Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oamenii şi strada


Diana Cuzic

04.02.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Oamenii sunt din nou în stradă. Acolo se amestecă furia, cu speranţa, cu un sentiment de apartenenţă şi mândrie, cu disperarea. Este incredibil ca după atâţia ani de la Revoluţie să se întâmple ce se întâmplă astăzi în România. Ca o mână de oameni să sfideze nu doar legile statului ci şi legile bunului simţ. Este trist să vezi că societatea este divizată, că o parte dintre noi pot fi cumpăraţi cu câteva creşteri salariale sau de pensii şi cu promisiuni nerealizabile. Este trist să vezi copii blamaţi de părinţi care aleg să creadă în nişte necunoscuţi de la TV sau în nişte politicieni dovediţi ca hoţi şi mincinoşi. Este trist să vezi că există falii adânci între oameni, că adevărul, dreptatea şi bunul simţ devin secundare pentru unii. Pot înţelege frica care îi determină pe unii să stea în casă. Frica de violenţă (deşi nu au existat decât episoadele cu ultraşi), frica de repercusiunile posibile la serviciu, frica de a te ridica şi de a-ţi susţine punctul de vedere. Este trist să vezi principiile democratice deturnate şi folosite pentru scopurile obscure ale unor infractori cu funcţii politice.

Nu înţeleg, însă, ura. Ura cu care ni se vorbeşte, ura cu care suntem condamnaţi pentru că nu vrem sa plecăm capul, pentru că vrem să trăim într-o ţară în care hoţii să nu guverneze. Ura pentru faptul că am reuşit să ne construim o viaţă aici, mai bună, poate, decât au avut-o părinţii noştri. Înţeleg că suntem buni când educăm copiii altora, când muncim şi plătim taxe, când organizăm evenimente caritabile, dar nu mai suntem buni când vrem ceva în schimbul tuturor acestor lucruri. Vrem să ne trăim vieţile fără a mai fi preocupaţi de politică. Vrem să trăim fără a mai fi permanent în gardă faţă de politicieni şi deciziile lor discreţionare. Vrem ca şi ei să îşi facă treaba, în linişte, pe tăcute şi fără matrapazlâcuri. Cine crede că nu ne dorim linişte, se înşeală. Pentru că nu se poate munci, nu se poate scrie, nu se poate visa sau imagina când eşti sub asediul hoţilor.

Ţara asta este şi ţara noastră. Şi ţara celor care sunt plecaţi şi care poate visează într-o zi să se întoarcă. Pentru că, indiferent pe unde umbli, indiferent cât de mult reuşeşti să construieşti, acasă este acolo unde îţi sunt părinţii sau copiii, acolo unde auzi limba în care, indiferent de câte alte limbi vorbeşti, încă visezi. Ţara aceasta este şi a noastră. Ne-a fost suficient ruşine că suntem români. Mai bine spus, ne-a fost ruşine pentru cei care au transformat numele de român într-un stigmat pe cele coclauri. Pentru că, eu cred, că fiecare dintre oamenii din stradă, vrea să fie judecat individual, pentru faptele sale. Zilele acestea eu sunt mândră că sunt româncă. Indiferent daca unii mă consideră manipulată, vândută sau lipsită de discernământ. Mă bucur să văd oameni ca domnul Şora care nu şi-au pierdut busola morală şi sunt un exemplu pentru noi toţi. Pentru că ei sunt memoria noastră vie. Memoria a ceea ce a fost şi a ceea ce s-a întâmplat în ţara aceasta în ultima sută de ani. Martori lucizi şi care nu pot fi cumpăraţi. Ieşiţi în piaţă şi formaţi-vă singuri o părere. Închideţi televizoarele şi vorbiţi cu copiii voştri. Viitorul este al lor şi al nepoţilor voştri. Ascultaţi-i şi gândiţi-vă măcar pentru o clipă că poate au dreptate, că poate nimănui nu-i place să stea în stradă la zero grade. Că poate şcolile la care au fost i-au învăţat să gândească singuri. Amintiţi-vă că voi sunteţi cei care i-aţi învăţat că să fure este un păcat.

Nu ştiu ce ne vor aduce zilele următoare. Ştiu doar că the day we give in is the day we die.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer