Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O Revoluţie de Puf?


Ioana Scoruş

05.02.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Scrâşneşte din dinţi. Maxilarul îi este, invariabil în ultimele zile, încleştat. Privirea îi e de gheaţă, aproape imobilă, cumva tulbure, filtrată de pleoapele abia întredeschise, sub care doar globii oculari se mişcă, din când în când, în unghiuri scurte. Are ceva din faciesul unei reptile. Întotdeauna mi s-a părut că asemănarea este potrivită. Faţa lui Dragnea a încremenit într-un proiect care l-a cam luat prin surprindere. După ce inconştienţa celor care nu au votat l-a propulsat sus de tot, după ce a avut un strop de timp să guste din puterea absolută a monarhului discreţionar, Dragnea încă nu crede că a ajuns la mâna pieţei. Încă nu înţelege că trebuie să-şi gândească şi să-şi anticipeze fiecare mişcare, alături de toate consecinţele care derivă din fiecare gest în parte astfel încât să-şi ofere o ultima şansă. Şi, desigur, va da greş. Va da greş pentru că puterea absolută, cea pe care îşi imaginează că o deţine, îi va aboli, până la capăt, simţul realităţii. Dragnea este, în clipa aceasta, orb. Orbit de putere, sclav al mirajului ei, în totală adicţie de ea, într-un mare delir. Îngenuncheat. Înconjurat de un guvern sub-mediocru ţinut în frâu nu doar de propria-i mediocritate ci şi cu frică, Dragnea pare a fi singur pe tărâmul deciziilor, de care, oricum, este depăşit. Drept pentru care preferă să stea ascuns, să nu dea ochii cu presa. Căci, nu-i aşa, ce-ar mai avea de spus? Alternativele s-au terminat, nu mai are la îndemână niciuna. Absolut niciuna. Dragnea va trebui să plece, cu tot cu guvernul lui jenant. Nu văd altă soluţie.

Piaţa este un fenomen care, chiar dacă, teoretic, se comportă ca orice fenomen similar, este guvernat, totuşi, şi de impredictibilitate. De la Le Bon încoace, ştim că mulţimea se comportă ca un uriaş animal monocefal, a cărui inteligenţă este mai mică decât media inteligenţelor celor care o compune. Este suficientă o scânteie ca lucrurile să iasă din matcă şi să devină de negestionat. Până acum, piaţa s-a comportat exemplar, până la a lăsa curăţenie perfectă la plecarea de la locul de manifestaţie. La momentul acestor rânduri, se aşteaptă decizia guvernului cu privire la... abrogare, prorogare, anulare etc. Oamenii aşteaptă în piaţă decizia guvernului, alături de studenţi sosiţi din Cluj şi din Craiova. Cu siguranţă li se vor alătura, mai pe seară, şi studenţii bucureşteni, al căror glas nu s-a simţit, distinct, până acum. Numai că oamenii au, azi, şi alte cereri. Se cere demisia guvernului. Piaţa va obţine ceea ce doreşte, motivul pentru care s-a ieşit în stradă - abrogarea OUG 13. Însă tensiunea acumulată vreme de o săptămână este atât de mare, încât această victorie devine insuficientă pentru a capta întreagă această tensiune. Este un fenomen psihic cunoscut, guvernat de necesitatea echilibrului. Este o formă de energie care trebuie depusă în ceva, care trebuie descărcată, altfel, devine frustrare. O mulţime de peste 400.000 de oameni, atât cât se preconizează că vor fi în această seară în Bucureşti, nu se mai mulţumeşte cu o simplă abrogare. Şi, cu toate că strada va vui cu vocea unui animal de temut, Dragnea nu va auzi glasul pericolului. În încercarea disperată de a păstra puterea, va deveni surd la vuietul străzii. Iar strada nu îl va ierta. Şi asta deoarece credibilitatea lui Dragnea şi a guvernului său este nulă.

Mă gândeam azi că a trecut fix o generaţie de la Decembrie '89. O generaţie care pare a-şi şti lecţia foarte bine, cu toate că cei din piaţă nu aparţin, exclusiv, acestei generaţii, născute imediat după '89. M-am tot întrebat dacă există vreun lider al pieţii. Până acum, nu pare că ar exista. Din această perspectivă, pare un strop ciudat că piaţa se comportă exemplar, după atâtea zile. Mulţimile au nevoie de un lider pentru a rămâne compacte şi pe poziţie. Să fie simbolul răului atât de puternic încât tocmai el să se constituie, de astă dată, în lider al mulţimii? Coagulantul ei? Să fie chemarea mamelor cu copii în braţe, scoşi la joacă, cu creta pe asfalt, la locul demonstraţiei, un simbol la fel de puternic? Chemarea către unirea forţelor, până la capăt, întru viitorul copiilor şi al copiilor copiilor? Să fie amintirile celor ieşiţi în stradă în decembrie 1989 cele care ţin mulţimea împreună, datorită sentimentului că lucrurile se repetă şi credinţa că, de astă dată, ştiu mai bine ca atunci cum se gestionează lucrurile? Cum funcţionează, de fapt, această atât de paşnică mulţime? Văzând-o, aş spune că îndrăznesc să cred că, vorba aia, viitorul sună bine. Văzând-o, aş spune şi că nici măcar opoziţia nu mai are şanse prea mari, în climatul din aceste zile. Românii şi-au dat seama, se pare, că politica românească este tot o apă şi-un pământ de vreme ce, indiferent de cine conduce, nimic nu se schimbă, din contră. Să fie acest moment, al demonstraţiilor, un punct de cotitură esenţial în destinul acestui popor? Să fie aceasta o revoluţie de puf? Să fie acesta momentul naşterii unei noi conştiinţe civice? Vom primi răspunsul zilele următoare. Până una, alta, piaţa se comportă atât de bine, încât mai că-mi vine să spun că până şi fenomenul este unul nou: o mulţime liniştită, puternică, neinfluenţabilă şi, mai ales, o mulţime fără lider. Cine ştie ce poate ieşi de-aici?


Ioana Scoruş este psiholog, psihoterapeut de orientare psihanalitică, autoare a cărţii Paradoxurile psihanalizei în România, editura Paralela 45, 2007 şi a romanului Iubiri imperfecte, editura Albatros, 2006.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer