31.01.2017
Undeva, pe lista visurilor mele teoretic nebifate stă şi ea. O librărie. Mică. Primitoare. Caldă (obligatoriu caldă). Prietenoasă. Fără acel ingredient farmaceutic care intimidează şi-ţi îngheaţă fremătatul din buricele degetelor. Cu multe scăriţe, nişe, corpuri surprinzător suspendate, scaune în formă de litere cu rafturi în nervurile muchiilor care se întretaie. Cu canapele, fotolii, lampadare, perne moi, cu ciucuri, cotloane în care să te cuibăreşti cu povestea în braţe, cu ferestre încadrate de rafturi, cu...dezordine şi libertate. Cu scotoceală. Cu lejeritate. Cu explozii spontane de literatură uitată pe un pervaz. Cu muzică. Poate şi cu ciocolată caldă.
În capul meu aşa e. Un loc de răsfăţ. Un "Cum ar fi dacă...?"

O refac mereu, mut autorii pe rafturi, amestec în ea firide cu colecţii. Am o secţiune de cărţi mici cât unghia şi alta de tomuri cât jumătate de dog german. Am uşi speciale pentru copii, ca în Alice în Ţara Minunilor şi o galerie săpată în podea, tot pentru ei (nu m-am hotărât exact unde duce, mai lucrez la asta...). Am coşuri cu fructe vara, din care fiecare îşi poate lua un măr sau un poem de William Carlos Williams, după gust, şi căni de ceai aburind sau de cafea când afară e frig şi eşti plouat pe dinăuntru. Am reţete de brioşe descoperite de Beatrix Potter şi de Elizabeth Gilbert. Am mansarde şi ediţii rare, şi balcoane unde se poate citi, şi ilustraţii jucăuşe, şi autori pe care nu-i găseşti în altă parte. Am un colţ cu multe perechi de căşti în care se pot asculta interviuri cu Toni Morrison şi Andrew Solomon, şi Zadie Smith, şi Yann Martel, şi Anthony Doerr, şi, poate, Márquez. Pe un alt ecran, într-o altă cameră, rulează documentare despre Faulkner, sau Pamuk, sau Jhumpa Lahiri. La subsol e improvizat un fel de Hogwarts, mixat cu Comitatul şi cu Neverland.

Evident, business-ul merge în pierdere (între multele lucruri care-mi lipsesc cu desăvârşire se numără şi simţul practic; acum zece ani aş fi fost tentată să spun că asta face parte din şarmul meu personal, dar acum ştiu că, laolaltă cu o reprezentare extrem de firavă a simţului orientării, e parte din bagajul meu personal şi atât. Da, ştiu, e ceva de cărat în viaţă...).

Librăria mea e într-o grădină. Mulţi oameni se descalţă, când e cald, şi merg aşa, desculţi, prin iarbă, până la intrare. Mulţi îşi iau, apoi, cărţile în câte-un hamac. Nu-i întreabă nimeni cât stau.

Nu avem PR. Nu avem echipă de marketing. Avem un câine, dar nu păzeşte nimic. Îl ţinem că ne e drag de el.

Şi uite-mă şi pe mine. Probabil îmi port tricoul meu alb cu Shakespeare şi citesc din Wallace Stevens (previzibil, ca în orice proiecţie ideală...). Stau toată ziua pe Amazon şi fac comenzi, scriu, citesc şi mai muşc din câte-un măr. Mă joc cu câinele. Ai mei sunt toţi prin zonă. Le place aici. Şi mie îmi place.

Evident, locul ăsta nu există.
Şi nici nu va exista vreodată.
Sunt, în fond, librării mult mai grozave pe lume.
Şi de ce v-am adus aici?

Că e tare urât afară, toamnă gri sau crăiasă a degerăturilor, ce-oi fi tu. Şi m-am urcat aici, în podul ăsta cu cărţi, şi poveşti, şi lucruri neîntâmplate, şi mi-am luat un pulovăr gri, călduros şi moale, din cele care dau bine în pozele de pe Pinterest, şi nu-mi vine să mai plec. M-aş ascunde puţin. Poate până la vară. Să treacă ce-i urât pe lume şi să plec desculţă, prin iarbă, până acasă.

Ar fi frumos, nu?

1 comentariu

  • Suflet frumos
    Voica, 05.02.2017, 10:17

    Da Ioana, e frumos la tine in suflet, asa cum e frumos in toate sufletele care n-au uitat copilul din ele.

Publicitate

Sus