Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Introducere la Am zburat pentru România Mare


Valeriu Avram

08.02.2017
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Valeriu Avram
Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război Mondial
Editura Vremea, 2016



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Intro

Valeriu Avram (n. 25 septembrie 1941, Municipiul Buzău). Prof. univ. dr., istoric de aviaţie, jurnalist. A scris 49 de cărţi cu tematică aeronautică şi peste 500 de articole şi studii în domeniu, publicate în ţară şi străinătate (S.U.A., Franţa, Ungaria, Republica Moldova etc.).
Expert al Ministerului Culturii în istoria aviaţiei şi patrimoniului aeronautic, a fost decorat pentru activitatea ştiinţifică cu ordinele "Meritul cultural" şi "Virtutea aeronautică" în gradul de Cavaler, Emblema de Onoare a Statului Major General şi a Forţelor Aeriene Române.
A primit Premiul Fundaţiei Culturale "Magazin istoric" pe anii 2011, 2012, 2013..
*
E un fenomen cunoscut de toţi aviatorii: deprinderea aerului te înzestrează cu un simţ cu totul nou al valorilor. Noţiuni ca avânt romantic - prin care se înţelege pe pământ o exaltare sufletească adeseori artificială, care turbură situaţiile clare şi ideile precise - înseamnă pentru aviatori atmosfera chinuită care dă ideilor şi situaţiilor valoarea lor adevărată şi care nu exclude de altfel nici simplicitatea în felul de a trăi, nici echilibrul sufletesc. [...] S-ar putea scrie romane atât de frumoase despre gustul şi obiceiul primejdiei, despre acea tensiune nervoasă care în faţa unei ameninţări de moarte îngăduie o privire atât de lucidă, atât de pătrunzătoare asupra lumii dimprejur. (Grigore Gafencu)

"Domnul prof.univ. dr. Valeriu Avram este cel mai important cercetător în domeniul istoriei aviaţiei naţionale." (General maior (r) av. dr. Ion Ştefan)

Introducere

Agravarea situaţiei internaţionale în vara anului 1914, în urma atentatului de la Sarajevo, a provocat o intensă activitate politico-diplomatică a României în legătură cu atitudinea ce trebuia luată faţă de evenimentele din Balcani, care puteau genera un conflict internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat. La 15/28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. Era preludiul săptămânii tragice. La 1 august Germania declara război Rusiei, la 3 august Franţei, iar la 4 august Anglia, membră importantă a Antantei, a declarat război Germaniei. Într-o săptămână, şapte state europene, printre care cinci mari puteri, erau în stare de război. O lună mai târziu, Turcia şi Japonia se prinseră şi ele în hora sângeroasă.

Întrucât România încheiase încă din 1883 un tratat secret cu Puterile Centrale, regele Carol I a convocat în ziua de 22 iulie / 3 august 1914 un Consiliu de Coroană la Castelul Peleş. Prim-ministrul Ion I. Brătianu, precum şi majoritatea oamenilor politici români, a fost pentru neutralitatea ţării, singurul care a cerut intrarea noastră în război alături de Germania şi Austro-Ungaria fiind Petre P. Carp, liderul Partidului Conservator.

Proclamată în 1914, neutralitatea României nu putea fi o soluţie pentru realizarea idealului naţional: unirea tuturor provinciilor locuite de români aflate sub stăpânire străină şi formarea unui stat naţional unitar. Era absolut necesar ca acţiunea politică a ţării să se sprijine şi pe forţa armelor, dar şi pe forţa conştiinţei unui neam întreg.

Mobilizarea a surprins Corpul de Aviaţie Român în plină reorganizare, dotat cu avioane puţine (24), nici unul cu armament automat la bord. Personalul navigant, provenit din cavalerie, marină, dar şi din infanterie şi artilerie, scăpând de noroaiele tranşeelor, de ploi şi zăpadă, spera într-o viaţă plină de acţiune, romantism şi fapte glorioase. Aşa a fost în primele luni de război pe toate fronturile, când pierderile se datorau numai banalelor accidente de ordin tehnic şi greşelilor de pilotaj; artileria antiaeriană era încă în faza experienţelor de poligon.

În timpul campaniei din 1916, echipajele româneşti au îndeplinit misiuni periculoase în liniile inamice, fotografiind şi bombardând fortificaţii, baterii de artilerie, noduri de comunicaţii, trupele inamice aflate în tranşee sau în timpul atacurilor. Unii dintre aviatori ne-au lăsat însemnări preţioase din focul luptelor.

Energici, plini de imaginaţie şi de un curaj deosebit, deşi a trebuit să apese pe trăgaciul mitralierei, manierele aviatorilor noştri erau întocmai precum cele ale cavalerilor care respectau codul onoarei şi demnităţii. "Ei ne reamintesc de zilele legendare ale cavalerilor medievali nu numai prin îndrăzneala şi faptelor lor, dar şi prin caracterul nobil al spiritului lor de zburători", nota în amintirile sale generalul aviator ing. Gheorghe Negrescu, comandant de grup aeronautic.

Aviatorii, deşi au fost puţini ca număr - în jur de o sută -, au fost văzuţi ca nişte eroi autentici. Din nefericire, spre deosebire de armele terestre, aviatorii care şi-au pierdut viaţa erau deja "bătrâni" la 21-23 de ani. Ofiţerul observator Iulius Tetrat nu împlinise douăzeci de ani când a fost ucis într-o luptă aeriană, iar slt. de marină aviator Constantin Pavelescu avea 21 de ani când nu s-a mai întors din misiune.

În iarna şi în primăvara lui 1917, în urma dotării aeronauticii militare cu avioane moderne achiziţionate din Franţa şi din Marea Britanie, aviaţia română a devenit o forţă aptă să îndeplinească cu succes misiuni de luptă complexe, câştigând în vara aceluiaşi an, la Mărăşeşti, supremaţia aeriană în confruntările cu aviaţia Puterilor Centrale.

La împlinirea unui secol de la intrarea României în Războiul de Întregire Naţională, dedicăm cartea de faţă acestor eroi zburători. Performanţele realizate de aviatorii români, unele dintre ele unice pe Frontul de Sud-Est şi nu numai, sunt ilustrate de calităţile deosebite de care au dat dovadă zburătorii noştri în timpul Războiului de Întregire, de unde şi numărul mare de victorii aeriene, 91, obţinute în luptele aeriene duse cu aviatorii germani şi austro-ungari.

Lucrarea Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori români care au luptat în Primul Război Mondial (1916-1918) prezintă contribuţia acestei arme în timpul Războiului de Întregire Naţională. Timp de două decenii am strâns materialul documentar necesar elaborării acestei cărţi, colaborând cu istorici de aviaţie din ţară şi din străinătate, recunoscuţi pentru activitatea lor ştiinţifică. Cei mai mulţi dintre aviatorii români şi francezi (care au luptat ca voluntari pe frontul românesc) au lăsat memorii şi însemnări privind activitatea lor din timpul Marelui Război. Unele idei expuse sunt valabile şi în zilele noastre, iar faptele prezentate sunt adevărate, documentele studiate în Arhivele Militare Române (Serviciul Istoric al Armatei) confirmându-le veridicitatea.

(Autorul)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer