmai se dădea un film cu bulină roşie în care scria cu negru numărul 18, dar în afară de femei nimeni nu o auzi pentru că bărbaţii erau prea atenţi la acţiune ca să mai audă altceva. Înţeleapta Maria Luiza se duse la Emcaterina şi-i luă din mâna sârma făcută colac pe care o smulse din televizor strigând:
- Mie să-mi daţi banii înapoi chiar acum că nu degeaba m-am chinuit trei luni de zile să-i strâng, ca să aveţi voi ce vedea la porcării de genul ăsta, spuse cu năduf îndoind sârma dar imediat îşi atrase oprobriul public masculin.
- Da' stai, femeie, că o să dea şi ştiri, ai răbdare şi pune naibii antena la loc că-i păcat de Dumnezeu la cât ne-am chinuit cu toţii să avem televizor japonez, spuse Fane Ţambal la rândul lui, începând să alerge după Maria Luiza care nu voia să dea antena din mână.
- Atunci eu vreau parte din bani înapoi, că nu vreau să văd decât ştiri şi nu porcăriile astea, neruşinaţilor. Mâine vreau jumătate din bani înapoi şi n-aveţi decât să vă pociţi minţile cu spurcăciuni. Şi tu, popo, ce ai de spus?, întrebă ea ţâfnoasă.
- Păi, ce aş putea spune, Mario Luiza, răspunse popa în timp ce trăgea cu ochiul la televizor în aşteptarea restabilirii imaginii, eu cred că nu e creştineşte cum procedezi, toţi aţi făcut economii pentru televizorul acesta care vă aduce mai multă cunoaştere...
- Da, cunoaştere de porcării, popo, nu ţi-e frică de Dumnezeu? Care cunoaştere, nu vezi ce dau ăştia?
- Dar sunt şi multe emisiuni educative, Mario, continuă popa, nu te grăbi să tragi concluzii greşite, o să vezi că în curând n-o să te mai dezlipeşti de ecran, sunt şi filme seriale mexicane cu poveşti frumoase de iubire, şi desene pentru copii, ia să vezi ce bine o să prindă satului toate astea.

Maria Luiza, care văzuse multe la viaţa ei, trebui să recunoască în gând că problemele legate de televizor şi de emisiunile lui o depăşesc aşa că se hotărî să mai aştepte o zi ca să se pună la punct cu noile informaţii. Numai că de a doua zi începu un vacarm greu de imaginat. Fiecare voia să vadă altceva. Bărbaţii filmele cu bulină roşie de noapte, meciurile de fotbal şi ştirile, femeile filmele mexicane cu bărbaţi frumoşi şi musculoşi şi ştirile, copiii desenele animate aşa că în cele din urmă se afişă o listă pe uşa „Cocoşului galic” ca să ştie fiecare când să vină la televizor. De când cu televizorul, toate treburile se smintiră în sat, lucru care ţinu vreme de două luni, moment în care oamenii primiră amendă de la stat pentru furtul de curent electric iar televizorul confiscat ajunse în casa primarului din satul vecin. Şi cum în planurile guvernului nu intra şi aducerea curentului electric în satul Petrícica, oamenii se reîntoarseră la ştirile de la orele 17 care, chiar dacă uneori minţeau, tot erau mai bune decât nimic.

0 comentarii

Publicitate

Sus